Secvente tehnologice in activitatea pomiviticola

Lucrari de sezon în pomicultură. Lucrări de întreţinere a solului. Aceste lucrări constau în praşile mecanice executate cu polidiscul sau în praşile manuale, cu scopul de a distruge buruienile din livezi şi de a menţine solul afânat.

---

Udarea pomilor.
Este necesară în zonele în care precipitaţiile atmosferice sunt sub 600 mm anual sau când apar perioade de secetă. Prin udare, trebuie umectat stratul de sol în care se dezvoltă masa principală a rădăcinilor, adică 40-70 cm. Norma de udare pentru fiecare pom variază între 100 şi 200 de litri de apă, în funcţie de vigoarea şi vârsta pomilor.

Rărirea fructelor.
Se face la speciile de măr, păr, piersic, prun şi cais. Pe ramurile de rod, la speciile de măr, păr şi piersic, fructele se răresc la 10-12 cm, iar la speciile de prun şi cais, rărirea se face la 3-4 cm, numai în scopul obţinerii unor fructe cu însuşiri superioare, pentru consumul în stare proaspată.

Combaterea bolilor şi a dăunătorilor.
Se face conform buletinelor de prognoză şi avertizare, la toate speciile pomicole, după avertizarea primită din partea Laboratorului Fitosanitar Judeţean. 

Recoltarea fructelor de vară.
În această perioadă se recoltează căpşune, vişine, caise, piersici, mere şi pere de vară. Recoltatul se face din două în două zile, dimineaţa, pe timp răcoros, după ce se ridică roua.

Ambalarea se face în lădiţe de capacitate mică, 5-8 kg, din cauza faptului că aceste fructe au pulpa moale şi, prin diverse manipulări, se pot deprecia calitativ. Fructele care necesită transport pe distanţe mari se recoltează la intrarea în pârgă.

Rezistenţa câştigată a ciupercilor ce produc boli la plante faţă de substanţele (fungicide) cu care se fac tratamentele
Etiologia fenomenului de rezistenţă a ciupercilor la substanţele cu care se efectuează tratamentul este complexă şi include factori externi şi interni. Dintre factorii externi amintim: tipul substanţei şi modul ei de acţiune, planta şi factorii de mediu, iar plasticitatea genetică a ciupercii apare ca fiind cel mai important dintre factorii interni. Rezistenţa la fungicide a ciupercilor, limitată în ultimele decenii la câteva substanţe, a luat amploare în prezent, extinzându-se faţă de un număr mare de substanţe aplicate şi de interesul economico-financiar al producătorului agricol individual. Fenomenul de rezistenţă a ciupercilor apare cu uşurinţă la acele substanţe active care inhibă activitatea unei singure gene sau care afectează o singură cale matabolică. A fost înregistrată rezistenţa la fungicide în cazul speciilor de ciuperci din genul Botrytis (vinovate de producerea putregaiului cenuşiu la floarea-soarelui, ceapă, struguri, castraveţi, fasole, salată, căpşuni, crizanteme, ciclamene,
Saintpaulia - violeta africană, bujor, crin, lalele şi gladiole), din genul Monilinia (ce cauzează putregaiul fructelor de seminţoase şi sâmburoase), din familia Peronosporaceae (care produc mane la plante) şi din familia Erysiphaceae (care produc făinări, în special la castraveţi). Pentru combaterea efectului ciupercilor ce produc boli la plante se folosesc fungicide de uz curent (care au ca substanţă activă produsele cuprice, organo-mercurice, dicarboximide şi dodine) şi fungicide endoterapeutice (care au ca substanţă activă benzimidazoli, amine sau amide-carboxine, oxicarboxine, pirazofos sau triadimefon). Pentru prevenirea şi combaterea populaţiilor (raselor) cu rezistenţă la ungicide, se recomandă alternarea de fungicide cu bază chimică diferită, dar cu aceeaşi eficacitate, fără a mări concentraţia de aplicare, şi utilizarea de amestecuri, care au la bază fenomenul de sinergism. Pentru a avea o eficacitate deosebită în lupta contra ciupercilor care produc boli la plante, este indicat a se consulta „Lista pesticidelor şi a altor produse de uz fitosanitar avizate în România”.

Când şi cum aplicăm tratamentele împotriva bolilor la viţa-de-vie roditoare
Cele mai mari pagube la viţa-de-vie sunt cauzate de mană, făinare şi putregaiul cenuşiu, care, în funcţie de condiţiile de mediu, de îngrijire, tratamente aplicate, pot diminua producţia de struguri în proporţie 15-90%, uneori chiar în totalitate. De aceea, grija viticultorului trebuie să fie mereu trează, pentru a evita astfel de situaţii.
Mana atacă toate organele plantei, dar cea mai gravă formă de atac este pe ciorchini, flori şi bobiţele tinere, care, netratate, pe timp ploios şi călduros, la viţa-de-vie nestropită, numai în 3-5 zile poate lichida recolta în întregime. Pentru a evita acest lucru, lucrările de întreţinere, dar şi tratamentele trebuie executate în cele mai bune condiţii. De regulă, se execută 4-5 tratamente, în funcţie de regimul ploios. Tratamentele de siguranţă, indiferent de mersul vremii, sunt două: înainte şi după înflorit, pentru protejarea florilor şi a bobiţelor tinere; acestea se pot face cu substanţe pe bază de zeamă bordeleză 0,5-1% sau cu substanţe de tip Turdacupral 0,4-0,5%. La următoarele 3-4 tratamente, când creşterea este
intensă, se utilizează produse sistemice, de tipul Ridomil plus WP (1,5 kilograme la hectar, dizolvat în 1.000 de litri de apă). Ultimele tratamente se vor face cu produse cuprice, care stimulează coacerea lăstarilor; pentru fixarea pe frunze a soluţiilor, se utilizează subsţante de tip aracet, 0,15-0,2%. În general, pentru combaterea manei, se fac 4-6 stropiri şi chiar mai multe în anii ploioşi.
Făinarea produce ravagii în verile secetoase, călduroase şi, pentru că este mai puţin cunoscută de către viticultori, atacul este foarte grav când apare pe ciorchini şi boabe. Pe acestea, boala apare sub forma unui praf cenuşiu, cu puncte negre şi miros caracteristic, boabele crapă, mustul se scurge şi se dezvoltă mucegaiurile pe boabe. Tratamentele contra manei sunt insuficiente şi pentru făinare, necesitând tratamente combinate pentru combaterea lor, atât a manei, cât şi a făinării. Înainte de înflorit şi în timpul înfloritului se fac
tratamente cu substanţe specifice pentru mană, dar şi pentru făinare, prin prăfuire umedă 20-40 kg de sulf pulbere la hectar sau cu sulf muiabil 0,4% concentraţie. Tratamentele se continuă apoi până la pârgă, prin stropiri permanente cu substanţe ce conţin permanganat
de potasiu 0,125% sau cu produse sistemice specifice pentru viţă-de-vie.
Putregaiul cenuşiu poate compromite producţia în totalitate în toamnele ploioase. Boala apare mai târziu, după intrarea strugurilor în pârgă, pe toate organele plantei, mai ales dacă acestea au fost afectate de grindină sau insecte. Pieliţa boabelor se acoperă cu un praf cenuşiu, cu puncte negricioase, boabele se înmoaie, crapă şi putrezesc. Ca măsuri de prevenire a bolii amintim: se va respecta igiena culturii (distrugerea buruienilor, legatul şi cârnitul lăstarilor, desfrunzirea parţială, recoltarea puţin mai timpurie). Pe vreme ploioasă, se aplică tratamente chimice - primul imediat după înflorit, al doilea la intrarea strugurilor în pârgă, iar al treilea, cu 3-4 săptămâni înaintea recoltării strugurilor. Substanţele care se vor folosi în tratamentul contra putregaiului cenuşiu, doza şi momentul aplicării se vor stabili de către Laboratorul Fitosanitar Judeţean.
Victor VĂTĂMANU