REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Reprezentanţii mediului asociativ din sectorul vegetal, la Ministerul Agriculturii

20/1/2020

0 Comments

 
Picture
Conducerea MADR a continuat seria întâlnirilor de lucru cu membrii asociaţiilor şi federaţiilor reprezentative. Astfel, în data de 12 decembrie 2019, s-au desfăşurat reuniuni cu reprezentanţi din sectorul legumicol şi pomicol, cultură mare, sfeclă şi cartof, pentru discuţii asupra principalelor probleme cu care se confruntă fermierii.
La întâlnirile derulate pe parcursul întregii zile şi conduse fie de ministrul Agriculturii, fie de secretarii de stat au participat directorii direcţiilor tehnice de specialitate, alături de experţi din cadrul MADR şi ai instituţiilor din subordine.

În deschiderea discuţiilor cu reprezentanţii sectorului legumicol, secretarul de stat Emil Dumitru a evidenţiat că Planul Naţional Strategic va fi construit cu o nouă abordare în care se vor regăsi exigenţele fiecărui sector al agriculturii, iar acest lucru va crea premisele ca în perioada 2021-2027 sectorul legume-fructe din România să devină mai puternic şi mai competitiv. MADR a transmis celor prezenţi că împreună cu echipa tehnică din minister va stabili un grafic de lucru cu membrii asociaţiilor, iar politicile publice promovate vor ţine cont de realităţile mediului de afaceri din România.

Printre problemele ridicate de reprezentanţii sectorului amintim: facilităţi fiscale pentru micii producători şi proceduri contabile simplificate, deficitul forţei de muncă, măsuri pentru stimularea lucrătorilor din agricultură, soluţii pentru ca micii producători de a se putea reuni în grupuri şi organizaţii de producători, cooperative, soluţii pentru stimularea sectorului de spaţii protejate, climatizarea serelor, simplificarea procedurilor pentru accesarea fondurilor europene, trasabilitatea pesticidelor. MADR a precizat că are în lucru un proiect de act normativ care vizează constituirea consiliilor pe produs, ca un instrument care va viza Organizarea Comună de Piaţă, iar în acest sens vor fi organizate periodic reuniuni interinstituţionale, pentru a stabili un mod de lucru cu proceduri clare. Ministrul Adrian Oros a susţinut că este necesară o analiză serioasă a modului de organizare şi funcţionare al sectorului, precum şi de măsuri fiscale, de stimulare a asocierii, de eliminare a concurenţei neloiale şi de creştere a forţei de negociere, pentru a facilita accesul producătorilor pe piaţă.

Printre aspectele semnalate de membrii mediului asociativ din sectorul vegetal - cultura mare, menţionăm: dezvoltarea de sisteme de consultanţă agricolă, protecţia producătorilor de material semincer, elaborarea unui cadru legislativ pentru distanţele de protecţie în vederea obţinerii seminţelor de calitate, accesul la noile tehnologii de selecţie şi reproducere, susţinerea la Uniunea Europeană a modificărilor pe care agricultorii şi asociaţiile le solicită în privinţa organismelor modificate genetic, adoptarea unui set de măsuri în vederea stimulării utilizării seminţelor certificate, dimensionarea clară a fermelor mijlocii, transferul de generaţie etc.

MADR le-a dat asigurări asociaţiilor că toate propunerile transmise vor fi analizate, urmând a fi transmise către membrii mediului asociativ termene de realizare concrete. Actuala conducere a MADR şi-a reafirmat susţinerea pentru înfiinţarea Camerelor agricole, aşa cum prevede programul de guvernare, care vor fi instituţii private de interes public, iar în perioada următoare vor fi constituite grupuri de lucru pentru discutarea aspectelor ce vizează modul de funcţionare şi organizare a acestora.

MADR a precizat că toate cele trei structuri de fermă sunt importante pentru dezvoltarea satului românesc, iar măsurile cuprinse în PNS vor presupune alocări în raport de nevoi, cu accent pe ferma de familie şi pe clasa de mijloc în agricultură, fără de care nu se va putea dezvolta un sat sănătos.

În ce priveşte discuţia cu formele asociative din sectorul cultivatorilor de sfeclă de zahar şi cartof, condusă de secretarul de stat Claudiu Sorin Roşu-Mareş, fermierii au ridicat problema dăunătorilor foarte agresivi şi necesitatea obţinerii unei noi derogări pentru folosirea neonicotinoidelor, menţinerea sprijinului cuplat în sectorul vegetal şi în perioada de tranziţie, respectiv 2021, precum şi faptul că se confruntă cu costuri foarte mari la transporturi cu sfecla de zahăr către fabricile de procesare. De asemenea, cultivatorii de cartofi au semnalat că problema costurilor ridicate la înfiinţarea culturii de cartof pentru industrializare şi faptul că suprafeţele sunt în scădere faţă de anii precedenţi. Secretarul de stat Mareş a dat asigurări că MADR are toată deschiderea pentru dialog cu mediul asociativ, iar soluţiile şi propunerile care vin din partea sectoarelor de specialitate vor fi analizate în vederea transpunerii lor în viitorul Plan Naţional Strategic 2021-2027.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE