REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Soiuri si hibrizi cu care marile firme se pot lauda

15/7/2012

0 Comments

 
Soiuri si hibrizi cu care marile firme se pot lauda - Agrimedia.ro
În cadrul expoziţiei agricole de la Fundulea, organizată la începutul lunii iunie, am discutat cu câţiva expozanţi, în special cu cei din domeniul producerii şi comercializării de hibrizi şi seminţe, dar şi cu un reprezentant al unei firme ce comercializează maşini şi utilaje agricole. Reprezentanţii firmelor de renume ne-au furnizat informaţii despre loturile demonstrative, noile varietăţi prezente în portofoliul din acest an, dar şi date privind tehnologia aplicată în aceste câmpuri.


Soiuri si hibrizi cu care marile firme se pot lauda - Agrimedia.ro
Valerian Iştoc, director marketing Alcedo

„În cei 22 de ani de activitate, Alcedo a promovat tehnologii complete ce asigură fermierilor recolte bogate şi de calitate. În portofoliul Alcedo se găsesc produse de la toţi marii jucători mondiali din domeniu. Cu un portofoliu bogat, am incercat să venim cu oferte pentru toate buzunarele, de la produse consacrate pană la cele de ultimă generaţie. De asemenea, compania Alchimex, formulator în cadrul grupului, are colaborări cu majoritatea acestor producători şi astfel le putem oferi fermierilor produse competitive adaptate pieţei din Romania. Deşi am avut în plan loturi demonstrative pentru 4 culturi, vremea din acest sezon agricol ne-a permis să facem loturi doar pentru două culturi. A trebuit să renunţăm la cele pentru grau şi rapiţă şi să ne prezentăm (ca majoritatea fermierilor anul acesta) cu loturi demonstrative doar pentru porumb şi floarea-soarelui. Pentru aceste loturi am utilizat scheme de tratament ce conţin exclusiv produse Alchimex. Fermierii au admirat, la propriu, dezvoltarea armonioasă a hibrizilor de porumb şi floarea-soarelui. De asemenea, un mic lot de porumb s-a putut observa chiar în interiorul cortului de prezentare. În lotul de floarea-soarelui, combaterea buruienilor dicotiledonate s-a realizat prin aplicarea postemergentă a produsului Express 50 SG, în doză de 30 g/ha, şi a produsului pe bază de quizalofop-p etyl (Leopard 5 EC sau Targa Super 5 EC), în doză de 1,5 l/ha pentru combaterea monocotiledonatelor anuale şi perene (inclusiv costrei din rizomi şi pir infrăţit). Am aplicat fungicidul Topsin 500 SC în doză de 1,4 l/ha, preventiv, pentru combaterea agenţiilor patogeni care provoacă boli cu infecţie de suprafaţă sau sistemice. De asemenea, am folosit şi un fertilizant foliar Microfert U, în doză de 3 l/ha. La porumb am erbicidat postemergent cu Ceredin Super 40SL, în doză de 1 l/ha, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate anuale şi perene, la care am adaugat Astral 40 SC, în doză de 1,5 l/ha, pentru combaterea monocotilelor anuale, inclusiv costrei din rizomi. Mai tarziu am aplicat fertilizantul foliar Microfert Zn, în doză de 3 l/ha. Fiind în primul rand o intalnire de informare, toţi fermierii care ne-au vizitat standul au primit cate un catalog cu produsele Alchimex, catalogul cu Pachetele tehnologice Alcedo şi, poate cel mai solicitat dîntre toate, Ghidul practic pentru agricultori 2012, un adevărat „Codex” al pesticidelor şi fertilizanţilor foliari, ce conţine produsele recomandate de cei mai mai importanţi producători. De asemenea, pe parcursul expoziţiei le-am prezentat micilor antreprenori programul de franciză pentru fitofarmaciile Alcedo, precum şi condiţiile de colaborare pentru fitofarmaciile independente.”


Soiuri si hibrizi cu care marile firme se pot lauda - Agrimedia.ro
Claudia Dragu, director marketing KWS Seminţe

„KWS Seminţe aniversează 10 ani de la infiinţare şi am ales participarea la acest targ, după o primă ediţie de succes şi un feedback pozitiv din partea fermierilor prezenţi. Ca şi anul trecut, lotul KWS Seminţe a avut o suprafaţă cultivată cu hibrizi de porumb şi un spaţiu în care fermierii au purtat discuţii cu reprezentanţii KWS, cu managementul superior al companiei: Doriana Niţu, director general, Tudorel Ioan, director naţional de vanzări, cu reprezentanţi ai departamentului de marketing, cercetare şi producţie. Lotul de porumb KWS a cuprins 14 hibrizi, cu grupa FAO între 260-550 (Karnevalis, Severo, Krabas, Kamelias, KWS 9361, Kinemas, Kerberos, KWS 6471, KWS 2376, Kornelius, Karmas, Krebs, Kalimnos, Mikado). Ca noutate, fermierii interesaţi au văzut în cultură noii hibrizi KWS pentru primăvara anului 2013 - Kerberos FAO 350 şi Clemenso FAO 300. De asemenea, KWS a oferit ca premiu la tombola organizată cate un sac din cei cinci hibrizi de rapiţă de toamnă consacraţi (Traviata, Turan, Brutus, Tassilo şi Triangle). Pentru anul acesta, KWS vine în intampinarea fermierilor cu 3 noi hibrizi de rapiţă: Kodiak (hibrid semitimpuriu, cu un potenţial de producţie de 4.130 kg/ha realizat în localitatea Tudor Vladimirescu, jud. Brăila), Hybrirock (hibrid semitimpuriu, producţie de 4.110 kg/ha inregistrată în jud. Brăila) şi Timber (hibrid semitimpuriu, producţie de 5.147 kg/ha obţinută în localitatea Pecica, jud Arad).”


Soiuri si hibrizi cu care marile firme se pot lauda - Agrimedia.ro
Bogdan Craiciu, director marketing Saaten Union

„Anul acesta am extins suprafaţa de expoziţie, pentru că în 2011 am avut loturi demonstrative doar cu porumb şi floarea-soarelui. De această dată, pentru a prezenta fermierilor şi celelalte produse din portofoliu, am venit şi cu şofran, rapiţă, orzoaică de primăvară, mazăre etc. Şofranul este o plantă oleaginoasă, iar cultura de şofran se adaptează foarte bine în zona de sud a ţării, unde se inregistrează în mod frecvent secetă. Tehnologia de cultivare a şofranului nu este dificilă, planta rezistă la secetă, iar erbicidările trebuie să se facă la timp, în primele faze de vegetaţie, pentru ca planta să nu concureze cu buruienile şi să se dezvolte puternic. Cheltuielile de producţie la această cultură sunt similare cu cele inregistrate la floarea-soarelui, iar o producţie bună s-ar situa la 1,5 tone/ha, însă în Romania am intalnit adesea producţii cuprinse între 700 de kg şi 1 tonă la unitatea de suprafaţă. Cu toate că s-a obţinut o cantitate mai mică decat cea a florii-soarelui, compensează însă prin preţul de valorificare superior. Uleiul de şofran este foarte apreciat datorită calităţilor sale. Anul trecut am avut un program de achiziţie cu un partener austriac pentru sămânţa de şofran. Noi nu punem foarte mult accent pe această cultură, însă am adus-o pentru a le arăta fermierilor că există alternativă. Dacă anul trecut promovam hibrizii de rapiţă Rapool, astăzi ii prezentăm în camp. Avem un hibrid convenţional de primăvară şi un altul care face parte din sistemul Clearfield, dezvoltat de firma BASF. În urma estimărilor privind suprafeţele semănate cu rapiţă de primăvară, am constatat cu bucurie că ocupăm între 80 şi 100% din piaţă. Din informaţiile mele, în 2011 cultura de rapiţă de primăvară a ocupat o suprafaţă de 4.500 ha, iar anul acesta aproximativ 3.400 ha. Din cauza secetei din 2012, cultura rapiţei de toamnă a intampinat dificultăţi, însă noi am arătat intr-un camp comercial din judeţul Teleorman, de 400 ha, cultivat cu hibridul Risby, că prin aplicarea unei tehnologii corecte şi folosind hibrizi de top se poate face performanţă. La cultura de orzoaică de primăvară prezentăm două soiuri pentru care suntem cunoscuţi şi apreciaţi pe piaţă. O mare parte din reprezentanţii industriei de bere colaborează cu noi datorită calităţii superioare a malţului obţinut din soiurile noastre de orzoaică. în lotul demonstrativ avem o frumoasă cultură de mazăre, soiul Salamanca, care se află în primul an de comercializare.”


Soiuri si hibrizi cu care marile firme se pot lauda - Agrimedia.ro
Cristian Daşoveanu, director de zonă Biso Romania

„Suntem prezenţi cu tractoare marca New Holland, cu puteri incepand de la 95 pană la 507 CP, modelul T9.560, combine New Holland echipate cu hedere Vario marca Biso. Prezentăm cel mai mare heder din Romania, care are o lăţime de 12 metri şi este echipat cu un melc din inox. Hederul este foarte uşor, fiind fabricat din aluminiu. Platforma de cuţite, cea mai mare de pe piaţă, se extinde pană la 70 cm şi elimină pierderile, deoarece plantele de rapiţă cad în interior, pe platformă, şi toate seminţele de rapiţă care se scutură sunt recuperate. În stand, prezentăm combina New Holland CR 9090 Elevation, de 591 CP, pe care am vopsit-o în culorile care ne reprezintă - negru şi galben – şi pe care am denumit-o Black Lady. Un produs nou în portofoliu Biso este maşina de erbicidat Vagram, ce dispune de un bazin de 4.000 de litri şi o rampă de pană la 24 de metri. Mai prezentăm semănători Great Plains, pentru care suntem unici distribuitori în Romania. Avem o semănătoare de păioase de 10,4 m şi distanţa între secţii de 19 cm, precum şi o semănătoare pentru prăşitoare în randuri gemene. De asemenea, în stand mai avem un uscător de cereale tractat. În privinţa finanţării, am venit cu o ofertă de finanţare fără avans, prin Biso Finance, criteriu stabilit în funcţie de bonitatea clientului. Este un produs nou, lansat la nivel european, care va fi valabil pană la sfarşitul anului.”


Soiuri si hibrizi cu care marile firme se pot lauda - Agrimedia.ro
Mihai Berca, reprezentant Probstdorfer Saatzhucht Romania

„Suntem o firmă mixtă romano-austriacă, prezentă pe piaţa romanească de 8 ani şi ne ocupăm cu ameliorarea clasică pentru cereale păioase de toamnă şi primăvară, creand astfel varietăţi superioare şi de calitate. Producem grau cu un conţinut de proteină de minimum 15%, orz folosit pentru producţia de bere sau în nutriţia animală, mazăre, unde avem soiuri extrem de valoroase şi productive, care asigură o cantitate de cel puţin 4 t/ha, soia nemodificată genetic şi totodată avem un program de ameliorare pentru porumb şi floarea-soarelui. Soiurilor şi hibrizilor cu care lucrăm le introducem segvente genetice, pentru a le oferi toleranţă la factorii de climă nefavorabili. Ca noutate, avem un soi de grau foarte timpuriu, pe care il vom introduce din toamnă în reţeaua noastră de multiplicare, iar la comercializare va fi probabil peste 2-3 ani. Acest soi seamănă cu cele romaneşti, însă infrăţeşte mult mai mult, putand face 3-4 fraţi. Avantajul constă în faptul că soiul poate face mulţi fraţi activi, cantitatea de sămanţă necesară la hectar este mai mică, ea fiind în jur de 120-150 kg/ha. Soiul rezistă foarte bine la atacul de boli şi dăunători, precum şi la iernare. Soiurile din portofoliul nostru sunt ameliorate la condiţiile pedoclimatice din ţară şi răspund foarte bine provocărilor climatice locale. Noi am regionalizat soiurile noastre şi recomandăm, de exemplu, pentru zona de secetă, soiul Fabula, pentru Campia Bărăganului avem soiurile Capo şi Josef, pentru solurile humice avem soiul tardiv Philipp, cu un conţinut de proteină de 18%, iar pentru zonele de deal avem Fulvio etc. Am făcut o microzonare teritorială, pornind de la experienţele pe care le-am avut în diferite zone ale ţării şi, pe langă aceasta, oferim fermierilor şi sfaturi tehnologice pentru păstrarea apei în sol, creşterea conţinutului de humus etc. Recomandăm ca la pregătirea patului germinativ să se renunţe la plug şi să se utilizeze scarificatorul şi apoi un gruber şi un disc greu sau uşor. Este important să nu mai mişcăm solul în plan orizontal, pentru că pierdem humusul şi apa din sol.”


Soiuri si hibrizi cu care marile firme se pot lauda - Agrimedia.ro
Nicolae Pârvu, director executiv Quality Crops

„Suntem o firmă specializată în  ultiplicarea şi comercializarea seminţelor şi în acelaşi timp avem un program propriu de ameliorare a florii-soarelui, axat în special pe crearea de hibrizi cu rezistenţă la erbicide. Această tehnologie de ultimă generaţie este mult solicitată de cultivatorii romani. Două companii au dezvoltat această tehnologie a hibrizilor rezistenţi de floarea-soarelui: una poartă denumirea de Clearfield, iar cealaltă de Xpress. În opinia mea, ultima tehnologie este mai uşor de aplicat, mai economică, iar sub aspectul combaterii buruienilor este eficientă. Toţi hibrizii din portofoliu ii putem prezenta ca fiind noutăţi, deoarece suntem o firmă tanără, iar hibrizii pe care ii avem sunt de ultimă generaţie şi performanţi. Avem o piaţă destul de bună în Ucraina şi Rusia şi în acelaşi timp am pătruns şi în Bulgaria şi Slovenia. Ne bucurăm de recunoaştere pe plan intern şi extern şi, după cum ştiţi, piaţa nu o poţi cuceri decat cu produse de calitate.

La hibrizii de floarea-soarelui se poate obţine o producţie de 5 tone/ha şi chiar mai mult, însă în societăţile agricole unde se aplică o tehnologie corectă şi condiţiile climatice nu sunt extrem de nefavorabile se poate obţine cu uşurinţă o producţie de 3,5 tone/ha.”

Ana MUSTĂŢEA

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE