Rolul inginerului zootehnist in economia Romaniei - prezent si perspective

În evoluţia multimilenară a omenirii, hrana a constituit şi va constitui principala premisă a succesului tuturor vieţuitoarelor, şi mai ales a speciei umane.

---

Creşterea demografică de tip exploziv a populaţiei umane, ce a determinat creşterea necesităţilor de proteină de origine animală, a dus, pe plan mondial, la o amplificare a importanţei economico-sociale a zootehniei. Agricultura, ca ramură de bază a economiei moderne, şi zootehnia, o prioritate strategică pentru dezvoltarea durabilă a unei agriculturi ecologice, impun necesitatea specialiştilor de un înalt profesionalism şi competenţă managerială. În fruntea acestor specialişti din agricultură, prezenţa inginerului zootehnist, un specialist cu pregătire biologic-tehnologică, economică şi managerială complexă, este nu numai necesară, ci şi obligatorie, pentru asigurarea permanentă, cantitativă şi mai ales calitativă, a alimentelor necesare populaţiei umane. Este nu numai adevărat, ci şi corect, faptul că specialiştii din zootehnie au fost, până în perioada celui de-al doilea război mondial, fie ingineri agronomi, specializaţi în zootehnie (din rândul cărora îi amintim la loc de cinste pe: profesorul Constantin Băicoianu, profesorul Agricola Cardas, academician profesor Negruţiu Emil, profesorul Ştefănescu Alex. etc.), fie medici veterinari specializaţi în
zootehnie (ca de exemplu: profesorul G.K. Constantinescu, fondatorul şi directorul Institutului Naţional Zootehnic, profesorul Al. Furtunescu, academician profesor Virgil Gligor, director al Institutului de Cercetări Zootehnice etc.). Ulterior, atât pe plan mondial, cât
şi în ţara noastră, a apărut, în mod obiectiv şi necesar, meseria de inginer zootehnist, cu un profil modern şi de mare perspectivă strategică. În prezent, meseria de inginer zootehnist este recunoscută ca o meserie esenţială şi de bază pentru secolul al XXI-lea, a cărei exprimare superioară este realizată de biotehnologiile aplicate în folosul perpetuării speciei umane, în condiţiile unei prosperităţi economico-sociale. Rolul inginerului zootehnist poate fi înţeles numai când se cunoaşte şi se remarcă solida lui progătire profesională, care începe cu anatomia şi fiziologia, cu biochimia şi biofizica, se continuă cu histologia, etologia, genetica şi ingineria genetică şi se completează cu alimentaţia şi nutriţia, cu ameliorarea şi reproducţia, atât sub aspectul lor biotehnologic, cât şi biotehnic. Finalizarea acumulării acestor cunoştinţe complexe se face prin însuşirea noilor tehnologii moderne, de creştere şi exploatare, procesare şi valorificare a bioproducţiilor animale (lapte, ouă, carne, lână, piei, miere etc.). În acest context socioeconomic, profesional şi moral, în care competenţa inginerului zootenist este realizată şi asigurată cu prisosinţă printr-un sistem educaţional continuu, în care învăţământul preuniversitar şi universitar zootehnic sunt deja bine consolidate, putem afirma cu certitudine că ne aflăm în faţa unei profesii ce prezintă actualmente, dar şi în perspectivă, cea mai mare importanţă, atât pe plan mondial, cât şi în ţara noastră. De aceea, în condiţiile din România, caracterizate printr-o deosebită complexitate, opţiunea strategică a naţiunii pentru o schimbare reală, pentru reformă şi restructurare, inginerul zootehnist se află în situaţia unei adaptări din mers la noile condiţii impuse de desfiinţarea unor unităţi zootehnice puternice şi privatizarea masivă, în vederea creşterii animalelor, ceea ce a dus la apariţia unor particularităţi inedite. Toate acestea determină necesitatea schimbării de mentalitate, precum şi implicarea, directă şi responsabilă, a inginerilor zootehnişti în activităţi zootehnice privatizabile, în condiţii de concurenţă loială şi de competenţă autentică. În prezent, inginerii zootehnişti români sunt deja manageri cunoscuţi, care aplică, cu profesionalism, biotehnologia însămânţărilor artificiale, efectuează la nivelul standardelor internaţionale cele mai complexe evaluări şi estimări genetice, care determină nutriţia ştiinţifică a animalelor, sporindu-le astfel randamentul şi realizând produse şi servicii mai ieftine, şi deci mai competitive. Un stat care doreşte să promoveze cultura şi ştiinţa, să-şi întărească apărarea, toate acestea pentru a creşte nivelul de civilizaţie al ţării, necesită un buget din ce în ce mai mare. Obţinerea acestuia poate fi înfăptuită numai dacă toate activităţile omului devin rentabile din punct de vedere economic. Prin urmare, şi activitatea din agricultură şi zootehnie trebuie să aducă profit. Cu toţii suntem de acord că un produs sau un serviciu, chiar dacă acestea sunt din agricultură, nu poate fi făcut rentabil decât prin inginerie. În consecinţă, statul trebuie să fie interesat, în cel mai înalt grad, să ofere agriculturii oameni capabili să obţină rentabilitatea exploataţiilor agricole ale oricărui cetăţean. În continuare, dorim să prezentăm sumar câteva dintre atribuţiile inginerului zootehnist în cadrul viitoarelor camere agricole comunale:
- în ceea ce priveşte contractarea şi valorificarea animalelor şi a produselor animaliere de la crescătorii din localitate, se va ocupa de: contractarea şi asigurarea crescătoriilor de animale pentru producţie (pui de o zi, viţei, purcei etc.); asistenţă tehnică de specialitate (tehnologii de creştere, raţii furajere, calculul necesarului de furaje, dotarea tehnică, proiecte tehnico-economice); avizarea documentaţiei pentru extinderea fermelor, înfiinţarea de ferme noi, a cererilor de credite bancare; facilitarea închirierii de maşini şi instalaţii de la terţi; organizarea de expoziţii zootehnice; organizarea de târguri de animale; organizarea de spaţii pentru propaganda profesională şi reclama comercială; elaborarea de prognoze, prezentarea de prognoze cu privire la piaţă etc.;
- în vederea funcţionării în condiţii optime a centrului de producere a nutreţurilor combinate şi a valorificării produselor, inginerul zootehnist va lua în studiu şi: staţia de incubaţie; centrul de sacrificare a animalelor şi industria cărnii; centrul de industrializarea laptelui; centrul de colectare şi prelucrare a pieilor şi a blănurilor (argăsire, tăbăcire, cojocărie, marochinarie); amenajări piscicole; magazine de desfacere;
- organizarea asociaţiilor locale ale crescătorilor de animale se va face prin: prezentarea de lecţii de sinteză pe domenii; prezentarea noutăţilor pe domenii; organizarea de vizite de documentare; organizarea de schimburi de experienţă; invitarea la nivel local a unor personalităţi din domeniu; organizarea de consfătuiri pe probleme de zootehnie; informarea cu privire la data şi locul desfăşurării unor simpozioane, sesiuni de comunicări ştiinţifice, târguri, expoziţii; organizarea unor astfel de manifestări; înfiinţarea bibliotecii de documentare profesională pe domenii;
- inginerul zootehnist va negocia preţurile la animale şi produsele animaliere pentru vânzarea acestora la beneficiari prin: negocieri de preţuri la produsele cumpărate de către producători; reprezentarea crescătorilor de animale în relaţia cu statul sau alte organizaţii;
- inginerul zootehnist va face prezentarea actelor normative care guvernează activitatea zootehnică prin: constatarea abaterilor de la legea ameliorării animalelor; prezentarea actelor normative nou-apărute în domeniu; prezentarea actelor normative de interes general;
- prezentarea domeniilor de utilizare a calculatorului se va face de către inginerul zootehnist prin: înfiinţarea unei bănci de date; prezentarea furnizorilor de industrie IT; acţiuni de prevenire a mediului înconjurător;
- acţiunile de prevenire a poluării mediului se vor face prin: proiectarea amplasării şi fundamentarea tehnico-economică a staţiilor de epurare; inventarierea şi protejarea monumentelor naturii (faună, floră, peisaje naturale); protejarea animalelor domestice; protejarea faunei; protejarea monumentelor istorice din zona de răspundere. În perspectivă, rolul inginerului zootehnist din România este imens, deoarece trebuie să realizeze, în practica agricolă din ţara noastră, conceptul românesc, original, de „Zootehnicizare a agriculturii”, respectiv renunţarea la obiectivul cerealier excesiv, în sensul că producţia agricolă vegetală trebuie transformată, cu eficienţă economico-socială, în bioproducţii agricole, destinate creşterii animalelor. În acest sens, se vor întâmpina numeroase greutăţi pentru schimbarea mentalităţilor retrograde de exclusivism cerealier sau de majoritate cerealieră în orientarea strategică pe termen mediu şi lung a agriculturii româneşti, în sensul unei autentice zootehnicizări a agriculturii. Realizarea permanentă a securităţii alimentare a poporului român depinde de competenţa profesională, de înălţimea morală şi de patriotismul autentic ale inginerului zootehnist. În speranţa că inginerii zootehnişti vor rămâne conştienţi de rolul lor în dezvoltarea societăţii româneşti, suntem convinşi că scopul final al întregii activităţi depuse de către ei este acela de a fi mereu la înălţimea aşteptărilor.
Victor VĂTĂMANU