Secvențe tehnologice ale culturii de floarea soarelui

​Cultura de floarea soarelui este afectată și de insecte dăunătoare, în special în perioada răsăririi și a formării primelor frunze. 

​Gărgărițele frunzelor (Tanymecum dilaticollis și Psalidium maximosum), produc pagube importante în cultura de floarea soarelui, în special în sudul și estul României. Adulții rod frunzele și, dacă aceasta se întâmplă în timpul răsăritului, când rod cotiledonatele și vârful de creștere, plantele respective dispar.
Adulții apar primăvara din sol și atacă plantele.
Trebuie evitată cultura florii soarelui după porumb sau sfeclă de zahăr, care lasă o rezervă destul de mare de gărgărițe în sol.
Pentrru prevenirea atacului se recomandă tratamentul seminței cu produse insecticide.
 
Viermii sârmă (Agriotes spp) și falșii viermi sârmă, produc pagube în perioada de germinare-răsărire a plantelor de floarea soarelui. Atacă atât în stare de larvă cât și ca adulți, rozând vârfurile de creștere și cotiledoanele, iar plantele respective se usucă.
Se tratează sămânța ca și în cazul gărgărițelor frunzelor, cu aceleași substanțe insecticide.
 
Buha verzei (Mamestra brassicae) – produce pagube la floarea soarelui în lunile iulie–august, când perforează și rod frunzele.
Ca măsură de combatere, se recomandă stropiri cu substanțe insecticide omologate.
 
Molia florii soarelui (Homeosoma nebulella) – atacă în aceeași perioadă cu buha verzei, atacul constând în ruperea organelor florale și semințelor, care apar cu perforări. Împotriva acestui dăunător se vor aplica tratamente cu substanțele recomandate pentru combaterea dăunătorului buha verzei.
În contextul luptei pentru combaterea integrată a bolilor, dăunătorilor și buruienilor ce afectează cultura de floarea soarelui se cuvine să facem o mențiune specială pentru combaterea parazitului numit lupoaie.
 
Lupoaia (Orobanche cumana) este o plantă parazită, care trăiește pe rădăcinile de floarea soarelui și se întâlnește mai des în Moldova și în sudul țării. Are tulpina înaltă de 20–40 cm, de culoare albăstruie, cu frunze reduse la solzi.
Plantele de lupoaie au inflorescență spiciformă, iar fructul este de tip capsulă prevăzută cu două orificii prin care se scurg afară semințele ajunse la maturitate. Fiecare capsulă conține circa 2000 semințe foarte mici, iar o plantă poate asigura până la 140.000 de semințe.
Capacitatea de germinație a semințelor se menține 5–10 ani, germinația fiind stimulată de secrețiile rădăcinilor plantei gazdă. După germinare apar rădăcinile de lupoaie pe care se dezvoltă haustorii (ventuze de sugere) cu care se fixează pe rădăcinile plantei gazdă.
Pe o plantă de floarea soarelui se pot găsi 30–40 plante de lupoaie. Acestea, neavând clorofilă, se hrănesc cu seva preparată de planta gazdă.
Ca măsuri de prevenire și combatere se au în vedere respectarea rotației, arături adânci, semănatul mai timpuriu și mai adânc al florii soarelui, unde semințele de lupoaie germinează mai greu, efectuarea de prășile mai adânci și tăierea plantelor de lupoaie înainte de a forma semințe, folosirea culturilor capcană de floarea soarelui, folosirea hibrizilor rezistenți la lupoie (hibrizi de tipul Turbo, Favorit).
Plantele atacate de lupoaie sunt debilitate sau pot pieri.
 
Irigarea culturii de floarea soarelui
Datorită sistemului radicular bine dezvoltat, floarea soarelui este considerată o cultură rezistentă la secetă. Cu toate acestea, în condiții de irigare sporește semnificativ producția, atât cantitativ, cât și calitativ.
În primăverile secetoase, pentru a stimula efectul erbicidelor și pentru a asigura o bună răsărire, se recomandă o udare cu 200–250 m3/ha.
Prin aplicarea udărilor se urmărește menținerea umidității solului la peste 50 % din intervalul umidității active (I.U.A.).
Perioada critică pentru apă la floarea soarelui se situează între momentul apariției inflorescenței (când aceasta are dimensiunea unei monede) și începutul înfloririi. Calendaristic, aceasta corespunde perioadei cuprinse între 15 iunie și 30 iulie.
În funcție de rezerva de apă din sol la semănat și de regimul precipitațiilor din perioada de vegetație, se aplică 1–2 udări cu norme de 500-700 m3/ha.
Se evită aplicarea udărilor înainte de apariția butonului floral, deoarece provoacă o creștere luxuriantă, cât si pe perioada înfloritului, deoarece împiedică zborul polenizatorilor și favorizează atacul de sclerotinie.
Irigarea prin aspersiune se efectuează cu instalațiile moderne de irigat.
Pentru irigarea prin brazde, semănatul se efectuează la distanța de 80 cm între rânduri și brazdele se deschid pe fiecare rând sau la două rânduri.
Norma de udare la irigarea prin brazdă este de 800–1200 m3/ha.
 
Polenizarea suplimentară
Floarea soarelui are polenizare entomofilă (se efectuează cu ajutorul insectelor). Pentru sporirea producției de semințe este necesară polenizarea suplimentară a florilor.
Pentru aceasta, ca și în cazul producerii semințelor hibride, se recomandă instalarea a cel puțin două familii de albine pentru fiecare hectar cultivat cu floarea soarelui, albinele aducându-se în preajma înfloritului, cât mai aproape de parcela cultivată cu floarea soarelui.
Prin polenizarea suplimentară se reduce la minimum numărul de semințe seci și, în același timp, se realizează o cantitate însemnată de miere de bună calitate (20–30 kg./ha).
 
Victor Vătămanu