Semănatul şi plantatul legumelor

Semănatul legumelor în grădini se efectuează de obicei manual. La speciile cu seminţe  mici, pentru o distribuţie uniformă se practică amestecarea seminţelor cu nisip, cenuşă de lemn, rumeguş, pământ. La speciile legumicole cu germinare şi răsărire încete (morcov, pătrunjel) se adăugă seminţe ale unor plante cu germinare rapidă (salată) pentru a constitui indicator în efectuarea praşilei oarbe. (Sala Florin şi colaboratorii)

Cantitatea de sămânţă folosită la unitatea de suprafaţa depinde de valoarea culturală, desimea culturii şi de felul cum este pregătit terenul destinat culturilor respective. Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de pretenţia plantelor legumicole faţă de căldură, de perioada în care se prevede realizarea producţiei, precum şi de locul unde se înfiinţează cultura. În general, există o diferenţă de 2-4 săptămâni în realizarea condiţiilor pentru semănat între zonele din sudul şi nordul ţării, dar şi între zonele de câmpie şi de deal. La cultura plantelor de câmp neprotejat se deosebesc trei epoci de semănat: de primăvară, de vară şi de toamnă.

Epoca de primăvară

Urgenţa I (primăvara, în mustul zăpezii) se seamănă: mazărea, morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ridichile de lună, ceapă din sămânţa, ceapă din arpagic, măcrişul, mărarul etc. Urgenţa a II-a, când în sol se realizează temperaturi de 6-8 grade Celsius: sfecla roşie, ridichile de vară, cartoful timpuriu etc. Urgenţa a III-a, când în sol se realizează 8-10 grade Celsius: fasolea etc. Urgenţa a IV-a, când în sol se realizează 12-14 grade Celsius: castraveţi, pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleceii, bamele etc.

Epoca de vară

Urgenţa I (1 iunie-15 iulie): morcovi pentru toamnă, castraveciori pentru toamnă, ridichi de iarnă, fasole verde etc. Urgenţa a II-a: salată, spanac, ridichi de lună.

Epoca de toamnă

Urgenţa I: spanac, salată, ceapă verde, ceapă uscată, usturoi. Urgenţa a II-a (sfârşit de noiembrie): pătrunjerel, păstârnac, ceapă etc., care iernează sub formă de sămânţă. Adâncimea de semănat se apreciază în funcţie de mărimea seminţelor. Seminţele mici de cimbru, ţelină, salată, pătrunjel se seamănă la adâncimea de 0,5-1 cm; seminţele mijlocii de ardei, spanac, castraveţi - la 2-3 cm; cele mari, de pepeni, mazăre, fasole - la 3-5 cm. Uniformitatea adâncimii de semănat are o mare însemnătate, conducând la realizarea unor culturi încheiate, cu desime optimă şi cu producţii mari la unitatea de suprafaţă. Semănatul se poate face în rânduri echidistante sau în benzi. Deoarece în condiţiile din România unele plante legumicole nu formează sămânţă (hrean, usturoi, cartof), se practică înmulţirea prin utilizarea unor părţi vegetative, care puse în condiţii de înrădăcinare formează noi plante. Înfiinţarea culturilor legumicole prin intermediul răsadului este mai costisitoare şi mai complexă, necesitând forţa de muncă mai multă şi un consum de materii prime şi materiale mai mare. Utilizarea acestei verigi tehnologice aduce însă timpurietate în realizarea producţiei, sporuri de producţie şi profit ridicat. Epoca de plantare se stabileşte în funcţie de cerinţele speciilor legumicole, de factorii de mediu, precum şi de perioada când planificăm obţinerea producţiei: - primăvara devreme - când în sol se realizează circa 7 grade Celsius - se plantează speciile legumicole cu cerinţe reduse faţă de temperatură: salată, varză timpurie, conopidă timpurie etc.; - primăvara mai târziu - când în sol se realizează temperaturi de 10-14 grade Celsius şi a trecut pericolul brumelor târzii de primăvară, se plantează: tomatele, ardeii, vinetele, castraveţii timpurii etc.; - la începutul verii se plantează legumele care urmează a fi recoltate toamna: varza, conopida, guliile etc.; - la sfârşitul verii - în luna august - se plantează salată de toamnă, iar în luna octombrie salata pentru producţia de primăvară. Perioada optimă din timpul zilei pentru efectuarea plantării depinde de condiţiile climatice (temperatura şi umiditatea aerului, radiaţia soarelui, perioada calendaristică). Astfel, în anotimpul călduros, prinderea răsadurilor este mai bună dacă plantarea se face dimineaţa devreme sau seara, când solul nu este supraîncălzit. În cazul în care solul este prea uscat, se recomandă înainte o udare abundentă, de aprovizionare a solului cu apă, favorizând o mai bună prindere a răsadurilor plantate. În anotimpul mai răcoros este bine ca plantarea să se facă spre mijlocul zilei, când este mai cald.

Pregătirea răsadului în vederea plantării

Constă din udarea din abundenţă, cu circa 24 de ore înaintea plantării, cu stropitoarea cu sită fină, lucrare ce se repetă cu câteva ore înainte de scoatere. Răsadurile scoase se îmbăiază într-o soluţie de insecto-fungicide (substanţe de tipul: Cryptonol 98 - 0,3%, Benagro 0,05%, Captadin 0,2%), se aşază în lădiţe şi sunt duse la locul de plantare, unde, în funcţie de specie, epoca de plantare şi modul de producere, se procedează diferenţiat: - pentru culturile timpurii, la care răsadul este produs în ghivece sau cuburi nutritive, se face îmbăierea cuiburilor sau ghivecelor în soluţii de tipul: Cryptonol 09 - 0,3%, Dithane M-45 - 0,3%, urmată de plantarea propriu-zisă; - pentru plantările din timpul verii, şi în special în cazul răsadurilor produse prin semănat rar sau repicate în substrat nutritiv, se practică fasonarea şi mocirlirea răsadurilor. Lucrarea de fasonare constă în suprimarea a 1/3 din lungimea rădăcinilor şi 1/2-1/3 din lungimea frunzelor mai mari, reducându-se astfel suprafaţa de transpiraţie şi împiedicând ofilirea plantelor după plantare. Prin mocirlire se previne uscarea rădăcinilor şi se asigură prinderea pământului de acestea după plantare. Mocirla are o consistenţă smântânoasă şi se prepară din balegă de vacă proaspătă, pământ şi apă. Pentru a stimula refacerea sistemului radicular şi o dezvoltare mai corespunzătoare a plantelor putem utiliza produse de tip Radistin 0,1%, în care se înmoaie rădăcinile înainte de repicat sau produse de tipul: Atonik 80 SP - 0,05%, procaină (1 ppm), aplicate prin pulverizare fină pe plante, la 5-6 zile şi la 10-12 zile după repicat. Plantarea răsadurilor se face manual cu plantatorul sau în cuiburi (gropi) cu ajutorul lingurii de plantat sau a săpăligii. Plantarea cu ajutorul plantatorului se face în cazul răsadurilor mai puţin dezvoltate (varza de toamnă, conopida de toamnă, tomatele de vară, ceapa de apă, praz, ţelina, salata etc.), în timp ce răsadurile mai dezvoltate (tomate, ardei, vinete, castraveţi) produse în cuiburi sau ghivece nutritive se plantează cu ajutorul lingurii de plantat şi a săpăligii. Fazele plantării în cuiburi sau gropi sunt următoarele: deschiderea gropii de plantare, adăugarea mraniţei; amestecarea mraniţei cu pământ; udare; punerea răsadului produs în ghivece; plantarea propriu-zisă a răsadului produs în ghivece; plantarea răsadului nerepicat; plantarea culcată (îngenuncheată) a răsadului. După plantare, se udă cu furtunurile cu sită, cu stropitoarea sau pe rigole prin scurgerea apei. Efectuarea corectă a lucrării de plantat conduce la un procent maxim de prindere a plantelor şi înlătură lucrarea de completare a golurilor. Numărul de plante la 100 metri pătraţi, în funcţie de distanţele dintre rânduri şi pe rând, este cuprins între 2.000 (50 cm distanţă pe rând şi 10 cm distanţă între rânduri) şi 10.000 (10 cm distanţă pe rând şi 10 cm distanţă între rânduri) sau între 200 de plante (50 cm distanţă pe rând şi 100 cm distanţă între rânduri) şi 1.000 de plante (10 cm distanţă pe rând şi 100 cm distanţă între rânduri). Distanţele de plantare sau însămânţare a legumelor diferă în funcţie de specie, tipul culturii, tehnologia aplicată, constituind un factor hotărâtor în sporirea producţiei la unitatea de suprafaţă.

Aplicarea îngrăşămintelor în grădina casei

Fertilizarea reprezintă una dintre cele mai complexe probleme ale grădinăritului, fiind veriga importantă prin intermediul căreia putem spori producţia. Legumele se caracterizează, în general, prin reacţie pozitivă la aplicarea corectă a îngrăşămintelor. Astfel, din totalul îngrăşămintelor cu fosfor şi potasiu solicitate de o cultură legumicolă, 1/4-1/3 trebuie să fie administrată fazial în timpul vegetaţiei, la fel şi 2/3 din îngrăşămintele cu azot care se administrează în fazele de formare a fructelor, a părţilor comestibile şi a seminţelor. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu în proporţie de 2/3-3/4, împreună cu 1/3 din îngrăşămintele cu azot se administrează toamna, o dată cu arătura adâncă sau săpatul cu cazmaua. Realizarea unei fertilizări raţionale poate fi făcută numai cunoscând următoarele elemente: cantitatea de substanţe extrase din sol pentru realizarea producţiei (Cs); producţia prevăzută a se realiza la unitatea de suprafaţă (P); coeficientul de valorificare a îngrăşămintelor de către plantele legumicole (Cu); starea de fertilitate a terenului (Ks). În baza acestor elemente, necesarul de îngrăşăminte, exprimate în substanţă activă, se determină cu relaţia: Total necesar (N, P2O5, K2O) kg s.a. = (Cs x P X 100)/(Cu) + Ks% în care: Cs = consumul specific; P = producţia la unitatea de suprafaţă; Cu = coeficientul de utilizare a îngrăşămintelor de către plante: (la îngrăşămintele organice: 75% potasiu, 50% azot, 40% fosfor; la îngrăşămintele minerale: 80% azot, 25% fosfor, 90% potasiu); Ks = cota de suplimentare în funcţie de starea de fertilitate a terenurilor (cu 10-15% în cazul solurilor mediu aprovizionate; cu 25% în cazul solurilor sărace).

O corectă fertilizare ţine seama ca îngrăşămintele aplicate să fie în concordanţă cu capacitatea productivă a speciei cultivate şi să asigure o nutriţie completă şi echilibrată a plantelor. Folosirea combinată a îngrăşămintelor organice şi minerale conduce la economii în bugetul familiei şi la eliminarea unor fenomene negative produse prin utilizarea îngrăşămintelor chimice. Utilizarea produselor secundare (paie, coceni etc.) din cultura de câmp în raţia animalelor din gospodărie conduce la obţinerea gunoiului de grajd, îngrăşământ organic valoros în producţia legumicolă din grădina casei. Conţinutul de N, P, K variază la diferitele tipuri de fertilizanţi, gunoiul de păsări prin conţinutul şi compoziţia sa fiind frecvent utilizat, mai cu seamă în fertilizările faziale ale culturilor legumicole. Îngrăşămintele organice, având un efect prelungit de 3-4 ani, se recomandă la fertilizarea culturilor legumicole în doze moderate, la intervale de 2-3 ani. De asemenea, compostarea îngrăşământului organic cu îngrăşăminte minerale poate să scadă de 10 ori cantitatea de îngrăşământ organic necesar la unitatea de suprafaţă. În funcţie de momentul aplicării, administrarea îngrăşămintelor se face astfel: - fertilizarea de bază - se efectuează toamna spre sfârşitul lunii septembrie sau în octombrie. Se aplică îngrăşămintele organice şi parţial îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu. După împrăştiere, îngrăşămintele sunt încorporate în sol, săpând cu casmaua la 28-30 cm adâncime; - fertilizarea de primăvară - se face cu îngrăşăminte minerale cu 1-2 săptămâni înainte de semănat sau plantat, o dată cu pregătirea patului germinativ şi a straturilor din grădină; - fertilizarea fazială în timpul vegetaţiei se face cu îngrăşăminte minerale administrate obişnuit la suprafaţa solului sau în apa de irigat, în mai multe etape, în funcţie de fazele de dezvoltare a plantelor şi specificul culturii. În general, în practica legumicolă, 2/3 din totalul îngrăşămintelor se administrează la lucrările de pregătire a solului şi 1/3 se administrează fazial, în timpul vegetaţiei.

Victor VĂTĂMANU