Secvenţe tehnologice ale culturii de grâu de toamnă

Grâul este o specie foarte pretenţioasă faţă de calitatea lucrărilor solului, gradul de răsărire, uniformitatea de răsărire şi evoluţia ulterioară a culturii depinzând într-o mare măsură de sistemul de lucrare al solului.

În general, pentru România, pregătirea terenului în vederea semănatului ridică probleme deosebite, după cum prezintă Gh. Matei, din cauza timpului scurt rămas de la recoltarea premergătoarei şi până la intervalul optim de semănat al grâului, a condiţiilor climatice nefavorabile concretizate în perioade de secetă instalate la sfârşitul verii sau începutul toamnei şi a suprafeţelor mari pe care se seamănă cultura anual. Prin lucrările solului la grâu se urmăreşte obţinerea unui sol afânat pe aproximativ 20 cm, nivelat, aşezat, fără bulgări şi cu resturile vegetale de la premergătoare bine încorporate. Lucrările trebuie realizate pentru a păstra apa în sol, a favoriza intensificarea proceselor de mineralizare şi trebuie adaptate în funcţie de condiţiile pedoclimatice ale zonei. Imediat ce cultura premergătoare a eliberat terenul (mazăre, fasole, borceguri, răpiţă, grâu, in pentru fibră sau ulei) se va executa o arătură de vară.

Dacă nu există suficientă apă în sol şi arătura nu se poate executa, se va proceda la o lucrare de dezmiriştire, prin care sunt mărunţite resturile vegetale de la cultura premergătoare şi se întrerupe capilaritatea solului şi pierderea apei prin evaporare, determinând astfel conservarea apei în sol. Odată cu această lucrare are loc şi o diminuare a buruienilor apărute în perioada finală de vegetaţie a premergătoarei. Când condiţiile climatice devin favorabile, după ploaie sau după irigarea de aprovizionare, se va executa arătura la 18-22 cm adâncime. Pe solurile situate în pantă, lucrările solului se vor realiza, pe cât posibil, pe curbele de nivel, pentru a diminua eroziunea solului. Până toamna, la semănat, parcelele astfel lucrate se vor întreţine prin treceri repetate cu grapa cu discuri pentru distrugerea buruienilor şi a samulastrei apărute, favorizând astfel mineralizarea materiei organice şi asigurarea igienei culturale ulterioare. În situaţii deosebite, când nu există precipitaţii sau nu se poate aproviziona solul cu apă prin irigare, iar prin lucrarea de arat ar rezulta bulgări mari, se pregăteşte solul prin discuiri repetate, în două direcţii perpendiculare sau oblice, pentru a mobiliza mai bine solul şi a creşte gradul de mărunţire a resturilor vegetale.

După premergătoarele care eliberează terenul târziu - porumbul boabe, floarea-soarelui, soia, cartoful pentru consumul de toamnă-iarna, cânepă de toamnă etc. -, se recomandă ca, în funcţie de cantitatea şi natura resturilor vegetale rămase pe sol, să fie aplicată o discuire, urmată de arătura de toamnă la 20-25 cm. Lipsa apei în sol şi imposibilitatea realizării unei arături de calitate conduce la situaţia în care se realizează lucrările solului în mod exclusiv prin utilizarea grapelor grele, cu lest, a căror adâncime de lucru poate atinge 15-18 cm. În general, sistemul de lucrare a solului este condiţionat de premergătoare, de epoca de recoltare şi de cantitatea resturilor vegetale rămase pe sol. Din acest punct de vedere, floarea-soarelui şi porumbul creează cele mai mari dificultăţi, resturile lor vegetale pot fi purtătoare şi de inoculi (agenţi patogeni) prin care se transmit anumite boli de la un an la altul. În asemenea situaţii este de dorit să se execute o arătură mai adâncă, care să încorporeze foarte bine aceste resturi vegetale şi astfel potenţialul infecţios al brazdei se fie introdus cât mai adânc în pământ. Pregătirea patului germinativ - se recomandă să se execute cu agregate care mobilizează superficial solul, combinatorul sau grapa cu discuri, pe cât posibil, ultima lucrare să fie executată perpendicular pe direcţia de semănat. Este recomandat ca în vederea obţinerii unui pat germinativ de calitate, solul să fie mobilizat pe adâncimea de semănat, uşor tasat sub acesta, cu suprafaţa mărunţită (nu excesiv, deoarece apare pericolul formării crustei), curată de bururieni, cu mici bulgăraşi care să ajute la reţinerea zăpezii pe cultura de grâu de toamnă în anotimpul rece. S-a constatat că în toamnele secetoase pregătirea terenului prin discuire a dat bune rezultate, fiind net superioară arăturii.

Solul se pregăteşte mai repede şi se aşază mai bine decât după arătură. Aceste lucrări se efectuează bine după specii cum sunt sfecla de zahăr, cartoful sau soia. Prin numărul mare de lucrări ale solului aplicate pentru pregătirea patului germinativ, mai ales în zonele în care se manifestă secetă pedologică, unde, pe lângă cele menţionate mai sus se poate realiza o lucrare cu freza mecanică pentru mărunţirea solului, s-a constatat că structura şi textura solurilor au de suferit, diminuând potenţialul productiv al acestora. Ca atare, s-au căutat şi găsit alternative la sistemul „clasic“ de realizare a acestei culturi, promovându-se sisteme cu un număr mic de treceri „minimum tillage“ sau cu semănatul direct în miriştea premergătoarei, denumită „no-till“. Aceste sisteme se pot aplica numai pentru o perioadă limitată de timp, cu eficienţa sporită după premergătoare ce lasă solul curat de buruieni şi într-o stare de fertilitate bună. În Statele Unite ale Americii, suprafeţele cu prelucrare minimă, cu semănat direct în mirişte, au sporit de la 12 la 39 milioane de hectare, ceea ce reprezintă aproximativ 9 şi, respectiv, 30% din totalul suprafeţelor însămânţate. De cele mai multe ori utilizarea sistemului de lucrare redusă a solului, a determinat compactarea stratului superficial al solului. Griffith şi colaboratorii arată că, indiferent de natura solului, renunţarea la lucrările de afânare a condus la o creştere a densităţii aparente a solului cu 25-30%, indiferent de textura acestuia. Acest fapt arată necesitatea întreruperii acestui sistem printr-o arătură, odată la 3-5 ani, în funcţie de tipul de sol. Grâul este o specie a cărei tehnologie de cultivare este complet mecanizabilă. Pentru obţinerea unor producţii ridicate şi de calitate superioară, cultura necesită o serie de lucrări de îngrijire, dintre care amintim unele dintre cele mai importante: tăvălugirea semănăturilor, drenarea excesului de apă, controlul culturii, reţinerea zăpezii pe semănături, tăvălugirea la desprimăvărare şi altele.

Tăvălugirea semănăturilor - este o lucrare indicat a se realiza atunci când grâul a fost semănat într-un sol uscat şi afânat şi are ca scop punerea seminţei în contact cu solul pentru a favoriza absorbţia apei. Lucrarea se execută cu tăvălugul inelar şi favorizează ascensiuneea capilară a apei în stratul superficial al solului. Lucrarea este obligatorie atunci când se realizează cultura asociată - grâu cu trifoi ascuns. Drenarea excesului de apă - este o lucrare prin care se elimină excesul de apă (acumulările, băltirile care poate conduce la asfixierea plantelor), apa acumulată în porţiunile microdepresionare ale solei. Pentru eliminarea apei în exces se practică şanţuri de drenare sau puţuri absorbante. Controlul culturii - este o lucrare obligatorie în aprecierea stării de vegetaţie a culturilor de grâu care se realizează atât în toamnă (când se apreciază uniformitatea de răsărire, gradul de înfrăţire, adâncimea de formare a nodului de înfrăţire, gradul de călire a plantelor, starea fitosanitară a culturii), cât şi în perioada de iarnă sau la desprimăvărare, când se determină pierderile de plante din perioada rece, desimea culturii la desprimăvărare şi starea fitosanitară a culturii. Reţinerea zăpezii peste culturi - este o măsură ce se impune în zonele de stepă şi silvostepă, cu climat arid, continental, unde stratul acoperitor de zăpadă poate fi înlăturat de vânturile puternice, scăzând astfel rezistenţa plantelor la temperaturile scăzute. Se folosesc parazăpezile, ca obstacole, dar se poate aplica şi o lucrare de tăvălugire a zăpezii pentru fixarea acesteia.

Tăvălugirea la desprimăvărare - apare ca o necesitate la culturile la care se manifestă fenomenul de „descălţare“ a plantelor, fenomen generat de alternanţa îngheţ-dezgheţ din timpul iernii, în urma căruia solul a fost desprins de pe rădăcinile plantelor. Din cauza acestui fenomen, plantele se pot ofili sau pieri. Lucrarea trebuie executată pe sol reavăn, pentru a favoriza aderarea sistemului radicular la suprafaţa solului. Aplicarea amendamentelor calcaroase şi corectarea reacţiei solurilor este o măsură necesară pe solurile la care valoarea pH-ului este mai mică de 5,8 (soluri acide) şi care prezintă un grad de saturaţie în baze mai mic de 75%. Măsura urmăreşte ca prin aplicarea carbonatului de calciu (calcarizare) să se neutralizeze 50% din aciditatea hidrolitică a solului. Dozele practicate sunt de 4 tone/hectar carbonat de calciu (administrat sub formă de piatră de var sau dolomit) împrăştiat pe miriştea premergătoarei (de obicei vara sau toamna devreme) şi încorporat sub arătură. Aplicarea se face la 4-6 ani, în funcţie de rezultatele cartării agrochimice. Pe solurile puternic acidifiate, dozele pot urca până la 5-10 tone/hectar, dar cu atenţie sporită ulterior, pentru a contracara carenţe de macro- şi microelemente, care se pot manifesta din cauza acestor doze ridicate.

Victor VĂTĂMANU