REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Reprezentanţii crescătorilor de ovine şi de taurine, la MADR

15/11/2018

0 Comments

 
Picture
Secretarul de stat Daniel Botănoiu s-a întâlnit la data de 24 octombrie 2018, la sediul MADR, cu reprezentanţii asociaţiilor şi federaţiilor crescătorilor de ovine, precum şi cu exponenţii societăţilor care realizează export de carne şi animale vii din specia ovină. De asemenea, au participat reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul MADR.

Secretarul de stat a prezentat rezultatele vizitei efectuate de delegaţia oficială a României, condusă de premierul Viorica Dăncilă, din perioada 15-21 octombrie în Turcia, Dubai, Abu-Dhabi şi Kuweit. S-a propus reluarea activităţilor în cadrul grupului de lucru şi invitarea ministrului Petre Daea în Turcia, pentru a discuta cu omologul său. Discuţiile s-au purtat pe acceptarea unei cote la schimbul de animale vii, din specia ovine, precum şi înfiinţarea unor centre de odihnă a animalelor astfel încât să se poată tranzita Turcia cu animale vii către ţările din Orientul Mijlociu. Cinci companii din Dubai şi-au manifestat interesul în legătură cu acest subiect, astfel că s-a agreat o nouă întâlnire pentru iniţierea negocierilor pentru exportul de ovine din România, partea română fiind aşteptată să desfăşoare o vizită în perioada 2-8 decembrie. Trei companii importante din statul Abu Dhabi sunt interesate să importe animale vii (păsări, bovine, caprine), produse procesate şi furaje. În vederea stabilirii unor relaţii comerciale ferme cu statul Kuweit este necesar, în regim de urgenţă, să fie agreat certificatul sanitar-veterinar de către autorităţile sanitar-veterinare ale celor două state. De asemenea, s-a convenit ca în perioada imediat următoare să se intensifice eforturile pentru deblocarea exportului cu Siria, în sensul agreării modelului de certificat sanitar-veterinar oficial de către autorităţile sanitare-veterinare ale celor două state, precum şi realizarea tuturor demersurilor pentru exportul animalelor vii pe noi pieţe externe (Maroc, Algeria, Tunisia etc.). Tot la data de 24 octombrie 2018, secretarul de stat Daniel Botănoiu s-a întâlnit la sediul MADR cu doi cunoscuţi fermieri, Mihai Petcu şi Eugen Popa, reprezentanţi ai sectorului crescătorilor de taurine, producători de lapte. Alături de secretarul de stat au fost prezenţi directori şi experţi din cadrul direcţiilor de specialitate ai MADR. Scopul întâlnirii a fost dezbaterea cerinţelor şi propunerilor reprezentanţilor crescătorilor de taurine de lapte referitoare la reglementarea pieţei laptelui în România. În acest sens, a reieşit ideea că în cel mai scurt timp producătorii şi procesatorii ar trebui să se aşeze la masa discuţiilor, astfel încât să se reglementeze foarte clar condiţiile de producţie şi comercializare a produselor de lapte din România.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.







    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright © 2019 AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.

Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE