Secvenţe tehnologice ale plantelor medicinale

15/6/2021

Secvenţe tehnologice ale plantelor medicinale

Materialul de înmulţire

În cadrul plantelor medicinale, materialul de înmulţire este reprezentat prin sămânţă, bulbi, rizomi, stoloni, butaşi, tufe, îndeplinind un rol covârşitor în realizarea producţiei, atât din punct de vedere cantitativ, dar şi calitativ. Acest material trebuie să provină din culturile certificate, realizate cu cele mai valoroase soiuri sau populaţii aprobate a fi cultivate. Însuşirile pe care trebuie să le îndeplinească sunt: greutatea (masa) a 1.000 de boabe corespunzătoare zonei în care a fost produsă, puritatea biologică, germinaţia şi umiditatea conform standardelor în vigoare, starea fitosanitară.

Din cauză că la unele specii - angelică, laur, degeţel, chimion - facultatea germinativă se pierde foarte repede, se impune ca sămânţa să provină din recolta anului respectiv. Materialul de înmulţire se dezinfectează înainte de însămânţare, pentru prevenirea unor boli ca: brunificarea inflorescenţelor la Coriandrum sativum, al ruginei la Mentha piperita. Existând o răsărire eşalonată şi după o perioadă lungă de însămânţare se aplică stratificarea (la: Rosa spp., Genţiana lutea, Atropa belladonna, Lavandula augustifolia), fermentarea, încălzirea, încolţirea ori tratarea cu diferiţi agenţi chimici (la Digitalis spp., Datura spp.) pentru grăbirea şi îmbunătăţirea germinaţiei. Materialul de înmulţire reprezentat prin organele vegetative trebuie să corespundă unor norme prevăzute în STAS, conform Legii nr. 75/1995 şi Ordinului nr. 65/1997. Este indicat ca organele vegetative să fie plantate îndată după recoltare, atunci când această lucrare se execută toamna.

Dacă condiţiile naturale sau cele economico-organizatorice nu permit plantarea direct în câmp ori concomitent cu recoltarea, materialul de înmulţire se recoltează înainte de venirea gerului, nu se fasonează radical şi se însilozează. În siloz, materialul se stratifică cu pământ sau cu nisip, aşezându-se în rânduri regulate. În vederea asigurării temperaturii de iernare variabile între -2 ̊C şi 2 ̊C are loc acoperirea silozurilor. În cazul când se utilizează cantităţi mai mici, iar materialul este mai pretenţios. se poate păstra stratificat în pivniţe, asigurându-se condiţii de temperatură şi umiditate.

Semănatul - plantatul

Ca epocă, plantele medicinale se seamănă în perioade diferite, astfel: la sfârşitul verii, toamna, în „pragul iernii“, primăvara în urgenţele I şi II. Epoca optimă de semănat pentru majoritatea speciilor este când semănatul se execută în „pragul iernii“. Această epocă coincide cu perioada 1-15 noiembrie, când se înregistrează o temperatură medie zilnică mai mică de 5 ̊C, eliminându-se riscul de germinare a seminţelor.

Peste iarnă, când sub zăpadă se asigură condiţii de temperatură, umiditate şi oxigen corespunzătoare, în seminţe are loc un complex de procese antemergătoare germinării în primăvară. Primăvara, când se instalează temperatura optimă caracteristică fiecărei specii, datorită utilizării apei acumulate în sol în timpul iernii, se semnalează o răsărire rapidă şi uniformă. Semănatul în „pragul iernii“ este avantajos şi din punct de vedere organizatoric, având loc într-o perioadă (noiembrie- decembrie) când se efectuează mai puţine lucrări agricole comparativ cu epoca de primăvară. Dar această epocă prezintă şi dezavantajul, în regiunile cu ierni mai blânde, din cauza alternanţei perioadelor cu temperaturi favorabile germinării şi răsăririi, cu perioade geroase ce distrug plăntuţele tinere. Nu este indicată în cazul solurilor nestructurate care fac crustă ori în cazul solurilor accidentate, din cauza pericolului înnămolirii sau spălării. Dintre speciile care se seamănă în pragul iernii menţionăm: Digitalis spp., Atropa belladona, Lavandula angustifolia, Melissa officinalis, Glaucium flavum, Genţiana lutea, Plantago lanceolata.

Specii că Matricaria chamomilla, Valeriana officinalis, Angelica archangelica se semăna la sfârşitul verii (august-septembrie), deoarece plăntuţele trebuie să formeze o mică rozeta de frunze ce le conferă rezistenta la iernare. Specii ca: Mentha piperita, Lavandula spp., Thymus vulgaris, Acorus calamus se plantează toamna, de la sfârşitul lunii septembrie până în octombrie. Primăvara, în urgenţa I, se seamănă Coriandrum sativum, Carum carvi, Sinapis alba, dar şi alte specii ce nu s-au putut semana în epocile de toamnă. Speciile ce necesită o temperatură mai ridicată la germinare şi mai sensibile la brumele târzii (Datura inoxia, Cynara scolymus, Calendula officinalis, Dracocephalum moldavica) se seamănă primăvara, în urgenţa a II-a. Semănatul şi plantatul se pot executa în rânduri, mecanizat sau manual (Mentha piperita, Lavandula augustifolia).

Distanţa între rânduri poate fi de 12,5 cm la Sinapis alba, Coriandrum sativum, de 25 şi 62,5 cm. Când se seamănă în rânduri dese este necesară aplicarea erbicidelor eficace. În vederea întreţinerii mecanice a culturilor, distanţa de semănat este de 50 cm între rânduri. La distanţa de 62,5 cm se seamănă plantele cu talie înaltă ca: Cynara scolymus, Althaea officinalis, Solanum laciniatum, Mentha piperita. Melissa officinalis se plantează la distanţă de 70 cm, iar Lavandula spp. la 100 cm.

Norma de sâmânţă la hectar este influenţată de mărimea seminţelor, habitusul plantei, distanţa dintre rânduri. Aceasta este de 2-4 kg/ha în cazul speciilor cu seminţe mici (Papaver somniferum, Digitalis spp., Matricaria chamomilla). Norma de sămânţă este mai mare când se seamănă în rânduri dese comparativ cu norma de sămânţă pentru culturile ce se seamănă la distanţe mai mari. În vederea asigurării densităţii optime la unitatea de suprafaţă se practică rărirea plantelor prin grăparea culturii perpendicular pe direcţia rândurilor, utilizând grape cu colţi rari (15-20 cm între ei), la Datura innoxia, Plantago lanceolata, Althaea spp. Adâncimea de însămânţare este în funcţie de mai mulţi factori: mărimea seminţei, natura solului, starea de umiditate a solului, pregătirea solului, epoca de însămânţare. Deoarece seminţele plantelor medicinale sunt mici şi foarte mici, se seamănă la adâncimea de 0,5-2 cm, utilizându-se maşinile de semănat de tipul SUP-21 sau/şi SUP-29, prevăzute cu distribuitoare speciale şi limitatoare de adâncime la brăzdare. Seminţele mici, prin drajare, se seamănă uşor şi uniform. Speciile cu seminţe mai mari - Cynara scolymus, Silymus marianum, se seamănă la adâncimi între 3 şi 5 cm, utilizându-se semănători tip SPC-6/SPC-8.

Producerea rasadului

Specii ca: Thymus vulgaris, Genţiana lutea, Lavandula spp., se înmulţesc prin răsad. Se va evita pe cât posibil producerea răsadului, fiind foarte costisitoare, solicitându-se un volum mare de forţă de muncă. Producerea răsadului se poate realiza în straturi reci, dar şi în răsadniţe semicalde. Terenurile pe care se organizează straturile reci trebuie să fie adăpostite de curenţi de aer, însorite, în pantă, pentru a nu stagna apa, să fie aproape de sursa de apă în vederea irigării. Terenul se fertilizează şi se lucrează grădinăreşte. Straturile reci se utilizează când se seamănă la sfârşitul verii (pentru Valeriana officinalis, Genţiana lutea, Angelica archangelica) sau în pragul iernii. Distanţa între rânduri este de 12,5-15 cm. În paturi semicalde, semănatul are loc în perioada februarie-martie, cu o distanţă între rânduri variabilă, de 7-10 cm.

Pe lângă udare, combaterea buruienilor, lucrări de îngrijire ce se execută în straturile reci, în paturile semicalde mai sunt necesare reglarea temperaturii, aerisirea corespunzătoare şi umbrirea în zilele cu soare puternic. Plivitul, aplicarea îngrăşămintelor, eliminarea focarelor cu plante bolnave, rărirea atunci când plantele sunt prea dese întregesc lucrările de îngrijire ce se aplică materialului săditor. Plantarea răsadului se realizează în condiţii de nebulozitate ridicată, cât mai timpuriu în câmp, pentru a utiliza mai bine umiditatea solului. Se plantează dimineaţa sau seara în cazul când zilele sunt călduroase. Plantatul se execută cu maşina de plantat răsaduri (de tip MPR - 1,2), la o adâncime mai mare cu 2-4 cm, comparativ cu adâncimea din strat. Atât modul de aşezare a plantei în sol, cât şi tasarea acesteia în jurul rădăcinii constituie elementele ce asigură prinderea. În condiţii de umiditate scăzută, după plantare se execută udarea în cuib a plăntuţelor sau irigarea prin aspersiune.

Peste 7-10 zile de la plantare, se controlează prinderea răsadului şi se execută completarea golurilor. Unele specii, ca: Vinca minor, Mentha piperita se înmulţesc prin stoloni, iar Iris spp., Acorus calamus, prin rizomi. Plantarea acestor organe vegetative se realizează toamna şi numai în cazuri excepţioale, primăvara în primă urgenţă. Distanţele între rânduri, adâncimea de plantat, norma de material vegetal la hectar diferă în funcţie de specie.

Lucrări de îngrijire a culturilor

Sistemul lucrărilor de îngrijire este diversificat. Unele lucrări se execută înainte de pornirea în vegetaţie a culturilor, iar altele în timpul vegetaţiei. Oricare lucrare, pentru a fi eficientă, trebuie executată corect, rapid, la momentul oportun, cu mijloace mecanice ce asigură o productivitate mare a muncii. Prima lucrare ce se execută înainte de răsărirea plantelor este grăparea. Această lucrare se aplică culturilor semănate toamna, culturilor bienale şi perene (Mentha piperita, Foeniculum vulgare, Angelica archangelica). Se urmăreşte distrugerea crustei, a buruienilor abia răsărite şi eliberarea terenului de resturi de tulpini sau frunze uscate.

Se utilizează grapa cu colţi reglabili, în funcţie de cultură modificându-se poziţia colţilor. Primăvara devreme, la adâncimea de 3-4 cm, perpendicular pe direcţia rândurilor, se execută grăparea, dar cu atenţie la Mentha piperita pentru a evita scoaterea stolonilor plantaţi în toamnă. Primăvara foarte timpuriu se execută, ca lucrare de îngrijire, controlul descălţării plantelor la speciile de Lavandula şi Thymus vulgaris, dacă au fost dezrădăcinate din cauza alternării perioadelor îngheţ- dezgheţ. Plantele se readuc în poziţia iniţială, se muşuroiesc şi se tasează pământul în jurul lor. Afânarea solului, distrugerea crustei, distrugerea buruienilor între plante pe rând se realizează prin praşile manuale. Lucrarea de plivit se asociază deseori cu praşila manuală. Înainte de rărirea plantelor culturii de bază, când rândurile sunt marcate cu mraniţă sau cu planta indicatoare, se începe prăşitul mecanic al plantelor. Se utilizează cultivatoarele ce au ataşate discuri de protecţie a rândurilor. La executarea acestor lucrări de îngrijire trebuie să se aibă în vedere umiditatea terenului. La speciile cu seminţe mici, când desimea nu se poate regla direct de la semănat, trebuie executată lucrarea de rărit la momentul oportun pentru fiecare specie.

La speciile de Lavandula spp., Thymus vulgaris, Melissa officinalis se execută în toamna anului I o uşoară muşuroire a rândurilor, în vederea protejării plantelor pe timpul iernii.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Secvenţe tehnologice ale plantelor medicinale

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT