
Începând cu luna aprilie a acestui an, Richard Matei a fost numit director de marketing al Syngenta România, Bulgaria și Republica Moldova.
În noua sa funcție, Richard Matei va coordona activitatea echipelor de Marketing din România, Bulgaria și Republica Moldova pentru dezvoltarea campaniilor de marketing Syngenta adresate fermierilor din Unitatea Comercială Black Sea.
Dl Matei a acumulat o experiență de 10 ani alături de compania Syngenta, ocupând diverse funcții în cadrul departamentelor de marketing și vânzări, atât în România, cât și la sediul central Syngenta din Basel, Elveția. Din 2011, Richard a ocupat poziția de Director de Produs Fungicide Cereale pentru Syngenta Europa, Africa și Orientul Apropiat și Director pentru Cultura de Cereale – Syngenta Africa și Orientul Apropiat.
„Îmi plac provocările, mai ales într-o piață atât de dinamică precum cea în care activăm. Cred în puterea de a reuși a echipei din care fac parte și abia aștept să contribui la succesul Syngenta în România, Bulgaria și Moldova”, a declarat Richard Matei, director de marketing al Syngenta România, Bulgaria și Republica Moldova.
Syngenta este o companie internațională de vârf, cu peste 27.000 de angajați în mai mult de 90 de țări, cu toții dedicați scopului de a crește potențialul plantelor. Prin cercetare, o prezență globală și angajament față de parteneri, contribuie la creșterea productivității culturilor, protecția mediului înconjurător, a sănătății populației și a calității vieții.






















