REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Să ne valorificăm şansa

15/3/2018

0 Comments

 
Picture
Să ne valorificăm şansa

Manifestările climatice atipice din luna ianuarie, când s-au înregistrat temperaturi deosebit de ridicate, dar şi gerurile manifestate la sfârşitul lunii februarie, acompaniate de precipitaţii consistente, nu au afectat în mod deosebit culturile înfiinţate în toamnă. Stresul termic şi topirea bruscă a zăpezii, în special în partea de nordvest a ţării, au creat probleme, în special populaţiei, prin declanşarea unor alunecări specifice, dar şi prin inundaţii devastatoare care au pricinuit pagube materiale însemnate. Dar nici alunecările de teren nu au ocolit ţara noastră, în mod special zona subcarpatică. Este însă de apreciat că factorii decizionali din MADR - APIA şi AFIR se implică constant în ceea ce priveşte înregistrarea cererilor unice de plată pentru anul 2018 şi achitarea la zi a subvenţiilor. Promovarea programelor referitoare la susţinerea cultivatorilor autohtoni de roşii, a crescătorilor de ovine şi extinderea creşterii suinelor din rasa Bazna şi Mangaliţa sunt bine apreciate atât de fermieri, cât şi de consumatori. Se înregistrează atât la nivel naţional, cât şi la nivel comunitar preocupări concrete în ceea ce priveşte accederea la fonduri neramursabile destinate agriculturii. În acest sens, este aşteptată cu interes adoptarea în Comisia de agricultură şi dezvoltare rurală din Parlamentul European a Raportului promovat de europarlamentarul GPPE Herbert Dorfmann. Acest important document va constitui un reper în vederea sprijinirii eficiente şi echitabile a unor sectoare agricole care în perspectivă trebuie să asigure bunăstarea şi alimentaţia necesare populaţiei din Comunitatea Europeană. Raportul fundamentează necesitatea unui sprijin prioritar pentru fermele familiale, prin introducerea unei rate financiare mai consistente către fermele mici. De asemenea, prin acest document se fundamentează necesitatea înlocuirii plăţilor directe din Pilonul 1, bazate pe date istorice, printr-o metodă uniformă de calcul al plăţilor la nivelul Comunităţii Europene, astfel simplificându-se birocraţia şi asigurându-se transparenţa plăţilor efective către fermieri. Un alt element important cuprins în raport este dat de repartizarea echitabilă a plăţilor directe între statele membre, care trebuie să aibă în vedere diferenţele socioeconomice, costurile de producţie, dar şi sumele primite de ţările membre în cadrul Pilonului 2 pentru dezvoltare rurală. Se solicită, de asemenea, şi menţinerea sprijinului cuplat, care asigură o concurenţă echitabilă pe piaţă, aceasta fiind un instrument important pentru eradicarea greutăţilor specifice rezultate din dezavantajele concurenţiale de care sunt afectate zonele defavorizate. Se are în vedere ca funcţiile financiare, de control şi audit să fie realizate la acelaşi standard, după aceleaşi reguli şi criterii, pentru asigurarea plăţilor la timp către fermierii comunitari eligibili. Pentru realizarea dezideratului comun a actualei configuraţii a PAC, se solicită, pentru înfăptuirea obiectivelor preconizate, menţinerea bugetelor alocate în cadrul financiar multianual cel puţin până în anul 2020. Stimularea fermierilor vârstnici în vederea transferului activităţilor specifice către agricultorii tineri este un alt obiectiv prioritar solicitat prin raport. Acest document important pentru dezvoltarea armonioasă a agriculturii şi a mediului rural din ţările membre UE, care urmează a fi asimilat şi aplicat, constituie, potrivit specialiştilor, un reper pentru progresul economic al Comunităţii Europene. Pentru că agricultura contribuie cu un important procent la Produsul Intern Brut al ţării noastre, aceasta este datoare şi să garanteze securitatea alimentară a concetăţenilor noştri, dar şi dezvoltarea economică a mediului rural. Este o realitate că avem alocat pentru proiectele din agricultură un buget de 7 miliarde euro. Înfiinţarea birourilor unice judeţene şi simplificarea procedurilor şi documentaţiilor vor contribui la o absorbţie corespunzătoare a acestor fonduri numai pentru proiecte vizând: renovarea şi dezvoltarea satelor, plata pentru agromediu, sprijin pentru fermierii din zonele defavorizate, cu precădere cele montane, modernizarea exploataţiilor agricole şi plăţi complementare directe. Pentru aceste obiective este alocat un buget de un miliard de euro. Clima este în continuă schimbare, iar lumea se adaptaază noilor condiţii de viaţă. Aşadar, să ne valorificăm şansa ca membru cu drepturi depline în marea familie a Comunităţii Europene şi să lăsăm urmaşilor o ţară prosperă!

Simona MUNTEANU
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE