Sămânţa şi semănatul - verigi importante ale tehnologiei de cultivare a grâului de toamnă

Pentru a putea fi utilizată la semănat, sămânţa de grâu trebuie să îndeplinească anumite condiţii, dintre care amintim: să provină din culturi certificate; să aparţină unor categorii biologice superioare (PB, B, C1 sau C2); să fie integră, nefisurată, din recolta anului anterior; să aibă valoare culturală ridicată, cu puritatea fizică de minim 98% şi germinaţia de minim 85%; să aibă un MMB cât mai ridicat; să fie tratată corespunzător contra bolilor şi dăunătorilor cu fungicide şi insecticide. (Matei Gheorghe)

Tratamentele se recomandă a fi executate cât mai aproape de semănat, urmărindu-se cu mare atenţie distribuţia cât mai uniformă a substanţelor de combatere pe suprafaţa seminţelor. Dintre substanţele omologate, vom prezenta câteva dintre cele mai utilizate în ultimii ani. Că fungicide se pot folosi următoarele produse chimice: Amiral Proffy 6 FS (0,5 l/t), Celestar Star (1,0 l/t), Divident formula M (1,0-1,5 l/t), Divident Star 036 FS (1,0 l/t), Kinto Duo (1,5 l/t), Lamardor 400 FS (0,150 l/t), Royal Flo 42 S (2,5 l/t), Semnal 500 FS (2,5 l/t) şi Vitavax 200 FF (2,5 l/t). Aceste produse au un puternic spectru de acţiune împotriva malurei commune (Tilletia spp.), fuzarioza (Fusarium spp.), mucegaiul de zăpadă (Fusarium nivale), mălura pitică (Tilletia controversa). Ca insecticide se pot folosi următoarele produse: Cruiser 350 FS (1,0-1,5 l/t), Gaucho 600 FS (0,6 l/t), sau Nuprid Al 600 FS (0,6-1,0 l/t). Acestea se pot folosi împotriva: viermilor-sârmă (Agriotes spp.) afide (Macrosiphum spp.) gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides), viermii sârmă (Agriotes spp.) Ca substanţe insectofungicide se pot folosi produse chimice de tipul: Nuprid Max Al 222 FS (2,5 l/t), Tonic Plus (2,5 l/t), Yunta 2467 FS (2,0-2,25 l/t), Yunta Quattro 373,4 FS (1,6 l/t). Aceste produse se folosesc împotriva bolilor şi dăunătorilor prezentaţi anterior.

Epoca de semănat

Se stabileşte astfel încât până la venirea iernii plantele de grâu să aibă la dispoziţie un interval de 40-50 de zile de vegetaţie în care să vegeteze normal şi să acumuleze 450-500 grade Celsius temperaturi pozitive. Vegetând în astfel de condiţii, până la venirea iernii, plantele de grâu au posibilitatea să parcurgă stadiile de dezvoltare caracteristice perioadei, înrădăcinându-se, formând fraţi şi călindu-se pentru iernare. Pentru majoritatea zonelor de cultivare a grâului din România, epoca optimă de semănat se încadrează în intervalul 1-10 octombrie, diferenţiată după cum urmează: pentru zona culinară, nordul ţării şi zona intramontană = 20 septembrie-5 octombrie; în zonele premontane, unde iarna soseşte devreme, semănatul se încheie la 25-30 septembrie; în vest şi în Câmpia Transilvaniei intervalul optim de semănat este cuprins între 25 septembrie şi 10 octombrie; zona din Dobrogea, paralelă cu litoralul - limita este 20 octombrie. Semănatul în afara epocii optime prea timpuriu sau întârziat prezintă următoarele dezavantaje: semănatul timpuriu favorizează creşterea abundentă a plantelor, creează condiţii favorabile pentru instalarea unor boli (făinare, ruginile grâului), plantele sunt expuse atacului unor dăunători (musca de Hessa, viespea grâului, aphide, gândacul ghebos etc.), scade rezistenţa la iernare şi pot apărea pierderi determinate de sufocarea sub stratul de zăpadă la culturile la care plantele intră prea dezvoltate în iarnă; semănatul întârziat determină o răsărire greoaie sau eşalonată a plantelor, înrădăcinarea este superficială, gradul de înfrăţire redus, plantele sunt firave, cu rezistenţă scăzută la ger, expuse la „descălţare“ şi se prelungeşte perioada de vegetaţie.

Densitatea de semănat

Se stabileşte astfel încât la recoltare să fie de 500-700 spice/mp. Pentru a atinge aceste valori se iau în calcul desimi ce variază între 450 şi 600 boabe germinabile/mp, ţinând seama de particularităţile biologice ale soiului utilizat (puterea de străbatere, capacitatea de înfrăţire) şi condiţiile de cultură (calitatea pregătirii patului germinativ, gradul de aprovizionare al solului cu apă, epoca de semănat, gradul de infestare cu boli şi dăunători al solului, nivelul temperaturilor scăzute din timpul iernii etc.). Ţinând cont de parametrii prezentaţi, cercetătorii români recomandă ca valori ale desimii de semănat pentru România următoarele: când condiţiile de semănat sunt optime ca umiditate a solului, pregătirea patului germinativ şi epoca de semănat optimă, densitatea grâului variază între 400 şi 500 boabe germinabile/mp; când epoca de semănat este întârziată, densitatea creşte de la 450 la 525 b.g./ mp; când pregătirea patului germinativ este medie şi epoca de semănat optimă, densitatea este de 450-525 b.g./mp; când epoca de semănat este întârziată, densitatea variază între 500 şi 550 b.g./mp - când umiditatea solului este insuficientă, pregătirea patului germinativ şi epoca de semănat este optimă, densitatea grâului este de 450-525 b.g./mp; când epoca de semănat este întârziată, densitatea grâului este de 500-550 b.g./mp; când umiditatea solului este insuficientă, pregătirea patului germinativ este medie şi epoca de semănat este optimă, densitatea grâului este de 500-550 b.g./mp, iar când epoca de semănat este întârziată, densitatea grâului este cuprinsă între 500 şi 600 b.g./mp. În ultimii ani, s-a răspândit o practică prin care fermierii încearcă să controleze această desime a spicelor per metrul pătrat la recoltare încă din faza de înfiinţare a culturii, mărind densitatea de semănat la 700-750 b.g./mp. Această variantă tehnologică, care garantează obţinerea desimii amintite la recoltare, presupune însă costuri iniţiale mai mari cu sămânţa, fertilizarea şi tratamentele pentru asigurarea igienei culturale şi se bazează exclusiv pe sămânţa pusă în sol, ne mai luând în considerare capacitatea de înfrăţire a plantelor. La polul opus, în anumite zone din Europa (cu preponderenţă în Franţa), unde există tendinţa de a micşora desimea de semănat şi de a se baza tot mai mult pe soiurile care au capacitate ridicată de înfrăţire, scăzând astfel costurile şi crescând eficienţa economică a culturii. Cele două tehnologii amintite pot fi aplicate însă numai în condiţiile în care atât factorii de vegetaţie, cât şi suportul financiar sunt asiguraţi.

Norma de semănat

Cantitatea necesară înfiinţării unui hectar de cultură se determină în funcţie de indicii de calitate ai seminţei utilizate şi de desimea de semănat. Valorile obişnuite sunt cuprinse între 200 şi 250 kilograme/hectar, la care se recomandă adăugarea unei rezerve de 10% pentru pierderile înregistrate în timpul iernii.

Distanţa între rânduri

La nivel mondial, grâul se seamănă diferit ca distanţă între rânduri, astfel: distanţă mai mare în zona de vest a Europei: 18-20 cm în Franţa, 14-20 cm în Germania, Olanda, Belgia, Italia; distanţă mai mică în zona estică a Europei, în condiţiile unui climat continental: 7,5-10 cm până la maxim 12,5 cm în Cehia, Slovacia; 10-12 cm în Bulgaria, 12,5 în România, 6-9 cm sau chiar mai mult - 15 cm - în CSI, în funcţie de tipurile de semănători construite. Pentru condiţiile pedoclimatice din România şi ţinând cont de setul de maşini agricole din dotare, distanţa de semănat este de 12,5 cm. Se poate practica şi semănatul la 6,3 cm între rânduri, dar numai utilizând brăzdare speciale şi în condiţiile unor soluri foarte fertile la care nu sunt probleme cu asigurarea igienei culturale. La loturile semincere, în situaţii speciale, în care trebuie asigurat un spaţiu de nutriţie mai mare, se poate semăna la 25 cm între rânduri. Alte metode de semănat practicate în diferite ţări sunt cele cu „cărări tehnologice“ sau cele cu „efect de margine“. Semănatul cu „cărări tehnologice“ presupune închiderea secţiilor pe urmele tractorului (de regulă se închid două tuburi), rezultând spaţii de intervenţie utilizate pe tot parcursul vegetaţiei plantelor pentru intervenţiile mijloacelor terestre în vederea executării anumitor lucrări: erbicidare, tratamente fitosanitare, fertilizări suplimentare etc. Aceste „cărări“ se utilizează şi în cazul tratamentelor realizate cu avionul, constituind repere de orientare pentru piloţii avioanelor. La semănatul cu „efect de margine“, secţiile semănătorii sunt grupate două câte două la o distanţă mai mică de 12,5 cm între rânduri, rezultând un interval mai mare între asemenea grupări, astfel încât, deşi numărul de plante la metrul pătrat este acelaşi, se favorizează pătrunderea luminii la baza plantelor, determinând astfel o intensificare a procesului de fotosinteză şi, implicit, o creştere a cantităţii de asimilare produse. Un efect similar se poate obţine şi atunci când se seamănă orientând dispunerea rândurilor pe direcţia N-S.

Adâncimea de semănat

Se stabileşte în funcţie de tipul de soi, umiditatea acestuia, epoca de semănat şi caracteristicile soiului (anumite soiuri au această adâncime de semănat limitată de lungimea coleoptilului, la care adâncimea maximă de semănat este de 4 cm). În medie, adâncimea de semănat variază între 4 şi 6 cm, diferenţiată astfel: 4-5 cm pe solurile cu umiditate suficientă şi textură mijlocie; 5-6 cm pe solurile mai uşoare, cu deficit de umiditate în stratul superficial al solului. Adâncimea de semănat are influenţă directă asupra adâncimii de formare a nodului de înfrăţire. Semănatul prea adânc întârzie răsăritul, acesta realizându-se neuniform, iar plantele nu mai au la dispoziţie timpul necesar pentru pregătirea corespunzătoare în vederea parcurgerii perioadei reci. Semănatul se realizează cu semănătorile universal purtate (SUP) sau tractate, al căror număr de secţii, lăţime de lucru şi sistem de distribuţie a seminţei variază foarte mult, în funcţie de producător.

Victor VĂTĂMANU