REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Se pot folosi cerealele incoltite pentru hrana pasarilor?

15/5/2011

0 Comments

 
Picture
Încolțirea grăunțelor se face în scopul îmbunătățirii lor calitative, în vederea administrării singure sau în combinație cu un furaj pentru alimentația păsărilor. Această metodă se practică în gospodăriile agricole individuale, care au efective mici de păsări și nu dispun de vitamine și nutrețuri industriale.

Încolțirea crealelor se folosește, în special, pe timpul iernii. De asemenea, s-a constatat că aceste semințe încolțite au o influență pozitivă și asupra fecundității și dezvoltării embrionare. Prin încolțire, amidonul se descompune în zaharuri mai simple și se modifică,
în parte, conținutul de aminoacizi, albumine, vitamine (în special vitamina E și vitamina B2). La începutul procesului de germinare, boabele de cereale își măresc volumul (datorită absorbției apei); ca urmare, are loc o modificare a compoziției chimice. Astfel, în decursul primei zile de germinare crește conținutul de caroten (provitamina A) în jur de 190%, conținutul de vitamina E (cu rol important în creșterea procentului de fecundație) în jur de 115%, iar vitaminele B1, B2 și B6 se găsesc în procente de 40, 65, respectiv 50%. După 5 zile de germinare, procentul de vitamina B2 se ridică la 500% față de boabele de cereale negerminate (toate valorile prezentate s-au calculat pentru sămânța de grâu în miligrame la 100 de grame de substanță uscată). Totodată, au crescut considerabil și valorile celorlalte vitamine, vitamine ce sunt de mare importanță pentru alimentația păsărilor tocmai pe timp de iarnă. Pe lângă capacitatea mare de eliberare a vitaminelor, se îmbunătățește și digestibilitatea albuminelor, ca urmare a creșterii cu 30% a procentului de
eliberare a lizinei. Această valoare ridicată a albuminei face ca în ou să se găsească o cantitate mai mare de albuș, adică albușul neconsumat în totalitate de către pui rămâne ca o masă gelatinoasă, ce-l îneacă în momentul când ciocnește camera de aer. De regulă, acest efect negativ apare doar atunci când furajarea păsărilor se face cu făinuri furajere sau în exclusivitate cu cereale încolțite. Dacă însă furajarea se face, în principal, cu cereale și numai ca o completare a rației se administrează cereale încolțite, acest pericol este înlăturat, găinile fiind asigurate cu albumine și vitamine la nivelul optim. În această situație, cerealele încolțite pot fi un mijloc de îmbunătățire a procentului de fecunditate și a dezvoltării embrionare. Cantitatea de grăunțe puse la încolțit depinde de numărul de găini, calculându-se pentru fiecare găină circa 20 de grame pe zi. Pentru încolțit, se pot folosi toate speciile de cereale, dar pe primele locuri se situează grâul și ovăzul. Există mai multe metode de germinare; de exemplu, se poate pune în apă călduță, la temperatura de 30 de grade Celsius, timp de 24 de ore, rația pentru o singură zi sau pentru 3 zile, după care aceste grăunțe se pun într-un singur strat într-o cutie perforată, prin care să se poată scurge apa. Se acoperă cu un tifon umed toată suprafața, pentru a se menține umiditatea necesară. O altă metodă ar fi ținerea grăunțelor în bazine sau chiar pe podea de ciment și stropirea lor, din când în când, cu ajutorul unei stropitori, cu apă la temperatura de 15 grade Celsius. În stratul de grăunțe puse la încolțit trebuie să fie o temperatură de circa 25 de grade Celsius. Pentru aceasta, din când în când, grăunțele se lopătează. Dintre multiplele metode existente, crescătorul de păsări dintr-o gospodărie agricolă individuală își va alege metoda cea mai la îndemână, în funcție de numărul de găini și de posibilitățile materiale (financiare) pe care le are. Încolțirea se consideră terminată când apare colțul. La temperatura camerei, procesul de germinare este așa de accelerat încât după circa 5 zile colțul de germinare are aceeași lungime cu bobul însuși. Este momentul când aceste cereale trebuiesc administrate păsărilor din gospodărie. Dacă se dorește administrarea lor doar când rădăcina de germinare este bine dezvoltată, se recomandă ca aceasta să nu fie lăsată totuși mai lungă de 2 centimetri. Dacă apare un miros acru sau de muceagai, este un semn că aceste grăunțe fie că au fost ținute prea mult timp în apă, fie au fost păstrate într-un mediu prea umed. Bineînțeles, pot fi și alte cauze, dar de cele mai multe ori este vorba de o greșeală în procesul de germinare. Aceste grăunțe nu se administrează pentru hrana păsărilor. S-a constatat că grăunțele încolțite în încăperi întunecoase sunt mai bogate în vitamina B2 decât cele încolțite la lumină. Găinilor de reproducție, pentru îmbunătățirea fecundității, trebuie să se administreze cereale încolțite, în cantităti mici, de circa 10 grame/găină/zi la tainul de seară, prin presărare deasupra furajului combinat. Din motive de igienă, la puii mici și la tineret se recomandă administrarea într-un vas curat. Tot pentru puii mici, aceste cereale se pot semăna pentru încolțire într-o lădiță cu pământ sau chiar în grădină. Atunci când cresc mlădițele, acestea vor fi tăiate, mărunțite și administrate puilor. Acest furaj verde și proaspăt este foarte hrănitor și este consumat cu plăcere de către pui.

Din etimologia veterinară:
- albumine (lat. albumen = albuș de ou) = substanțe făcând parte din proteine, solubile în apă, coagulează prin caldură, având greutatea moleculară între 43.000 și 70.000 (lactoalbumine, mioalbumine, ovalbumine, serumalbumine);
- albuminurie (lat. albumen + gr. oyron = urină) = trecerea de albumine în urină; se întâlnește în nefrite, nefroze, insuficiență renală și cardiacă, boli infecțioase.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE