Secvenţe tehnologice pentru cultura de floarea-soarelui

15/5/2021

Secvenţe tehnologice pentru cultura de floarea-soarelui

Lucrările solului
Terenul ce urmează a fi însămânţat cu floarea-soarelui trebuie să fie afânat, structurat, fără hardpan (care limitează pătrunderea sistemului radicular în straturile mai profunde din sol) şi, de asemenea, bine aprovizionat cu apă şi fără buruieni. Lucrările de bază ale solului se fac la fel ca în cazul culturii de porumb. Aratul cât mai timpuriu şi întreţinerea arăturii prin nivelare şi grăpare până târziu în toamnă au efecte pozitive: zvântarea uniformă în primăvară, reducerea numărului de lucrări.
Pe ansamblul asolamentului, o arătură adâncă la 30 cm asigură sporuri de producţie şi în cazul culturii de floarea-soarelui. În zone mai umede şi pe soluri mai grele, îmbunătăţirea regimului aerohidric al solului prin scarificare la 60 cm sau chiar mai adânc aduce sporuri de producţie de până la 28-30%, medie pe 3 ani. Primăvara se pregăteşte terenul printr-o singură lucrare, realizată după starea terenului şi dotarea unităţii agricole, fie cu grapa cu colţi reglabili (indicată numai în anii secetoşi şi dacă terenul este afânat, fără buruieni şi nu se folosesc erbicide antigramineice - volatile ce trebuie încorporate în sol), fie cu grapa cu discuri, cu cultivatorul sau cu combinatorul. Pregătirea terenului cât mai aproape de semănat uşurează lupta împotriva buruienilor. Folosirea agregatelor de fertilizare şi erbicidare concomitent cu lucrarea solului sau a semănătorilor folosite pentru însămânţare, echipate corespunzător, previne tasări dăunătoare şi asigură economii de combustibili (şi de cost de producţie).

Rezultate foarte bune, cu economisire şi mai pronunţată a bazei energetice, s-au obţinut prin folosirea pe scară largă a agregatelor complexe de pregătire a patului germinativ, fertilizare, erbicidare, semănat şi administrare de insecticide granulate, produse de marile firme agricole producătoare de maşini şi agregate agricole de mare capacitate.
Sămânţa şi semănatul
Sămânţa folosită la semănat trebuie să fie din prima înmulţire (F 1) în cazul hibrizilor de floarea-soarelui, obţinută în anul precedent, să nu conţină seminţe sparte, seminţe de lupoaie, seminţe atacate de boli de putrezire. Puritatea minimă este de 97%, iar capacitatea germinativă minimă de 85% (la facultatea germinativă de peste 95% se obţin sporuri de producţie semnificative).

O atenţie deosebită trebuie să se acorde folosirii de seminţe mari şi omogene, numai astfel fiind posibil să se obţină lanuri încheiate la semănatul bob cu bob, fără să fie necesară operaţia de rărit. Numai seminţele cu MMB de 70-80 grame permit folosirea semănătorilor de mare precizie şi asigură lanuri viguroase, uniforme. În acest caz, este suficient un plus de sămânţă de 10-15% faţă de densitatea preconizată, chiar atunci când stratul superior al solului este relativ sărac în apă.

În cazul folosirii de seminţe mici, pierderile de la semănat la răsărit sunt de circa 25% şi nu se realizează o răsărire şi o densitate uniformă a plantelor pe teren. Tratarea seminţelor se face cu produsele recomandate de specialiştii agronomi din zonă, folosind însă asocierea de fungicide cu insecticide, care asigură atât protecţia împotriva putregaiurilor, cât şi contra dăunătorilor (gărgăriţelor, viermilor-sârmă, falşilor viermi-sârmă), ceea ce face posibilă suprimarea tratamentului la răsărire împotriva dăunătorilor.
Epoca de semănat
Are loc atunci când în sol - dimineaţa, la ora 8 - se realizează o temperatură de 7-8 grade Celsius, la 10 cm adâncime. La semănatul mai timpuriu, multe seminţe pier prin mucegăire, răsăritul este lung şi eşalonat, plantele sunt debile, atacurile de mană şi putregaiurile sunt mai pronunţate, producţia de seminţe scade şi, de asemenea, se diminuează procentul de ulei (particularitate foarte importantă pentru noii hibrizi de floarea-soarelui obţinuţi în România).

Calendaristic, semănatul se face, de regulă, între 25 martie (zone cu desprimăvărare mai timpurie) şi 15 aprilie, existând şi uşoare diferenţe între formele cultivate. În ultimii ani, din cauza modificării condiţiilor climatice, din ce în ce mai mulţi cultivatori de floarea-soarelui încep semănatul chiar mai devreme de data indicată. Durata optimă de semănat în fiecare an este de 8-10 zile. Întârzierea semănatului până la sfârşit de aprilie sau începutul lunii mai a dus la importante scăderi de producţie în multe zone din ţară.
Densitatea de semănat
În condiţii bune de vegetaţie, la hibrizii semitardivi de floarea-soarelui, producţiile cele mai mari se obţin dacă la recoltare există minim 40.000 plante/hectar în cultura neirigată şi 45-52.000 plante/hectar în cultura irigată. La hibrizii semitimpurii, cele mai bune rezultate se obţin la densitatea de 45-50.000 plante/hectar, la neirigat, şi 55.000 plante în condiţii de irigare.

În cazul culturilor neirigate, dacă în primăvară deficitul de apă depăşeşte 800 metri cubi/hectar pe adâncimea de 1,5 cm, cele mai sigure densităţi la recoltare sunt cele de 35-38.000 plante/hectar (hibrizi semitardivi) şi 40-42.000 plante/hectar (hibrizi semitimpurii). La semănat se vor asigura, în condiţii normale, densităţi mai mari cu 12-15% (exprimate în seminţe germinabile/metrul pătrat) faţă de densitatea de recoltare. Acest procent a fost redus până la 5%, folosind la semănat semănătorile de mare capacitate şi de mare precizie, produse în ultima perioadă de firmele mari producătoare de maşini şi utilaje agricole de mare performanţă. Germinaţia şi proporţia de plante răsărite sunt influenţate de umiditatea solului. De aceea se va semăna o cantitate mai mare de sămânţă când solul nu este bine aprovizionat cu apă în straturile superficiale în momentul semănatului şi se va evita semănatul florii-soarelui când solul este saturat cu apă. Distanţa între rânduri cea mai indicată este de 70 cm, care permite şi producţii mari, şi folosirea mai economică a maşinilor de recoltare (suprafaţa efectiv recoltată mai mare la o singură trecere), deşi teoretic (rezultate obţinute experimental) se dovedeşte că şi o distanţă de 60 cm între rânduri poate asigura o mai bună repartiţie a plantelor pe unitatea de suprafaţă (şi un mic spor de producţie). Adâncimea de semănat este de 7-8 cm. Se poate reduce la 5-6 cm pe solurile mai grele şi numai dacă se folosesc erbicide specifice culturii, care la adâncimi mici de semănat vin în contact cu sămânţă în curs de germinare şi provoacă pagube (cu atât mai mari cu cât solul este mai uşor). Cercetări recente au dovedit că la semănatul mai timpuriu rezultate foarte bune se obţin în ceea ce priveşte răsărirea şi vigoarea plantelor prin semănatul mai superficial, la 6 cm. Dacă floarea-soarelui se seamănă pe un teren cultivat mai mulţi ani (2-3) cu porumb, este indicat a face tratamente pe rând (la semănat) cu insecticide granulate, prevenind astfel posibilul atac de dăunători.
Întreţinerea culturii de floarea-soarelui fără erbicide

Semănată la epoca optimă, floarea-soarelui răsare în 9-12 zile, interval în care nu sunt necesare lucrări de îngrijire dacă patul germinativ s-a pregătit corespunzător. Numai dacă pericolul de îmburuienare este mare sau se formează crusta se va lucra cu grapa cu colţi reglabili şi sapa rotativă perpendicular pe direcţia rândurilor.

De îndată ce începe răsăritul, dacă tratamentul la sămânţă sau pe rând cu insecticide nu asigură protecţie suficientă, se pot folosi substanţele indicate de specialiştii agronomi din zonă. Prăşitul culturii influenţează hotărâtor creşterea plantelor şi nivelul recoltei. Floarea-soarelui se prăşeşte de 2-3 ori mecanic între rânduri şi de 2 (3) ori manual pe rând, la adâncimea de 6-10 cm (mai în faţă în anii umezi, când se formează rădăcini superficiale („de ploaie“). Primul prăşit se face imediat ce rândurile de floarea-soarelui se disting bine şi s-au format primele două frunze adevărate. Întâi se prăşeşte mecanizat, inclusiv aplicarea îngrăşămintelor (dacă nu au fost aplicate) şi apoi se prăşeşte manual pe rând (când, la nevoie, se fac şi corecţii de densitate).

A doua praşilă mecanică trebuie făcută la interval scurt (10-12 zile), imediat ce apar buruienile. Floarea-soarelui reacţionează puternic când este protejată de buruieni în primele 3-4 săptămâni după răsărire, formând mai multe flori în inflorescenţă (producţia creşte cu până la 25%, comparativ cu situaţia când prăşitul s-a făcut cu întârziere). La intervale de circa 15 zile se fac a treia şi (eventual) a patra praşilă mecanică. Ultimul prăşit se face la înălţimea plantelor de 70-75 cm, întârzierea făcând imposibilă intrarea în lan cu cultivatorul, deoarece se lovesc vârfurile plantelor (planta este foarte sensibilă la rupere) Zona de protecţie la prăşit creşte de la 8-10 cm la prima praşilă până la 14-15 cm la ultima (frunzele sunt rigide şi se rup cu uşurinţă). Este indicat să se folosească la primele lucrări discuri de protecţie a rândurilor, plantele fiind sensibile şi la acoperirea cu pământ. Viteza de lucru se stabileşte astfel ca să nu arunce pământ pe rând: de regulă, viteza I la prima lucrare şi vitezele a II-a şi a III-a la următoarele.
A doua praşilă manuală se face în funcţie de starea de îmburuienare pe rând, la praşila a II-a sau a II-a mecanică. Polenizarea suplimentară a florii-soarelui, prin instalarea de stupi de albine (1,5-2 stupi/hectar) în vecinătatea culturilor, aduce sporuri de producţie importante. Distrugerea buruienilor de pe terenuri vecine (margini de drumuri, stâlpi etc.) previne formarea de focare primare de infecţie cu putreagi alb. Irigarea este o măsură eficientă la floarea-soarelui, aducând sporuri de producţie de peste 1.000 kilograme/hectar. În zona de stepă, udarea de aprovizionare din toamnă este obligatorie, iar în zonele de silvostepa este facultativă. Udările din timpul perioadei de vegetaţie se aplică începând cu formarea inflorescenţelor şi până la umplerea boabelor (două săptămâni după fecundare). Numărul udărilor este de 2-3 în zona de stepă, 3-5 în zona de silvostepă şi 2-4 în zona pădurilor de câmpie.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Secvenţe tehnologice pentru cultura de floarea-soarelui

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT