REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Romania, in clubul marilor exportatori de grau

15/12/2011

0 Comments

 
Picture
_În cadrul evenimentului organizat de Mediafax pe tema agriculturii, dl Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a vorbit despre politicile naţionale în acest sector, dar şi despre cele europene, în contextul reformei Politicii Agricole Comune 2014-2020.

_„Ne apropiem de finalul unui ciclu de politici agricole la nivel european şi naţional, iar dezbaterea pe ceea ce înseamnă politicile agricole 2014-2020 este una serioasă, pentru că nu ne aflăm într-un moment liniştit, ci suntem în plin proces de recesiune, de criză financiară şi economică. Agricultura rămâne, în opinia mea, elementul sau domeniul de politici care cere responsabilitate, durabilitate şi continuitate în măsuri. Orice întrerupere de măsuri europene care nu sunt continuate la nivel naţional nu pot aduce decât incertitudini şi nesiguranţă în a asigura securitatea alimentară. România trebuie să devină un exportator de produse agroalimentare, însă obiectivul esenţial este acela de a satisface securitatea alimentară naţională”, a afirmat dl Tabără. Cu privire la anul agricol 2011, ministrul Agriculturii a precizat că a fost unul foarte bun, care a permis obţinerea unor producţii bune şi, mai ales, de calitate. „O producţie bună şi de calitate nu poate rămâne nevalorificată. Un pas important pe care l-a făcut România este reintrarea în clubul exportatorilor de grâu, dar trebuie să avem continuitate în ceea ce priveşte producţia de cereale”, a declarat ministrul Agriculturii.

Silozuri şi procesarea materiei prime
Potrivit ministrului, una dintre priorităţile instituţiei este construcţia de spaţii moderne de depozitare a producţiei agricole. „Construcţia de silozuri constituie o prioritate. La această dată se construiesc 155 de depozite, cu o capacitate de 2,7 milioane tone, la care se adaugă cele 16 milioane de tone pe care le avem deja finalizate. Important este faptul că sunt astfel de obiective şi
construcţii în porturile noastre. Cred că producătorii agricoli români ar putea să facă mai mult în asociere şi în valorificarea acestor oportunităţi”, consideră ministrul Agriculturii. Potrivit acestuia, România ar trebui să ajungă la o capacitate de stocare de circa 22-25 de milioane de tone. La eveniment, ministrul Agriculturii a afirmat că, pe viitor, trebuie promovate şi încurajate dezvoltarea celorlalte plante de cultură care dau producţii bune. „Noi neglijăm alte plante la care se obţin rezultate bune, precum orz, orzoaică, orez, sorg, însă uşor-uşor aceste plante vor începe să ocupe o pondere din ce în ce mai mare din suprafaţa agricolă. De asemenea, plantele tehnice trebuie să aibă un rol mai important. Pe lângă floarea-soarelui, sfecla de zahăr sau cartoful, trebuie să încurajăm şi alte culturi, precum cele de in, cânepă şi hamei”, a menţionat dl Tabără. În privinţa unei valorificări mai bune a producţiei agricole interne, Valeriu Tabără a precizat că prelucrarea produselor primare ar trebui să fie încurajată. „Dacă în cazul grâului exportul va rămâne sub formă de boabe, pentru că acesta este modul cel mai bun de conservare pe o perioadă lungă de timp, celelalte cereale şi plante tehnice trebuie să fie în marea lor majoritate prelucrate. Problema transformării, a prelucrării produselor primare trebuie rezolvată prin dezvoltarea anumitor măsuri şi facilităţi. Sper ca politicile de la nivel european şi naţional să ne ajute să mărim potenţialul acestor zone care au răms foarte puţin exploatate”, a spus Valeriu Tabără. Pe lista priorităţilor Ministerului Agriculturii se află şi reabilitarea sistemului naţional de irigaţii. „Trebuie să irigăm de la Dunăre până în Munţii Făgăraş. Anul acesta s-au irigat doar 100.000 de hectare. Ca să avem un termen de comparaţie, în anii ’70 se irigau circa 1,4 milioane de hectare”, a afirmat dl Tabără. În cadrul conferinţei de presă, dl Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a abordat şi subiectul pieţei funciare agricole. „În 1993, nu am pregătit cel mai bun moment în a gestiona o piaţă funciară, în ceea ce însemna a exploataţie agricolă şi rentabilitatea ei. Nici acum nu avem dreptul să greşim. Ne-ar trebui un sistem de creditare pentru cumpărarea de teren şi reformarea exploataţiilor agricole pentru cei care lucrează în această ţară. Transferul de teren către nerezidenţi
în România la această dată este o mare greşeală”, a declarat dl Tabără.

Ana MUSTĂŢEA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE