REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Soluţii viabile pentru protecţia plantelor

15/2/2018

0 Comments

 
Picture
În activitatea de producţie, fermierii se confruntă cu o serie de provocări. În asigurarea protecţiei fitosanitare a culturilor agricole se pot întâlni cu situaţii în care anumiţi agenţi patogeni pot căpăta rezistenţă la diverse substanţe chimice şi astfel aceştia pot deveni mai virulenţi şi mai dificil de combătut.
Unii dăunători, atunci când găsesc condiţii prielnice de dezvoltare, au un grad ridicat de atac şi depăşesc pragul economic de dăunare (PED). Aceste cazuri pot fi complicate prin rezerva mare de seminţe de buruieni din sol. La aceste probleme, agricultorii trebuie să găsească soluţii, iar în sprijinul lor vin companiile de profil care investesc semnificativ în activitatea de cercetare şi dezvoltare, pentru a răspunde solicitărilor acestora. O astfel de companie, care se apleacă asupra nevoilor fermierilor, este şi BASF. Despre modul în care compania germană reuşeşte să vină pe piaţă cu produse noi, inovative, conforme aşteptărilor, am stat de vorbă cu dl Mircea Chetrone, director de marketing al BASF.

La nivel european, multe substanţe active sunt supuse riscului de a fi restricţionate. Cum reuşeşte BASF sa vină, în acest context, cu noi soluţii?

În cadrul Uniunii Europene există o legislaţie privind utilizarea produselor de protecţia plantelor, iar toate companiile care vin pe piaţă cu astfel de produse trebuie să o respecte. În ultimii ani, la nivel european au fost eliminate din Anexa 1 o serie de substanţe active care nu mai pot fi utilizate, inclusiv pe piaţa din România. Această decizie poate să aibă un impact asupra utilizatorilor, însă companiile care au un departament de cercetare şi dezvoltare au posibilitatea să vină cu noi soluţii. BASF vine cu substanţe active noi, rezultate din activitatea de cercetare şi dezvoltare şi care pot să le înlocuiască cu succes pe cele care nu mai sunt permise, conform noii legislaţii. Prin investiţiile şi eforturile pe care le facem încercăm să venim cu substanţe active inovative, care, pe lângă faptul că au o eficacitate sporită, au şi efecte suplimentare. Sub umbrela proiectului AgCelence am lansat substanţe care nu au doar acţiune fungicidă, ci şi influenţă asupra proceselor fiziologice ale plantelor.

Deciziile de la nivel european privind interzicerea anumitor substanţe active vor influenţa preţurile noilor produse fitosanitare?

În principiu, noi trebuie să ţinem cont de profitabilitate şi nu neaparat de preţuri sau costuri. Ne interesează să aducem profit fermierilor pentru că agricultura este o afacere şi, în final, agricultorii trebuie să obţină un profit cât mai mare în fiecare an. Ceea ce ne interesează este sporul de producţie obţinut în urma utilizării produselor de protecţia plantelor BASF. De aceea, subliniez faptul că este important să avem produse care, pe lângă efectul fungicid, stimulează şi procesele fiziologice, fiind astfel evitate pierderile din lan cauzate de diferite fenomene de stres, astfel încât fermierii să obţină o producţie mai mare şi, implicit, o profitabilitate mai bună.

Am asistat în cadrul simpozioanelor la demonstraţii privind formularea superioară a produselor BASF versus produsele generice. Care este mesajul pe care doriţi să-l transmiteţi agricultorilor?

Companiile care lansează pe piaţă produse inovatoare nu vin doar cu substanţe active, ci cu produse formulate. Putem avea aceeaşi substanţă activă într-un produs, dar care nu are o formulare corespunzătoare. Noi vrem să punem în evidenţă faptul că BASF vine cu produse formulate care au în componenţă co-formulanţi care ajută produsul de protecţia plantelor să aibă o aderenţă superioară pe plante, să fie absorbit şi translocat la un nivel superior. Recomandăm fermierilor să folosească produse consacrate, inovative şi să ţină seama că pot să-şi asume anumite riscuri atunci când utilizează produse care nu aparţin unor companii care au în spate o bogată activitate de cercetare şi dezvoltare atât de substanţe active, cât şi formulări.

Consideraţi că fermierii şi-au îmbunătăţit în timp tehnicile de aplicare a produselor de protecţia plantelor?

În ultimii ani producţiile şi randamentele în câmp ale fermierilor din România sunt din ce în ce mai mari şi asta se datorează în primul rând faptului că gradul de profesionalism al acestora a crescut de la un an la altul. Dacă ne uităm inclusiv la întâlnirile cu agricultorii, observăm interesul acestora de a se informa, de a cunoaşte toate detaliile care ţin de produsele de protecţia plantelor ,şi aici nu mă refer doar la doze şi perioade de aplicare, ci şi la tehnicile de aplicare şi tehnologiile de combatere integrată sau celelalte elemente care pot influenţa succesul unui tratament. De exemplu, duritatea apei, pH-ul apei, miscibilitatea sunt cunoscute de fermieri, iar noi îi invităm să ne consulte de fiecare dată când doresc să amestece diferite produse şi le putem pune la dispoziţie tabele de compatibilitate. Este foarte important dialogul cu utilizatorii finali. Ne interesează ca în România câţi mai mulţi fermieri să utilizeze produsele BASF, să fie mulţumiţi şi să obţină sporuri de producţie care să le aducă profit. Am spus-o de multe ori că atunci când fermierii câştigă avem şi noi de câştigat. Avem o echipă de vânzări care trebuie să fie cât mai mult în preajma fermierilor cu toate informaţiile de care ei au nevoie, să fie în dialog cu aceştia, să înţeleagă nevoile lor astfel încât să le putem oferi soluţii diferenţiate.

Credeţi că presa agricolă poate avea un rol în creşterea gradului de profesionalism al fermierilor?

Consider că în ultimii ani presa agricolă a avut un rol esenţial în informarea fermierilor şi a reuşit să stabilească un echilibru între diferiţi parteneri ce activează în agricultura din România. Fermierii români au nevoie de multe lucruri pentru a se dezvolta: sisteme de irigaţii, subvenţii mai mari, asociere, şi cred că toţi ar trebui să facem front comun pentru a-i ajuta, iar aici presa ar putea juca un rol foarte important, să facă lobby faţă de nevoile fermierilor, astfel încât aceştia să-şi desfăşoare activitatea în condiţii mai bune.

Ce ne puteţi spune despre trendul pieţei de profil?

Piaţa de produse de protecţia plantelor a crescut în 2017 comparativ cu anul anterior şi asta în primul rând datorită creşterii nivelului la care au ajuns fermierii, care au cultivat suprafeţe mai mari şi în acelaşi timp au trecut de la produse generice la produse inovative pentru că au observat diferenţa de calitate. În ceea ce ne priveşte, în ultimii ani am avut creşteri importante ale vânzărilor, chiar mai mari decât piaţa, dar în primul rând ne interesează ca fermierii să fie mulţumiţi de produsele noastre.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE