REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Sisteme de irigaţii în funcţiune, pe fondul secetei

15/4/2020

0 Comments

 
Picture
Lipsa precipitaţiilor a făcut ca rezerva de apă din sol să scadă în mod semnificativ, fapt ce a impus irigarea culturilor de toamnă, acolo unde fermierii dispun de astfel de sisteme. Vizibil afectate de lipsa de umiditate, dar şi de temperaturile scăzute din ultima perioadă, la care s-a adăugat şi vântul care a favorizat evaporarea apei care mai era în sol, culturile agricole au început să prezinte simptome de stres climatic.

„Este o situaţie critică. Rezerva de apă din sol este la plafonul minim. Fermierii care au posibilitatea trebuie să pună în funcţiune sistemele de irigaţii. ANIF este pregătită să livreze apă pe infrastructura principală pentru o suprafaţă de peste un milion de hectare. Organizaţiile Udătorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) trebuie să dea comandă de apă la sucursala de care aparţin fiecare. Se impune irigarea rapiţei, a grâului şi a orzului deoarece nu este umiditate suficientă în sol. La nivelul întregii ţări este secetă. În zonele unde sunt amenajări pentru irigaţii nu a plouat deloc, iar vântul a transportat vaporii de apă şi particulele de sol, el fiind principalul factor care a diminuat nivelul de umiditate din sol“ , a spus Vasile Nica, preşedintele Ligii Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România. Acolo unde a existat posibilitatea irigării şi fermierii au efectuat udări încă din toamnă, culturile agricole sunt mult mai puţin afectate. Alţi fermieri au aşteptat să cadă ploile, nu au irigat, iar culturile au de suferit. „Eu am irigat şi continuu să irig culturile de rapiţă, grâu şi orz. În ţară sunt şi alte OUAI având membri care irigă: în Brăila, Ialomiţa etc. Fermierii n-au previzionat că nu va ploua în lunile februarie, martie şi au cerut să li se pună la dispoziţie apă, ca de obicei, în aprilie. Eu am de la 20 martie, pentru că niciodată nu ştii cum va fi vremea. Pe OUAI Movila, în momentul de faţă (n.r. - 31 martie) sunt echipamente de irigat pe circa 1.500 ha, la culturile de rapiţă, orz şi grâu.“ Viorel Nica este administratorul societăţii Agrichim Feteşti (judeţul Ialomiţa), care lucrează o suprafaţă totală de 3.700 ha. „Putem iriga întreaga suprafaţă, iar la ora actuală avem 700 ha cu rapiţă, 800 ha cu grâu şi 170 ha cu orz. Dacă vor trece gerurile şi nu ne vor afecta - până acum am fost feriţi -, culturile de rapiţă şi grâu vor performa pentru că arată foarte bine. Am efectuat udări de aprovizionare şi de răsărire din toamnă şi încă le menţin. Dacă anul trecut, în primăvară, am mai avut parte de ploi, care au căzut în februarie şi martie, şi am avut şi puţină zăpadă, anul acesta stăm foarte prost la acest capitol. Ca să vă dau un exemplu, în luna martie a acestui an a plouat doar 11 l/mp.“ În privinţa campaniei însămânţărilor de primăvară, fermierul spune că a semănat culturile de primă urgenţă - mazărea şi ovăzul, şi a demarat semănatul culturii de porumb.

„Se lucrează uşor, dar umiditatea este redusă la jumătate. Se seamănă în uscat, dar eu am posibilitatea să irig şi o voi face când seminţele vor începe să încolţească, nu înainte, pentru că există riscul să se formeze crustă şi plantele să nu mai poată răsări. După circa 20 zile vom lua echipamentele de irigat care acum funcţionează la culturile de toamnă şi le vom muta la cele de primăvară.“ În activitate se confruntă cu mai multe probleme: faptul că preţurile la inputurile pentru agricultură cresc în fiecare an cu 3-5%, încărcând astfel costurile de producţie; devalorizarea leului; situaţia particulară creată de virusul Covid-1. „Stăm cu teamă pentru că nu ştim dacă a doua zi mai vin toţi salariaţii. Avem 22 de angajaţi, mecanizatori şi şoferi. Sperăm să apăra vaccinul ca să ne mai liniştim.“ Referitor la valorificarea producţiei, a menţionat faptul că grâul are mai multă căutare decât porumbul şi preţul cunoaşte o creştere. Agrichim Feteşti desfăşoară şi activitatea de multiplicare a seminţelor. „Colaborăm cu Biocrop România, precum şi cu INCDA Fundulea, pentru care multiplic sămânţa de grâu şi soia.“ Nica consideră că cererea pentru seminţele de grâu în campania din toamnă va depinde de producţiile care se vor obţine, iar dacă acestea vor fi mici, mulţi fermieri se vor orienta să cultive grâu pe suprafeţe mai mari în ideea că anul viitor vor avea un preţ bun la valorificare. Totodată, susţine că subvenţiile să vină cât mai repede, pentru că fermierii care nu dispun de spaţii de depozitare şi au vândut la recoltare nu mai au bani pentru că au făcut investiţii în fermă.

Fermierii cer sprijin

Costurile de producţie au crescut ca urmare a necesităţii irigării culturilor agricole de toamnă, dar şi din cauza preţului mare al energiei electrice. „Apa pompată de către ANIF este cu titlu gratuit, însă costurile cu energia electrică consumată la staţiile de punere sub presiune ale OAIU s-au mărit. Preţul energiei electrice s-a dublat faţă de anul trecut. În zilele următoare o să facem câteva solicitări pe adresa Ministerului Agriculturii pentru o eventuală susţinere. A avut loc o discuţie la ANIF, unde ni s-a solicitat să calculăm cu cât au crescut costurile cu energia comparativ cu cele din 2019, ANIF face în acest sens o documentaţie cerută de Ministerul Agriculturii şi din care să reiasă Aşa cum arată şi datele recente ale INMH, o mare parte a judeţelor din sudul şi estul României sunt afectate de secetă puternică şi extremă, care a început în toamna anului 2019 şi continuă până în prezent. Recent, în a doua jumătate a lunii martie, starea precară a culturilor de toamnă a fost înrăutăţită de fenomenul de îngheţ, care, în unele zone, a degradat total suprafeţe extinse cu rapiţă sau păioase.

În absenţa unui cadru legislativ adecvat, Alianţa solicită imperativ cu cât influenţează preţul actual la energia electrică costurile per 1.000 mc de apă. O să înaintăm documentaţiile necesare împreună cu ANIF. În acest moment am credite de 4 milioane de euro folosite pentru investiţii. Pentru irigaţii am achiziţionat încă trei pivoţi, iar pe alţii îi modernizez“, a adăugat în încheiere Viorel Nica.

Şi fermierul Ene Dumitru, din comuna Slobozia Conachi (judeţul Călăraşi), este de părere că statul ar putea interveni în sprijinirea producătorilor în ceea ce priveşte costul ridicat al energiei electrice, necesară pentru pomparea apei pentru irigaţii. „Lucrez cu 20 de angajaţi aproximativ 2.000 ha, iar culturile agricole de toamnă ocupă circa jumătate din suprafaţă. Plantele suferă, încep să se usuce pentru că umiditatea din sol este spre zero. Noi am putea iriga 1.200 ha, însă nu putem deoarece nu suntem capitalizaţi. Am făcut solicitarea pentru a primi apă de la data de 1 martie, însă a fost disponibilă abia pe 24 martie. Irigăm grâul şi orzul pentru sămânţă. Culturile pe care am reuşit să le irig în toamnă se prezintă mai bine. Mai au nevoie de încă 3-4 udări, altfel nu vom avea ce recolta. Nici nu vreau să mă gândesc la ce pierderi putem înregistra pentru că fără apă plantele nu vor produce. Nu suntem capitalizaţi, în anul agricol 2019 ne-am confruntat cu probleme şi sperăm să avem un an mai bun, numai că începem să înregistrăm costuri mari. Consider că ar fi o idee bună dacă ni s-ar da posibilitatea să achiziţionăm energia electrică la un preţ preferenţial, direct de la Nuclear Electrica, fără să mai treacă prin diverşi intermediari, pentru a susţine fermierii să producă, mai ales acum. La ora actuală (n.r. - 31 martie) semănăm floarea-soarelui, însă avem parte de o vreme dificilă, când este ori prea cald, ori prea frig, ori suflă vântul. Terenul este ţărănos, este prea uscat, deşi am avut grijă de el încă din toamnă, când l-am mărunţit bine.“ Referitor la provocările cărora consideră că trebuie să le facă faţă în următoarea perioadă, fermierul a amintit posibilele dificultăţi în comercializarea, preluarea, transportul şi exportul producţiilor. În cadrul fermei, dispune de spaţii de depozitare cu o capacitate de 6.000 de tone, iar anul acesta intenţionează să extindă suprafaţa de stocare. În încheiere, consideră 2020 ca fiind un an agricol problematic, la aceasta adăugându-se şi criza din sănătate.“

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE