Secvenţe tehnologice privind îngrijirea răsadului de tutun

Secvenţe tehnologice privind îngrijirea răsadului de tutun

Asigurarea şi reglarea temperaturii în răsadniţe

Pentru a asigura o bună încolţire, temperatura în răsadniţele protejate cu folie trebuie să fie de 25-28 de grade Celsius ziua şi 20 de grade Celsius în timpul nopţii, la o umiditate relativă a aerului de 80-90%, după cum prezintă A.D. Păunescu şi colaboratorii. În timpul zilei şi mai ales pe o vreme însorită, temperatura în răsadniţă poate atinge valori care să dăuneze, fiind necesară păstrarea ei până la 30-32 grade Celsius. Imediat după răsărire, se renunţă, în timpul zilei, la protejarea răsadniţelor cu rogojini şi ostreţe. Tutunul fiind o plantă iubitoare de căldură, pentru o creştere şi dezvoltare normale ale răsadului este obligatorie păstrarea temperaturii între 18 şi 25 de grade Celsius. Pentru un bun control al temperaturii în răsadniţe se folosesc termometrele de sol, dar şi în camera de aer a răsadului de tutun. Atât răsadniţele pe pat termogen, cât şi în cele acoperite cu folie (tunele, solare), temperatura poate fi reglată prin încălzire (sisteme speciale de încălzire, acoperire cu rogojini) şi prin aerisire. În zilele prea călduroase, pentru a reduce evapotranspiraţia, dar şi pentru asigurarea unui ritm rapid de creştere a răsadului se foloseşte umbrirea. Până în faza de urechiuşe, răsadul va fi umbrit ziua între orele 11 şi 16. După faza de urechiuşe, răsadul se umbreşte numai în zilele foarte calde, în cazul atacului produs de putrezirea neagră a rădăcinilor, după pliviri şi după fiecare recoltare a răsadului pentru transplantare în câmp. Pentru obţinerea unui răsad viguros, vor fi asigurate condiţii normale de iluminare: spălarea geamurilor şi a foliei, îndepărtarea acestora în timpul zilelelor călduroase.

Aerisirea răsadului

În perioada încolţirii seminţelor, aerisirea se va face numai în orele prânzului, în situaţia când temperatura este prea ridicată. Pe măsura formării răsadului, aerisirile vor fi mai dese. În răsadniţele clasice, pe pat termogen sau direct pe sol, aerisirea se face prin ridicarea ramelor. Înălţimea pe care se ridică ramele, ca şi timpul cât se ţin ramele ridicate, depind de temperatura din răsadniţă şi de dimensiunile plăntuţelor de tutun. În prima perioadă de creştere a răsadului, ramele se ridică pe suporţi la o înălţime de 5-6 cm, pe perioada scurtă şi numai în timpul amiezii. Odată cu creşterea răsadului, aerisirea se face mai des, ramele putându-se ridica la 20-30 cm deasupra tocului, răsadniţele se ţin descoperite pe timp călduros toată ziua şi se acoperă numai noaptea sau când timpul este rece sau ploios. În sere şi în solarii acoperite cu folie din polietilenă, în zilele însorite, temperatura şi umiditatea aerului au valori mai mari decât în răsadniţe, ceea ce face ca acestea să fie aerisite mai des şi pe o perioadă mai lungă. Aerisirea se face prin deschiderea uşilor sau a dispozitivelor speciale de aerisit practicate în părţile laterale sau în acoperişul serelor şi solariilor Tunelele şi brazdele reci protejate cu folie din polietilenă se aerisesc prin ridicarea foliei în capete şi apoi, treptat, pe părţile laterale, în special în partea sudică.

Udarea răsadului

În producerea răsadului de tutun, udarea este una dintre operaţiunile cele mai importante, având drept scop menţinerea unei umidităţi moderate în stratul superficial al patului germinativ. La început, udările sunt mai dese, dar cu norme mici, iar după ce răsadul acoperă complet solul udările se răresc, crescând în schimb norma de apă. Udarea răsadului de tutun se va face şi în funcţie de însuşirile fizice ale amestecului nutritiv. Amestecul nutritiv nisipo-lutos, afânat, cu conţinut mare de mraniţă, este mai puţin higroscopic, permiţând o trecere mai uşoară a apei şi deci se usucă mai repede decât amestecul nutritiv argilo-nisipos. Cea mai importantă atenţie trebuie acordată udării între semănat şi înrădăcinare-cruciuliţă, când sistemul radicular al răsadului de tutun se dezvoltă foarte încet. În această perioadă udările vor ajunge şi la trei pe zi, cu o cantitate de apă care nu va depăşi de fiecare dată 0,5-1,9 l/ mp. În această situaţie, prima udare se va face în jurul orei 9, a doua la amiază şi a treia în jurul orei 16. În perioada răsăririi şi până în faza de cruciuliţă avansată, răsadniţele se udă cu stropitori cu sită fină, ca stropii de apă să fie mici şi sa nu deranjeze tinerele plăntuţe, al căror sistem radicular este slab dezvoltat. Temperatura apei în perioada încolţirii este mai ridicată, în rest apa va avea temperatura aerului atmosferic. Pe timp rece, apa va fi încălzită la 50-60 de grade Celsius, astfel încât, când cade pe răsadul de tutun, să aibă o temperatură de 23-25 grade Celsius. Pentru udarea răsadului de tutun sunt recomandate apele mai puţin dure, cum ar fi apele de ploaie sau cele care provin din apele curgătoare. În acest sens este obligatorie determinarea calităţii chimice a apei de udare, deoarece răsadul de tutun este sensibil la conţinutul ridicat de săruri de sodiu. Apa folosită pentru udarea răsadului de tutun se colectează în bazine metalice sau din beton, în căzi sau în gropi în pământ, fiind încălzită de soare. Între fazele cruciuliţă şi urechiuşe, răsadul nu se udă 2-3 zile, conferindu-i astfel rezistenţă la îmbolnăvire, după care se poate uda normal, folosindu-se pompe mecanice sau electrice, stropii de apă putând ajunge la dimensiunea stropilor de ploaie. După faza de urechiuşe şi până la călirea răsadului pentru plantat, udarea se face mai rar, asigurându-se apă suficientă în stratul nutritiv pe 8-10 cm adâncime.

Plivitul şi răritul răsadului

Plivitul este o lucrare importantă, a cărei executare la timp conduce la obţinerea unui răsad viguros, mai ales când s-a folosit un amestec nutritiv dezinfectat din toamnă. Primul plivit în răsadniţe are loc când plantele de tutun au răsărit bine şi când buruienile depăşesc ca dimensiuni tutunul. Înainte de plivit, răsadul se udă bine cu apă, astfel încât, prin smulgerea buruienilor, să nu fie deranjate plantele de tutun. Este bine ca plivitul să se efectueze în zile înnorate, mai puţin călduroase. Pe timp călduros şi însorit, răsadul se umbreşte din nou, se terotează şi se udă. Dacă răsadul este prea des, spre sfârşitul fazei de cruciuliţă se răreşte, procedându-se la fel ca şi la plivit, fără a depăşi faza de urechiuşe, când tutunul suportă mai greu răritul. Neefectuarea răritului, când răsadul este prea des, conduce la obţinerea unor plante firave, cu tulpină subţire, care se călesc mai greu şi al căror sistem radicular, mai slab dezvoltat, nu permite o bună pierdere la transplantarea în câmp.

Terotarea răsadului

Dezvoltarea sistemului radicular reprezintă o caracteristică de bază a răsadului de calitate superioară, cu implicaţii în rezistenţa plantelor de tutun la atacul unor micoze specifice răsadului, cu focarul de infecţie în sol şi în rizosfera tinerelor plăntuţe. Un rol important revine operaţiei de terotare cu mraniţă sau cu amestec nutritiv, contribuind la o mai bună dezvoltare a rădăcinilor laterale. Prin terotaj se înţelege împrăştierea sau cernerea peste răsad a unei cantităţi de mraniţa sau de amestec nutritiv, în prealabil dezinfectată. Lucrarea se face cu mâna sau cu o sită cu ochiurile de maximum 0,5 cm, stratul fiind uniform şi cu grosimea de 0,2-0,5 cm.

Pentru o mai bună dezvoltare a sistemului radicular, terotajul se poate repeta la interval de 3-5 zile, această metodă fiind şi un remediu contra spălării stratului superior al răsadniţelor şi formării scoarţei. Totodată, terotajul este şi o metodă foarte bună pentru tratarea răsadului contra principalelor boli ale sistemului radicular. Terotajul se execută şi după fiecare plivit sau după rărit, dar numai când frunzele plăntuţelor de tutun sunt uscate, astfel încât mraniţa să nu se lipească de ele. După terotare, răsadul de tutun se udă bine, iar înainte de udare mraniţa se scutură de pe frunze.

Fertilizarea suplimentară a răsadului de tutun

Răsadul de tutun extrage din sol o mare cantitate de substanţe nutritive. Ţinând cont că o bună parte din substanţele nutritive din patul germinativ sunt spălate cu apă de udare, se impune fertilizarea suplimentară a răsadului de tutun, care se face de 3-4 ori în timpul perioadei de vegetaţie. De regulă, prima îngrăşare suplimentară se face în faza de cruciuliţă, a doua la 4-5 zile după prima, a treia când răsadul este în faza de urechiuşe, iar a patra se face cu 7-10 zile înainte de transplantare.

Fertilizarea suplimentară a răsadului de tutun se face fie cu soluţie de gunoi de pasăre (cel mai eficace îngrăşământ organic pentru răsad), fie cu soluţie de îngrăşăminte chimice. Soluţia de gunoi de pasăre se obţine dintr-o parte gunoi bine uscat şi 10 părţi de apă. Gunoiul se pune într-un sac de pânză rară, care se scufundă în cantitatea determinată de apă şi se lasă la macerat, la soare, timp de 24 de ore, agitându-se de câteva ori pe zi. Conţinutul sacului se stoarce bine, iar soluţia rezultată se diluează cu o cantitate egală de apă. Se folosesc la fertilizare 2 litri/mp soluţie. După fiecare fertilizare, răsadul se udă abundent. Soluţia de îngrăşăminte chimice pentru fertilizarea suplimentară se obţine punând în 10 litri de apă 50 g sulfat de amoniu (sau 30-40 g azotat de amoniu), 80-120 g superfosfat şi 40-80 g sulfat de potasiu. Soluţia se diluează cu o cantitate egală de apă şi se folosesc 2 litri/mp, după care se udă foarte bine pentru a se spăla îngrăşămintele şi a nu se produce arsuri frunzelor.

Victor VĂTĂMANU