Specificul creşterii şi dezvoltării la viţei

Viţelul poate să crească şi să se dezvolte normal numai într-un mediu optim de viaţă, după cum prezintă Gh. Georgescu. Creşterea - viţelul manifestă creştere ponderală şi viteza absolută de creştere accelerate (celulele se multiplică rapid şi creşte mărimea lor), determinând un spor mediu zilnic ridicat. Ca urmare, potenţialul de creştere a viţelului este mare, ceea ce atrage atenţia crescătorului să profite de această aptitudine a viţelului.

Dezvoltarea - creşterea diferenţiată a organelor şi ţesuturilor nu se realizează de o manieră uniformă. Aceasta se exprimă prin alometrie de creştere, respectiv coeficient de alometrie (raportul între sporul de creştere al unui segment corporal, organ ţesut şi creşterea masei corporale a întregului organism). Astfel, la vitei, ţesutul nervos creşte foarte puţin, ţesutul osos este în plină creştere (la 3 luni reprezintă circa 17% din greutatea vie), ţesutul muscular creşte intens, iar cel adipos se dezvoltă lent şi mai târziu. De asemenea şi regiunile corporale manifestă creşteri diferite - capul creşte puţin, gâtul şi membrele, cu excepţia extremităţilor, îşi încetinesc creşterea, iar trunchiul începe să realizeze creşteri semnificative. Dezvoltarea corpului se asociază cu evoluţia specifică a compoziţiei chimice. La naştere, organismul este bogat în apă (70%) şi sărac în substanţă uscată (28%), bogată în proteine (20%) şi săruri minerale (4,25%) şi sărac în lipide; la înţărcare (6 luni) scade apa (63%), creşte substanţa uscată (37%) şi în special lipidele (13%). Această evoluţie conduce la următoarele concluzii practice: pe măsură ce viţelul înaintează în vârstă creşte indicele de consum ( 1,5-2,5 U.N. la viţei, faţă de 6-8 U.N./kilogram spor la tineret) şi diminuează cerinţele în proteină. Procesul de creştere şi dezvoltare a viţeilor este influenţat de numeroşi factori (ereditari, fiziologici şi de mediu), care pot fi folosiţi pentru dirijarea organismului în scopul dorit. Se poate acţiona prin: selecţie, în special pe baza caracterelor de creştere, manipulări genetice (izolarea şi mutarea genelor care intensifică creşterea, in vitro, modificarea elementelor sale regulatoare şi reintroducerea în celule sau organisme întregi), modificări dirijate ale funcţiilor responsabile de creştere şi dezvoltare, alimentaţie adecvată, confort tehnologic şi igienic. Legile creşterii şi dezvoltării ca factorii de influenţa sunt astăzi din ce în ce mai bine unoscute şi utilizate ca mijloace de modelare a organismului tânăr. Tehnologia creşterii viţeilor se bazează pe un complex de metode, mijloace şi tehnici aplicate cu discernământ.

Îngrijirea viţeilor la naştere Reuşita în creşterea viţeilor debutează cu îngrijirea corectă a acestora la naştere, prin luarea următoarelor măsuri: - asigurarea unei bune respiraţii prin îndepărtarea mucozităţilor şi a lichidelor din cavitatea nazală, cu tampoane sau cârpe curate; dacă declanşarea respiraţiei întârzie, se va executa tracţiunea limbii (15 mişcări/minut), excitaţia mucoasei nazale cu un pai curat sau respiraţia artificială, prin presarea ritmică a membrelor anterioare pe cavitatea toracică, iar în caz extrem se injectează tonice cardiace; - tratarea ombilicului - dacă nu se rupe în timpul fătării, se taie la 8-10 cm de abdomen, se evacuează conţinutul şi, de regulă, nu se leagă; aceasta se practică numai în caz de pericol de infecţii, cu un fir sterilizat, iar bontul se înmoaie în tinctura de iod, cu care se va badijona şi baza cordonului ombilical, dezinfecţie care se repetă la 2-3 zile pentru prevenirea omfaloflebitei; - uscarea se realizează prin lins de către vacă, în cazul animalului sănătos, fiind benefic atât pentru viţel (asigură zvântarea şi masajul periferic), cât şi pentru vacă (asigură confortul psihic, favorizează declanşarea secreţiei lactate şi expulzarea învelitorilor fetale); uscarea se desăvârşeşte prin buşumare cu cârpă de sac sau paie uscate şi curate.

Întreţinerea viţeilor Întreţinerea corectă a viţeilor se bazează pe cunoaşterea modului de acţionare a organismului la noul mediu de viaţă. Astfel, nou-născutul are un mecanism de termoreglare imperfect, care devine complet după o săptămână, iar noul mediu de viaţă este potenţial agresiv (agenţi patogeni, microclimat diferit etc., agravat de absenţa anticorpilor proprii şi de schimbări în sistemul de respiraţie şi alimentaţie). În principiu, întreţinerea viţeilor trebuie să fie liberă. Adăpostirea - aceasta cunoaşte diverse variante în funcţie de felul proprietăţii, caracterul unităţii, baza materială, destinaţia viţeilor. Dintre variantele de adăpostire mai fecvent folosite la viţei sunt: maternitatea şi creşa; profilactoriul şi creşa; boxa - fătare, profilactoriu şi boxe individuale în afara adăpostului. Adăpostirea în boxe de fătare şi creşă - viţelul se ţine 7-14 zile în boxa de fătare, care are suprafaţa de 6-7 metri pătraţi, împreună cu mama, după care se transferă în creşă. Întreţinerea în boxa de fătare are o serie de avantaje: creşte titru în imunoglobuline şi rezistenţa la îmbolnăviri (se reduce incidenţa lor de patru ori faţă de întreţinerea separată) şi se reduce frecvenţa retenţiilor placentare cu circa 10%. Dar această metodă presupune şi unele neajunsuri: tulbură vacă în sinteza laptelui, îngreunează aplicarea alăptării artificiale, expune viţeii la striviri; acest din urmă neajuns poate fi corectat prin amenajarea de boxe pentru viţei, de 1,2/1 m, asigurându-se suptul dirijat. Creşa este prevăzută cu boxe comune (4-10-20 vitei, asigurându-se 1,5-2 metri pătraţi/cap). Aceasta poate fi cu pardoseală continuă, cu aşternut sau mai bine cu spaţii diferenţiate - zona de odihnă, construită din podea de lemn sau cărămidă, cu înălţimea de 15-20 cm acoperită cu paie, zona de mişcare şi defecare (cu sau fără mecanizare) şi zona de hrănire, prevăzută cu instalaţii de alăptare mecanică, respectiv jgheab pentru concentrate şi suculente, grătar pentru fân, amplasat deasupra jgheabului; adăpătorile sunt cu nivel constant, amplasate între boxe. Este indicat să se prevadă la frontul de furaje grilaje pentru blocarea viţeilor.

Boxele colective sunt amplasate de regulă pe două rânduri, separate de aleea de serviciu; creşele sunt prevăzute cu padocuri, în care viţeii au acces liber. Adăposturile în profilactoriu şi creşă - profilactoriu reprezintă o construcţie în care se ţin viţeii de 2-3 săptămâni după fătare. Acesta face corp comun cu maternitatea, având capacitatea asemănătoare, şi este împărţit în compartimente pentru aplicarea pricipiului populării şi depopulării totale. Profilactoriu este prevăzut cu boxe individuale, mai rar colective. Boxele individuale au dimensiunile de 1,2/0,6/1 metri, pereţii confecţionaţi din bare metalice sau de lemn, cu spaţii de 5 cm, plasă de sârmă (ambele permit o mai bună pătrundere a luminii şi a circulaţiei aerului) ori din panouri din material plastic, care, deşi îngreunează iluminarea şi circulaţia aerului, permite o bună şi facilă curăţire-dezinfecţie şi înlătură contactul între viţei, limitând posibilitatea difuzării bolilor şi suptul nenutritiv. Pardoseala boxei se amplasează la 25-30 cm de cea a adăpostului, fiind confecţionată din grile metalice sau de lemn, cu spaţii între ele de 1-2 metri, ori jumătatea anterioară a boxei pline, prevăzută cu covor de cauciuc sau paie şi cea posterioară cu grătar pentru dejecţii. Boxele sunt amplasate pe 2-4 rânduri, în funcţie de dimensiunea fermei. Pe peretele frontal al boxei se prevăd dispozitive pentru două găleţi din p.v.c. pentru alăptare, adăpare şi concentrate şi iesle pentru fân. Întreţinerea în boxe individuale este mai avantajoasă sub raportul hrănirii, îngrijirii, supravegherii sanitare-veterinare, dar este mai costisitoare şi limitează mişcarea animalelor. Întreţinerea în profilactoriu în boxe comune este mai puţin indicată deoarece favorizează difuzarea bolilor prin contact, suptul nenutritiv, afecţiuni respiratorii (pardoseala fiind rece) şi îngreunează supravegherea viţeilor. Adăpostirea în boxe de fătare (profilactoriu) şi cuşti individuale în afara adăpostului - viţeii se ţin prima săptămână în adăpost (boxe de fătare sau profilactoriu), după care se transferă în cuşti individuale, în afara adăpostului. Cuştile se confecţionează din lemn sau fibră de sticlă. Acestea au două părţi: cuşca propriu-zisă (1,50/1,0/1,05 metri) se amplasează pe un strat de pietriş de 10 cm acoperit cu paie curate, iar în partea frontală este prevăzută găleata de concentrate; padocul (1,30/1,00 metri) pavat cu pietriş şi prevăzut cu dispozitive de hrănire, adăpare (găleată de alăptare-adăpare şi grătar pentru fân). Pentru reuşita acestei metode se impun măsurile următoare: - stabilirea numărului de cuşti, care se face în funcţie de numărul de fătări şi eşalonarea acestora pe parcursul anului, de rata natalităţii, de durata întreţinerii în cuşcă (83 de zile) şi de durata depopulării, curăţirii, dezinfecţiei, repausului şi populării (7 zile); - amplasarea cuştilor cu spatele spre direcţia vântului dominant şi faţa spre sud-est, la distanţă de 60 cm între ele, protejate de un paravan sau de lizieră ori mai bine sub copertină, cu trei pereţi din baloţi de paie, iar vara sub umbrare; - exploatarea se face pe principiul „totul plin, totul gol“, iar când apare o sursă de infecţie se mută pe un alt teren, iar vechiul loc se curăţă, se dezinfectează şi se lăsă în repaus până la dispariţia agentului infecţios. Această metodă are numeroase avantaje: reduce incidenţa mortalităţii şi morbidităţii, previne suptul nenutritiv, reduce consumul de materiale pentru adăpostire, asigură confort tehnologic şi igienic pentru viţei (spaţiu de odihnă şi mişcare, mediu uscat şi curat, lipsa curenţilor de aer), supravegherea şi tratarea individuală şi ca urmare obţinerea de sporuri de creştere este mai mare cu circa 20% faţă de cel întâlnit la viţeii întreţinuţi în adăpost. Metoda însă determină o productivitate a muncii mai redusă. În general, adăpostul pentru viţei trebuie să fie economic, confortabil pentru animale şi om, să sigure un microclimat optim (temperatură - 20-23 grade Celsius, umiditate - 70%, volum de aer - 10 metri cubi, concentraţia în CO2 - 2‰, în NH3 - 0,026‰, H2S - 0,01‰, viteza curenţilor - 0,1 metri/secundă şi să fie luminos), evolutiv (să permită modificări cerute de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă sau de reorientarea exploatării), extensibil şi bine integrat în exploatare faţă de alte construcţii şi funcţiile sale (silozuri, platforme de dejecţii) şi de cerinţele ecologice. Dar aceste cerinţe sunt afectate de numeroase restricţii: de mediu (climă, relief, suprafaţă disponibilă), aspecte agronomice (surse de furaje, aşternut), zootehnice şi sanitar-veterinare (comportament, confort, stare de sănătate), administrative (reglementarea construcţiilor), social-umane (pregătirea şi existenţa mâinii de lucru), economice şi financiare. Regulile principale de igienă a adăposturilor şi padocurilor sunt: - curăţirea zilnică (îndepărtarea dejecţiilor şi a furajelor neconsumate, împrăştierea aşternutului curat etc.); - aplicarea principiului „totul plin, totul gol“ (depopulare o zi, curăţire mecanică şi dezinfecţie două zile, repaus trei zile şi populare o zi); curăţirea mecanică vizează pardoselile, pereţii boxei, jgheaburile, uşile, ferestrele şi obiectele de inventar din adăpost; utilizarea mijloacelor dezinfectante (soluţii chimice, mai ales soda caustică 2%, vapori de apă etc.), respectarea timpului de contact a substanţei, îndepărtarea prin spălare pe suprafaţa de contact, aerisirea adăpostului); - văruirea adăpostului, dezinfecţia şi deratizarea periodică (de 2-3 ori pe an); asigurarea microclimatului optim prin sistemele de încălzire şi ventilaţie adecvată. Îngrijirea viţeilor - îngrijirea pielii şi părului se efectuează zilnic, mai ales la viţeii de prăsilă şi în timpul iernii prin frecare cu şomoiog de paie în sensul invers al fibrelor de păr, pe tot corpul, apoi se continuă în sensul firelor de păr, iar orificiile naturale se curăţă cu o cârpă moale şi curată; vârful cozii se spală cu apă călduţă. Cu această ocazie se depistează şi existenţa unor afecţiuni ale pielii, care vor fi tratate. Periodic, se curăţă unghiile de murdărie, fără să fie tăiate. Îngrijirea corporală, corect aplicată, are efecte favorabile asupra sănătăţii şi creşterii viţeilor. În primele săptămâni de viaţă se acordă atenţie deosebită viţeilor bolnavi. Aceştia se recunosc printr-o serie de simptome: apatie, inapetenţă, prezenţa excrementelor la baza cozii, mucoasa botului este uscată şi caldă, respiraţia este dispneică, apare jetajul. În această situaţie este obligatorie termometria, izolarea şi aplicarea tratamentului adecvat. Cele mai frecvent întâlnite boli sunt: diareea şi bronhopneumonia. La apariţia diareei nespecifice se iau următoarele măsuri: administrarea mai frecventă a colostrului (laptelui) sau suspendarea temporară; administrarea vitaminelor A + D3 + E, timp de 3 zile; administrarea (până la dispariţia semnelor clinice) a supei de morcovi (500 ml/ cap) sau a mucilagiului de orez, în două tainuri pe zi (dimineaţa şi seara) şi între acestea, din 3 în 3 ore , a ceaiurilor de plante (mentă, sunătoare şi muşeţel), 500-700 ml şi infuzie de fân, la 37-38 de grade Celsius; se face hidratarea cu glucoză, ionoser sau apă minerală prin injectare subcutanată, prescapular; se administrează intravenos antibiotice, chimico-terapice şi soluţii izotonice de bicarbonat de sodiu, în funcţie de antibiograma şi în doze prescrise de medicul veterinar. Prevenirea şi combaterea diareei neonatale se poate realiza prin administrarea pe cale orală a unor amestecuri de electroliţi (170 de grame clorură de sodiu, 150 de grame clorură de potasiu, 168 de grame bicarbonat de sodiu, 150 de grame fosfat bipotasic). Din acest amestec, bine omogenizat, se iau 5,7 grame de pulbere, care se administrează întrun litru de ceai de fân între alăptări. Astfel, se pot reduce pierderile la viţei cu 80-90%. La apariţia bronhopneumoniilor se face tratamentul cu antibiotice, chimioterapice şi tonice cardiace şi se vor recolta şi trimite probe la laboratorul judeţean de diagnostic, pentru identificarea agentului patogen. Mişcarea viţeilor - regimul optim de mişcare are efecte benefice asupra organismului: dezvoltă aparatele locomotor, circulator, respirator; asigură dezvoltare corporală bună şi conformaţie armonioasă; fortifică organismul, îmbunătăţind sănătatea. Se recomandă mişcarea pasivă (de voie) până la 2 luni şi activă (forţată, însă scurt şi cu pauze frecvente). Regimul de mişcare diferă în funcţie de sezon, astfel: vara, viţeii se scot din padoc de la două săptămâni, timp de 1520 minute/zi, iar la o lună pot sta afară timp de 8-10 ore; la 6 săptămâni pot fi scoşi la păşune, asigurându-se astfel o bună mişcare; iarna, viţeii sunt scoşi în padoc, începând cu vârsta de o lună, dar în zilele frumoase timpul de staţionare în padoc la început este de 5 minute, iar la vârsta înţărcării de 2 ore.

Victor VĂTĂMANU