Scurtă istorie a PPP

La data de 7 august a.c., la sediul ASAS a avut loc o masă rotundă cu tema „Dimensiunile regionale ale sintagmei «pierderi rezonabile» în reglementările naţionale şi comunitare privind impactul utilizării pesticidelor de sinteză şi al bio-pesticidelor“. În cadrul întâlnirii, dr. biolog Klaus Fabriţius, membru corespondent al Academiei, a prezentat istoria produselor de protecţia plantelor (ppp), în ultimii 50 de ani.

„În ultimul timp, există voci care spun că biomasa insectelor a scăzut, ceea ce este o realitate, şi se încearcă găsirea unui ţap ispăşitor. Se dă vina pe produsele de protecţia plantelor, deşi ştim foarte bine că acest lucru este mult mai complex“, a afirmat în deschiderea reuniunii ştiinţifice biologul Fabriţius. Potrivit acestuia, dintr-un total de 1.436 de substanţe active, aproximativ 1.000 sunt actuale, iar 528 sunt istorice - la cele din urmă s-a renunţat treptat din diverse motive, având loc o schimbare de concepţie în paleta de produse de protecţia plantelor, deşi rolul lor în agricultură a fost unul important. Situaţia la nivelul Uniunii Europene nu este diferită de cea din lume deoarece există un total de 1.378 de substanţe active, din care 490 sunt aprobate, iar în România sunt omologate 228 de substanţe active. „Încă mai există o rezervă de substanţe active cu care putem omologa produse pe baza lor în România, ceea ce este un lucru benefic“, a susţinut cercetătorul. Referitor la consumul de pesticide din România, dintr-un total de 1.904 de produse omologate, produsele care predomină sunt fungicidele (37,8%), urmate de erbicide (34,4%), insecticide (19,4%), regulatori de creştere (2,7%), acaricide (1,5%), insectofungicide (1,4%) şi altele. „Concepţia din anii ’60-’70 a fost aceea de a se utiliza produse cât mai remanente, mai persistente, pentru a avea un efect de lungă durată. Ne amintim de utilizarea DDT, a cărei descompunere în sol poate dura 30 de ani. Acesta se acumulează în ţesutul adipos şi nu dispare din organism. Cea mai mare concentraţie s-a găsit în India, cu 30 mg/kg la om.“ Urmează apoi o perioadă în care ia amploare ramura de combatere biologică şi astfel apare o schimbare de percepţie privind remanenţa mai redusă a PPP. În opinia specialistului, metodele biologice de combatere se pot aplica pe suprafeţe mici, dar nu pot rezolva problema bolilor şi a dăunătorilor per ansamblu şi nu se poate renunţa la produsele chimice de protecţie pentru a avea o agricultură competitivă. Una dintre primele liste cu produse omologate în România a fost cea a Ministerului Transporturilor, care cuprindea produse cu aplicare avio, iar lista conţinea câteva cerinţe minime privind utilizarea acestora. În câteva cazuri apărea obligativitatea purtării unor echipamente de protecţie. La ora actuală, toţi fermierii sunt instruiţi să poarte echipamente complete de protecţie atunci când manipulează şi utilizează PPP. Subiectului privind protecţia utilizatorilor şi nu numai i se acordă acum o atenţie deosebită, iar cerinţele sunt mult mai mari decât cele cu ani în urmă. În anul 1973 apare un nomenclator de produse pesticide al Academiei de Ştiinţe Medicale, ce cuprindea 279 de substanţe active, iar anul următor Ministerul Sănătăţii introduce declaraţia obligatorie a intoxicaţiilor cu pesticide, iar lista cuprindea 68 de produse - declaraţie valabilă şi la ora actuală. În anul 1977, apar primele liste ale Ministerului Agriculturii privind pesticidele avizate pentru utilizare în România şi pentru prima oară este menţionată şi ţinta pentru care se utilizează produsele. „În acei ani, în omologarea produselor de protecţia plantelor, cel mai important aspect era  eficacitatea produselor. Ministerul Sănătăţii, deşi era în comisia interministerială de omologare, avea prea puţină greutate, iar singura sarcină a noastră în acel timp era încadrarea în grupa de toxicitate, iar despre un aviz de mediu nici nu se putea discuta pentru că nu exista, la acea dată, Ministerul Mediului. Testele obligatorii, prin care se omologa un produs, erau destul de reduse, iar în ceea ce priveşte toxicitatea se efectuau doar cinci teste, ceea ce este un număr incomparabil mai mic faţă de cel solicitat în situaţia actuală. În prezent, pentru a omologa un produs de protecţia plantelor şi numai în ceea ce priveşte toxicologia mamiferelor sunt obligatorii  56 de teste diferite, fără să le amintim, de exemplu, pe cele de mediu etc. Trebuie să menţionez că, din păcate, în prezent, nu se poate omologa în România niciun produs şi asta nu din cauza costurilor, ci din cauza faptului că nu avem niciun laborator acreditat pentru toxicologie şi ecotoxiclogie şi trebuie să mergem în alte ţări pentru a le efectua. Aş dori să mai precizez faptul că, în prezent, drumul de la moleculă până la produsul finit durează cel puţin 12 ani. Industria care se ocupă de găsirea de noi molecule consideră că este un succes dacă din 10.000-20.000 de molecule rezultă un produs. Drumul de la molecule şi până la prima aplicare costă  15-20 milioane de dolari. Nu mai amintesc de teste draconice din acest moment care elimină multe dintre molecule în faza intermediară“, a precizat omul de ştiinţă. Apar apoi noi liste cu PPP, în 1982, iar în 1992 se specifică, pentru prima oară, timpul de pauză, adică intervalul de timp până când se pot consuma produsele agricole. În anul 1985 apare un ordin al Ministerului Agriculturii privind interzicerea insecticidelor organoclorulate pe bază de DDT şi HCH tehnic. Efectele benefice ca urmare a acestei interziceri sunt observate abia astăzi pe anumite populaţii de păsări din ţara noastră, pe cale de dispariţie. Cinci ani mai târziu, în anul 1990, se retrage o serie de produse toxice şi se înfiinţează Ministerul Mediului. În anul 1995, apare Indexul pesticidelor avizate în România, cuprizând 523 de substanţe active şi 1.425 de produse. Un an mai târziu apare Codexul produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în România, iar în 2005 apare ultimul supliment al acestuia. După anul 2000, apare prima listă care conţine nivelul de reziduuri admise, apropiat de valorile din UE, se interzic anumite pesticide, apare procedura de omologare, iar în 2005 se fac pregătiri privind aderarea la UE. În acea vreme, pe lista substanţelor active autorizate apare pentru prima dată rubrica privind puritatea produselor, cunoscându-se faptul că impurităţile din pesticide pot fi mai nocive decât substanţa activă în sine. În anul 2007, intră în vigoare Directiva 91/414/ CEE, care reglementează substanţele active admise în Uniunea Europeană.

În încheiere, dr. biolog Klaus Fabriţius a declarat: „Paleta produselor avizate pentru protecţia plantelor în România, de care dispunem astăzi, este cu totul alta de când am început să promovăm combaterea integrată şi este mult mai favorabilă pentru a aplica acest principiu. Această integrare însă nu se poate realiza fără o prognoză şi parcă am uitat de pragul economic de dăunare (PED) fiindcă acesta este un compromis, este acea pierdere rezonabilă pentru a păstra un mediu mai sănătos, pentru că avem obligaţia, pe lângă producerea de produse agricole pentru a putea hrăni populaţia lumii, de a lăsa gereraţiei viitoare un mediu sănătos.“

Ana IONIŢĂ