Sf. Cuvioasa Parascheva

_Am întrebat odată un credincios „de ce își iubește patria și neamul” – spunea Horia Taru, și răspunsul a fost: „Îmi iubesc țara fiindcă este leagănul în care s-a născut poporul nostru și în care trăim noi. O iubesc pentru că este frumoasă și bogată și doresc să contribui și eu la înfrumusețarea ei. Îmi iubesc neamul fiindcă sunt mlădiță a lui, fiindcă a dat mulți bărbați luminați, mulți oameni de știință, mulți viteji și eroi”.

---

_Omul a început să înșire numele multora, încât m-am minunat de mulțimea cunoștințelor, relata Horia Taru. Dar, a continuat credinciosul, „îl iubesc fiindcă Dumnezeu a îmbracat în haina sfințeniei sale niște vase alese din rândul fiilor lui. Și îmi iubesc țara fiindcă în pământul
ei se află moaștele sfinților; de aceea, pentru mine ea este nu numai un loc frumos, ci și un loc sfânt”, încheia credinciosul.

Iată o mărturie care ne umple inima de bucurie și de care ne aducem aminte ori de câte ori prăznuim amintirea unui sfânt odrăslit din seminția neamului nostru sau ale cărui moaște se află, ca o comoară de mare preț, în cuprinsul patriei noastre.

În fiecare an, credincioșii Bisericii Ortodoxe - și cu deosebire cei din Moldova - prăznuiesc cu mare evlavie pe Prea Cuvioasa noastră Maică Parascheva, căreia i se mai spune și Sfânta Vineri. Viața ei plină de credință, de smerenie, de blândețe, de curățenie și încărcată de faptele milosteniei străbate veacurile ce ne despart de vremea în care a trăit ea și strălucește ca un far luminos în viața tuturor credincioșilor care se străduiesc să împlinească voia lui Dumnezeu.

Este o adevărată pildă în evlavie și bunătate pe care Biserica ne-o înfățișează în această sărbătoare și ne cheamă să-i urmăm exemplul, zicând: „Bucură-te, dând celor flamânzi și goi îmbracăminte și hrană” (Acatistul). Cuvioasa Parascheva s-a născut în satul Epivat, nu departe de țărmul Mării Negre, la începutul secolului al XI-lea, într-o familie creștină. Fratele ei, Ieftimie, ajunsese episcop pentru bunătatea și înțelepciunea sa. Parascheva adăugase încă de la început pornirea de a-i ajuta cu evlevie pe cei săraci, de a face bine. Credința și evlavia ei nu au rămas numai ca o floare care i-a împodobit viața, ci a devenit, de nenumărate ori, faptă bună, faptă de milostenie pentru cei săraci și năpăstuiți de soartă.

Încă de când era copilă își împărțea hainele bune și scumpe copiilor săraci și venea acasă îmbrăcată în zdrențele lor. Părinții ei au încercat mai întâi cu binele, apoi cu asprimea să o abată de la acest drum. Dar totul a fost zadarnic. Râvna ei spre acest lucru era tot mai mare și nu avea o mai mare bucurie decât atunci când putea să-i ajute pe cei săraci.

După moartea părinților, și-a vândut toată averea pe care o primise de la ei - o împărțise săracilor - și a pornit spre cetatea sfântă a Ierusalimului. Ardea de dorul de a cunoaște aceste locuri sfinte. A ajuns la Constantinopol, unde a poposit și s-a rugat în măreața Biserică Sfânta Sofia, zidită de Împăratul Iustinian. Apoi a mers mai departe, și în Ieracleea din Pont primește cinul Monahal, „haina împărătească” a ascultării depline de Dumnezeu, curățeniei feciorelnice și a sărăciei de bunăvoie.

După cinci ani, a pornit spre Ierusalim și a intrat într-o mânăstire de maici, unde a petrecut în rugăciune și osârdie timp de 25 de ani. În urma unei arătări cerești, se întoarce în satul său, Epivat, unde a mai trăit doar doi ani.

A dus o viață de liniște și îmbunătățire duhovnicească, necunoscută aproape de nimeni și, mai ales, nimeni din cei de acolo nu cunoșteau virtuțile care i-au împodobit viața.

S-a sfârșit că o lumânare pe marginea mării. Pescarii i-au găsit trupul și l-au îngropat într-un loc neștiut de oameni. Moartea a avut loc, după unii cercetători ai vieții ei, cam pe la anul 1070. Moaștele Sf. Parascheva se află astăzi la Iași.

Victor VĂTĂMANU

revista, agricultura, magazin, sf. cuvioasa parascheva