Secvențe tehnologice ale culturii de Iarbă de Sudan

Iarba de Sudan în cadrul asolamentului
Iarba de Sudan este o cultură de primăvară care nu are exigențe deosebite față de planta premergătoare. Cu toate acestea culturile care eliberează terenul la mijlocul verii și permit o acumulare mai mare de apă și de azot până la semănatul Ierbii de Sudan sunt premergătoarele cele mai bune. Printre acestea se pot enumera leguminoasele anuale pentru boabe și păstăi, dar și cerealele de toamnă și plantele anuale furajere ce eliberează terenul până la mijlocul toamnei. Sunt foarte bune premergătoare și leguminoasele perene, mai ales când Iarba de Sudan se cultivă în regim irigat.
Sunt mai puțin indicate ca premergătoare pentru Iarba de Sudan prășitoarele târzii care eliberează terenul la sfârșitul toamnei, după care rezerva de apă din sol este mai modestă, iar procesele de nitrificare au loc abia în anul următor după desprimăvărare.
Iarba de Sudan este apreciată ca o slabă premergătoare, mai ales pentru cerealele de toamnă, datorită faptului că ”lasă solul secătuit în apă și nitrați” (Gh. Ionescu Sisești). Cercetările ulterioare arată că rădăcinile Ierbii de Sudan, fiind o plantă bogată în zaharuri solubile (până la 12 % din substanța uscată), permit o dezvoltare intensă a microorganismelor și o descompunere timpurie a materiei organice. În consecință după moartea microorganismelor se eliberează cantități însemnate de azot și alte elemente nutritive. Deci, efectul depresiv al Ierbii de Sudan, după întoarcerea culturii este de scurtă durată, motiv pentru care în SUA se practică uneori monocultura.
Observațiile și determinările efectuate în ultimii ani la Fundulea, au arătat că rădăcinile situate în stratul biologic activ reprezintă 55–65 % din biomasa aeriană exprimată din substanța organică, respectiv 5,0–6,0 tone/hectar, în regim neirigat și 9–12 tone/hectar în cultura irigată, motiv pentru care Iarba de Sudan poate fi considerată o premergătoare slabă, doar pentru cerealele de toamnă. Ținând seama de cele menționate, după Iarba de Sudan poate urma porumbul pentru boabe sau pentru furaj.
 
Utilizarea îngrășămintelor
La o producție de 10 tone/hectar, Iarba de Sudan, recoltată la începutul fazei de burduf, exportă: N 160–170, P 60–70 (P2O5), K 280–300 (K2O) și Ca 90–100 (CaO). Din aceste cifre se poate aprecia că Iarba de Sudan este o mare consumatoare de azot și potasiu, dar consumă cantități moderate de fosfor și calciu. Prin sistemul radicular bine dezvoltat, Iarba de Sudan prelevă din sol cantități importante de fosfor, potasiu și calciu, inclusiv din forme mai greu solubile. Dar, în procesul de fertilizare este de dorit să se asigure în bună parte azotul necesar producției scontate și cel puțin jumătate din necesarul de fosfor. Cum Iarba de Sudan se cultivă pe soluri al căror pH este de peste 6,2, care sunt mai bine aprovizionate în potasiu și calciu, aceste elemente nu se impun să fie incluse în procesul de fertilizare.
Experimentările organizate în rețeaua ASAS, cu îngrășăminte în diverse zone ecologice, au relevat o reacție destul de puternică a Ierbii de Sudan la doze moderate de azot și fosfor, pe cernoziomuri de stepă, pe cernoziomuri cambice și pe soluri brune, unde cu 1 kilogram de substanță activă s-au produs 12,5 kilograme substanță uscată. Fertilizarea cu doze mici de îngrășăminte organice a condus la obținerea unor sporuri de producție la fel de eficiente economic. În schimb, pe luvisolul albic, îngrășămintele nu au putut substitui deficitul termic al zonei, motiv pentru care, producțiile sunt neeconomice indiferent de nivelul de fertilizare.
Cercetări mai recente, urmărite în experiențe staționare de lungă durată în regim neirigat, au scos în evidență o reacție modestă a Ierbii de Sudan și hibridului sorg x Iarba de Sudan la intervenția cu îngrășăminte fosfatice. În schimb, îngrășămintele azotate au fost foarte bine valorificate de cele două culturi, nivelul producției crescând pe măsura sporirii dozei de administrare: doza eficientă economic, în condițiile în care îngrășămintele sunt costisitoare, este cea de N 100–120, la care cu 1 kilogram de substanță activă se obține cantitatea de 20–22 kilograme substanță uscată.
În regim irigat, în experiențe staționare de lungă durată, Iarba de Sudan a reacționat moderat la intervenția cu îngrășăminte fosfatice, dar foarte puternic la fertilizarea cu îngrășăminte azotate, la care, la doza de N180, se obțin, cu 1 kilogram de substanță activă, 37 kilograme de S.U. (substanță uscată).
Gunoiul de grajd este excelent valorificat de către Iarba de Sudan, când aceasta urmează în rotație în primii doi ani după administrare. Este interesant faptul că și în anul IV după administrarea gunoiului de grajd, Iarba de Sudan folosește eficient efectul remanent al acestuia, dând sporuri semnificative de producție și reclamând cantități mai mici de îngrășăminte azotate.
Concluzionând, se pot desprinde câteva idei utile în dirijarea corectă a procesului de fertilizare.
În primul rând, Iarba de Sudan și hibrizii sorg x Iarbă de Sudan produc economic când solul conține în jur de 7 miligrame fosfor mobil la 100 grame sol. Calculul necesarului de fosfor se face după formula menționată la lucernă, iar în lipsa datelor de cartare agrochimică, se recomandă fertilizarea cu P 50–60 pe cernoziomuri și soluri aluvionare și cu P 60–70 pe solurile brune. Doza optimă de azot este cea de N 100–120 în regim neirigat și N 150-160 în regim irigat, urmând ca 55–60 % din aceste doze să se administreze în preajma semănatului, iar diferența după recoltarea coasei I. Când Iarba de Sudan și hibrizii sorg x Iarbă de Sudan urmează în primii doi ani după administrarea gunoiului de grajd, în doze de 35–40 tone/hectar în regim neirigat și 70–80 tone/hectar în regim irigat, nu se recomandă intervenția cu îngrășăminte azotate în anul I, iar în anul II se intervine cu cel mult 50 % din doza indicată în situația în care se fertilizează numai cu îngrășăminte chimice. În anii III și IV după administrarea gunoiului de grajd, se aplică 60-70 % din dozele menționate mai sus. Când cele două culturi urmează în rotație după întoarcerea unor leguminoase perene, nu se aplică îngrășăminte azotate în anul I după desțelenire, iar în anii următori (II–IV) dozele vor fi de 40–65 % din cele indicate în situația în care fertilizarea se face numai cu îngrășăminte chimice.
 
Lucrările solului
Iarba de Sudan, având un sistem radicular fasciculat, are exigențe față de lucrările solului asemănătoare cu gramineele perene. Fiind o cultură de primăvară, Iarba de Sudan reclamă aceleași lucrări ale solului ca și porumbul pentru siloz. În consecință, se va pune accent pe efectuarea unor lucrări de calitate, care să conducă la acumularea în sol a unor cantități cât mai mari de apă, la descompunerea completă a resturilor vegetale și la stimularea dezvoltării microorganismelor. În concluzie, lucrările solului pentru Iarba de Sudan se vor face la fel ca și pentru porumbul de siloz.
Lucrările solului după Iarba de Sudan trebuie să țină seama de câteva caracteristici ale biologiei speciei. În primul rând, la mijlocul toamnei, miriștea de Iarbă de Sudan este de regulă înaltă și dacă se ține seama și de sistemul radicular foarte dens din stratul arabil, prima lucrare a solului care se impune este dezmiriștirea. Această lucrare se face cu grapa cu discuri bine înclinată, perpendicular pe direcția de semănat. În al doilea rând, după Iarba de Sudan stratul arabil rămâne de regulă lipsit de apă, fapt ce îngreunează efectuarea arăturii. În consecință, arătura se va face la adâncimea reclamată de planta postmergătoare, numai după căderea unor precipitații mai consistente care să umecteze stratul arabil, situație în care arătura se va putea realiza în condiții optime de revărsare. Atașarea grapei stelate sau cu colți după plug, uniformizează arătura și ușurează lucrările de pregătire a patului germinativ în primăvară.
 
Victor Vătămanu