Densitatea optimă este o stare de echilibru în competiția plantelor pentru hrană, lumină, apă și substanțe nutritive, care reprezintă, după cum prezintă Fl. Gruia, principalii factori ce hotărăsc mărimea acesteia.
Ca urmare directă a creșterii numărului de plante, se realizează pe unitatea de suprafață a terenului o suprafață foliară mai mare. Se mărește în acest fel cantitatea de apă absorbită, utilizată în procesul metabolic și eliminate prin procesul de transpirație. Totodată, prin acoperirea tot mai bună a terenului de bolta de frunze, pierderile de apă din sol prin procesul de evapotranspirație sunt diminuate. Scăderea conținutului de apă utilă a solului determină, pe de o parte, alungirea sistemului radicular în zone mai adânci și mai umede și, pe de altă parte, creșterea forței cu care apa este reținută în sol. Ambele procese sunt consumatoare de energie, ceea ce determină reducerea consumului de apă și în aceeași măsură și producția. În condiții de secetă accentuate, la densități sporite s-a constatat o creștere a numărului de frunze uscate pe plante și o mărire a numărului de plante sterile cu 15-20%. Efectele reducerii cantității de apă din sol, din cauza densității plantelor, sunt mai dăunătoare producției atunci când acestea se manifestă în fazele de creștere sau înflorire. Dimpotrivă, în condiții de irigare, creșterea densității de semănat, în corelare directă cu asigurarea apei necesare culturii, reprezintă cel mai eficient mijloc de obținere a unor niveluri superioare de producție. În condiții normale, densitatea optimă pentru hibrizii tardivi cultivați în zona Fundulea și zona Valu lui Traian este de 40-45 mii plante/ha. În Dobrogea, în zona Valu lui Traian, în care cantitatea medie anuală de precipitații este de numai 270 mm, densitatea optimă este chiar mai scăzută. Creșterea consumului de apă prin creșterea densității determină în anumite limite plafonarea nivelului de producție. Densitățile mari determină o reducere a nivelului de producție cu atât mai mare cu cât perioada de secetă este mai lungă. În condițiile asigurării unei irigări sau două în fazele critice pentru apă a solului, se obțin sporuri semnificative de producție la toate densitățile, dar nu și o relație favorabilă între producție și densitate. Menținerea umidității solului deasupra plafonului de 50% sau 70% IUA a contribuit la obținerea celor mai bune niveluri de producție. Astfel, la Fundulea, densitatea optimă în condiții de irigare a variat între 83 și 100 mii plante/ha în funcție de îmbunătățirea regimului de irigare, asigurând un spor de 3.000 kg/ha. La Valu lui Traian, creșterea densității de semănat în condiții optime de irigare a asigurat un spor de 2.000 kg/ha, producția maximă realizându-se, de asemenea, la 100 mii plante/ha. Un rol important în stabilirea densității optime de semănat în zonele neirigate îl are determinarea regimului de umiditate a solului în preajma semănatului. În anii în care avem o rezervă de apă aproape de capacitatea de câmp, pe adâncimea de 0-150 cm, vom utiliza limita maximă a densității recomandate. Dimpotrivă, la rezerve mai mici de apă în sol, densitatea optimă se va reduce proporțional cu acest deficit spre limitele minime recomandate. Prin procesul continuu de creare a noi hibrizi mai productivi, adaptați condițiilor specifice de cultură, s-a realizat o gamă variată de tipuri noi de plante. O repartizare mai uniformă a luminii în lan, a îmbunatățirii capacității de absorbție a apei și a substanțelor nutritive, a rezistenței fiziologice la arșițe sau secete, ca și rezistența la cădere sunt însușiri noi care pot modifica, în general, cerințele specifice ale hibridului pentru densitatea optimă. De aceea, pentru fiecare nou hibrid introdus în cultură se stabilește în mod experimental comportarea sa la diferite densități de plante. În funcție de perioada de vegetație, de habitusul plantei și de rezistența la cădere pot fi stabilite câteva limite de densitate, după cum urmează: pentru hibrizii târzii, densitatea optimă este cuprinsă între 45 și 50 mii plante/ha în condiții de neirigare și 60-80 mii plante/ha în condiții de irigare; pentru hibrizii mijlocii, densitatea optimă este cuprinsă între 45 și 60 mii plante/ha în condiții de neirigare și 60-80 de mii plante/ha în condiții de irigare; pentru hibrizii timpurii, densitatea optimă este de 55-65 mii plante/ha în condiții de neirigare și 7080 de mii plante/ha în condiții de irigare. Hibrizii timpurii se caracterizează printr-o talie mai mică, un aparat foliar mai redus; ca urmare, și autostânjenirea plantelor este mai mică, ceea ce permite o creștere a densității medii cu circa 5 mii de plante. Hibrizii tardivi, dimpotrivă, realizează producții mai mari în condițiile reducerii densității optime cu 3-5 mii plante/ha. Hibrizii slab rezistenți la cădere vor fi cultivați în condiții de irigare la densități de până la 60-70 mii plante/ha și de 40-50 mii plante/ha în condiții de neirigare. Recoltarea mecanică se va face la începutul campaniei de recoltare când tulpina mai este turgescentă și se va recolta manual atunci când procentul de plante căzute depășește 10% (în gospodăriile individuale). Hibrizii cu aceeași categorie de maturitate realizează producții maxime la o densitate diferită, în funcție de starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive. Prin modul în care se conduce întregul proces de nutriție al plantei, se vor realiza limite noi ale densității optime pentru hibridul cultivat. Asigurarea prin fertilizare a cantității de substanțe nutritive necesare fiecărui stadiu de creștere permite, în condițiile unor densități sporite, realizarea unor plante robuste, cu cantități suficient de mari de substanțe de rezervă acumulate în faza de creștere, cu care mai târziu se poate asigura umplerea unui număr mai mare de boabe pe știulete. În condițiile asigurării optime a factorului apă, îngrășămintele chimice, și în special cele cu azot, influențează în mare măsură nivelul densității optime. Prin creșterea dozei de azot de la 200 la 300 kg/ha azot, densitatea corespunzătoare producției maxime a crescut de la 86 mii plante/ha la 116 mii plante/ha. Având în vedere posibilitatea utilizării directe a azotului din îngrășămintele aplicate într-o proporție de peste 30%, aplicarea sa fracționată permite satisfacerea momentană a necesităților plantelor. În condițiile creșterii densității de semănat, pe această cale putem asigura în mare măsură cerințele unui număr tot mai mare de plante. Rezultatele de producție obținute au confirmat pe deplin această ipoteză de lucru. În condiții de cultură neirigată, creșterea densității plantelor de la 60 la 100 mii plante a determinat o reducere a nivelului de producție cu circa 1.000 kg/ha. În aceste condiții stresante, aplicarea fazială a azotului a realizat o creștere a nivelului de producție de 1.000 kg/ha pentru densitatea de 60 mii plante/ha, de aproape 2.000 kg/ ha pentru densități mai mari. În condiții de irigare, aplicarea fazială a azotului împreună cu creșterea densității de semănat au asigurat un spor mediu de 1.800 kg/ha, pentru aceeași doză de 180 kg azot/ha. În baza datelor prezentate putem afirma că o densitate optimă nu este o valoare constantă, caracteristică unui hibrid sau unor zone de cultură, ci ea reprezintă limita de densitate pentru nivelul tehnologic pe care îl putem asigura în fiecare fermă agricolă. Prin densități optime, adecvate condițiilor de cultură, valorificăm în cel mai înalt grad potențialul productiv existent. În același timp, creșterea limitelor densității optime de semănat reprezintă o cale continuă de obținere a unor producții mereu mai mari, pe măsura perfecționărilor tehnologice aplicate culturii.
Victor VĂTĂMANU
