Între însușirile fizice ale solului care condiționează eficiența îngrășămintelor trebuie ca, în afară de structură, regimul de apă și aer, să enumerăm și factorul temperatură, care depinde la rândul lui atât de regimul climatic, cât și de procesele chimice și biochimice din sol.
Temperatura solului influențează, după cum prezintă D. Davidescu (1968), în primul rând asupra condițiilor de germinație a semințelor și asupra intensității proceselor chimice și biochimice din sol. Pentru funcțiunile fiziologice ale plantei și pentru nutriție există anumite limite ale temperaturii solului în care plantele cresc și se dezvoltă cel mai bine. Temperatura solului este influențată în primul rând de climă. Practica agriculturii din gospodăriile din zonele mai nordice sau cu primăveri răcoroase arată că producții ridicate se pot obține numai în cazul când se folosesc îngrășăminte organice sau organice și chimice în cantități mari, întrucât îngrășămintele organice influențează asupra regimului termic al solului, iar îngrășămintele chimice măresc concentrația soluției solului, ceea ce duce, în cazul temperaturii mai scăzute a solului, la o mai bună asimilare a substanțelor nutritive.
Cu toate că pe aceste soluri analizele agrochimice, prin interpretarea obișnuită, pot arăta uneori un conținut Între însușirile fizice ale solului care condiționează eficiența îngrășămintelor trebuie ca, în afară de structură, regimul de apă și aer, să enumerăm și factorul temperatură, care depinde la rândul lui atât de regimul climatic, cât și de procesele chimice și biochimice din sol. ridicat de azot nitric și amoniacal și diferite forme mobile de fosfor și potasiu, care ar duce la concluzia că aceste soluri sunt bine aprovizionate și deci nu ar fi necesară aplicarea de îngrășăminte, totuși practica arată că, dacă nu se utilizează îngrășăminte, recoltele scad destul de repede. De aceea limitele inferioare ale conținutului de elemente nutritive ale datelor de analiză pentru caracterizarea fertilității unor astfel de soluri trebuie să fie mai ridicate. Cunoașterea influenței temperaturii asupra regimului nutritiv prezintă importanță și pentru zonele care se caracterizează la începutul perioadei de vegetație printr-o temperatură foarte instabilă.
Pentru a constata în ce măsură cerința plantelor de aprovizionare optimă a solului cu substanțe nutritive este în legătură cu regimul termic al solului, s-au făcut numeroase cercetări experimentale, care au dovedit că, o dată cu scăderea temperaturii, se încetinește fixarea P2O5 de către sol și, prin urmare, crește mobilitatea lui. Azotul, în condițiile temperaturii scăzute, este mai slab utilizat de către plante, fapt ce nu se observă în aceeași măsură la fosfor și la potasiu. Într-o experiență cu orz, la varianta cu temperatură scăzută, vegetația a fost mai întârziată în tot cursul vegetației, iar în cadrul aceleiași variante, îngrășămintele nu au provocat o întârziere sau o grăbire a apariției diferitelor faze de vegetație.
La variantele cu temperatură obișnuită, cel mai bun rezultat l-a dat tratamentul cu NP, care a întrecut martorul neîngrășat de peste cinci ori, iar la variantele cu temperaturi scăzute, cel mai bun tratament a fost NPK. În cazul în care s-au aplicat îngrășăminte pe bază de NK (adică a lipsit P), în vasele cu temperatură scăzută recolta a fost mai mică cu 28% decât în tratamentul fără îngrășăminte. Dacă se compară aceste două combinații se constată că eficiența îngrășămintelor în cea cu temperaturi mai scăzute este mult mai mică. Recolta a fost de aproape două ori mai mare în vasele unde temperatura în zona rădăcinilor a fost mai ridicată. Este adevărat că recolta mai scăzută se datorează nu numai influenței temperaturii asupra asimilării substanțelor nutritive, ci și asupra metabolismului și a vegetației în special.
Dacă se compară în aceste două variante tratamentele care nu au primit îngrășăminte chimice, se constată că temperatura singură a influențat în mod simțitor recolta, în varianta cu vase cu temperatură scăzută recolta reprezentând numai 39% din recolta variantei martor (vase cu temperatura obișnuită, 12,5-20,7 grade Celsius). Mărind acest coeficient relativ de creștere pe care l-a avut temperatura scăzută (1,6-6,4 grade Celsius) asupra vegetației, datele de recoltă din tratamentele variantei cu vase la temperatură scăzută au scos în evidență creșterea recoltelor în cazul variantei cu NPK. Din prezentarea acestor rezultate se constată că, dacă eliminăm influența relativă a temperaturii asupra producției vegetale, eficiența relativă a îngrășămintelor în vasele cu soluri cu temperatură scăzută a fost cu 21% mai mică în tratamentul NPK, cu 44% în cel cu NP, cu 42% în cel cu NK și 4% în cel cu PK.
Aceasta înseamnă că, deși plantele au avut la dispoziție aceleași substanțe nutritive, din cauza temperaturii scăzute au valorificat mai slab aceste substanțe. Rezultă din datele cercetării că la temperaturi scăzute plantele au asimilat mai bine PK și mai slab N, care a fost luat de plante numai atunci când s-a adăugat ca îngrășământ. Faptul acesta se explică prin aceea că la temperaturi scăzute în rădăcini nu se pot forma o serie de substanțe din grupa acizilor nucleici, care sunt necesare creșterii și dezvoltării plantelor. Temperatura scăzută din zona rădăcinilor modifică viteza diferitelor procese biochimice. O altă serie de experiențe a urmărit cum reacționează plantele în cazul temperaturilor scăzute față de concentrația crescândă a soluției solului. Datele obținute au demonstrat că, în aceleași condiții termice ca și în cazul cercetărilor anterioare, rezultatele obținute sunt diametral opuse în cele două variante (în vase cu temperatură scăzută și cu temperatură obișnuită).
În timp ce în vasele-martor cu temperatură obișnuită, o dată cu creșterea concentrației soluției nutritive, recolta scade, în vasele cu temperatură scăzută se observă o oarecare creștere a recoltei o dată cu mărirea concentrației soluției. Acest fapt ne arată că, în condițiile climatului rece, creșterea plantelor poate fi influențată prin intensificarea nutriției, adică prin aplicarea de doze mai mari de îngrășăminte decât în condițiile obișnuite. În sezonul rece, plantele manifestă simptomele carenței în elementele nutritive, și în special în azot. Temperatura extrem de instabilă în unele regiuni în perioada de pornire a vegetației în timpul primăverii explică uneori și eficiența diferită, de la un an la altul, pe care o pot avea unele îngrășăminte minerale, date la aceleași culturi în aceleași faze și în același mod de aplicare.
Variația temperaturii din sol și aer creează condiții diferite de nutriție a plantelor cu principalele elemente nutritive. Din această cauză, eficiența îngrășămintelor azotate aplicate primăvara devreme la cerealele de toamnă nu dă în fiecare an sporuri similare de recolte. Același lucru se poate spune și despre îngrășămintele fosfatice aplicate suplimentar primăvara devreme, la începutul pornirii vegetației. În general, se observă că în primăverile cu temperaturi mai ridicate îngrășămintele azotoase au o eficiență mai mare, iar în primăverile mai răcoroase se manifestă mai intens eficiența îngrășămintelor fosfatice, ușor solubile, aplicate suplimentar.
În primăverile răcoroase se constată o creștere a azotului amoniacal, care duce la creșterea concentrației amoniului în soluția solului, fapt ce stânjenește activitatea bacteriilor nitrificatoare. În astfel de condiții, pentru o bună asigurare cu azot amoniacal este necesară prezența în soluția solului a cationilor de K, Ca, Mg și o reacție aproape de neutru. Eficiența mai mare a îngrășămintelor fosfatice ușor solubile în primăverile răcoroase se consideră că s-ar datora în parte și efectului neutralizant al superfosfatului asupra amoniacului și totodată a influenței gipsului din superfosfat asupra unei mai bune utilizări a amoniacului. În același mod se poate explica și eficiența ridicată a cenușii aplicate ca îngrășământ suplimentar în primăverile răcoroase.
Temperatura în perioada primăverii are influență și asupra coeficientului de utilizare a îngrășămintelor chimice folosite la culturile de primăvară. Acest lucru se observă mai bine în cazul aplicării îngrășămintelor sub cultivator, la pregătirea solului înaintea însămânțării sau a introducerii îngrășămintelor fosfatice pe rânduri o dată cu semănatul. În acest sens, eficiența cea mai mare a superfosfatului granulat aplicat pe rânduri o dată cu sămânța se observă atunci când însămânțarea are loc imediat la desprimăvărare, când vremea este încă răcoroasă. Cu cât se întârzie semănatul, cu atât și coeficientul de acțiune al superfosfatului dat pe rânduri scade, din cauza, în parte, modificării temperaturii, care schimbă condițiile de nutriție.
De aici rezultă că întârzierea semănatului din primăvară, când există o temperatură ridicată, necesită aplicarea de doze de superfosfat mai mici. În ceea ce privește influența temperaturii asupra eficienței îngrășămintelor organice, se consideră că temperatura ridicată din primăvară contribuie la o mai bună valorificare și utilizare a substanțelor nutritive și la obținerea de sporuri mai mari de recoltă decât în cazul când primăvara este răcoroasă. De asemenea, introducerea superfosfatului împreună cu gunoiul de grajd mărește eficiența acestuia în primăverile răcoroase, ceea ce nu se întâmplă în cazul adăugării de îngrășăminte cu azot.
Victor VĂTĂMANU
