Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

_Strădania puternică a sufletului nostru ne îndeamnă în viață spre ce este bine, frumos și adevărat atunci când nu ne copleșesc ispitele și păcatul. În această strădanie, vedem fiecare dintre noi dorul sufletului nostru spre izbăvire, spre mântuire. Pentru pregătirea noastră spre mântuire, Biserica a rânduit peste an mai multe popasuri duhovnicești: sărbătorile creștine.

---

_Horia Taru consideră că Sfinții Părinți ai Bisericii noastre au rânduit sărbători în cinstea dumnezeieștilor persoane ale Sfintei Treimi, iar dintre acestea cele mai multe sunt în cinstea Domnului Iisus Hristos; altele le-au rânduit în cinstea Fecioarei Maria, solitara și rugătoarea noastră către Dumnezeu; altele în cinstea sfinților care s-au ridicat la cele mai înalte trepte, prin viața curată și îmbunătățită, prin osteneli, renunțări și nevoințe de tot felul. N-au uitat Sfinții Părinti nici de ceata cereștilor și netrupeștilor puteri, de ceata îngerilor. La 8 noiembrie, Biserica a rânduit să sărbătorim Soborul maimarilor Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor și fără de trupuri puteri. Credința în grija îngerului păzitor era foarte scumpă primilor creștini. Sf. Ap. Petru era închis. Acolo, fiind păzit cu strășnicie, aștepta judecata și osânda din partea lui Irod Agripa.

În acest timp, creștinii se rugau pentru Apostoli. În noaptea dinaintea judecății, un înger, de bună seamă îngerul păzitor al Apostolului, îl trezi, îl desprinse din lanțuri, îl scoase din închisoare, ale cărei porți se deschideau singure. Apoi îngerul a dispărut (faptele Apostolilor, 12.7). În „Actele Martirilor” se arată cât de puternică era în același timp credința în ocrotirea și călăuzirea vieții de îngerul păzitor.

În vremea Părinților Bisericii, această credință era generală, după cum mărturisește Sf. Vasile cel Mare. Dar această credință în călăuzirea și apărarea vieții noastre de către îngeri a venit până în zilele noastre. Ea este puternică și astăzi în inimile celor ce caută și umblă pe calea mântuirii. Ea este puternică, mai ales în rugăciunile pe care le adresăm zilnic îngerului păzitor. Credința în îngerul păzitor o mărturisim și în rugăciunile Bisericii, în chip deosebit în Sf. Liturghie. Aici, noi preamărim pe Dumnezeu cu îngerii, cântând cu ei: „Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul Savaot, plin este Cerul și pământul de mărirea Lui”. Sf. Ioan Gură de Aur zice: „O, daruri minunate ale lui Hristos”. Serafimii fac să se audă întreita cântare; pe pământ, mulțimea oamenilor trimite spre Cer aceleași laude. Cerul și pământul se unesc laolaltă în sărbătoare: mulțumiri, bucurie, totul este comun. Acest imn, pe care negrăita bunătate a lui Dumnezeu ni-l îngăduie slăbiciunii noastre, l-a compus Duhul Sfânt.

De vrem să știm mai amănunțit care este lucrarea îngerului păzitor, să ne aducem aminte de istoria tânărului Tobie, însoțit în călătoria lui de îngerul Rafael. Acest trimis al lui Dumnezeu i-a dat lui Tobie sfatul bun, l-a călăuzit pe drum, l-a ferit de primejdie când a trecut apa, l-a ajutat să ducă la bun sfârșit
misiunea dată de tatăl său, i-a arătat mijlocul care l-a tămăduit pe tatăl său orb. În sfârșit, l-a întors sănătos în casa părintească. Ajutoarele pe care Rafael i le-a dat lui Tobie sunt aceleași pe care ni le poate da îngerul nostru păzitor dacă îl chemăm în ajutor. Ajutorul lui rămâne pentru noi acum o taină, nu ne dăm seama în fiecare moment de el, dar, după cum Rafael necunoscut de Tobie în timpul călătoriei, când s-a întors în casa parintească a bătrânului Tobit, a făcut cunoscută „lucrarea lui Dumnezeu prin el”, tot așa și nouă, „când vom ajunge în Casa Tatălui Ceresc”, îngerul nostru păzitor, însoțitorul bun și scump al călătoriei noastre în lume ne va descoperi tot ceea ce a făcut pentru noi, de câte accidente ne-a scăpat viața noastră trupească, câte idei sănătoase și înțelepte ne-a inspirat, câte hotărâri fericite ne-a îndemnat să le luăm, câte ispite de la cel rău ne-a ajutat să biruim și cât ajutor zilnic ne-a dat.

Atunci ne vom încredința de cuvintele psalmistului, care zice: „Ingerii Lui vă vor întinde mâinile și piciorul vostru nu se va lovi de piatră” (Psalm 90). Tot ceea ce facem bine, rugăciunile, milosteniile și toate faptele izvorâte din dragoste de oameni sunt înfățișate înaintea lui Dumnezeu de îngerul nostru păzitor, așa precum i-a spus îngerul Rafael bătrânului Tobit: „Rugăciunile voastre cu lacrimi și îngroparea morților cu prețul atâtor sacrificii, eu le-am înfățișat înaintea Domnului” (Tobit 12,12). Iar mai la urmă, când vom încheia călătoria noastră aici pe pământ, îngerul nostru păzitor va duce sufletul nostru înaintea lui Dumnezeu, ca să dea răspuns bun, așa cum ne-a încredințat însuși Mântuitorul, prin pilda săracului Lazăr: „Săracul a murit și a fost dus de îngeri, în sânul lui Avram” (Luca 16,22). Iată cât de necesară și binefăcătoare este lucrarea îngerului păzitor în viața noastră. De aceea, Biserica ne învață să cerem lui Dumnezeu: „Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor al sufletelor și al trupurilor noastre”. Cunoscând lucrarea îngerului păzitor pentru mântuirea noastră, vom înțelege cât de mult trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru această negrăită purtare de grijă, prin trimiterea îngerilor Săi, și cât de recunoscători se cuvine să fim acestor soli ai Cerului. Tânărul Tobie, ajuns acasă, i-a zis îngerului Rafael: „Ce răsplată să-ți dăm pentru tot binele ce ni l-ai făcut?” Ei voiau să-i ofere jumătate din averea lor, dar îngerul s-a făcut nevăzut. Și noi se cuvine să fim conștienți de ajutorul îngerului nostru păzitor, care este pururea cu noi. Să împlinim voia lui Dumnezeu, după sfatul bun al îngerului păzitor.

Gândurile noastre, sentimentele noastre, hotărârile și faptele noastre să fie călăuzite de sfatul îngerului păzitor și să înlesnim, prin purtarea noastră, ocrotirea lui asupra vieții noastre. Să avem încredere în îngerul păzitor, să-l chemăm într-ajutor în vreme de necaz și să nu-l înstrăinăm prin faptele noastre rele.

Victor VĂTĂMANU