REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Start bun pentru hibrizii de rapiţă Pioneer®

1/10/2020

0 Comments

 
Picture
Compania Corteva Agriscience este unul dintre cei mai importanţi producători şi distribuitori de sămânţă pentru fermierii din România. An de an, suprafeţele însămânţate cu hibrizi de porumb, floarea-soarelui şi rapiţă sunt în creştere, motiv pentru care cercetarea la nivelul companiei caută să răspundă provocărilor pe care le întâmpină fermierii şi să ofere hibrizi cât mai performanţi.
În ceea ce priveşte portofoliul de rapiţă, compania pune la dispoziţia fermierilor hibrizi adaptaţi condiţiilor de cultură din ţara noastră, fapt demonstrat şi de producţiile oferite în acest an, unul critic pentru agricultură, de hibrizi precum PT275, PT264 ori PT225. De altfel, aceşti hibrizi au fost printre alegerile fermierilor şi în această toamnă, iar în judeţul Mureş culturile recent înfiinţate au răsărit deja şi se prezintă foarte bine. Acest lucru este susţinut de fermierii Octavian Liţ şi Vlad Ster, care şi în campania de recoltat din acest an au obţinut rezultate foarte bune şi au devenit fermieri campioni la rapiţă cu hibrizi Pioneer®.

Hibridul PT225 se numără printre alegerile prioritare ale fermierilor din centrul ţării, iar în campania de recoltat din acest an a oferit chiar şi 4.500 kg/ha, o producţie record în condiţiile în care mulţi agricultori au întors culturile ori au obţinut producţii extrem de slabe. Este şi cazul inginerului Vlad Ster, din cadrul societăţii Ceragrim Ungheni, motiv pentru care şi în această toamnă a mizat pe acest hibrid, iar cultura înfiinţată în data de 10 septembrie este deja răsărită. A ales şi alţi hibrizi Pioneer® în această toamnă, pentru că an de an face testări şi alege hibrizii care îi oferă cele mai bune rezultate.

„În prezent, cultura arată foarte bine, însă pentru noi şi campania aceasta a fost foarte bună, deşi credeam culturile compromise, am fost uimiţi în primăvară şi apoi la recoltat. Am avut hibrizii PT264 şi PT225, pe care i-am semănat după grâu ori după porumb pentru siloz. În general, pregătim terenul cu un disc greu, cu Tigerul şi freza. Anul trecut am semănat pe 13 septembrie, iar plantele au răsărit în jur de 14 octombrie. La semănat am fertilizat cu 300 kg/ha de îngrăşământ triplu 15, apoi am mai administrat în primăvară 250 kg/ha de uree şi 150 kg/ha de îngrăşământ pe bază de sulf şi azot. Cultura a primit opt tratamente cu insecticide şi fungicide, precum şi două erbicide. Recoltatul a avut loc în jurul datei de 15 august şi chiar am obţinut o producţie nesperat de bună“, a precizat Vlad Ster. În cadrul societăţii Alex Prodexim, Octavian Liţ lucrează 480 ha, dintre care 150 ha au fost semănate în această toamnă cu hibrizii PT275 şi PT264, care deja au răsărit. Mai mult decât atât, fermierul a declarat faptul că şi în campania trecută hibrizii Pioneer au performat la el în fermă. Cea mai bună producţie a obţinut-o cu hibridul PT264, respectiv 4.040 kg/ha.

„Anul trecut am semănat după grâu 130 hectare cu rapiţă. Terenul a fost dezmiriştit, scarificat, pregătit cu 
discul şi am semănat în perioada 28 august-3 septembrie, apoi am tăvălugit. Am fertilizat cultura în toamnă cu 400 kg/ha de îngrăşământ triplu 14 cu Sulf 7%, în martie am aplicat uree - 150 kg/ha şi în aprilie am administrat încă un îngrăşământ pe bază de azot şi sulf - 120 kg/ha. Cultura a primit cinci tratamente şi două erbicide. În condiţiile campaniei dificile, pot spune că am obţinut o producţie bună, sunt foarte mulţumit“, a declarat fermierul campion Octavian Liţ. Deşi mulţi tind să nu mai acorde atenţie rapiţei, reprezentanţii Corteva Agriscience îi îndeamnă pe fermieri să semene această plantă pentru că, dincolo de producţiile pe care le poate oferi, este şi o bună cultură premergătoare.

„2020 nu este nici pe departe cel mai bun an pentru agricultura din România. Cu toţii am întâmpinat probleme, însă mai cu seamă fermierii care au fost neputincioşi în faţa secetei şi au obţinut producţii mult mai slabe faţă de anii precedenţi, aproape la toate culturile. Compania Corteva este alături 
de fermieri şi împreună cu colegii mei încercăm să oferim cele mai bune produse şi cele mai eficiente sfaturi pentru ca agricultorii să nu iasă în pierdere. A fost un an dificil pentru rapiţă, însă am avut totuşi şi fermieri campioni care au obţinut producţii foarte bune. În prezent, în multe zone din ţară hibrizii de rapiţă Pioneer deja se pot observa pe câmpuri, motiv de speranţă pentru următorul an, când sperăm ca producţiile să fie mult mai bune ca cele obţinute în această campanie“ - Maria Cîrjă, Marketing Manager România & Republica Moldova.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE