Secvenţe tehnologice la cultura orzului de toamnă

Secvenţe tehnologice la cultura orzului de toamnă

Sămânţa şi semănatul Seminţele de orz pentru semănat trebuie să aibă puritatea de cel puţin 97%, iar capacitatea germinativă minimă de 80%. Seminţele cu greutate mare contribuie la creşterea producţiei cu cel puţin 13%. Folosirea acestor seminţe diminuează şi atacul tăciunelui zburător. Înainte de semănat, seminţele se tratează cu substanţe fungicide. Tratarea seminţelor cu produse mercurice, combinate cu insecticide, duce la combaterea gândacului ghebos şi a viermilor-sârmă. Tratamentul seminţelor împotriva tăciunelui zburător (Ustilago nuda) cu produse sistemice asigură sporuri însemnate de producţie. Orzul de toamnă necesită până la intrarea în iarnă 40-50 de zile mai calde, pentru o bună înrădăcinare, înfrăţire şi călire. Faţă de grâu, orzul îşi reduce în toamnă mai devreme procesele fiziologice, deoarece el are cerinţe mai ridicate faţă de temperatură. Pe baza rezultelor experimentale de până în prezent, pentru condiţiile din România, semănatul orzului de toamnă trebuie realizat între 20 septembrie şi 10 octombrie.

În Câmpia Transilvaniei şi în partea de nord a Moldovei, cele mai ridicate producţii s-au obţinut prin semănatul la sfârşitul lunii septembrie (ultima decadă), iar în sudul Moldovei, în Dobrogea, Câmpia Romană şi Câmpia Banatului, semănând la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie. De regulă, în toate regiunile ţării, orzul de toamnă trebuie însămânţat la începutul epocii optime stabilite pentru grâul de toamnă. Acest fapt trebuie respectat din cauză că orzul îşi trece în condiţii optime prima fază a procesului de călire la începutul toamnei, când ziua este destul de lungă şi lumina suficient de intensă. În toate experienţele efectuate în România, întârzierea semănatului a dus la reducerea însemnată a densităţii plantelor şi în consecinţă la micşorarea producţiei de boabe. Scăderile de producţie, prin întârzierea semănatului, se datorează reducerii gradului de înfrăţire, a numărului de boabe în spic şi a masei boabelor.

Şi semănatul prea timpuriu al orzului de toamnă este dăunător, deoarece plantele sunt expuse din toamnă atacului de făinare, intră în iarnă cu o masă foliară prea bogată, fapt ce contribuie la o reducere semnificativă a rezistenţei la iernare. Orzul semănat între 1 şi 20 septembrie a fost total compromis în timpul iernii. Epoca de semănat a orzului de toamnă trebuie apreciată cu atenţie şi în funcţie de umiditatea solului. Când solul este bine aprovizionat cu apă, semănatul se execută la începutul epocii optime pe solurile cu fertilitate mai slabă sau fertilizate mai puţin corespunzător şi apoi pe soluri fertile sau bine fertilizate. Acest raţionament este legat de faptul că în aceleaşi condiţii de temperatură şi umiditate, diferenţa în creşterea plantelor este determinată de starea de fertilitate a solului. În condiţiile toamnelor calde şi secetoase se cere amânarea semănatului până la sfârşitul epocii optime, dar nu în afara ei, pentru a asigura numărul de zile minim necesar orzului pentru vegetaţia de toamnă. În condiţii de irigare, unde umiditatea pentru răsărire este asigurată, epoca optimă de semănat a orzului şi orzoaicei de toamnă se încadrează între 25 septembrie şi 5 octombrie. La Fundulea, în condiţii de irigare, orzul semănat între 20 septembrie şi 10 octombrie a asigurat obţinerea unor producţii ridicate.

Orzul de primăvară se seamănă foarte timpuriu, imediat ce terenul s-a zvântat (prima urgenţă). Semănatul cât mai de timpuriu prezintă şi mai mare importanţă pentru orzul pentru bere, deoarece acesta are perioadă de vegetaţie mai lungă şi trebuie ferit de secetele târzii. Orzul pentru bere semănat târziu produce boabe mai mici şi mai bogate în substanţe proteice, ceea ce nu este de dorit. La orzul de toamnă numărul de boabe germinabile pe metrul pătrat se încadrează în limtele 350-400 atunci când umiditatea solului este apropiată de optim sau în condiţii de irigare. Numărul de boabe germinabile pe metrul pătrat creşte cu 10-20% când se întârzie semănatul sau în cazul când umiditatea solului este redusă. În aceste condiţii, se caută asigurarea densităţii spicelor recoltabile, întrucât plantele înfrăţesc mai puţin; creşterea numărului de boabe germinabile nu compensează însă scăderea producţiei determinate de întârzierea semănatului. Şi la orz, ca şi la grâu, producţia pe hectar se află în relaţie strânsă cu densitatea spicelor care se recoltează şi cu producţia realizată de un spic. Ţinând seama de mărimea optimă a indicelui suprafeţei foliare (4-5), de rezistenţă la cădere a plantelor, de sensibilitatea la boli, numărul de spice recoltabile trebuie să se ridice la circa 700 pe metrul pătrat. La orzoaica de toamnă, numărul de boabe germinabile la metrul pătrat trebuie mărit cu 10% faţă de orz, din cauza gradului de înfrăţire mai redus la aceasta. Luând în considerare masa a 1.000 de boabe, cantitatea de seminţe la hectar la orzul de toamnă se ridică la 160-200 kilograme/hectar, iar la orzoaica de primăvară, la 160-180 kilograme/hectar. Ca şi grâul şi celelalte cereale păioase, orzul de toamnă şi de primăvară se seamănă la distanţe între rânduri de 12,5 cm. Adâncimea de semănat obişnuit este de 3-4 cm, cel mult 5 cm. Orzul are putere de străbatere mai slabă decât grâul. Adâncimea de semănat are mare influenţă asupra intervalului semănat-răsărit şi asupra dezvoltării ulterioare a plantelor.

Lucrările de îngrijire

La orzul de toamnă sunt necesare, în general, aceleaşi lucrări de îngrijire care se aplică grâului de toamnă. Ca şi la grâu, se iau toate măsurile pentru preîntâmpinarea băltirii apei, care este foarte dăunătoare şi culturilor de orz. În primăvară se aplică tăvălugitul, în cazul când culturile sunt dezrădăcinate. Se aplică îngrăşăminte azotate şi se combat buruienile cu aceleaşi erbicide cu care se combat în cultura grâului şi respectând regulile menţionate la această cultură. Întrucât orzul de toamnă este predispus în mai multe regiuni la rărire, din cauza temperaturilor scăzute, se impune cunoaşterea în primăvara cât mai timpuriu a stării culturii, pentru a se putea lua măsurile de reînsămânţare cu orz de primăvara sau cu alte plante. Pentru aceasta, încă din luna februarie, prin metoda monoliţilor, se stabileşte densitatea plantelor. În cazul când pierderile de plante se ridică la peste 60% terenul trebuie lucrat imediat ce este posibil, cu grapele cu discuri şi reînsămânţat cu orz sau cu altă plantă care se seamănă în prima epocă; culturile la care densitatea este în jur a 200 plante înfrăţite/metrul pătrat se menţin, cu condiţia să fie îngrăşate cu 80-120 kilograme/hectar azotat de amoniu şi să fie ferite de îmburuienare prin tratamente chimice. La orzul de primăvară se aplică tăvălugitul după semănat, dacă este cazul se distruge crusta cu grapa stelată pentru a grăbi răsăritul şi se combat buruienile cu erbicide.

Irigarea

La orzul de toamnă, ca şi la grâul de toamnă udarea la semănat are cea mai mare importanţă. Când partea a doua a verii şi perioada semănatului sunt secetoase, situaţie destul de frecvenţă în zona irigată din sud, udarea de toamnă a orzului prezintă o deosebită importantă pentru creşterea producţiei. Udarea de toamnă se aplică înainte de semănat, când pământul este uscat şi nu se poate pregăti în condiţii bune, sau după semănat pentru răsărire, când solul a fost bine pregătit, fără udare. În primul caz, norma de udare se ridică la 500 metri cubi/hectar, pentru a se umecta solul pe adâncimea de 30-40 cm; în al doilea caz este suficientă norma de 300-400 metri cubi/hectar. Prin udarea de toamnă se creează orzului condiţii optime de înfrăţire şi vegetaţie. Între condiţiile de vegetaţie ale orzului în toamnă şi producţie există o corelaţie pozitivă evident. Ca atare, udarea de toamnă trebuie să fie realizată pentru orz în toţi anii când situaţia umidităţii solului o cere. Fiecare milimetru de apă dat prin udarea de toamnă sporeşte producţia orzului cu 10-15 kilograme/hectar boabe. Udările de primăvară la orzul de toamnă sunt determinate de starea de vegetaţie a plantelor şi de rezerva de umiditate a solului. Se poate executa o udare în primăvară, pentru stimularea înrădăcinării şi înfrăţirii plantelor, când condiţiile din timpul iernii au fost nefavorabile (lipsa precipitaţiilor, din acest motiv stratul superior al solului este uscat). În cazul secetelor prelingite din timpul vegetaţiei, când umiditatea solului pe adâncimea de 80 cm scade sub 50% din intervalul umidităţii active este necesară o udare cu puţin timp înainte de înspicare, udare care asigură formarea în condiţii favorabile a boabelor. Fără îndoială, cea mai mare importanţă pentru orzul de toamnă o prezintă udarea de la semănat. Irigarea orzului şi în primăvară trebuie însă urmărită şi ţinând seama de faptul că în perimetrele irigate, după recoltarea orzului, se seamănă obligatoriu a doua cultură, în primul rând porumbul pentru boabe.

Victor VĂTĂMANU