Relațiile plantă - factori de vegetație pentru cultura de soia

​Soia face parte din grupa plantelor cu cerințe ridicate față de temperatură. Începe să germineze la 7-8 grade Celsius, și necesită, pentru perioada semănat-răsărit, 110-130 grade temperaturi active.

​Cerințele plantelor de soia față de temperatură pe principalele faze de vegetație sunt următoarele: - pentru germinare, soia necesită 6-7 grade Celsius temperatură minimă și 20-22 grade Celsius temperatură optimă; - pentru semănat-răsărit, soia necesită temperatură minimă de 8-10 grade Celsius și 20-22 grade Celsius temperatură optimă; - pentru formarea organelor de reproducere, soia are nevoie de 10-17 grade Celsius temperatură minimă și 21-23 grade Celsius temperatură optimă; - pentru înflorire, cultura de soia are nevoie de 17-18 grade Celsius temperatură minimă și 22-25 grade Celsius temperatură optimă; - pentru formarea semințelor soia solicită 13-14 grade Celsius temperatură minimă și 21-23 grade Celsius temperatură optimă; - pentru coacere, soia are nevoie de 8-9 grade Celsius temperatură minimă și 19-20 grade Celsius temperatură optimă.
Pentru întreaga perioadă de vegetație, soiurile timpurii de soia pretind 880 grade, cele timpurii 1170 de grade, cele semitardive 1260 de grade, iar cele tardive 1370 de grade (temperaturi acumulate peste pragul biologic de 10 grade Celsius).
Diferențele dintre soiurile timpurii și soiurile tardive pot ajunge până la 500 de grade active. În zona Dobrogei, soiurile timpurii parcurg perioada de vegetație în 109 zile (umiditatea semințelor la recoltare 11 %) pe când soiurile tardive au o perioadă de vegetație de 156 de zile (umiditatea semințelor la recoltare 15,5 %).
În faza de răsărire, plantele de soia sunt mai rezistente la temperaturile scăzute decât plantele din familia Leguminoaselor (fasolea). Temperaturile de minus 2, minus 2,5 grade Celsius, o durată scurtă de timp, nu produc pagube. Temperatura de minus 3 grade Celsius produce daune însemnate plantelor de soia în faza de 3 frunze. În general, plantele de soia sunt compromise de brumele târzii.
Soia este o plantă cu cerințe relativ ridicate față de umiditate. După unii autori, în comparație cu anii în care regimul de precipitații este optim, în condiții de secetă, producția de soia scade cu 33-61 %. Coeficientul de transpirație al soiei este de 500-700. În faza de formare a semințelor, o plantă de soia pierde pe zi 300-350 grame apă, față de 150 grame în preajma înfloritului.
Umiditatea ridicată din perioada formării semințelor asigură obținerea unor producții mulțumitoare, chiar dacă în timpul înfloritului umiditatea este scăzută. Dacă însă umiditatea este insuficientă în perioada formării semințelor, producția scade pronunțat, chiar dacă umiditatea este optimă în perioada de înflorire. Faza formării semințelor la soia este deci faza critică pentru factorul apă. În timp ce seceta din perioada înfloririi determină scăderea producției cu 14-52 %, seceta din perioada umplerii bobului scade producția cu 41-87 %. Regiunile cu recolte constante de soia se caracterizează prin veri umede, mai ales în a doua jumătate a perioadei de vegetație.
Mersul consumului de apă într-o cultură de soia în zona de silvostepă a țării demonstrează că intensitatea maximă a consumului de apă se realizează în lunile iunie-august, îndeosebi în lunile iulie-august, când 70-90 % din consum revine procesului de transpirație.
 
În zona de sud a țării din cauza secetelor care survin în lunile iulie și august, fără irigare, producția de soia rămâne scăzută și foarte fluctuantă de la un an la altul. În aceste condiții, capacitatea genetică de producție a soiurilor cultivate nici pe departe nu se atinge. Exceptând unele terenuri din Lunca Dunării, cultura soiei în zona de sud și sud-est a țării cere să fie irigată și această plantă trebuie să figureze fără discuție între plantele importante care se cultivă pe suprafețe amenajate pentru irigație.
În Câmpia Banatului, consumul maxim de apă atinge la soia 5,2 mm pe zi. În această zonă, apare adesea un deficit de apă cuprins între 2,0-3,2 mm pe zi.
Deficitul de apă, pe timpul perioadei critice în cultura de soia este mai mic în zonele de cultură din Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei.
Fără îndoială că insuficiența apei în timpul vegetației soiei influențează în sens negativ toate componentele de producție. Dar cel mai mult afectată este masa a 1000 de boabe. Acest component de producție prezintă cea mai mare sensibilitate față de insuficiența apei. În doi ani diferiți de cultură, Bilteanu a găsit în Câmpia Banatului o diferență în masă a 1000 de boabe de până la 42,5 grame sau 25 %. Din această cauză, insuficiența apei la soia în timpul umplerii boabelor determină cea mai mare scădere de producție.
Soia este plantă de zi scurtă. O deplasare a plantei de soia cu 400-500 kilometri spre nord sau sud determină o deviere a duratei de vegetație cu 20-24 de zile.
Soia asigură cele mai ridicate producții pe solurile neutre, sau cu un pH în jur de 6,5, bogate în humus, fosfor, potasiu și calciu, cu textură mijlocie. Soia vegetează foarte bine pe cernoziomuri, brun-roșcate și pe solurile de luncă. În incintele îndiguite din Lunca Dunării soia găsește condiții de vegetație apropiate de optim, atât sub aspectul climei cât și în ceea ce privește solul. Producții deosebit de mari asigură soia și pe solurile fluvio-lacustre (foste submerse).
Solurile fluvio-lacustre (foste submerse) din toată Lunca Dunării trebuie atribuite în mare parte culturii de soia. Pe aceste soluri soia găsește probabil cele mai favorabile condiții de vegetație din întreaga Românie.
Nu sunt potrivite pentru soia solurile nisipoase, sărăturile sau solurile cu exces de umiditate.
 
Zonele ecologice de cultură ale soiei
Analizând îndeaproape cerințele soiei față de climă se poate pune în evidență că pe teritoriul României, zona foarte favorabilă este restrânsă la Câmpia de vest, Câmpia Transilvaniei și depresiunea Jijiei. În cadrul zonei foarte favorabile trebuie luate în considerare pentru soia în primul rând luncile râurilor (Mureș, Târnave, Someș, Timiș, Siret etc.), cernoziomurile și solurile cu aport freatic.
Din cercetările efectuate rezultă că în zona înscrisă foarte favorabilă, în luna iunie cad între 67 și 96 mm precipitații, în iulie 57-76 mm, iar în august 48-96 mm. Ca atare, cerințele plantelor față de apă în perioada de consum maxim sunt acoperite în mare parte din precipitațiile care cad în mod normal.
În zonele menționate mai sus, dintre cei doi factori, umiditate și temperatură, ultimul trebuie considerat ca principalul factor limitativ. Din această cauză reușita culturii soiei în zona foarte favorabilă este determinată, în primul rând, de soiurile care se cultivă. Cu excepția Câmpiei Banatului, în zona foarte favorabilă trebuie cultivate soiuri timpurii și semitimpurii și chiar uneori, și unele soiuri tardive.
În zona foarte favorabilă culturii soiei trebuie introduse și incintele îndiguite ale Luncii Dunării, unde, alături de aportul apei freatice și de solurile aluviale (în afară de grinduri) microclimatul specific luncii ferește plantele de secetele atmosferice și de arșițele frecvente în zona de sud a țării. Cum s-a mai menționat, pe solurile foste submerse din Lunca Dunării, soia asigură cele mai ridicate producții din România.
Zona favorabilă se situează în partea de sud a țării (zona cernoziomurilor din Câmpia Română). În această zonă, factorul limitativ al producției îl constituie apa. Producția medie de soia în condiții obișnuite de cultură se ridică la numai 20-25 q/hectar.
În partea de sud a țării și în partea de sud-est, regimul caloric, perioada temperaturilor active sunt foarte favorabile soiei. Apa dată prin irigație completează complexul de factori foarte favorabili soiei, astfel că sudul și sud-estul țării se înscriu în prezent ca zone propice pentru cultura acestei plante. Irigarea soiei în zona de sud a țării (Bărăgan, Dobrogea și sudul Moldovei), constituie cea mai importantă măsură în vederea realizării unor producții ridicate. Fiecare mm de apă prin irigare sporește producția de soia cu 4-6 kilograme. Pe terenurile irigate se realizează curent 25-30 q/hectar. Zona de sud irigabilă a țării permite cultura soiei pentru boabe (soiurile timpurii) și ca a doua cultură, în miriștea unei cereale păioase recoltate mai devreme.
În zona favorabilă soiei în Moldova, cea mai mare atenție trebuie dată alegerii terenurilor pe care urmează să se cultive această plantă. Se cer evitate solurile erodate, subțiri sau solurile supuse frecvent procesului de eroziune.
Ținând seama de valoarea soiei ca plantă premergătoare și amelioratoare a fertilității solului, se încearcă extinderea acestei culturi și în afara zonei cernoziomurilor, pe solurile brun-roșcate și chiar pe podzoluri.
În zona solurilor brun-roșcate soia asigură producții satisfăcătoare fără măsuri speciale în comparație cu soia cultivată pe cernoziomuri. Se realizează, uneori, pe brun-roșcat, producții la nivelul producțiilor de pe cernoziomuri, fără irigare.
În vederea ridicării producției medii de soia la hectar se cere o concentrare mai mare a culturii acolo unde sunt îndeplinite cea mai mare parte din cerințele plantei. Cultura trebuie mai mult extinsă în sud, în condiții de irigare, în Lunca Dunării, în Câmpia Banatului, în Transilvania și în zona de nord est a Moldovei. Trebuie valorificate ”microzonele” cu cele mai favorabile condiții pentru soia din toate zonele de cultură.
 
Victor Vătămanu