Sisteme de pastrare a semintelor

Pentru a prelucra, păstra şi valorifica seminţele pentru însămânţare, imediat după recoltare trebuiesc menţinute nealterate însuşirile de valoare biologică, de îmbunătăţire şi menţinere a celor de valoare culturală, de a efectua tratamente corespunzătoare contra bolilor şi dăunătorilorr, de a ambala şi eticheta seminţele conform destinaţiei lor şi prevederilor din STAS, de a analiza periodic seminţele în laboratoarele oficiale şi a le livra sau folosi numai pe bază de certificate de calitate sau buletine de analiză. (N. Bucurescu şi colab. 1992)

---

Principalii factori care influenţează păstrarea seminţelor şi care au permis elaborarea unor sisteme raţionale de păstrare pentru anumite intervale de timp sunt legaţi atat de starea masei de seminţe şi a seminţelor care o compun, cat şi de acţiunea factorilor externi care influenţează procesele fizice şi fiziologice din cadrul acesteia. Dîntre factorii legaţi de masa de seminţe, importanţă deosebită au: gradul de maturitate şi umiditatea seminţelor, eterogenitatea componentelor, temperatura masei de seminţe, gradul de deteriorare a seminţelor recoltate (inclusiv prezenţa microorganismelor pe seminţe) ş.a. Principalii factori externi implicaţi în aceste procese sunt umiditatea relativă şi temperatura aerului ambient, accesul aerului în masa de seminţe, prezenţa dăunătorilor. După modul cum s-a acţionat asupra unuia sau mai multora dîntre factorii menţionaţi, au fost elaborate cateva sisteme de păstrare a seminţelor, dîntre care principale sunt: păstrarea în stare uscată; păstrarea în stare răcită; păstrarea fără accesul aerului şi păstrarea cu ajutorul substanţelor chimice. În funcţie de condiţiile climatice, de durată, pentru care trebuie asigurată menţinerea viabilităţii şi a vigorii seminţelor, de valoarea acestora, de baza tehnico-materială, se poate folosi unul sau mai multe dîntre sistemele de mai sus. Nici unul dîntre acestea însă nu are propriile caracteristici tranşante, fiecare folosind, intr-o măsură mai mare sau mai mică, unele particularităţi ale unui sistem. De exemplu, în cazul păstrării seminţelor uscate şi tratate cu fungicide în ambalaje impermeabile, la efectul substanţelor chimice se adaugă cate un factor din celelalte sisteme: uscare, răcire, lipsa aerării.

Păstrarea în stare uscată

Constă în uscarea seminţelor pană la o umiditate sub cea critică şi păstrarea lor în condiţiile obişnuite ale mediului ambiant, ambalate sau neambalate, în spaţii care asigură o cat mai mare protecţie faţă de variaţiile de umiditate, temperatură şi alţi factori care pot produce deteriorarea. În zona ţării noastre, ca de altfel în majoritatea zonelor globului, acest sistem este cel mai folosit. Aceasta se datorează în primul rand economicităţii sale, dar şi faptului că marile cantităţi de seminţe se păstrează pentru durate scurte (3-4 luni pentru unele culturi de toamnă, 6-7 luni pentru culturile de primăvară). Sistemul nu cere magazii sau silozuri cu instalaţii speciale, nu necesită o supraveghere prea minuţioasă şi nici lucrări de întreţinere costisitoare. El permite ambalarea şi păstrarea seminţelor în saci de diferite tipuri şi materiale, cu care seminţele ajung la maşina de semănat. Chiar şi la păstrarea pentru 2-3 ani, seminţele majorităţii speciilor işi menţin corespunzător insuşirile fiziologice, excepţie făcand cele cu un conţinut mai ridicat de grăsimi. Pentru aducerea seminţelor la conţinutul de umiditate necesar unei păstrări corespunzătoare, se foloseşte solarizarea, vanturarea, aerarea activă sau uscarea artificială.

Păstrarea seminţelor în stare răcită

Ca fiinţe vii, componentele masei de seminţe au un ritm de activitate dependent de temperatură. Cu cât aceasta scade sub nivelul optim pentru fiecare specie, cu atat ritmul incetineşte pană cand, la anumite temperaturi negative, unele specii (dăunători, microorganisme) işi pierd viaţa. Seminţele işi incetinesc ritmul de viaţă, în special procesul de respiraţie, intr-atat încât la temperaturi de 0-5 grade Celsius efectele acestuia devin fără importanţă pentru păstrare. Seminţele uscate pot fi răcite fără ca germinaţia lor să fie afectată. Dacă însă umiditatea lor este ridicată, temperaturile negative fac să-şi piardă germinaţia. Această pierdere depinde de specie (şi de soi), de umiditatea şi de gradul de maturitate a seminţelor, de temperatura la care sunt răcite, de ritmul scăderii temperaturii, de durata menţinerii la temperatura respectivă, de alternanţele de temperatură. În practică, păstrarea seminţelor la temperaturi negative exagerate este inutilă şi, dacă se face artificial, este neeconomică atat în fază de realizare, cat şi ulterior, în timpul menţinerii acestei temperaturi. Pentru păstrarea germinaţiei unor seminţe cu valoare ridicată, se practică în unele ţări o răcire moderată, cu menţinerea ulterioară a acestora la o temperatură de 4-5 grade Celsius. Desigur, sunt necesare investiţii pentru realizarea unor spaţii special amenajate şi producerea unor instalaţii de răcire corespunzătoare. Se folosesc instalaţii de răcire şi instalaţii cu insuflare de aer rece, mici şi mijlocii, cu capacitate de răcire de 10-15 tone/zi. Ca soluţii constructive, s-au adoptat pereţi cu o izolare cat mai perfectă faţă de variaţiile de temperatură din exterior (folosirea polistirenului sau a altor materiale izolante), folosirea numai a celulelor centrale ale silozurilor ş.a. În ţările care folosesc păstrarea unor seminţe prin răcire se consideră că acest sistem necesită investiţii ceva mai mari decat la păstrarea în stare uscată, care sunt însă compensate prin cheltuieli de întreţinere mai mici. Fiind rele conducătoare de căldură, masele de seminţe işi menţin o anumită perioadă temperatura mai scăzută, durata acesteia fiind în funcţie de mărimea lotului, felul depozitului, temperatura ulterioară a aerului exterior. Pentru a prelungi această adurată, trebuie oprită intrarea aerului cald, prin inchiderea tuturor căilor de acces, iar în magazii se circulă cat mai puţin. La scoaterea seminţelor uscate din depozitele de păstrare la rece trebuie evitată umectarea lor, prin condensul care poate avea loc intr-o atmosferă umedă şi caldă. În acest scop, seminţele pot fi lăsate să se încălzească intr-un spaţiu cald şi uscat, în containere etanşe, sau pot fi supuse unei ventilări cu mişcarea rapidă a aerului.

Păstrarea seminţelor în băncile de gene

Pentru a evita pierderile de resurse vegetale naturale şi a celor create prin  ameliorare s-au infiinţat în numeroase ţări aşa-numitele bănci de gene. În asemenea instituţii, seminţele se păstrează în depozite speciale, la temperaturi şi umidităţi scăzute, astfel: pentru o păstrare pe termen mediu de 10-20 de ani, temperatura este de plus 4 grade Celsius; pentru o păstrare de peste 100 de ani, temperatura este de minus 20 de grade Celsius, umiditatea seminţelor variind între 4 şi 8%, în funcţie de specie, respectiv o umiditate a seminţelor în echilibrare cu o umiditate relativă a aerului de 30-35%. în Romania, există o bancă de gene care funcţionează în cadrul Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Suceava. Aceasta dispune de celule speciale, unele pentru păstrarea seminţelor pe termen mediu, altele pentru păstrarea pe termen de un secol. În afară de colectarea seminţelor (a materialului genetic), studierea acestora, conservarea şi furnizarea lor pentru lucrările de ameliorare a plantelor, între obiectivele principale ale acestei bănci figurează şi anumite studii privind: metodele de păstrare a seminţelor; procesele fiziologice care se desfăşoară în seminţe în condiţiile păstrării indelungate; efectele deteriorative ale imbătranirii seminţelor asupra structurii genetice ale acestora. Păstrarea seminţelor fără accesul aerului constituie, în fond, o variantă a păstrării în stare uscată, cu diferenţa că seminţele cu o umiditate foarte scăzută sunt inchise în ambalaje ermetice, deci fără reinnoirea aerului din masa de boabe. În aceste condiţii, respiraţia este infimă, iar cantitatea scăzută de oxigen consumată este inlocuită de bioxidul de carbon, fără efect asupra masei de seminţe, ceea ce permite păstrarea acesteia pe termen foarte lung, fără pierderi de viabilitate.

Păstrarea seminţelor cu ajutorul substanţelor chimice

O altă variantă a metodei constă în inlocuirea aerului din masa de seminţe cu un gaz inert, cum ar fi: bioxidul de carbon, introdus în ambalajele ermetice sub formă de gaz sau de brichete (gheaţă uscată). Rezultate bune s-au obţinut la unele specii cu păstrare în azot, argon, heliu sau vid parţial.

Supravegherea şi ingrijirea seminţelor în timpul păstrării

La păstrarea seminţelor în condiţii obişnuite avem două etape relativ distincte, în timpul cărora măsurile de supraveghere şi ingrijire diferă intr-o oarecare măsură. Prima etapă, care incepe imediat după recoltare şi durează pană la aducerea seminţelor la umiditatea optimă de păstrare, este mai dificilă. În această etapă, păstrarea se face numai în vrac, însăcuirea nefiind permisă decat pentru perioade scurte, limitate de necesităţile de transport. În perioada a doua, cand seminţele au fost aduse sub umiditatea critică, ele cer o supraveghere şi o ingrijire cu atat mai puţin pretenţioase cu cat umiditatea şi temperatura lor sunt mai scăzute. Supravegherea constă în urmărirea evoluţiei temperaturii şi a umidităţii masei de seminţe, apariţia mirosului de mucegai şi eventual a dăunătorilor. în acest scop, se sondează punctele cunoscute ca oferind condiţiile optime pentru apariţia de fenomene nedorite, cum ar fi: straturile laterale (in special cele sudice), stratul superficial (pană la 30-70 cm), stratul de fund (pană la 20-40 cm de la podea), zonele din jurul stalpilor etc. Determinările se fac la intervale scurte în perioada imediat următoare inmagazinării, cand umiditatea şi temperatura sunt mai ridicate sau cand loturile au avut o stare necorespunzătoare la inmagazinare. Pentru determinarea temperaturii, acolo unde nu există instalaţii automate, se folosesc termometre-sondă cu tijă lungă; ele se introduc în masa de seminţe în diferite locuri şi adancimi. În unităţile care nu posedă termometre-sondă, se pot folosi vergele metalice, care se introduc şi se ţin ca şi sondele. După 20-25 de minute, timp în care au luat temperatura masei de seminţe, vergelele se scot şi, prin strangerea lor în mană, putem să sesizăm diferenţele de temperatură dîntre diferitele puncte de sondare. Umiditatea probelor scoase cu sonda de vrac din diferite puncte pe verticală şi orizontală se determină cu aparate rapide, pentru fiecare sondare. Determinarea pe probe medii poate masca apariţia unor focare de incingere. Rezultatele determinărilor de temperatură şi umiditate a masei de seminţe şi a aerului exterior, precum şi cele ale examenului organoleptic se inregistrează în fişa lotului respectiv. Compararea datelor de la două observaţii succesive dă o imagine a evoluţiei condiţiilor din masa de seminţe. Această evoluţie, corelată cu aceea a temperaturii aerului din depozit, permite să luăm măsuri corespunzătoare. Determinarea infestării cu dăunători trebuie să urmărească de fiecare dată identificarea formei vizibile şi, în cazuri speciale, identificarea formei ascunse. în cazul depistării unor focare de incingere sau cu dăunători, acestea trebuie pe cat posibil eliminate inainte de lopătare, impreună cu o cantitate de seminţe din jur.