Secvenţe tehnologice ale culturii de prun

Caracterul creşterii părţii aeriene a pomului este determinat genetic, variind destul de mult în funcţie de soi. În primii ani de viaţă, prunul creşte repede, formând lăstari lungi, uneori foarte lungi şi subţiri (A. Chira şi colaboratorii). În funcţie de soi, coroana poate avea formă sferică sau globuloasă (Rivers timpuriu, Piteştean, Centenar, Agen, Pescăruş), sferic-turtită (Vânăt de Italia, Stanley, Gras Românesc), piramidală (Tuleu gras, Tuleu dulce, Vânăt Românesc, Silvia), invers piramidală (Renclod Althan, Anna Spath, Albatros) şi fusiformă (Record).

Unghiul de ramificare a elementelor structurale ale coroanei este de până la 45 de grade la soiurile cu coroană piramidală şi de 50-75 de grade la cele cu coroană globuloasă. La soiul Tuleu gras unghiul mic de ramificare constituie una dintre cauzele frângerii şi dezbinării ramurilor (V. Cociu, R. Roman). Desimea coroanei pomilor este determinată de gradul de ramificare a elementelor de schelet şi semischelet. Unele soiuri au coroana rară, ramificând slab (Rivers timpuriu, Vânăt de Italia, Stanley), iar altele au ramificare puternică, realizând coroane dese (Vânăt românesc, Superb), care impun aplicarea cu regularitate a tăierilor de întreţinere, în vederea obţinerii de producţii de calitate. Capacitatea de a emite lăstari anticipaţi este mai mare la unele soiuri (Tuleu gras, Vânăt românesc, Stanley, Agen), în special în perioada de tinereţe, particularitate pe care se bazează formarea mai rapidă a coroanei şi grăbirea intrării pomilor pe rod.

Forme de coroană recomandate pentru prun
Corelată cu particularităţile biologice ale prunului, forma de coroană aleasă trebuie să corespundă tendinţei naturale de creştere a soiurilor, pentru ca realizarea ei să necesite o tehnică simplă şi cât mai economică. Pentru prun, se recomandă următoarele forme de coroană: piramidă etajată rărită, piramidă neetajată, piramidă mixtă, vasul ameliorat, vasul ameliorat aplatizat, vasul întârziat, palmeta etajată cu braţe oblice, fusul subţire (V. Cociu, M. Popescu şi colaboratorii). În grădinile populaţiei, prunul se conduce uşor sub formă de piramidă şi vas. Deoarece prunul, în primii ani după plantare, formează creşteri vegetative lungi şi subţiri, pentru asigurarea ramificării, în vederea obţinerii unui schelet corespunzător şi bine consolidat, se impune aplicarea lucrărilor „în verde“ (ciupirea şi suprimarea lăstarilor, dirijarea unghiului de creştere). La formele de coroană globuloase, prin ciupirea lăstarilor de prelungire, la nivelul de ramificare, se obţin ramuri de ordin superior, din lăstarii anticipaţi, scurtânduse timpul de formare cu 1-2 ani. Pentru a nu întârzia intrarea pomilor pe rod, nu trebuie să se aplice tăieri severe, în scopul respectării parametrilor caracteristici formei de coroană, iar la soiurile mai tardive, o dată cu formarea coroanei, se va stimula apariţia ramurilor pe rod. Fiind o specie productivă, dar având ramurile cu lemnul relativ fragil, pentru susţinerea rodului necesită formarea unui schelet puternic, bine ramificat, ceea ce se realizează prin respectarea dimensiunilor caracteristice formei de coroană proiectate.

Tăierea de producţie
Tăierea de fructificare la prun se aplică în mod diferenţiat în funcţie de vârsta pomilor, sistemul de cultură, destinaţia producţiei, condiţiile ecologice, particularităţile biologice ale soiurilor, tipul de fructificare şi altele. La pomii tineri, aflaţi la începutul perioadei de rodire, se procedează la îmbinarea tăierii de formare a coroanei cu cea de fructificare, intervenindu-se mai mult prin operaţii de rărire a ramurilor şi cât mai puţin prin scurtări: elementele de semischelet rămân să crească liber 3-4 ani, pentru a se ramifica şi garnisi cu formaţiuni fructifere. În primii 2-3 ani de producţie, prunul nu necesită aplicarea unei tăieri speciale de fructificare, deoarece ramurile de rod, tinere fiind, au capacitate ridicată de diferenţiere. În cazul în care creşterile anuale terminale şi subterminale diferenţiază mugurii floriferi pe toată lungimea (Stanley, Tuleu gras), se recomandă scurtarea lor cu 1/3 sau 1/2. Când mugurii floriferi sunt amplasaţi spre vârf, ramurile se lasă întregi, pentru a garnisi zona bazală şi mediană, urmând a fi scurtate în anul următor (G. Mihăiescu). În timpul perioadei de rodire, când se constată diminuarea vigorii de creştere a pomilor, iar formaţiunile fructifere sunt puternic ramificate şi în curs de epuizare, se impune ca, o dată cu tăierea de întreţinere, să se aplice şi cea de fructificare.  Aceasta are ca obiectiv normarea încărcăturii de muguri floriferi, întinerirea ramurilor de semischelet şi de rod, precum şi stimularea creşterilor vegetative. Prin tăieri de reducţie şi simplificare se caută să se menţină o anumită structură de 2-3 ani, capabilă să asigure fructe mari şi de calitate superioară, în condiţiile realizării anuale a unui număr de 150-200 de lăstari pe pom, cu lungimea de peste 35-40 cm fiecare. Pentru aceasta se efectuează scurtarea ramurilor de semischelet mai în vârstă de 4-5 ani, pentru reîntinerire, dar şi a celor tinere (mai lungi de 40-50 cm) supraîncărcate cu formaţiuni de rod. Ramurile situate dedesubtul şarpantelor se suprimă deoarece, fiind umbrite şi mai slab hrănite, produc fructe puţine şi de calitate inferioară. Cultura modernă a prunului este de neconceput fără aplicarea tăierilor diferenţiat, în funcţie de destinaţia recoltei. Astfel, în cazul plantaţiilor care produc fructe pentru consum în stare proaspătă sau pentru deshidratare, se impune aplicarea unei tăieri minuţioase şi riguroase, vizând eliminarea lemnului îmbătrânit, pe care s-au obţinut 2-3 recolte, stimularea creşterii de noi lăstari şi obţinerea de formaţiuni fructifere situate pe lemn tânăr. Prin tăieri trebuie să se asigure fructe mari (30-35 bucăţi/kilogram, în cazul consumului în stare proaspătă, şi 70-80 de bucăţi/kilogram la cele pentru deshidratare), uniform şi intens colorate, bogate în zaharuri şi substanţă uscată. În zonele mai secetoase, în livezile fără posibilităţi de irigare, se vor aplica tăieri mai severe pentru a stimula creşterea. Când toţi factorii climatici sunt în limite optime, tăierile vor fi moderate. După cum s-a precizat, tăierea se aplică diferenţiat în funcţie de soi, respectiv tipul de fructificare. Astfel, soiurile Stanley, Centenar şi Silvia rodesc preponderent pe buchete de mai, care se formează direct pe şarpante sau subşarpante. Buchetele fructifică mai mulţi ani, se ramifică puternic, dar cu timpul se epuizează şi rodesc numai pe zonele terminale tinere, fructele obţinute fiind mici şi de calitate inferioară. La această grupă de soiuri, prin tăierea de fructificare se intervine atât asupra ramurilor de semischelet, cât şi a celor de schelet, procedându-se la reducţia periodică pe lemn de 1-4 ani, dar şi la înlocuirea celor debilitate şi degarnisite cu altele noi, capabile să sigure formaţiuni de rod tinere, viguroase şi productive. În paralel cu scurtarea ramurilor de schelet şi semischelet, se răresc buchetele de mai la 8-10 cm distanţă unul faţă de celălalt, se regenerează ramificaţiile fructifere îmbătrânite, eliminându-se până la 1/2 din volumul lor. Alte soiuri (Agen, Tuleu gras, Vânăt românesc, Gras românesc) rodesc pe ramuri-buchet şi ramuri mijlocii, pomii având tendinţa naturală de supraîndesire a coroanei. Tăierea de fructificare constă în simplificarea eşalonată şi periodică a ramificaţiilor fructifere, întinerirea ramurilor de semischelet mai în vârstă de 3-4 ani şi înlocuirea anuală a 1/5 din numărul lor, eliminându-se cele prea dese şi epuizate. Reînnoirea ramurilor arcuite sub greutatea rodului se face periodic, tăindu-se în dreptul unei ramificaţii mai viguroase cu poziţie verticală, situată în zona de curbură. În 2-3 ani, noua ramificaţie rodeşte abundent, se arcuieşte şi ea, datorită rodului, şi se regenerează din nou, tăindu-se cât mai scurt. La soiurile care formează numeroase ramuri mijlocii şi lungi, normarea încărcăturii se face prin rărirea acestora la 12-15 cm una de alta, prin eliminarea celor subţiri, cu poziţie descendentă, situate în zona umbrită a coroanei. Ramurile mixte lungi, viguroase, la care mugurii floriferi sunt amplasaţi în jumătatea bazală, se scurtează cu 1/3 pentru a se garnisi terminal cu ramuri mijlocii şi bazal cu buchete de mai şi pinteni. În cazul când s-a produs îndesirea coroanei, se procedează la scurtarea şi rărirea ramurilor de semischelet şi a ramificaţiilor fructifere care au asigurat 2-3 recolte. În mod practic, pentru efectuarea tăierii de fructificare, se procedează în prealabil la o examinare atentă a coroanei, în scopul stabilirii intervenţiilor. Se apreciază starea de echilibru între procesele de creştere şi diferenţiere, evidenţiată prin încărcătura de muguri de rod, lungimea şi frecvenţa ramurilor anuale, situaţia ramurilor de semischelet, respectiv repartizarea în cadrul coroanei, marimea zonei degarnisite, vârsta şi gradul lor de arcuire. La pomii care prezintă creşteri vegetative mari (peste 60 cm lungime) şi un număr redus de muguri floriferi (sub 15 bucăţi/metru liniar de ramură), ca urmare a unei tăieri prea severe în anul precedent, se aplică o intervenţie uşoară, care constă în rărirea ramurilor anuale şi viguroase. În cazul pomilor cu încărcătură mare de muguri de rod şi creşteri anuale de vigoare mică (sub 30 cm), tăierile vor fi mai severe, intervenindu-se prin scurtarea tuturor ramurilor de semischelet, pentru stimularea creşterii vegetative şi eliminarea excesului de muguri floriferi. În situaţia în care atât creşterea, cât şi diferenţierea sunt reduse, lăstarii având sub 20 cm lungime, formaţiunile fructifere tinere fiind puţine şi de vigoare slabă, iar încărcătura de muguri de rod mică, se poate aprecia că pomul a fost suprasolicitat, epuizându-se, din cauza producţiei mari din anii anteriori sau a unei agrotehnici necorespunzătoare. Pentru restabilirea echilibrului de creştere/rodire, se efectuează o tăiere modernă, intervenindu-se atât asupra elementelor de schelet, cât şi a celor de semischelet, şi se aplică o tehnologie de întreţinere superioară (fertilizare, irigare, lucrare a solului etc.).

Fertilizarea solului
Având în vedere starea de fertilitate naturală scăzută a solurilor destinate plantaţiilor de prun, dar şi cerinţele relativ mari faţă de conţinutul acestora în substanţe nutritive, fertilizarea devine o măsură obligatorie pentru obţinerea de recolte superioare cantitativ şi calitativ. În perioada de vegetaţie, prunul înregistrează cel mai mare consum de substanţe nutritive în timpul înfloririi şi legării fructelor, la întărirea sâmburelui şi diferenţierea mugurilor floriferi, dar şi la intrarea fructelor în pârgă, ceea ce impune ca epoca de administrare a îngrăşămintelor să fie corelată cu aceste faze critice. În general, îngrăşămintele folosite în cultura pomilor fructiferi au aceeaşi aplicabilitate şi în plantaţiile de prun. Astfel, îngrăşămintele organice: gunoiul de grajd, compostul, îngrăşămintele verzi şi mustul de bălegar sunt bine valorificate de prun. În funcţie de tipul de sol, prunul reacţionează diferit, atât la îngrăşămintele organice, cât şi la cele chimice. Astfel, pe solurile slab acide şi neutre (aluvial, brun-roşcat), eficacitatea este mai mare la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, în doze de 60-120 kilograme de azot, 50-100 kilograme de fosfor şi 4080 kilograme de potasiu s.a./hectar, iar pe solurile acide, efectul maxim îl au îngrăşămintele organice sau organo-minerale în doze de 30 tone/hectar gunoi (o dată la 2 ani) şi 40 kilograme de azot, 50 kilograme de fosfor (P2o5) şi 40 kilograme/hectar potasiu (K2o). În literatura de specialitate se apreciază că de pe un hectar de prun cu 200 de pomi, la o producţie de 15 tone/hectar, se extrag anual din sol 36 kilograme de azot, 11 kilograme de fosfor (P2o5), 50 kilograme/hectar potasiu (K2o) şi 33 kilograme/hectar Cao. Având în vedere că numai o treime din îngrăşămintele administrate sunt asimilate de pomi, rezultă că, orientativ, anual, în plantaţiile pe rod trebuie administrate 100-120 kilograme/ hectar azot, 40-70 kg/ha fosfor (P2o5) şi 100-120 kg/ha potasiu (K2o), iar la 3 ani 30-40 tone/hectar gunoi de grajd. În plantaţiile pe rod, îngrăşămintele se administrează pe întreaga suprafaţă, iar ca moment de aplicare, îngrăşămintele organice, cele cu fosfor şi potasiu şi 1/3 din doză de azot se administrează toamna. Restul dozei de azot se administrează fazial, 1/2 primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie, şi 1/2 în iunie, în timpul creşterii intense a lăstarilor şi fructelor. În perioada de vegetaţie, îngrăşămintele se încorporează în sol cu discul sau cultivatorul o dată cu efectuarea lucrărilor de întreţinere. În plantaţiile pe rod se recomandă ca din 2 în 2 ani să se efectueze scarificarea solului pe intervalul dintre rânduri, ocazie cu care se încorporează, cu subsolierul, îngrăşămintele fosfatice şi potasice greu solubile. În livezile de prun unde se irigă, îngrăşămintele chimice se administrează pe brazdele deschise pentru udare. La pomii răzleţi, în gospodăriile populaţiei, în plantaţiile unde solul se lucrează numai în jurul pomilor, fertilizarea de bază se efectuează toamna, îngrăşămintele fiind încorporate o dată cu mobilizarea solului.

Victor VĂTĂMANU