Secvenţe tehnologice ale culturii de rapiţă de toamnă

Secvenţe tehnologice ale culturii de rapiţă de toamnă

Pregătirea terenului pentru semănatul culturii de rapiţă de toamnă Pregătirea terenului pentru cultivarea rapiţei trebuie efectuată cât mai devreme în vară, imediat după recoltarea culturii premergătoare (de regulă, cereale păioase  - grâul de toamnă, evitând cultivarea după floarea-soarelui sau leguminoase pentru boabe, deoarece au boli commune). În acest fel se lasă terenul să se „aşeze“, să se compacteze uşor pentru ca semănatul ce se face la adâncime mică (2-3 cm) să fie cât mai precis, iar sămânţa să aibă un contact cât mai bun cu solul. Un alt avantaj al lucrărilor solului imediat după recoltarea culturii premergătoare (de regulă cereale), este cel acceptat de tehnologia Bayer, acela că avem destulă apă în sol pentru lucrări de calitate. Peste vară, miriştea se usucă puternic din cauza acţiunii razelor solare, iar cantităţile de apă pierdute prin evaporare sunt mult mai mari. În plus, semănatul se face mult mai repede în toamnă, înainte sau după o ploaie (de minimum 15 mm), asigurând astfel o răsărire uniformă şi în final succesul culturii. În lipsa unor cantităţi de precipitaţii se pot aplica udări de completare a deficitului de apă din sol şi de răsărire (imediat după semănat), acolo unde funcţionează sistemele de irigaţii. Atunci când nu se pot face arăturile de vară se recomandă o tăvălugire înainte de semănat.

Fertilizarea culturii  de rapiţă de toamnă

În articolele de specialitate se precizează că rapiţa, comparativ cu grâul, are nevoie de 25% mai mult azot, aceeaşi cantitate de fosfor şi potasiu şi de două ori mai mult sulf (80-160 kg N/ha, 50-80 kg P/ha şi 80 kg K). Doza optimă de sulf este de 30-50 kg/ha. Plantele de rapiţă consumă pentru 1 tonă de produs circa 30-35 kg N, 20-23 kg P şi 38-65 kg K. Pentru realizarea producţiei, plantele de rapiţă găsesc în sol (înainte de aplicarea îngrăşămintelor) circa 20-25 kg N pentru fiecare % de humus. Pentru un sol cu 3% humus, plantele pot folosi 60-75 kg N, 45-55 kg P2O5 şi 320 kg K2O. Pentru realizarea biomasei (părţii aeriene), în toamnă plantele au nevoie de 35-45 kg N/ha, ceea ce înseamnă că în sol trebuie să se găsească 45-60 kg azot mineral.

N - Azot = 120-200 kg s.a./ha (dacă este posibil în câteva faze). Este elementul principal ce intră în componenţa aminoacizilor ce alcătuiesc proteinele vegetale, importante în sinteza clorofilei. Ajută la similarea Mg (prin fenomenul de sinergism). Se asimilează mai greu în solurile cu un pH acid şi alcalin. Carenţa în acest element se poate constata prin apariţia frunzelor îngălbenite, în special cele mature. Se va evita aplicarea azotului în toamnă (exceptând unele cazuri particulare). Pe mirişte, azotul se poate aplica în cantitate de 5-20 kg s.a. pentru mineralizarea resturilor vegetale ale plantei premergătoare şi evitarea „foamei de azot“, deoarece se cunoaşte faptul că resturile vegetale introduse în sol au nevoie pentru descompunere de azot, pe care îl extrag din sol, eliberându-l apoi după descompunere). Când plantele de rapiţă de toamnă sunt mici, prima aplicare, care poate avea loc în luna martie şi când temperatura medie zilnică este de minimum 5 grade Celsius, se face cu 50-60 kg N/hectar. Cea de-a doua aplicare se poate face după un interval de timp de 2-3 săptămâni, când plantă de rapiţă de toamnă parcurge fenofaza de muguri florali uniţi. Pentru plantele de rapiţă de toamnă cu talie medie se aplică prima doză de azot în cantitate de 60-80 kg N/ ha. A doua aplicare se poate face cu bune rezultate la circa 2-3 săptămâni. Pentru plantele mari de rapiţă de toamnă se poate face o singură aplicare, administrând doza stabilită conform tehnologiei de cultură. În primăverile secetoase, pe solurile bazice sau când temperaturile medii zilnice depăşesc 15 grade Celsius, se măreşte doza de azot cu 10 kg N/ha, deoarece o parte din azotul aplicat se pierde în aceste condiţii neprielnice pentru cultura de rapiţă. Cantitatea de azot levigată în perioada de iarnă este mai mare la aplicarea azotului pe solurile îngheţate sau cele acoperite de zăpadă.

P2O5 - Fosfor = 80-120 kg s.a./ha Fosforul constitue sursa principală a energiei plantei; fosforul intră în compoziţia proteinelor vegetale şi a membranelor celulare. Fosforul se asimilează mai greu în solurile cu un pH acid şi basic de la 8 la 8,5. Carenţa de fosfor la plantele de rapiţă de toamnă se manifestă prin culoarea purpurie-rosiatică a frunzelor. Fosforul este elementul chimic care stimulează creşterea rădăcinilor şi măreşte absorbţia apei de către acestea, influenţează mărimea şi numărul de frunze, măreşte rezistenţa la secetă şi la ger, stimulează înflorirea şi fructificarea, grăbind maturarea.

Fosforul este un elemnt imobil în sol, de aceea aplicarea lui trebuie să se facă la nivelul majorităţii rădăcinilor ce se găsesc în stratul de sol cu adâncimea de 15-25 cm. Aplicarea fosforului se face, de preferinţă, toamna, pe arătură, după care o lucrare cu discul conduce fosforul la adâncimea optimă, sau în două faze: înainte de arăt şi înainte de discuit pentru a asigura suficientă substanţă activă la nivelul rădăcinilor tinerelor plăntuţe de rapiţă. Carenţele de fosfor pot să apară în primele faze de vegetaţie, rezervele din seminţe epuizâdu-se în 7 zile. Pot apărea şi după perioade prelungite de vreme rece.

K2O - Potasiu = 120-150 kg s.a./hectar Aceasta reprezintă doza normală ce se aplică culturii de rapiţă de toamnă. Potasiul întreţine balanţa hidrică în plantă, are importanţă mare în soliditatea pereţilor celulari şi ai tulpinii, în schimbul de gaze şi în transportul zaharurilor în plantă. Se asimilează mai greu pe solurile cu un pH acid. Carenţa în potasiu se manifestă prin apariţia unor tulpini flexibile şi slabe în prima fază, apoi acestea dobândesc culoarea verde închis. Foarte mult din potasiul consumat se va întoarce în sol. Plantele de rapiţă de toamnă cărora le lipseşte cantitatea de potasiu sunt mai predispuse la cădere, îngheţ şi atacul patogenilor. Fertilizarea cu fosfor şi potasiu se realizează înainte de semănat. Deşi consumul de potasiu este foarte mare la rapiţă, multe soluri din România sunt bine aprovizionate cu acest element.

S - Sulf = 40-50 kg s.a/ha Sulful are rol în compoziţia aminoacizilor. Este important pentru parcurgerea fenofazelor de îmbobocire şi înflorire şi pentru asimilarea azotului. Sulful se asimilează mai greu pe solurile cu un pH acid.

Carenţa de sulf pentru plantele de rapiţă de toamnă se manifestă prin apariţia clorozelor între nervurile frunzelor, iar florile devin albicioase. Rapiţă pentru ulei necesită 70-80 kg/ ha sulf pentru a atinge o producţie optimă de 4-5 t/ha. Sulful total pus la dispoziţie din aer şi mineralizare este de doar 20-30 kg/ha. Ionii de sulfat sunt solubili, de aceea sulful (cu excepţia superfosfatului) se aplică primăvara. Aplicarea sulfului este esenţială în cantitate de 30-50 kg/ha.

Mg - Magneziu = 40-60 kg/ha Magneziul este un element-cheie în compoziţia clorofilei, activează acţiunea enzimelor şi participă la transferul zaharurilor şi al aminoacizilor din frunză. Magneziul ajută la dezvoltarea foliară a plantelor de rapiţă de toamnă. El are acţiune sinergică cu fosforul. Se asimilează mai greu pe solurile cu un pH acid şi bazic peste 8,5. Carenţa de magneziu se poate observa prin îngălbenirea frunzelor şi blocarea creşterii frunzelor.

B - Bor = 600 g/ha Borul este strâns legat de diviziunea celulelor, în special în timpul înfloritului, dezvoltarea rădăcinilor, preventiv pentru Botrytis şi Phoma. Se asimilează mai greu pe solurile cu un pH sub 5 şi între 7,5 şi 8,5. Calciul poate inhiba asimilarea borului, deci atenţie la solurile cu un conţinut mai mare de calciu. Carenţa de bor se poate constata prin apariţia de rădăcini şi tulpini goale şi maronii, nervurile frunzelor rupte şi o înflorire mai îndelungată fără a forma seminţe.

MnSO4 - mangan = 1 kg/ha Manganul ajută la sinteza proteinelor şi în procesul de fotosinteză. El se asimilează mai greu pe solurile cu un pH sub 5 şi peste 7. Este un element imobil în sol şi în plantă. Carenţa de mangan se poate observa prin apariţia clorozei frunzelor tinere şi ofilirea acestora.

Mo - molibden = 100 g/ha Molibdenul este important în schimbul N/P. El se asimilează mai greu pe solurile cu un pH sub 7. Carenţa de molibden determină cloroza frunzelor de rapiţă de toamnă, dar acest fenomen nu este des întâlnit.

Victor VĂTĂMANU