Secvenţe tehnologice ale culturii de sfeclă de zahăr

Secvenţe tehnologice ale culturii de sfeclă de zahăr

Lucrările solului

Succesul în cultura de sfeclă de zahăr depinde în mare măsură de lucrările solului. Spre deosebire de alte specii, sfecla de zahăr are un sistem radicular profund, iar în stratul de sol arabil (30- 40 cm) formează o mare cantitate de masă vegetală, care constituie materia primă pentru extracţia zahărului.

După grâul de toamnă, principala plantă premergătoare pentru sfecla de zahăr, se execută din vară o arătură adâncă de 30 cm, cu subsolaj. Lucrarea adâncă a solului prin arat cu scormonitor are influenţă deosebită asupra producţiei. Procentual, faţă de lucrarea de discuit 3 ani şi arat la 20 cm şi arat permanent la 20 cm, lucrări considerate martor, la lucrarea de arat permanent la 30 cm, cu scormonirea fundului brazdei, producţia de rădăcini a crescut la 121%. Afânarea fundului brazdei cu scormonitor atrage după sine, faţă de arătura la 30 cm adâncime, un spor de producţie de circa 7,4 tone/hectar rădăcini. Se cere o arătură adâncă, plus scarificare, întrucât rădăcina sfeclei de zahăr, deşi pivotantă şi foarte puternică, are capacitate slabă de penetrare a solului neafânat. În plus, lucrarea adâncă creează condiţii pentru înmagazinarea întregii cantităţi de apă provenită din precipitaţii şi îmbunătăţeşte condiţiile fizice ale solurilor cu conţinut mare de argilă. Arătura pentru sfecla de zahăr trebuie să fie uniformă ca adâncime şi lăţime a brazdelor, mărunţită, fără greşuri, să asigure încorporarea tuturor resturilor vegetale, a gunoiului de grajd şi a îngrăşămintelor minerale. Toate plantele de cultură au cerinţe ridicate faţă de lucrarea solului, dar nici una dintre ele nu este atât de sensibilă ca sfecla de zahăr faţă de adâncime şi calitatea acesteia. Pregătirea patului germinativ pentru sfecla de zahăr trebuie să asigure: eliminarea microdenivelărilor care s-au creat în urma lucrărilor anterioare; obţinerea unui pat germinativ foarte uniform, pentru a realiza plasarea echidistantă a seminţelor în plan orizontal şi vertical; formarea imediat sub nivelul de îngropare a seminţei a unui strat de sol mai compact, care să asigure, prin capilaritate, ascensiunea apei din straturile imediat următoare; formarea la suprafaţa solului (peste sămânţă) a unui strat superficial afânat, cu agregate de sol care să împiedice formarea crustei. Pregătirea patului germinativ pentru sfecla de zahăr, în cea mai mare parte trebuie realizată din toamnă, prin lucrări ale arăturii cu grapa cu discuri prevăzute cu lamă nivelatoare, montată în faţă. În această situaţie, organele active ale grapei prelucrează solul la aceeaşi adâncime. În toamnele secetoase, când nu se poate asigura o bună mărunţire a solului, se recomandă ca grapa cu discuri să lucreze în agregat cu tăvălugul inelar.

Eliminarea de pe terenul ce urmează a fi semănat cu sfeclă de zahăr a oricăror denivelări din toamnă constituie un element de importanţă deosebită pentru un pat germinativ corespunzător cu cerinţele seminţelor folosite la semănat. Pe terenul pregătit şi nivelat din toamnă semănatul poate începe mai devreme, întrucât solul se svântă primăvara mult mai repede şi uniform. Primăvara, patul germinativ se pregăteşte pentru semănat printr-o singură trecere cu combinatorul, prevăzut cu organe active care mobilizează solul până la adâncimea de 4 cm. Erbicidele se administrează şi se încorporează concomitent cu această lucrare pe stratul de sol de 4 cm. Folosirea primăvara a grapei cu discuri constituie pentru răsărirea seminţelor de sfeclă unul dintre cele mai mari neajunsuri şi una dintre cele mai mari greşeli în cultura acestei plante. Patul germinativ pentru seminţele de sfeclă de zahăr trebuie să fie afânat pe adâncimea de semănat. Sămânţa trebuie aşezată pe un sol „tasat“, în contact direct cu acesta, pentru absorbţia apei. Deasupra, sămânţa trebuie acoperită cu un strat subţire, afânat, bine aerisit, care nu formează crustă şi poate fi uşor străbătut de plantulă. Or, grapa cu discuri afânează solul pe adâncimea ce depăşeşte mult adâncimea de semănat (8-12 cm), astfel că seminţele sunt aşezate de jur-împrejur într-un sol afânat, fiind astfel mult îngreunată absorbţia apei. În asemenea condiţii seminţele răsar eşalonat, mulţi germeni dispar, cultura nu realizează densitatea de răsărire. La pregătirea optimă din primăvară a patului germinativ printr-o singură trecere cu combinatorul nu poate fi luată în considerare administrarea îngrăşămintelor azotate, din cauză că se încorporează la adâncime prea mică şi rămân în zona seminţelor, unde pot crea condiţii nefavorabile germinaţiei. În general, grapa cu discuri realizează un pat germinativ corespunzător. Cele mai bune condiţii sunt create de combinatorul cu lamă nivelatoare, grapa cu colţi, grapa elicoidală şi tăvălug croschilet. Acest agregat agricol realizează cea mai mică adâncime de lucru (3,9, faţă de 8,9 în cazul lucrării grapei cu discuri în agregat cu grapa cu colţi - varianta martor), gradul de nivelare este de 92% faţă de 62% în varianta martor, şi gradul de mărunţire a solului este de 95% faţă de 76 în cazul variantei martor. În funcţie de pregătirea patului germinativ, la semănat sămânţa poate ajunge în sol în condiţii prielnice sau mai puţin prielnice pentru răsărire. Pregătirea patului germinativ pentru semănatul sfeclei de zahăr cu combinatorul sau grapa cu discuri influenţează pronunţat producţia şi în cazul în care se întârzie semănatul. La lucrarea cu grapa cu discuri producţia se reduce cu aproape 40% dacă semănatul întârzie 14 zile, în timp ce la lucrarea cu combinatorul, cu numai 18%. Dacă semănatul sfeclei de zahăr se face la desprimăvărare (foarte timpuriu) şi terenul se lucrează cu grapa cu discuri, producţia obţinută este de 83% faţă de producţia obţinută în cazul pregătirii patului germinativ cu combinatorul (varianta martor). Dacă semănatul se face la 7 zile după desprimăvărare, pregătirea patului germnativ cu grapa cu discuri asigură realizarea în proporţie de 73% a producţiei, faţă de pregătirea patului germinativ cu combinatorul, care asigură 1% din producţia martor. În cazul în care premergătoare este o specie cu recoltare mai târzie (cartof), se păstrează aceleaşi măsuri ca în cazul în care premergătoare este grâul de toamnă. Numai că toate lucrările descrise mai sus se fac mai târziu. Trebuie luate în considerare soiurile semitimpurii şi semitârzii de cartof sau alte specii, după care rămâne timp pentru arătura cu scormonitor, lucrarea şi nivelarea arăturii din toamnă. În primăvară urmează o singură trecere cu combinatorul şi apoi semănatul. Discutând pregătirea solului pentru sfecla de zahăr, Bonciarelli (profesor de Agricultură Generală şi Fitotehnie la Universitatea din Perugia - Italia) conchide: „... perfecţiunea patului germinativ este cea mai importantă şi cea mai dificilă condiţie pentru succesul culturii de sfeclă de zahăr, în special când se adoptă cele mai recente realizări: semănatul de precizie al seminţelor monogerme“.

Sămânţa

Pentru semănatul sfeclei de zahăr se foloseşte sămânţă plurigermă şlefuită şi monogermă şlefuită (sămânţa la care se înlătură învelişul exterior, obţinându-se o sămânţă mai mult sau mai puţin sferică). Sămânţa şlefuită se poate draja (operaţiune tehnică asupra seminţei care constă în acoperirea cu anumite substanţe în componenţa cărora pot intra, alături de un liant, substanţe nutritive, insecto-fungicide, biostimulatori, compuşi chimici generatori de oxigen), asigurându-se prin acest tratament un material superior ca valoare culturală şi care se poate semăna fără dificultate cu semănători de precizie. Între indicii de calitate ai seminţei se reţine capacitatea de germinaţie redusă. Acest aspect biologic constituie un neajuns important în realizarea direct din semănat a densităţii culturii, a distanţei între plante pe rând. Capacitatea de germinaţie a seminţelor de sfeclă de zahăr influenţează direct producţia de rădăcini şi zahăr. Creşterea acesteia de la 70% la 90% atrage după sine un spor la producţia de rădăcini de 3,7 tone/hectar (5,4%), iar la producţia de zahăr de la 0,50 tone/hectar (4,7%).

Seminţele cu capacitate de germinaţie şi energie germinativă ridicate asigură o răsărire rapidă şi uniformă şi plante cu vigoare iniţială evidentă. Energia de răsărire în câmp este puternic influenţată de capacitatea de germinaţie din laborator la toate soiurile, dar mai ales la cele monogerme. Înainte de semănat sămânţa nedrajată este tratată cu fungicide, pentru combaterea bolilor din perioada de germinare şi răsărire, şi cu insecticide, pentru combaterea dăunătorilor care aduc pagube importante la răsărire.

Epoca de semănat

Sfecla de zahăr se seamănă primăvara timpuriu, în momentul în care se poate intra pe teren, în toate zonele de cultură, cu excepţia regiunilor mai umede (zonele de cultură Roman şi Bod), unde semănatul poate întârzia cu 5-8 zile. Pentru a ilustra mai bine importanţa semănatului sfeclei de zahăr chiar la desprimăvărare prezentăm câteva considerente rezultate în urma cercetărilor efectuate. Întârzierea semănatului cu circa 10 zile faţă de momentul când patul germinativ se poate lucra cu combinatorul în condiţii optime atrage după sine reducerea producţiei cu circa 20% (12-14 tone/hectar la producţia de rădăcini, 2-2,5 tone/hectar la producţia de zahăr). În toate zonele de cultură a sfeclei de zahăr, prin întârzierea datei semănatului, se înregistrează pierderi importante în producţia de rădăcini şi zahăr.

Dimensiunea pierderilor este mai mare sau mai mică, în funcţie de condiţiile anului de cultură, însă întotdeauna semnificativă. Unele cercetări arată că întârzirea cu numai o zi a însămânţării faţă de momentul optim (imediat la desprimăvărare) se pierd 0,4-0,6 tone/hectar rădăcini, respectiv 60-90 kilograme/hectar zahăr. La potenţialul biologic al soiurilor de sfeclă aflate în prezent în cultură, fiecare zi de întârziere atrage după sine pierderi mult mai mari (în unele situaţii până la 1-1,4 tone rădăcini şi 140-180 kilograme/hectar zahăr). Unii cercetători prezintă faptul că producţia de sfeclă de zahăr scade pe măsură ce întârzie semănatul faţă de temperatura de 5-6 grade Celsius pe adâncimea de sol 0-10 cm. Într-un singur an de experimentare producţia de rădăcini a crescut prin semănatul la 7 zile după epoca întâi (cu 4,1%), temperatura la data semănatului fiind la adâncimea de 5 cm de 9,8 grade Celsius.

Acest rezultat este explicat prin rezerva mai mare de apă a solului atât în perioada iarna-primăvară, cât şi în primele două luni după semănat, precum şi a unei temperaturi medii lunare a aerului moderată în perioada semănat-răsărire (18,2 grade Celsius).

Semănatul timpuriu al sfeclei de zahăr în România dă cele mai bune rezultate întrucât primăverile sunt, în general, secetoase. În solul cu puţină umiditate seminţele răsar greu sau nu răsar deloc, ele necesitând pentru germinaţie o mare cantitate de apă. La semănatul timpuriu însă, solul fiind bine aprovizionat cu apă, seminţele răsar destul de repede, plăntuţele se înrădăcinează bine şi trec uşor de perioadele critice determinate de o cantitate mai mică de apă. Sfecla de zahăr semănată timpuriu rezistă mai bine la secetă, boli şi dăunători.

Victor VĂTĂMANU