REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Sa ne valorizam sansa

15/12/2013

0 Comments

 
Picture
"Puteţi crede în «Feng shui» dacă vreţi, dar de fapt oamenii îşi controlează propria soartă. Cel mai important este să vă îmbunătăţiţi în permanenţă abilităţile şi să oferiţi tot ce aveţi mai bun. Astfel multe lucruri care păreau imposibile vor devini posibile”

LI KA SHING,
om de afaceri chinez

În numărul din luna iulie al revistei noastre am reliefat importanţa extinderii relaţiilor economice ale României şi în spaţiul extracomunitar. Această strategie adoptată şi de alte ţări din Comunitatea Europeană, respectând toate angajamentele în calitate de ţări membre UE, se dovedeşte benefică.

Astfel, recentul Summit economic organizat în ţara noastră cu participarea primului ministru al Republicii Populare Chineze, domnul Li Kequiang, şi a 16 premieri din ţările Europei Centrale şi de Est, însoţiţi de peste 1.000 oameni de afaceri, a demonstrat disponibilitatea de cooperare a acestora, dar şi imensul potenţial economic, inclusiv investiţional, al RP Chineze. În cadrul convorbirilor bilaterale ale oficialilor români cu înaltul oaspete chinez, la care a participat şi un important grup de oameni de afaceri, s-au identificat posibilităţi de cooperare în domeniul financiar-bancar, în infrastructura din transporturi, în domeniul energetic, în comerţul cu produse agricole, în sectorul tehnico-ştiinţific, al protecţiei mediului, turismului etc.

Posibilitatea de asigurare a unor linii de credit de peste 10 miliarde de dolari de către partenerul chinez sunt premise temeinice pentru realizarea unor importante proiecte, cu condiţia ca părţile implicate să negocieze ferm, să dea dovadă de predictibilitate şi de seriozitate în respectarea obligaţiilor angajate. În acest context, se apreciază că şi agricultura poate fi un principal domeniu de investiţii pentru partenerii chinezi. Esenţialul este ca factorii de decizie din ţara noastră să propună realizarea unei game de proiecte adecvate cerinţelor pieţei, întrucât dezvoltarea urbanizării RP Chineze va impulsiona exponenţial cererea de produse agricole. Potrivit aprecierii înaltului demnitar chinez, documentele bilaterale semnate cu partenerii români sunt un exemplu de relaţii interstatale, bazate pe respectarea reciprocă a suveranităţii teritoriale şi a luării în considerare a intereselor-cheie ale celor două ţări.

În acest sens, nu este de neglijat nici faptul că, potrivit unei recente declaraţii a primului ministru bulgar, domnul Plamen Oresharski, China va înfiinţa în ţara vecină o asociaţie pentru promovarea cooperării în agricultură cu ţările participante la Summitul de la Bucureşti. Se orientează lumea în ritm alert, domnule ministru Daniel Constantin! Un alt eveniment major cu impact esenţial pentru dezvoltarea economică a României este şi adoptarea de către Parlamentul European a bugetului multianual pentru perioada 2014-2020, în valoare de 908 miliarde de euro credite de plată şi 960 miliarde de euro credite de angajament. Aceste sume sunt cu 3,7%, respectiv 3,5% mai mici faţă de cele aprobate pentru perioada 2007-2013.

Şi totuşi, potrivit opiniei unor înalţi oficiali ai UE, în actuala conjunctură economică internaţională s-a ajuns după îndelungi negocieri la un buget realist pentru Europa. După cum se cunoaşte, începând cu data de 1 ianuarie 2014, în concordanţă cu prevederile Tratatului de aderare a României la UE, se liberalizează vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole situate în extravilan. În scopul eliminării unor eventuale abuzuri, a concurenţei neloiale, a discriminării şi pentru a nu dezrădăcina iremediabil fiinţa ţăranului român, ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are o deosebită responsabilitate în promovarea actelor juridice corespunzătoare.

Evenimentele cu impact major în viaţa economică, socială şi politică a ţării noastre ne duc cu gândul la o anecdotă care a făcut carieră în istoria ultimelor două secole, şi anume: când marele revoluţionar şi lider naţionalist italian Giuseppe Garibaldi, care a contribuit la eliberarea şi unificarea ţării sale, a intrat în cetatea eternă Roma, conştient de vrajmăşiile interne şi externe, a temperat euforia conaţionalilor săi prin trei cuvinte simple, dar cu profund impact: „Romani, fiţi serioşi!”. Dar seriozitatea în luarea deciziilor, în parteneriatele economice, sociale şi politice trebuie să guverneze conduita românilor de la vlădică la opincă. Să ne valorizăm cu inteligenţă şansa istorică de propăşire, contrar vom pierde şi de această dată trenul.

Şi pentru că Sfintele Sărbători de Crăciun şi Anul Nou se apropie urăm prietenilor, colaboratorilor şi tuturor creştinilor sănătate, concordie şi împliniri!

La mulţi ani!

Simona MUNTEANU
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE