Secvențe tehnologice ale culturii de fasole - Phaseolus vulgaris L.

Rotația
Față de planta premergătoare, fasolea are cerințe reduse, însă din cauza sistemului radicular slab dezvoltat, ea solicită premergătoare care să nu sărăcească solul în apă sau elemente nutritive, lăsându-l într-o stare bună de umectare care să permită efectuarea de calitate a lucrărilor solului. Fiind o cultură de primăvară, premergătoarele pentru fasole pot fi cerealele păioase de toamnă sau primăvară, cartoful, porumbul boabe sau siloz, sfecla etc. Sunt contraindicate ca plante premergătoare cele cu care are boli sau dăunători comuni, inul, rapița, floarea soarelui sau soia, datorită bolii comune Sclerotinia spp.
Rezultate foarte bune s-au obținut în asolamentele de 4 și 5 ani, fasolea putând să revină pe aceeași solă, în medie, după 4 ani. Deși este o specie care se poate auto suporta, nu se recomandă cultivarea ei în monocultură sau în rotație scurtă din cauza proliferării bolilor, antracnoza, putregaiurile cenușii, ruginile sau bacteriozele manifestându-se foarte accentuat începând cu cel de-al doilea an. Ca premergătoare, fasolea este foarte apreciată pentru majoritatea speciilor de cultură mare, fiind de obicei amplasată în asolament înaintea cerealelor păioase, grâul fiind preferat, sau a porumbului boabe.
 
Fertilizarea
Fasolea are cerințe mari față de fertilitatea solului din cauza sistemului radicular mai slab dezvoltat și mai superficial ancorat în sol. Reacția fasolei la îngrășăminte cu azot este slabă, deoarece planta își asigură circa 80% din necesarul de azot pe cale simbiotică. Are nevoie în primele faze de vegetație de elemente nutritive ușor solubile, fasolea consumând până la formarea semințelor, 50% din azot, 64,6% din fosfor și 50% din potasiu.
Fertilizarea minerală cu azot se va realiza în funcție de reușita bacterizării în urma tratamentului cu biopreparate bacteriene din genul Rhizobium, verificând la 20–25 de zile după răsărire, numărul și dezvoltarea nodozităților pe rădăcini.
Îngrășămintele fosfatice sunt necesare pe toate tipurile de sol, aplicarea lor aducând sporuri foarte semnificative de producție. Fosforul este un element important pentru nutriția fasolei și se aplică sub formă de superfosfat sau îngrășăminte complexe sub arătura de bază ori la pregătirea patului germinativ. Dozele optime economice vor fi calculate în funcție de nivelul producțiilor scontate, de consumul specific și conținutul solului în acest element. Fertilizarea cu potasiu este necesară pe solurile unde prezența elementului este mai mică de 14 mg K2O/100 grame sol.
Aplicarea îngrășămintelor pe bază de fosfor și potasiu se poate face la pregătirea terenului sau dacă se folosesc îngrășăminte complexe, la pregătirea patului germinativ.
Pentru sporirea producției, la fasole se pot aplica microelemente Mo, B, Zn sau Mg. Acestea se pot aplica odată cu tratamentele fitosanitare din perioada de vegetație sau cu apa de irigat.
 
Lucrările solului
Luând în considerare caracteristicile morfologice și biologice ale fasolei, lucrările solului trebuie să asigure un sol mărunțit, nivelat, așezat, cu o bună rezervă de apă atât în profunzime cât și în partea superficială, împiedicând astfel formarea crustei.
Pentru pregătirea solului în vederea înființării culturii se vor executa aceleași lucrări că și pentru porumb. După premergătoare timpurii se va executa o dezmiriștire, urmată de arătura de vară sau toamnă (în funcție de prezența apei în sol, care permite o lucrare de calitate) la 20–30 cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa stelată, realizând o lucrare de calitate care să permită încorporarea totală a resturilor vegetale de la premergătoare.
Pe terenurile unde este posibil, se recomandă realizarea nivelării în perioada vară–toamnă, asigurând astfel condiții optime de semănat pentru primăvară. În lipsa nivelatoarelor, sola se poate uniformiza prin treceri multiple cu grapele cu discuri prevăzute cu lame nivelatoare.
Până în primăvară, solul se menține curat de buruieni prin lucrări cu grapele cu discuri, ori de câte ori este nevoie pentru distrugerea buruienilor și împiedicarea diseminării acestora.
Pregătirea patului germinativ se poate realiza cu grapa cu discuri sau dacă solul are suficientă umiditate, cu combinatorul, în preziua semănatului, la adâncimea de lucru de 6–7 cm.
Se vor evita pe cât posibil pregătirea patului germinativ prin treceri repetate cu utilajele, pentru a nu se pierde apa de răsărire.
 
Sămânța și semănatul
Sămânța folosită la semănat trebuie să fie certificată, să fie sănătoasă, nefisurată și cu valori ai indicilor culturali ridicate, puritate minimă 97% și germinație minimă 75%.
Epoca optimă de semănat pentru fasole este atunci când, în sol, la ora 7 dimineața, temperatura la adâncimea de semănat este de 8 grade Celsius, iar vremea este în curs de încălzire.
Calendaristic, epoca optimă se diferențiază în funcție de zonă, după cum urmează, 10–25 aprilie în zonele din sud și vest, 15–30 aprilie în Transilvania și Moldova, 10–15 mai în zonele nordice și cele reci sau în depresiunile intramontane.
Semănatul în afara epocii optime de semănat prezintă dezavantaje, prea timpuriu poate surveni atacul ciupercilor saprofite din sol, iar semănatul întârziat conduce la pierderea apei din sol și răsărire neuniformă a plantelor, înfloritul și fructificarea suprapunându-se peste perioadele de secetă din vară.
Desimea de semănat va asigura la recoltare 25–35 plante/m2 pentru condiții de neirigat și 40–45 plante/m2 la irigat. Desimea optimă pentru fasole 35–45 boabe germinabile/m2 la neirigat și 50–55 b.g/m2 la irigat.
Norma de semănat este cuprinsă, în funcție de MMB-ul semințelor și desimea folosită, între 180–200 kg/ha. Distanța între rânduri utilizată în România este de 50 cm, putându-se folosi și semănatul în benzi 3x45 cm/ 70 sau 80 cm între benzi, în funcție de metoda de irigat.
Adâncimea de semănat este de 4–5 cm pe solurile mai grele și cu umiditate mai ridicată și 5-6 cm pe solurile mai ușoare și mai uscate. Pe terenurile bine aprovizionate cu apă sau în primăverile cu regim pluviometric ridicat, adâncimea de semănat se poate reduce la 3–4 cm.
 
Victor Vătămanu