REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Sprijin acordat prin PNDR 2020 pentru comasarea terenurilor

15/1/2018

0 Comments

 
Picture
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă lansarea unei noi sesiuni de primire a solicitărilor de finanţare prin intermediul submăsurii 6.5 „Schema pentru micii fermieri“ din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020). Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare se va desfăşura în perioada 8 ianuarie 2018, ora 9.00 - 11 mai 2018, ora 16.00.
Fondurile europene disponibile pentru această sesiune de primire a cererilor de finanţare sunt în valoare de 12.290.531 euro. Pragul de calitate lunar stabilit pentru intervalul 8 ianuarie 2018-8 februarie 2018 este de 25 de puncte şi scade treptat până la pragul minim de 3 puncte în ultima lună a sesiunii (11 aprilie 2018-11 mai 2018). „Încercăm, prin intermediul submăsurii 6.5, să încurajăm comasarea terenurilor agricole pentru creşterea productivităţii şi competitivităţii în acest sector. Consolidarea exploataţiilor agricole va permite mai multor solicitanţi accesul la finanţări europene pentru investiţii şi, totodată, va asigura un venit mai mare fermierilor care transferă exploataţia“, a precizat Daniel-Eugeniu Crunţeanu, directorul general adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală, începând cu anul semnării Contractului de finanţare şi până la data de 31.12.2020. Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/an şi reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (plăţi directe către fermieri). Modalitatea de depunere a cererilor de finanţare este cea online, prin intermediul paginii oficiale de internet a agenţiei, hyperlink „http://www.afir.info“ www.afir.info. Toţi cei interesaţi pot consulta pe site-ul AFIR (secţiunea Investiţii PNDR - sM 6.5) Ghidul solicitantului şi anexele aferente sM 6.5 din PNDR 2020.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE