Secvenţe tehnologice pentru sfecla furajeră şi gulia furajeră

Secvenţe tehnologice pentru sfecla furajeră şi gulia furajeră

Lucrările solului pentru sfecla furajeră şi gulia furajeră

Sfecla furajeră are nevoie de o afânare mai adâncă a solului. Cercetările efectuate pe diferite soluri au evidenţiat necesitatea executării arăturii la adâncimea de 28-30 cm, cu plugul prevăzut cu scormonitor, care afânează stratul imediat următor pe încă 8-10 cm. Este de dorit, aşa cum prezintă I. Moga şi colaboratorii, ca plugul să lucreze în agregat cu grapa stelată pentru uniformizarea arăturii. În aceste condiţii rădăcinile sfeclei furajere se dezvoltă normal, fără a ramifica, iar producţia este şi ea mai mare cu până la 20% faţă de situaţia în care arătura s-a făcut la numai 20-22 cm. Se cere ca arătura să fie efectuată cu plugul în agregat cu grapa stelată, de preferinţă în a doua jumătate a verii, în perioada în care solul este reavăn, când brazda se revarsă uşor. Pentru uniformizarea arăturii este de dorit ca pe parcursul toamnei să se efectueze 1-2 lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili, perpendicular pe direcţia de arat. Pregătirea patului germinativ la desprimăvărare trebuie să asigure formarea, la nivelul de încorporare a seminţei (1-3,5 cm), a unui strat relativ tasat, care să asigure ascensiunea uşoară a apei prin capilaritate, iar deasupra seminţei solul să fie relativ afânat pentru împiedicarea pierderii apei prin evaporare şi pentru evitarea formării crustei. Pregătirea patului germinativ se poate face cu grapa cu colţi prevăzută în spate cu bară metalică sau cu combinatorul. Când în toamnă condiţiile de umiditate au fost mai puţin favorabile şi nu s-au putut face lucrările de mărunţire a bulgărilor, în primăvară sunt necesare, de regulă, o lucrare cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi sau numai cu grapa cu colţi în agregat cu bara metalică, după caz, urmată de o lucrare cu combinatorul, care se face în preajma semănatului. Exigenţele guliei furajere faţă de lucrările solului sunt asemănătoare cu cele ale sfeclei furajere. Sămânţa de gulie furajeră având dimensiuni mici şi încorporându-se în sol la adâncimi ce nu depăşesc 2 cm, se impune ca patul germinativ să fie pregătit ca pentru lucernă şi trifoi roşu.

Sămânţa şi semănatul sfeclei furajere şi guliei furajere

Epoca de semănat - aşa după cum se cunoaşte, plantele de sfeclă furajeră sunt ceva mai sensibile la temperaturi scăzute, în comparaţie cu cele de sfeclă de zahăr; cu toate acestea, se cere ca semănatul sfeclei furajere să se facă imediat după desprimăvărare, când patul germinativ se poate lucra în condiţii bune cu utilaje agricole şi când la nivelul de încorporare a seminţei temperatura este de cel puţin 5 grade Celsius. În anii normali, epoca optimă de semănat se înscrie în intervalul 1-20 martie în zonele de câmpie şi între 15 şi 25 martie în zonele colinare. Întârzierea semănatului cu 8-10 zile, mai ales în primăverile secetoase, conduce la un răsărit incomplet şi eşalonat şi la pierderi de producţie de până la 20%.

Densitatea optimă de semănat - este cuprinsă între 80 şi 100 mii de plante/hectar, în cultura neirigată, şi între 90 şi 100 de mii plante/hectar în regim irigat. Cercetările întreprinse în diverse zone ecologice au evidenţiat faptul că la densităţi mai mici cu 20-25% decât cele menţionate mai sus, în condiţiile în care plantele sunt dispuse la intervale egale pe rând, prin fenomenul de reglaj biologic, greutatea rădăcinilor creşte, dar nivelul producţiei este mai mic cu 10-15%. La densităţi mai mari de 1.100 mii plante/hectar, rădăcinile se dezvoltă inegal, iar nivelul producţiei este mai mic cu până la 10-15%. Distanţa optimă între rânduri este cea de 45-50 cm. Aceste intervale permit accesul utilajelor de întreţinere şi realizarea în bune condiţii a praşilelor mecanice. La densităţile şi la distanţele între rânduri menţionate, plantele sunt dispuse pe rând la 20-25 cm, când acestea se dezvoltă echilibrat, iar greutatea rădăcinilor este relativ uniformă. Cantitatea de sămânţă necesară la hectar este condiţionată de indicii de calitate, respectiv de puritate, germinaţie, MMB. Pentru soiurile plurigerme, când se foloseşte sămânţa şlefuită, cantitatea de sămânţă necesară este de circa 8 kilograme/hectar, în situaţia în care sămânţa se lansează la distanţă de 8 cm pe rând, şi de circa 12,5 kilograme/hectar când semănatul se face la distanţă de 5 cm. Lansarea seminţei pe rând la distanţă de 8 cm, în afară de reducerea normei de sămânţă, prezintă şi avantajul reducerii lucrărilor în procesul de rărire. Pentru soiurile monogerme, când sămânţa se aşază la distanţă pe rând de 8 cm, sunt necesare circa 7-8 kilograme/hectar, iar la distanţă de 12-13 cm, circa 5 kilograme/hectar.

Semănatul - se face la adâncimea de 2-2,5 cm în cazul soiurilor monogerme şi 2-3,5 cm la soiurile plurigerme. În toate situaţiile, sfecla furajeră se seamănă cu semănătorile de precizie existente în dotarea unităţilor agricole. În gospodăriile ţărăneşti semănatul se face, de regulă, cu sapa sau cu plantatorul de porumb. În acest caz, înainte de semănat se întinde o sfoară pe marginea parcelei, marcată din 20 în 20 cm, unde se lansează sămânţa, care, după terminarea semănatului, se mută din 50 în 50 cm. Gulia furajeră fiind rezistentă la temperaturi scăzute în faza de plantulă, semănatul se face primăvara devreme, imediat ce se creează condiţii favorabile pentru pregătirea patului germinativ, când la nivelul de încorporare a seminţei temperatura este de cel puţin 4 grade Celsius. În anii normali, intervalul optim de semănat este cuprins între 15 şi 25 martie. Semănatul guliei furajere se face la distanţă între rânduri de 45-50 cm, cu normă de sămânţă de circa 2-3 kilograme/hectar. Semănatul se face cu semănătorile de cereale corect reglate. Adâncimea optimă de încorporare a seminţei este de 1,5-2,5 cm.

Lucrările de întreţinere

Prin lucrările curente de întreţinere se urmăreşte în primul rând o combatere eficientă a buruienilor şi rărirea plantelor pentru realizarea unei densităţi optime. Sfecla furajeră este sensibilă la îmburuienare, mai ales în prima parte a perioadei de vegetaţie, până la începutul îngroşării rădăcinii. În continuare, prin sistemul foliar bine dezvoltat, plantele luptă mai eficient cu buruienile. În gospodăriile ţărăneşti, combaterea buruienilor se face cu precădere prin praşile manuale şi mecanice; acestea au rolul de a împiedica pierderea apei prin evaporare directă şi de a facilita procesele de nitrificare. De regulă, prima praşilă se execută manual, la 10-12 zile după răsărirea completă a plantelor, în faza când acestea au două frunze adevărate; în această fază se execută şi răritul plantelor. Prin aceste lucrări sunt înlăturate numeroase buruieni în faze timupurii de vegetaţie şi în curs de răsărire. Praşilele următoare se fac la intervale de 12-15 zile. Adâncimea de executare a praşilelor este la 2-4 cm la praşila I şi la 7-8 cm la praşilele următoare. Pentru combaterea eficientă a buruienilor perene este de dorit ca la praşila a IV-a sau a V-a lucrarea să se execute la adâncimea de 10-12 cm. Praşilele sunt necesare şi în situaţia în care se aplică erbicide. În aceste condiţii, prima praşilă se face manual, de regulă numai pe rând, când se execută şi răritul. În continuare sunt necesare încă 2-3 praşile mecanice, care se execută la adâncimea de 6-8 cm, cu excepţia praşilei a IV-a sau a V-a, la care adâncimea coboară la 10-12 cm. Când sfecla furajeră este cultivată pe suprafeţe relativ mai mari, combaterea chimică a buruienilor este absolut necesară. Sunt de preferat erbicide cu spectru larg de combatere, care au un risc minim de poluare a recoltei şi a mediului înconjurător (A. Niţă şi colaboratorii). Când buruienile sunt în faza de rozetă, se pot aplica erbicidele recomandate de specialistul agronom din zonă în trei tratamente secvenţiale. În situaţia în care se execută şi praşile, numărul de tratamente se reduce la două sau chiar la unul. Aceste erbicide care se pot aplica trebuie să combată buruieni-problemă rezistente la erbicide, cum ar fi: Amaranthus spp., Atriplex patula, Capsella bursa-pastoris, Chenopodium spp., Echinochloa crus-galii, Matricaria spp., Polygonum spp., Salsoa kali, Setaria spp., Solanum nigrum, Stelaria spp. Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate, cum ar fi Echinochloa crus-galii, Setaria spp., se pot folosi asocieri de erbicide care au un efect mult mai bun. Răritul guliei furajere se face în intervalul cuprins între prima şi cea de-a doua frunză adevărată. Pentru realizarea densităţii optime, plantele se răresc pe rând la distanţe de 20-22 cm. La gulia furajeră, sensibilă la îmburuienare, combaterea buruienilor este necesar să se facă în mod susţinut, cu precădere până la faza în care rădăcinile sunt bine constituite. În gospodăriile ţărăneşti, combaterea buruienilor se face prin praşile, la fel ca şi la sfecla furajeră. Şi la gulia furajeră se pot aplica erbicide, dar numai după consultarea specialistului agronom din zonă. Erbicidele aplicate guliei furajere se pot administra preemergent sau postemergent.

Victor VĂTĂMANU