REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Soluţii inovatoare BASF pentru protecţia culturilor

15/2/2017

0 Comments

 
Picture
În luna ianuarie a.c., compania BASF a organizat în mai multe locaţii din ţară o serie de evenimente, sub sloganul „Fabrica de inovaţie“, pentru a informa fermierii cu privire la soluţiile de combatere a bolilor şi buruienilor în culturile agricole. Am fost şi noi prezenţi la manifestarea desfăşurată la Giurgiu, la data 18 ianuarie, şi care a trezit interesul unui număr impresionant de agricultori.
„Astăzi vom privi spre viitor şi vom căuta împreună soluţii pentru a îmbunătăţi viitorul agriculturii. Multe dintre cele mai bune idei din agricultură provin de la fermieri ca dumneavoastră, dar cercetarea are loc şi în afara fermei. Numai lucrând împreună putem să găsim soluţii viabile la probleme practice, fie că vorbim de controlul buruienilor, dăunătorilor şi al bolilor sau de testarea unor produse inovatoare. În fiecare an lansăm noi produse, pe care le-am dezvoltat ca răspuns la problemele întâmpinate de fermieri în câmp. Vă invit să privim în detaliu la ceea ce înseamnă ştiinţă şi inovaţie în agricultură, modul în care funcţionează, beneficiile aduse şi provocările cărora va trebui să le facem faţă în viitor“, a afirmat în deschidere dl Jörg Polzin, country manager al Diviziei BASF pentru Protecţia Plantelor.

Folosirea fungicidelor specifice pentru combaterea putregaiului alb
Un prim subiect supus atenţiei a fost cel al prevenţiei bolilor şi combaterii acestora, susţinut de dnii Liviu Chira, specialist culturi oleaginoase, şi Silviu Roşca, reprezentant tehnic. S-a vorbit despre un agent patogen foarte păgubitor pentru culturile agricole, şi anume putregaiul alb (Sclerotina sclerotiorum).   Potrivit specialiştilor BASF, în ultimul timp se constată o creştere a nivelului de atac al acestui patogen, creştere cauzată de mai mulţi factori, ceea ce determină aplicarea unei combateri integrate. Cele mai afectate de atacul putregaiului alb sunt culturile de rapiţă şi floarea-soarelui. La cultura de rapiţă sunt atacate tulpina şi inflorescenţa. În urma atacului, tulpinile devin albicioase şi se usucă în totalitate. Dacă se secţionează tulpina, în interiorul acesteia se găsesc scleroţi - forma de rezistenţă şi de transmitere de la un an la altul a ciupercii. Scleroţii pot rezista în sol o perioadă de până la 5 ani.

La cultura de floarea-soarelui, atacul se poate manifesta la baza tulpinii, ceea ce înseamnă că este cauzat de scleroţii aflaţi deja în sol şi care sunt greu de combătut. Atacul se poate semnala şi pe tulpina florii-soarelui, iar simptomele devin vizibile odată cu începutul înfloritului şi se manifestă prin apariţia unor pete albe pe tulpină, care în final duc la putrezirea tulpinii şi la uscarea în întregime a plantei. De asemenea, simptomele putregaiului alb pot apărea pe calatidiu şi se manifestă preponderent în perioadele ploioase de după înflorit. Pentru combaterea bolii este nevoie de un complex de măsuri atât agrotehnice, cât şi chimice. Atacul de la baza tulpinii de floarea-soarelui, care este foarte greu de combătut prin metode chimice, poate fi prevenit prin respectarea rotaţiei culturilor (perioada fiind de minimum 3 ani) şi prin asigurarea unor condiţii optime de dezvoltare a culturii, printre care se numără şi realizarea unei densităţi corespunzătoare. „Pentru combaterea acestui agent este nevoie de fungicide specifice, care să prevină şi să combată atacul bolii pe tulpină şi inflorescenţă şi astfel să se evite formarea şi acumularea în sol a scleroţilor de rezistenţă. BASF are un asemenea fungicid specific, anume Pictor“, a susţinut dl Chira.

Septorioza are un impact direct asupra producţiei de cereale
Evenimentul a cuprins şi o parte interactivă, la care fermierii au fost invitaţi să răspundă la o serie de întrebări referitoare la recunoaşterea simptomelor diverselor boli, daunele provocate de septorioza în cultura de cerealele păioase, precum şi tehnologiile de combatere a buruienilor. Specialiştii BASF, repectiv dna Ana-Maria Pascariu, crop manager pentru cereale păioase şi porumb, şi Cristina Bunescu, manager tehnic, au detaliat modul de acţiune al unor boli pentru o recunoaştere uşoară şi au dat soluţii chimice pentru combaterea acestora. Septorioza sau pătarea brună a frunzelor este una dintre cele mai păgubitoare boli la cerealele păioase. Primele simptome se pot observa pe frunzele inferioare sub forma unor pete oval-alungite galbene sau brunificate. Ţesuturile atacate se necrozează, petele vor căpăta o culoare cenuşiu-albicioasă şi pe ele se vor dezvolta picnidiile ciupercii - formaţiuni de culoare neagră. În cazul unei presiuni puternice petele se unesc, iar frunzele se vor usca mult mai repede. Boala are un impact direct asupra producţiei, putând cauza pierderi de până la 30%, dar poate afecta şi calitatea recoltei. Lipsa rotaţiei culturilor, tipul de sol, fertilizarea în exces sau densitatea mare la semănat se numără printre factorii care favorizează apariţia septoriozei, au susţinut reprezentanţii BASF. Principalul factor rămâne însă umiditatea excesivă. Transmiterea ciupercii de la un an la altul se face prin intermediul sporilor rămaşi pe resturile de plante bolnave. Sporii ciupercii germinează la o temperatură de peste 20 grade de Celsius, însă în condiţiile unei umidităţi ridicate ei pot germina chiar la 2-3 grade Celsius. Principala măsură care poate fi aplicată pentru reducerea atacului de septorioză este efectuarea tratamentului la momentul oportun. „În condiţiile unei culturi de cereale păioase cu o densitate mare la hectar şi atunci când avem condiţii optime pentru dezvoltarea agenţilor fitopatogeni este neapărat necesar să apelaţi la un fungicid care să vă ofere o combatere sigură a bolii, să vă ajute să obţineţi o producţie mare şi de calitate sporită şi, nu în ultimul rând, să vă ofere o flexibilitate mare în aplicare şi bineînţeles un efect de lungă durată“, a afirmat dna Pascariu. Compania BASF deţine mai multe fungicide care acţionează eficient asupra septoriozei din culturile de cereale păioase. Într-un videoclip a fost prezentată experienţa unor agricultori care au aplicat produsele companiei şi au fost mulţumiţi de modul în care au combătut acest agent patogen periculos pentru producţia şi calitatea recoltei de cereale păioase.

Medax Top - regulator de creştere cu efect benefic asupra sistemului radicular
Un produs nou al companiei germane, lansat anul acesta, se numeşte Medax Top. Acesta oferă o rezistenţă mai mare culturii agricole şi reduce pierderile cauzate de căderea plantelor. „Este singurul regulator de creştere de pe piaţa din România care, pe lângă reducerea riscului de cădere a plantelor, consolidează sistemul radicular astfel încât plantele devin mult mai stabile. Pe lângă cele două beneficii, produsul oferă flexibilitate în aplicare. Poate fi aplicat în diferite stadii de vegetaţie şi poate fi utilizat împreună cu alte produse de protecţia plantelor. Căderea plantelor poate conduce la pagube foarte mari, uneori putând fi compromisă întreaga cultură de cereale păioase atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. În ţări precum Franţa, Germania, Marea Britanie mai mult de 80% din suprafeţele cultivate cu grâu şi mai mult de 60% din cele cultivate cu orz sunt tratate cu regulatori de creştere. În România, conform testimonialelor fermierilor noştri, căderea plantelor este din ce în ce mai frecventă, devenind astfel o reală problemă care trebuie rezolvată prin aplicarea unui regulator de creştere. BASF vine în întâmpinarea fermierilor cu noul produs Medax Top“, a spus dna Bunescu, reprezentant tehnic. Fenomenul de cădere a plantelor este adesea influenţat de perioadele îndelungate cu vreme ploioasă. Solul îmbibat cu apă nu mai permite fixarea puternică a rădăcinilor în sol, umezeala creşte greutatea spicului şi a frunzelor, iar sub acţiunea puternică a vântului tulpina cu spice acţionează precum o pârghie şi planta cade. Potrivit specialistului BASF, cea mai frecventă cădere este cea de la nivelul rădăcinii. Astfel, importante pentru stabilitatea plantei sunt: înălţimea tulpinii, suprafaţa sistemului radicular, aderenţa rădăcinilor la sol şi, nu în ultimul rând, fermitatea solului, care poate fi afectată de cantităţile mari de apă. „Pe suprafeţele unde nu se aplică regulatori de creştere producţia poate să scadă cu până la 40%. Masa a 1.000 de boabe (MMB) poate să scadă cu 8-15%. Calitatea de panificaţie scade, iar costurile de recoltare cresc cu până la 50% şi, implicit, cele de uscare cu 20-30%. Alte probleme cauzate de caderea plantelor sunt: răspândirea bolilor, samulastra de cereale şi, nu în ultimul rând, întârzierea şi apariţia diverselor probleme la pregătirea patului germinativ.“ Produsul conţine două substanţe active, mepiquat clorură şi prohexadion calciu, cu moduri de acţiune complementare. Are o formulare de tip suspensie concentrată şi este omologat pentru toate culturile de cereale păioase, putând fi aplicat în doză de 0,6-1 l/ha, având o flexibilitate mare în aplicare, începând de la alungirea tulpinii, adică înainte de apariţia primului internod, şi până la formarea frunzei stindard. Produsul are trei avantaje importante: creşte rezistenţa la cădere, are o flexibilitate mare în aplicare şi consolidează rădăcinile. Produsul creşte rezistenţa la cădere datorită unei reduceri semnificative a înălţimii plantelor, creşterii conţinutului de substanţă uscată şi lignină la nivelul pereţilor celulari şi, nu în ultimul rând, datorită dezvoltării puternice a sistemului radicular. Produsul are efect benefic şi asupra structurii tulpinii prin faptul că măreşte suprafaţa pereţilor celulari şi, în acelaşi timp, determină îngroşarea acestora, ceea ce conferă plantei o stabilitate mai bună. Conţinutul de lignină măreşte rezistenţa plantei la atacul bolii, pătarea în ochi a bazei tulpinii, boală cunoscută şi ca frângerea paiului. Regulatorul de creştere poate fi aplicat de la temperaturi de 5 până la 20 de grade Celsius. În cadrul evenimentului au fost prezentate câteva imagini privind efectul produsului asupra culturii de cereale păioase comparativ cu martorul. Rădăcini mai bine dezvoltate, cu mai mulţi perişori absorbanţi, ceea ce conferă o stabilitate mult mai bună a plantei în sol. Produsul reduce partea aeriană a plantei şi îmbunătăţeşte sistemul radicular.

Tehnologii moderne de erbicidare
Această temă a fost larg dezbătută, atât de specialiştii BASF, cât şi de fermierii invitaţi să împărtăşească din experienţa dânşilor în combaterea buruienilor. Agricultorul Cosma Măroiu, din judeţul Giurgiu, a afirmat că foloseşte erbicide, cu precădere în preemergenţă, pentru că nu există un alt mod mai eficient pentru a ţine sub control buruienile. „La ora actuală, produsele chimice pe care le folosim sunt mult mai eficiente, flexibile şi mai uşor de aplicat atât datorită formulării lor, cât şi tehnicilor avansate de aplicare. Erbicidele sunt nelipsite la toate culturile. Nu mai cultiv floarea-soarelui de 4 ani şi am promovat în ferma mea cultura de soia. Am început de la o suprafaţă de 50 ha şi am ajuns anul acesta la peste 200 ha. În cultura de soia rezolv problema îmburuienării cu două erbicide de la BASF, respectiv Frontier Forte, aplicat în preemergenţă, şi Pulsar, în vegetaţie. Principala problemă la cultura de soia convenţională este îmburuienarea. Dacă nu ai o cultură curată, nu ai producţie şi nici calitate. Sunt câteva buruieni specifice culturii de soia, cum este zârna, care dacă ţi-a scăpat de sub control şi ajungi la recoltare ai o bună parte din producţie compromisă.“

Una dintre soluţiile BASF pentru controlul buruienilor este produsul Frontier Forte. Acesta combate principale buruieni graminee anuale şi importante buruieni dicotiledonate din culturile de floarea-soarelui, porumb, soia, sfeclă de zahăr etc. Este un erbicid pe bază de dimetenamid-P, din grupa amidelor, care poate fi aplicat atât înainte de semănat cu încorporare, cât şi imediat după semănat. „Produsul are o eficacitate foarte bună datorită substanţei active ce beneficiează de o bună solubilitate, acţionând rapid împotriva buruienilor şi nu are nevoie de o cantitate mare pentru activare, aşa cum au nevoie alte produse din piaţă care fac parte din aceeaşi grupă chimică”, a susţinut dna Pascariu, specialist pentru cereale păioase şi porumb. Doza de aplicare este de 0,8-1,4 l/ha, în funcţie de conţinutul de humus din sol. Efectul maxim al acestui erbicid se observă la 7-10 zile de la aplicare. Un produs inovator pentru controlul buruienilor din cultura de soia este Corum. Erbicidul combate buruieni anuale dicotiledonate şi unele monocotiledonate. Poate fi folosit atât la culturile de lucernă, fasole uscată şi mazăre uscată. Doza omologată la soia este de 1,9 l/ha, aplicat cu adjuvantul Dash. Un alt erbicid al companiei germane destinat culturii de porumb şi care asigură o combatere eficientă şi de lungă durată a buruienilor anuale, monocotiledonate şi dicotiledonate este Akris. Combină acţiunea a două substanţe active, dimetenamid-P şi terbutilazină. Poate fi aplicat atât preemergent, la 1-5 zile de la data semănatului, cât şi postermegent timpuriu, până în stadiul de 3-4 frunze a culturii de porumb şi atunci când buruienile sunt într-un stadiu incipient de dezvoltare, 1-2 frunze. Poate fi aplicat în doză de 2-3 l/ha, în funcţie de spectrul şi gradul de îmburuienare. Fermierul Dan Hrişcă din judeţul Argeş s-a declarat foarte mulţumit de erbicidul Akris: „La cultura de porumb folosesc mai multe erbicide de la mai multe firme, însă anul trecut am utilizat Akris, un produs de la BASF recent lansat. Am utilizat o doză de 2,5 l/ha, preemergent, şi eficienţa a fost foarte bună. Anul acesta voi mări suprafaţa erbicidată cu acest produs.“ Managerul tehnic al BASF, dna Bunescu, a declarat că produsul combate şi valul doi de buruieni: „Prima substanţă, dimetenamid-P, are o acţiune sistemică şi este absorbită de buruienile în curs de germinaţie prin organele subterane, buruienile fiind combătute înainte sau în timpul răsăririi. A doua substanţă activă, terbutilazină, este preluată de buruieni prin rădăcină şi frunze, având efect asupra celor cu frunza lată. Prin sinergia celor două substanţe active erbicidul are un efect rezidual la sol de lungă durată. Este soluţia optimă atunci când avem o infestare mixtă, atât cu buruieni monocotiledonate, cât şi cu dicotiledonate, are o perioadă de protecţie de lungă durată, de 4-6 săptămâni şi o flexibilitate mare în aplicare, atât în preemergenţă, cât şi postemergent“, a precizat aceasta. Un alt fermier invitat să ne spună cum rezolvă problema îmburuienării la cultura de cereale a fost dl Gheorghe Ivănuş, din judeţul Teleorman „Folosesc un produs de la compania BASF, Biathlon, lansat în urmă cu doi ani, iar principalele sale avantaje sunt că poate fi aplicat de la temperaturi de 5 grade Celsius şi faptul că are o eficacitate ridicată chiar şi în condiţiile în care ploaia survine după o oră de la aplicare. Are un spectru mare de combatere şi distruge eficient buruienile cu frunza lată şi nu afectează cultura. În plus, poţi să te joci puţin cu doza, poţi să faci o anumită economie. Opinia mea este că la ora actuală este cel mai performant de pe piaţă.“ Biathlon 4D are un spectru larg de combatere a buruienilor cu frunză lată din culturile de cereale, se foloseşte în doză de 0,04-0,07 kg/ha, împreună cu adjuvantul Dash, 1 l/ha. Are o flexibilitate mare în aplicare, este independent faţă de condiţiile meteo, are toleranţă la variaţii de temperatură şi rezistenţă la ploaie şi este compatibil cu alte produse de protecţia plantelor. Creşterea suprafeţelor cultivate cu rapiţă a determinat şi creşterea presiunii de infestare cu buruieni specifice. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate dificile, inclusiv a celor crucifere, BASF propune fermierilor utilizarea erbicidului Cleravo în cultura de rapiţă de toamnă de tip Clearfield. La floarea-soarelui, pentru cea mai bună combatere a buruienilor specialiştii recomandă cultivarea hibrizilor Clearfield Plus, care au o toleranţă excelentă la erbicid, şi, bineînţeles, produsul Pulsar 40, aplicat împreună cu adjuvantul Dash HC. În urma chestionarului-fulger s-a relevat faptul că mulţi agricultori se confruntă cu problema combaterii costreiului din rizomi. Soluţia venită din partea reprezentanţilor companiei la această problemă este aplicarea erbicidului Stratos Ultra. Acest produs poate fi folosit pentru distrugerea costreiului din rizomi, dar şi a buruienilor graminee anuale şi perene. Este un graminicid cu o selectivitate excelentă pentru culturile la care este omologat. Soluţiile oferite de compania BASF pentru combaterea bolilor şi a buruienilor vin în întâmpinarea fermierilor, pentru a le proteja culturile agricole care, pe fondul unei stări fitosanitare excelente, pot asigura producţii ridicate şi de calitate.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.








    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE