Secvenţe tehnologice aplicate butucilor de viţă-de-vie

Secvenţele tehnologice mai sunt denumite şi lucrări în verde, deoarece ele se aplică lăstarilor în creştere ai viţei-de-vie, deci în perioada de vegetaţie activă, după cum prezintă Gh. Bernaz. Ele se deosebesc de tăierile în uscat, care privesc numai coardele ajunse la maturitate completă.  Din aceste lucrări fac parte plivitul, copilitul, ciupitul, polenizarea artificială, operaţiile în verde speciale, cârnitul şi desfrunzitul parţial.

Cu timpul, la unele dintre lucrări s-a renunţat (copilitul, ciupitul, polenizarea artificială), astfel încât se va insista numai asupra lucrărilor recomandate a fi aplicate în mod curent.

Dirijarea sau legarea lăstarilor
Dirijarea lăstarilor se execută în viile susţinute pe spalier cu sârme duble. În acest caz, legarea lăstarilor poate fi înlocuită, în proporţie de 70-80%, prin dirijarea (introducerea) lor prin sârmele duble ale spalierului. Lucrarea se execută de 3-4 ori în cursul perioadei de vegetaţie, atunci când lăstarii nu îşi mai păstrează poziţia verticală. Cu ocazia primei dirijări a lăstarilor, cei care au tendinţa de a creşte lateral trebuie legaţi, pentru a fi menţinuţi între sârmele spalierului. Legarea lăstarilor se execută în viile prevăzute cu spalier cu sârme simple sau araci. Lucrarea se execută atunci când ating o lungime de 40-60 cm şi au tendinţa să se încline spre intervale, stânjenind procesul de fotosinteză, ca şi aplicarea lucrărilor de întreţinere a solului sau a celor pentru combaterea bolilor şi a dăunătorilor. Legarea lăstarilor trebuie făcută de cel puţin trei ori în cursul perioadei de vegetaţie: înainte de înflorit (I), după înflorit, la mijlocul sau la sfârşitul lunii iunie (II), şi înainte de intrarea strugurilor în pârgă (III). Lăstarii se leagă cât mai răsfirat, nu mai mult de 2-3 la un loc, pentru a nu aglomera vegetaţia şi a crea condiţii favorabile pentru dezvoltarea bolilor criptogamice. De dorit este ca legătura să fie făcută „în 8“, pentru a preveni frecarea lăstarilor de sârme, şi suficient de larg, pentru a împiedica strangularea lor. Pentru legat pot fi folosite diferite materiale: liberul de tei, rafia, cânepa, deşeuri textile sau fibre de mase plastice.

Plivitul lăstarilor
Se recomandă ca această lucrare să fie executată la soiurile cu capacitate mare de lăstărire, pentru a se asigura un echilibru normal între creştere şi rodire. Se execută imediat după apariţia inflorescenţelor, când lăstarii fragezi şi erbacei pot fi uşor suprimaţi cu mâna de la locul lor de inserţie (prindere) pe coardă. Prin plivit se elimină, în primul rând, lăstarii sterili (fără rod). Plivitul se execută diferenţiat: suprimarea în totalitate a lăstarilor sterili, la care aceştia reprezintă circa 25% din totalul lăstarilor de pe butuc; îndepărtarea a jumătate din numărul lăstarilor sterili la soiurile la care aceştia reprezintă circa 50% din totalul lăstarilor de pe butuc. La soiurile de struguri pentru masă se lasă un lăstar steril la 2-3 lăstari cu rod. Prin plivit se elimină, de asemenea, lăstarii slab dezvoltaţi şi cei cu aşezare necorespunzătoare. Dintre lăstarii gemeni se înlătură cel fără rod sau mai puţin viguros. Se suprimă şi o parte din lăstarii porniţi din lemnul vechi, fiind lăsaţi cei mai bine plasaţi, din care se vor putea forma cepii necesari pentru anul viitor. La formele semiînalte se face plivitul lăstarilor şi de pe tulpină. Lucrarea se execută devreme, în faza erbacee, când lăstarii au 2-3 cm lungime şi pot fi îndepărtaţi uşor cu mâna de la punctul de inserţie.

Operaţiile în verde speciale - se execută numai la soiurile de struguri pentru masă, şi anume la cele cu boabe mari. Ele au ca scop îmbunătăţirea calităţii strugurilor şi, prin aceasta, creşterea procentului de producţie-marfă. În timp ce încărcătura de ochi lăsată la tăierea în uscat condiţionează nemijlocit nivelul cantitativ al producţiei şi este determinată în menţinerea echilibrului vegetativ al butucilor, operaţiile în verde speciale nu conduc la sporuri cantitative de recoltă. Aplicarea lor corespunzătoare se soldează însă cu ameliorarea sumţitoare a calităţii, a valorii comerciale a strugurilor pentru masă şi, în final, cu obţinerea unor venituri suplimentare importante. În cele ce urmează, vom prezenta lucrările în verde speciale.

Reducerea (normarea) numărului de inflorescenţe
Dacă pe butuc există un număr prea mare de inflorescenţe, acestea se dezvoltă neuniform, strugurii rămân mici, cu boabele inegale ca mărime, având o coacere eşalonată. Pentru prevenirea acestor neajunsuri trebuie înlăturată o parte din inflorescenţe, corespunzător cu starea biologică a butucului. Reducerea numărului de inflorescenţe se aplică la butucii unde acestea apar în număr prea mare faţă de vigoarea lor sau la butucii cărora li s-a atribuit o sarcină de rod prea mare la tăierea în uscat. Prin efectuarea acestei lucrări se urmăreşte asigurarea unui număr normal de ciorchini pe butuc, care să poată beneficia de condiţii bune de hrănire pentru creşterea şi maturarea boabelor. Numărul inflorescenţelor ce trebuie păstrat pe un butuc normal dezvoltat depinde atât de condiţiile climatice, agrotehnica folosită (tăiere, conducere, fertilizare), cât şi de soi. Orientativ, pe butuc pot fi lăsate: până la 15 inflorescenţe la soiurile ce necesită coarde lungi şi ai căror struguri ating, în medie, 300-500 grame; până la 25 de inflorescenţe la soiurile cărora li se lasă la tăiere coarde de lungime mijlocie şi ai căror struguri ajung la 200-300 de grame.

Dacă din diferite motive (îndeosebi o pornire slabă în vegetaţie) pe butuc nu există numărul de inflorescenţe amintit, se renunţă la efectuarea operaţiei. Asigurarea încărcăturilor recomandate se realizează prin lăsarea a 1-2 inflorescenţe pe fiecare lăstar bine dezvoltat, care depăşeşte cu cel puţin 30 cm ultimul ciorchine rămas. De obicei se păstrează inflorescenţele de la baza lăstarilor, din care rezultă strugurii cei mai aspectuoşi şi bine formaţi. Momentul suprimării inflorescenţelor se alege în mod diferenţiat. De regulă, operaţia se execută înainte de înflorit, astfel încât prisosul de asimilate rezultat să poată contribui la mărirea dimensiunilor inflorescenţelor rămase şi la sporirea numărului de flori fecundate. Există totuşi câteva cazuri în care se recomandă ca operaţia de normare a inflorescenţelor să fie amânată până imediat după fecundare (legare): la soiurile viguroase cultivate pe soluri compacte; la soiurile cu defecţiuni florale. În toate aceste cazuri, imediat după fecundare se suprimă inflorescenţele cu diformităţi, cele necorespunzătoare ca mărime sau poziţie, precum şi cele cu un număr prea mare de flori nefecundate. Inflorescenţele de pe copili trebuie îndepartate cu ocazia efectuării legatului al doilea şi al treilea al lăstarilor sau cu ocazia dirijării acestora printre sârmele spalierului. Normarea inflorescenţelor pe butuc poate conduce la dublarea greutăţii strugurilor rămaşi, ca urmare a unei hrăniri mai abundente de către un număr sporit de frunze ce revine pentru o inflorescenţă.

Scurtarea ciorchinilor
Scurtarea ciorchinilor constă în suprimarea unor părţi din ciorchine la soiurile de struguri pentru masă cu inflorescenţe lungi şi cu boabe mari. Practic, operaţia constă în scurtarea cu o treime a rahisului (axul principal al ciorchinelui) cu ajutorul forfecuţei de cizelat. Atunci când strugurele este prea compact, pot fi scurtate cu o treime şi aripioarele bazale ale ciorchinelui. Scurtarea ramificaţiilor previne îndesirea boabelor. Strugurii cu boabe rare pot fi protejaţi mai bine împotriva bolilor şi dăunătorilor (îndeosebi moliile strugurilor), coacerea boabelor devine mai uniformă. În cazul comercializării strugurilor trebuie avut în vedere şi faptul că forma globuloasă şi răsfirată a strugurilor permite aşezarea lor mai corespunzătoare în lădiţe şi influenţează favorabil rezistenţa lor la transport şi la păstrare. O importanţă deosebită o are alegerea momentului pentru executarea lucrării de scurtare a ciorchinilor. Rezultatele cele mai bune se obţin atunci când operaţia se face cât mai timpuriu după fecundare. Explicaţia constă în faptul că acest moment coincide cu creşterea rapidă a boabelor, iar la lăstari se înregistrează conţinutul maxim în hidraţi de carbon, fapt ce asigură condiţii optime de hrănire. Trebuie subliniat că este nejustificată teama că scurtarea ciorchinelui ar diminua recolta. Datorită faptului că boabele rămase îşi măresc volumul şi greutatea, se obţin producţii cel puţin egale cantitativ cu cele care s-ar fi realizat fără aplicarea operaţiei. În orice caz se măreşte considerabil valoarea comercială a strugurilor destinaţi consumului în stare proaspătă sau păstrării. Deoarece normarea numărului de inflorescenţe şi scurtarea ciorchinilor au termene de executare foarte apropiate, este indicat ca aceste două operaţiuni să fie efectuate deodată.

Cârnitul lăstarilor
Este operaţia care constă în suprimarea totală a vârfurilor lăstarilor (cu şi fără rod) în etapa creşterii lor încetinite. Nu trebuie cârniţi lăstarii destinaţi marcotelor şi nici cei porniţi din cepi, care servesc la obţinerea elementelor de formare a butucilor. Scopurile urmărite. În afara reglării creşterii şi fructificării (comună tuturor operaţiilor în verde), prin cârnit se urmăresc şi alte scopuri, cum ar fi: stoparea prematură a creşterii lăstarilor în vederea utilizării mai economice a substanţelor plastice; redistribuirea corespunzătoare a substanţelor plastice (existente şi în curs de elaborare) dinspre vârfurile lăstarilor (aflate în creştere şi socotite ca „parazite“) spre punctele laterale de creştere; se favorizează astfel diferenţierea mugurilor şi maturarea lăstarilor; micşorarea umbririi frunzişului din etajul superior; evitarea şi diminuarea meierii la viţele viguroase; uşurarea accesului în vie pentru întreţinerea solului şi mai ales pentru executarea tratamentelor fitosanitare în plantaţiile cu conducere joasă şi cu lăstarii liberi.

Timpul de cârnire. În practică, podgorenii  recurg  la cârnit fie după ce lăstarii în creştere au depăşit înălţimea ultimei sârme a spalierului, fie când aceştia s-au mănat. Astfel, viile sunt cârnite la începutul lunii iulie sau la jumătatea acesteia, adică prematur. Un cârnit prematur şi prea sever este o operaţie total neraţională; înlăturarea unui mare umăr de frunze activstimulatoare provoacă pierderi de recoltă de 20-30%. În plus, coacerea strugurilor este stânjenită, iar cantitatea de zaharuri acumulată rămâne mult sub normal. Ca urmare, se obţin vinuri slab alcoolice şi cu aciditate mare. De aici şi zicala din bătrâni: „Cârneşti mult, culegi puţin“. Momentul favorabil se plasează spre sfârşitul etapei de creştere încetinită a lăstarilor şi el coincide în practică cu intrarea în pârgă a strugurilor. În funcţie de condiţiile climatice ale anului, momentul se plasează în a doua jumătate a lunii august.

Intensitatea cârnitului. Majoritatea cercetătorilor şi practicienilor recomandă efectuarea cârnitului la frunza a 5-a de deasupra ultimului strugure. În contradicţie cu afirmaţiile lui K. Stoev, că dublarea numărului de frunze nu ar aduce modificarea importantă a cantităţii de zaharuri acumulate, cercetările româneşti au dovedit contrariul: conţinutul în zahăr al strugurilor creşte o dată cu sporirea numărului de frunze rezervat pe lăstar. De altfel, fenofaza în care se cârneşte raţional şi intensitatea operaţiei se bazează pe obsevatia că, în a doua jumătate a perioadei de vegetaţie, frunzele cele mai active fotosintetic sunt cele aflate în poziţiile 10-25 (Magdalena Iacob). Ca atare, un cârnit raţional se execută abia de la a 16-a frunză în sus. În concluzie, cârnitul trebuie executat numai la soiurile viguroase şi în anii cu exces de precipitaţii, pentru a înlesni aerisirea butucilor. Efectuat mai devreme de intrarea strugurilor în pârgă sau prea sever (mai mult de 5-7 frunze din vârf), cârnitul determină o intensificare a emiterii copililor şi un consum neraţional de asimilate, afectând negativ producţia de struguri şi gradul de maturare al coardelor. (I. Alexandrescu) Deci, pentru viile familiale se recomandă suprimarea vârfurilor lăstarilor împreună cu 5-7, cel mult 8-10 frunze (după caz). Operaţia se execută cu ajutorul foarfecilor de vie sau, şi mai bine, cu al unora pentru tuns garduri vii.

Desfrunzitul
Lucrarea constă în eliminarea a 3-4 frunze de pe fiecare lăstar situat în zona strugurilor. Astfel, în anii viticoli mai puţin favorabili se ameliorează condiţiile de microclimat din jurul strugurilor: se intensifică aerisirea acestora, se reduce umiditatea, ceea ce duce implicit la diminuarea dezvoltării bolilor criptogamice şi la intensificarea pigmentaţiei boabelor. De regulă, sunt îndepărtate frunzele îmbătrânite fiziologic, cu activitate asimilatorie redusă, situate sub punctul de inserţie al strugurilor. Deşi frunzele înlăturate nu fac parte - în această etapă - dintre cele „excedentare“ (care au un rol asimilator intens şi produc asimilate pentru nevoile lor), înlăturarea lor fără noimă afectează cantitatea şi conţinutul în zaharuri al strugurilor. Rezultate experimentale arată desfrunzirea lăstarilor pe porţiuni mari drept o măsură barbară de despuiere a butucilor (Gh. Condei). Ca atare, desfrunzitul parţial nu se recomandă decât în toamnele reci şi ploioase.

În funcţie de scopul urmărit, desfrunzitul se practică în momente diferite: pentru a uşura combaterea manei, desfrunzitul parţial poate fi executat chiar în lunile iunie-iulie (T. Martin); după pârgă, în fenofaza maturării boabelor la soiurile pentru masă, ale căror struguri se colorează mai greu, sau ai celor care nu se colorează uniform şi sunt atacaţi de putregaiul cenuşiu din cauza frunzişului foarte bogat; cu 2-3 săptămâni înainte de cules, la soiurile destinate producerii vinurilor de calitate superioară şi sensibile la mucegai. Intensitatea desfrunzitului parţial trebuie să reprezinte 10-30% din totalul frunzelor aflate pe butuc. Un desfrunzit prematur sau prea sever determină scăderea conţinutului de zaharuri în struguri şi chiar întârzieri în maturarea coardelor. În perioadele de toamnă călduroase şi însorite, desfrunzitul parţial se reduce ca intensitate şi se efectuează cu grijă, astfel încât strugurii să nu fie expuşi brusc la un soare puternic, ci să primească o lumină difuză. Un desfrunzit neraţional, prea energic, poate conduce la efecte nedorite: arsuri pe pieliţa boabelor şi chiar opărirea strugurilor.

Victor VĂTĂMANU