REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

S-a înfiinţat Casa Română de Comerţ Agroalimentar «UNIREA»

15/12/2018

0 Comments

 
Picture
În şedinţa de Guvern din  29 noiembrie 2018, desfăşurată la Alba Iulia, a fost aprobată înfiinţarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar „UNIREA“, în contextul aniversării centenare a Marii Uniri a României
Casa Română de Comerţ Agroalimentar „UNIREA“ este o societate comercială de interes naţional, menită să contribuie proactiv la implementarea politicii agricole naţionale, prin valorificarea integrată şi integrală a potenţialului agricol de care dispune România, respectând direcţiile strategice ale Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene şi prevederile Programului de guvernare. Astfel, se creează un mecanism naţional care va asigura achiziţia, sortarea, procesarea primară, standardizarea şi distribuţia către reţele comerciale interne sau de export.  

Casa de Comerţ Agroalimentar se bazează pe trei piloni de structurare şi dezvoltare:
  • O reţea naţională, în profil teritorial de clustere agricole, care va integra la nivelul uneia sau mai multor UAT, resursele locale de producţie agricolă şi servicii specifice, având în structură cel puţin un centru de colectare/distribuţie a produselor. Funcţia de bază a clusterului local este de a asigura inputuri de calitate fermierilor (material semincer, răsaduri, rase animaliere, produse agrochimice, servicii de mecanizare, resurse umane şi financiare etc.), dar şi de a asigura achiziţionarea pe loc şi la preţul corect al pieţei a tuturor produselor agricole rezultate;
  • O reţea de centre regionale de însilozare, depozitare şi procesare industrială. Funcţia de bază a unui asemenea centru este de a asigura sortarea, ambalarea şi depozitarea în condiţii corespunzătoare a produselor agricole constituind cantităţi, sortimente şi la calitatea necesară promovării lor ritmice în reţelele comerciale interne, dar şi contingentarea pentru operaţiuni importante de export. În aceste centre se va urmări atât aprovizionarea pieţei cu produse proaspete de calitate, dar şi creşterea valorii adăugate a produselor prin procesare industrială, conservare etc.
  • O reţea naţională de magazine dezvoltată în special în centrele de mare consum, capabilă să asigure piaţa internă cu produse agroalimentare proaspete şi procesate de origine autohtonă care să contribuie, între altele, şi la echilibrarea balanţei comerciale sectoriale.

În organizarea şi dezvoltarea sa, a fost înfiinţată Casa Română de Comerţ Agroalimentar „UNIREA“, care va promova orientări strategice precum:
  • integrarea intensă în toate procesele a rezultatelor cercetării, inovării şi bunelor practici, inclusiv valorificarea  bogatei tradiţii româneşti în acest domeniu;
  • atragerea în circuitul economic reglementat şi fiscalizat a fermierilor şi stimularea mediilor asociative;
  • informatizarea integrală a proceselor, de la producţie la management, inclusiv implementarea unui sistem funcţional de asigurare a trasabilităţii produselor specifice;
  • creşterea nivelului de calificare şi specializare în domeniul producţiei şi procesării agroalimentare, contribuind la dezvoltarea pieţei muncii sectoriale.

Prin intrarea în circuitul economic a societăţii se pot asigura creşterea eficienţei şi eficacităţii activităţilor de susţinere a fermierilor şi a fermelor româneşti pe pieţele externe, dar şi satisfacerea cererii pieţei interne.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE