Secvenţe tehnologice pentru cultura nucului, alunului şi migdalului

1/11/2020

Nucul este o specie deosebit de importantă pentru calitatea fructului, a lemnului, dar şi pentru valoarea decorativă şi antipoluantă a pomului. Miezul de nucă este bogat în substanţe proteice, în grăsimi, substanţe minerale, constituind un aliment foarte concentrat. Nucile verzi sunt bogate în vitamina C şi sunt utilizate pentru dulceaţă. Miezul de nucă este utilizat în consumul proaspăt, în patiserie, industria dulciurilor, pentru extragerea uleiurilor fine etc.

Nucul este o specie longevivă (100-150 ani), viguroasă, intră târziu pe rod, are creştere lentă în primii ani. Este foarte pretenţios la lumină, căldură şi la sol. Reuşeşte bine în zonele cu temperaturii medii anuale de 8-11°C, ierni blânde şi suficient de călduroase. Rezistă iarna până la -25...-28°C. Florile şi fructele tinere sunt foarte sensibile la îngheţurile târzii de -0,8...-1,1°C. În tinereţe necesită mult azot, iar la rodire necesită mult fosfor şi potasiu. Faţă de apă, de asemenea, are cerinţe mari, creşte bine pe lângă ape curgătoare, dar rezistă şi la secetă întrucât are sistem radicular profund. Nucul se plantează în livezi încheiate, în primul an poate fi intercalat cu o specie de talie mică (piersic, vişin sau măr şi păr altoiţi pe portaltoi vegetativ) sau se poate cultiva ca pom izolat. Materialul săditor de calitate este produs în pepinieră sub formă de nuci altoiţi care intră mai repede pe rod şi au fructe de calitate. În practică, se mai folosesc şi nuci din seminţe selecţionate din materialul local sau din soiurile admise la înmulţire. Se consideră un biotip valoros dacă are fructul de minim 10-12 g şi 45-50% miez.

Pomii altoiţi sau nealtoiţi se transportă rapid întrucât sunt sensibili la ger şi la deshidratare şi se prind greu. Terenul se pregăteşte prin defrişare, nivelare, fertilizare şi mobilizare adâncă. Întrucât nucul se plantează la distanţe mari, pregătirea terenului se poate face numai prin săparea gropilor mari (1,0 x 1,0 x 0,7 m) şi fertilizare locală la groapă cu 20-25 kg gunoi de grajd, 50-60 g superfosfat, 50-70 g sare potasică. Plantarea se face toamna sau primăvara devreme. Distanţele de plantare sunt de 8-10 m între rânduri şi 7-8 m între pomi pe rând.

Coroana se formează după sistemul Vas întârziat sau Piramidă neetajată cu 4-5 şarpante, prima se formează pe direcţia rândului. După plantare, varga se scurtează la 1,5-2,0 m. Se porneşte cu doi lăstari pentru şarpante şi unul pentru a continua axul. În anii II-IV, formarea coroanei decurge destul de uşor. După intrarea pe rod, nucilor li se fac puţine tăieri întrucât echilibrul între creştere şi rodire se menţine uşor.

Solul în livada de nuci se menţine sub formă de ogor lucrat, eventual înierbat şi cosit repetat. În primii ani pot fi folosite culturi intercalate. Fertilizarea se face cu gunoi de grajd 35-40 t/ha şi cu îngrăşăminte chimice 100-120 kg/ha azot, 60-80 kg/ha P2O5, 80-100 kg/ha K2O. Irigarea nucului este necesară numai în zone sau anii secetoşi.

Se udă rar, dar cu norme de 550-600 mc/ha pentru a umecta solul pe 50-60 cm. Recoltarea nucilor se face prin scuturare sau cu prăjini învelite în cârpe sau cauciuc subţire atunci când învelişul verde (mezocarpul) crăpă şi se desface uşor. Recoltarea se face în 2-3 reprize. În Franţa, scuturatul se face mecanizat, iar adunarea fructelor prin aspiraţie. Nucile trebuie decojite cât mai repede, după care se pot spăla, înălbi şi usca până la 5-8% umiditate. În această stare se păstrează în camere reci la 10-12°C, unde rezistă 10-12 luni. Se valorifică întregi sau ca miez de nucă ambalat special.

Alunul - este un arbustoid cu o importanţă fructiferă şi decorativă. Fructele sunt bogate în substanţe grase, proteice, glucide, celuloză, substanţe minerale, vitamine etc., fiind folosite ca atare sau în industria dulciurilor, farmacie etc. În România, majoritatea producţiei de alune provine din flora spontană. Alunul de pădure este puţin pretenţios la lumină, căldură şi la sol, dar exigent faţă de umiditate. Terenul pentru alun trebuie să fie uşor, fertil şi afânat. Materialul săditor se produce prin marcotaj, butaşi şi prin altoire direct în câmp prin copulaţie. Materialul de plantare trebuie să fie bine înrădăcinat, fără semne de deshidratare. Plantarea se face la 5-6 m între tufe pe rând. Plantele se conduc sub formă de tufe cu 12-16 tulpini de diferite vârste între 1 şi 10-12 ani. În Franţa, Spania, Portugalia, SUA etc., alunul se cultivă şi sub formă de pom cu trunchi de 40-60 cm. Tăierile constau în eliminarea tulpinilor mai bătrâne de 12-15 ani, rărirea tufelor, scurtarea tulpinilor tinere pentru a promova ramificarea acestora. Fertilizarea culturilor de alun pe rod se face cu 100-150 kg/ha azot, 80-100 kg/ha superfosfat, 100-120 kg/ha sare potasică, iar la 3-4 ani odată se dau 30-40 t/ha gunoi de grajd.

Irigarea se face în anii secetoşi cu norme de 350-400 mc/ha apă. Alunul este afectat de bacterioză, făinare, viermele alunelor, păianjeni, păduchele ţestos, afide etc. În acest caz, se fac tratamente fitosanitare la avertizare. Recoltarea alunelor se face la maturitate, când se desprind uşor de involucru, adică de învelişul verde. După recoltare, se sortează pe calităţi, se usucă până la 6-8% umiditate, se ambalează şi se păstrează în camere reci.

Migdalul - este o specie pomicolă din aceeaşi familie cu piersicul şi caisul, dar puţin cultivată în România. Se întâlneşte sporadnic în podgorii şi în plantaţii răzleţe la Oradea, Mărculeşti, Pietroasele etc. Fructele - migdalele - sunt folosite în industria bomboanelor, la obţinerea uleiului fin, în farmacie, cosmetice etc. Pomul este foarte pretenţios la lumină, căldură (mugurii floriferi rezistă până la -22...-24°C), pretenţios la sol, rezistent la secetă.

Pomii se produc în pepinieră, soiurile se altoiesc pe corcoduş, pe prun franc şi pe migdal amar. Pomii
se procură de la pepiniere şi se transportă cât mai rapid deoarece sunt sensibili la deshidratare. Pregătirea terenului - se face la fel ca pentru piersic. Distanţele de plantare între rânduri sunt de 5-6 m, iar între pomi pe rând 3-5 m.

La plantare, rădăcinile se fasonează atent, se mocirlesc bine şi apoi se plantează, se udă cu 8-10 l de apă şi se muşuroiesc. Prinderea este foarte anevoioasă. Într-o parcelă se asociază 3-4 soiuri pentru a se asigura polenizarea încrucişată. Pomii se conduc sub formă de vas întârziat aplatizat cu trunchiul de 60-80 cm. În primii ani, coroanele au tendinţa de a se îndesi, de aceea sunt necesare răririle. După intrarea pe rod, se răresc ramurile mixte la 15-20 cm, iar buchetele de mai se lasă aproape intacte, acestea rodesc 3-4 ani, după care se suprimă împreună cu scheletul pe care sunt amplasate. Întreţinerea solului se face sub formă de ogor lucrat, ogor cu plante intercalate sau erbicidate cu substanţele recomandate de specialiştii horticoli. Fertilizarea se face cu doze moderate de azot, iar fosforul şi potasiul mai bine reprezentate, pentru a favoriza acumularea uleiurilor şi a substanţelor proteice.

Irigarea migdalului se face numai în zonele unde cad precipitaţii sub 500-550 mm/an, în anii secetoşi. Se fac 3-4 udări cu normă de 400-450 mc/ha apă. Recoltarea migdalelor se face la 4-5 luni (130-150 de zile) de la sfârşitul înfloritului, când coaja verde crapă şi se desprinde uşor de sâmbure. Recoltarea se face prin scuturare, după care se adună, se decojesc cât mai repede şi apoi se pun la uscat până la umiditatea de 6-8%. Sâmburii se sulfitează cu SO2 (fum de sulf) timp de 15-20 minute şi apoi se păstrează în saci de pânză.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Secvenţe tehnologice pentru cultura nucului, alunului şi migdalului

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT