Secvenţe tehnologice ale plantaţiilor pomicole pe rod

Lucrarea şi întreţinerea solului
În livada pe rod se recomandă ca solul să se menţină permanent curat de buruieni prin arături (săpare de cazma) şi praşile. Dacă spaţiul permite, iar pomii nu umbresc complet pământul, este foarte bine ca între rânduri să se cultive legume sau alte plante agricole de talie mică ori căpşuni, arbuşti etc. Lucrările solului constau într-o arătură de toamnă la 15-20 cm, după adâncimea la care cresc rădăcinile, şi 3-5 praşile cu săpa la 5-8 cm, pentru combaterea buruienilor şi afânarea solului. Arătura sau lucrarea cu cazmaua se face cu 2-3 săptămâni înainte de căderea frunzelor. La 7-8 ani, intervalele dintre rânduri pot fi săpate la 28-32 cm, chiar mai adânc, deoarece solul se tasează puternic. În acest caz nu ne apropiem mai mult de 70-80 cm de trunchi. Din rădăcinile tăiate se formează altele noi, iar pomii îşi sporesc vigoarea de creştere, mai ales că tot atunci se administrează o cantitate mare de gunoi de grajd (300-400 kg), superfosfat - 3-4 kg, sare potasică - 2-3 kg, la suprafaţa de 100 mp.
Fertilizarea şi udarea pomilor
Pomii pe rod consumă mai multe substanţe minerale. Consumul este în funcţie de specie, soi, portaltoi, de producţia de fructe şi de precipitaţii. Cele mai mari consumuri le au căpşunul, coacăzul, agrişul, piersicul. Dacă pământul din grădină este sărac, este absolut necesar să se aplice îngrăşăminte organice sau chimice. O dată la 3 ani se vor aplica 300 kg gunoi la 100 mp, prin împrăştiere uniformă şi încorporare prin săpare cu cazmaua. Anual, se vor aplica, la aceeaşi suprafaţă, 2,5-3 kg de azotat de amoniu, 3-4 kg de superfosfat şi 2,5-3 kg de sare potasică. Dacă între pomi se cultivă legume sau alte plante, cantităţile de îngrăşăminte se măresc. Superfosfatul, sarea potasică şi 1/3 din doza cu azot se aplică toamna şi se încorporează cu lucrarea solului. A doua treime se va aplica primăvara, astfel: cu două săptămâni înainte de înflorire dacă pomii au puţine flori, pentru a ajuta legarea unui număr mai mare de fructe, sau la 1-2 săptămâni după scuturarea petalelor, atunci când gradul de înflorire este mai mare. Procedând astfel, pomii leagă mai puţine fructe, dar le ajutăm pe cele legate să crească mai mari şi mai frumoase. Ultima treime de azot se va administra la diferenţierea mugurilor de rod, adică la începutul lunii iunie. Udarea speciilor pomicole devine o necesitate în zonele unde precipitaţiile sunt sub 550-600 mm, neuniform repartizate, cu perioade secetoase şi călduroase. Necesită să fie udaţi merii şi perii altoiţi pe portaltoi vegetativ, apoi piersicul şi uneori prunul, în anii secetoşi. Apa de udare trebuie să pătrundă până la 40-50 cm la pomii tineri şi 70-80 cm la cei pe rod. Udările dese şi cu cantităţi mici de apă fac rău pomilor, deoarece rădăcinile se ridică spre suprafaţă. În mod normal se fac 4-5 udări (rareori fiind necesare mai multe):
• prima udare se face primăvara devreme, în martie, dacă solul este uscat;
• a doua udare se face la finele lunii aprilie, începutul lunii mai, după legarea fructelor;
• a treia udare în lunile mai-iunie, la creşterea intensivă a lăstarilor, dacă în perioada respectivă nu cad suficiente ploi;
• la diferenţierea mugurilor de rod şi creşterea fructelor se face a patra udare (numai dacă este nevoie);
• în anii secetoşi se mai face o udare în luna august, dar nu mai aproape de 2-3 săptămâni înainte de a culege fructele şi chiar în noimebrie, dacă toamna este secetoasă.
Pentru grădini, cea mai bună udare este pe brazde deschise în lungul rândului sau şanţuri inelare făcute în jurul pomilor. Brazdele se fac din 50 în 50 cm, prima la aproape de 80-100 cm de trunchi. Adâncimea brazdei va fi de 15-18 cm. După infiltrarea apei, brazdele se nivelează, iar solul se sapă la 8-10 cm.
Îngrijirea florilor şi a recoltei de fructe
Pomii înfloriţi sunt deosebit de frumoşi. În această perioadă trebuie să se creeze condiţii de legare a unui număr mare de fructe. De la plantare, ne îngrijim să avem polenizatori, adică 2-3 soiuri pentru o specie care să înflorească în acelaşi timp. Pentru o polenizare reuşită este, de asemenea, necesar zborul insectelor polenizatoare şi a unui vânt uşor. Vânturile prea puternice, reci sau uscate nu sunt favorabile. În nopţile cu brume se va face fum în grădină, aprinzând paie, frunze sau alte materiale fumigene. Fumul trebuie să persiste până la ora 8-9 dimineaţa. Dacă pomii sunt prea înfloriţi, vom rări cu mâna unele flori. După formarea fructelor, se va veghea ca ele să crească mari şi sănătoase. Cea mai importantă lucrare devine de acum combaterea bolilor şi a dăunătorilor. În condiţii normale, pomii leagă prea multe fructe, faţă de nevoile unei producţii normale şi de calitate. În asemenea situaţie, fructele rămân mici, insuficient colorate, nu au gust corespunzător şi se vând greu sau deloc. În plus, în anii cu producţii exagerate se rup ramurile, coroanele se mutilează, iar pomii nu diferenţiază muguri de rod pentru anul următor. Rărirea fructelor trebuie să se facă în faza tânără, când fructul central la mere are 12-15 mm, utilizând substanţe chimice de tip hormonal. Întrucât aceste substanţe chimice sunt scumpe şi se găsesc mai greu, în grădini cea mai indicată metodă de rărire a fructelor este cea manuală. Rărirea manuală se face de regulă la sfârşitul lunii mai şi în primele zile din iunie şi se practică la măr, păr, piersic şi uneori la cais şi prun, soiuri cu fruct mare. La măr şi păr, se lasă un singur fruct în inflorescenţă, iar fructele se răresc la 10-15 cm unul de altul, în funcţie de mărimea lor. La piersic, fructele soiurilor timpurii se răresc la 10-12 cm, iar la soiurile târzii cu fruct mare, la 12-15 cm. Pe o ramură mixtă lungă de 50-60 cm se lasă 4-5 fructe, adică aproximativ 500-600 grame de fructe. La prun şi cais, rărirea se face la 3-5 cm, insistând mai mult în zonele unde fructele sunt prea dese. Fructele înlăturate se adună şi se îngroapă pentru a nu constitui surse de infecţie cu boli şi dăunători. Înainte de recoltare cu 2-3 săptămâni, fructele se îngreunează mult şi apleacă sau rup crengile. Nu este bine să se ajungă la acest lucru. De aceea, se leagă ramurile de semischelet de sârmele spalierului, când acestea există, sau se pun proptele la o treime de vârful şarpantei. Fructele care cad se adună şi se pun la fermentat (dacă sunt suficient de coapte). În anii secetoşi, merele şi perele îşi grăbesc coacerea şi cad peste măsură. În acest caz, este bine să grăbim recoltarea cu 1-2 săptămâni.
Recoltarea, sortarea şi valorificarea fructelor
Recoltarea fructelor este o activitate plăcută, însă trebuie respectate anumite reguli, altfel stricăm sau pierdem munca de un an. Este necesar să ştim cum şi când să recoltăm. Cireşele, vişinele, căpşunele, caisele, murele, zmeura, coacăzele se recoltează când au ajuns la coacerea deplină, cel mult cu una sau două zile înainte, deoarece ele avansează foarte puţin în coacere după ce au fost recoltate. Piersicile se recoltează cu 2-3 zile înainte de coacerea deplină, când sunt destinate comercializării, iar merele şi perele de vară - cu 4-6 zile. Merele, perele de toamnă, cele de iarnă şi gutuile se recoltează cu mult înainte de a ajunge la coacere. Stabilirea momentului optim este mai greu de precizat. În general, ne ghidăm după aspectul fructului, atingerea mărimii şi culorii de bază, brunificarea seminţelor, uşurinţa desprinderii de ramură sau dacă de la înflorit s-au scurs 150-170 de zile. La câmpie, culesul se face mai repede, iar în zonele de deal - cu 10-15 zile mai târziu. Recoltarea se face în aşa fel încât fructele să nu fie lovite, vătămate, nu se strâng între degete şi nu trebuie să rupem ramurile de rod. Toate fructele se recoltează cu codiţă, cu excepţia gutuilor, a zmeurei şi a murelor. La aşezarea în recipientele de recoltare vom avea grijă ca fructele să nu se lovească. Fructele, oricare ar fi ele, nu se culeg pe rouă, ploaie, pe timp călduros, căci în toate aceste cazuri ele se strică uşor. Fructele se recoltează de jos în sus şi de la marginea coroanei spre interior. Pentru merii şi perii înalţi este bine să se confecţioneze un instrument de cules, în săculeţul căruia încap 5-6 fructe. Păstrarea fructelor se face după reguli speciale. Fructele de vară se păstrează 1-3 zile în camere reci sau beciuri. Cireşele, vişinele, zmeura, căpşunele se pot păstra 5-6 zile în frigider sau un timp îndelungat în congelator. Tot în congelator se mai pot păstra prune, piersici, caise. Fructele păstrate în congelator se folosesc pentru prăjituri, plăcintă sau pentru spume. Merele, perele de iarnă şi gutuile se păstrează bine în spaţii reci cu temperaturi de 1-3 grade Celsius şi umiditatea aerului de 85-90%. În gospodărie, nu totdeauna dispunem de aceste condiţii. Cele mai potrivite sunt beciurile reci, cămările etc. În poduri, fructele se păstrează greu, deoarece se zbârcesc pierzând multă apă. În spaţiile amenajate, fructele se pot pune în lăzi sau pe paturi suprapuse cu grosimea startului de fructe de 20-25 cm. Învelirea fiecărui fruct este o operaţie grea şi nu se justifică. Periodic se controlează fructele şi se scot afară cele bolnave. Valorificarea fructelor din grădină se face în gospodărie, vânzare la piaţă sau prin contractare cu firme prelucrătoare. În gospodărie, se folosesc în consumul proaspat (cel mai indicat) sau sub formă de sucuri, siropuri, gemuri, compoturi, dulceaţă, marmeladă, băuturi alcoolizate (vişinată, caisată etc.), iar cele de calitate slabă se pun la borhot pentru fermentare şi apoi se distilează.
 
Victor Vătămanu