Staţiunea Agricolă Studina - geomorfologie şi climă

Staţiunea experimentală agricolă Studina a fost situată în partea de sud-est a Câmpiei Olteniei, care constituie o unitate geomorfologică bine individualizată, dispusă de-a lungul Dunării, pe o laţime care variază între 25 şi 50 kilometri la vest de Jiu şi 70-80 kilometri între Jiu şi Olt (P. Coteţ, Raionarea geomorfologică a RPR; reg. Craiova. Institutul de cercetări geografice, 1956, manuscris).

Deşi uniformă ca întindere, ca aspect şi ca geneză, Câmpia olteniei apare mult mai complexă. După aceste criterii, P. Coteţ a împărţit Câmpia olteniei în trei mari subunităţi: Câmpia Vestică - aşezată în plină zonă depresionară şi alcătuită în întregime din terasele Dunării, se dezvoltă între localităţile Dudaşul Schelei, Magheru şi Drincea; Câmpia Estică - cuprinsă între olt şi Jiu, genetic nu este legată direct de acţiunea Dunării, aici predominând câmpurile, după care urmează terasele şi luncile; Câmpia Centrală - situată între Drincea şi Jiu, care constituie o subunitate de tranziţie între Câmpia Estică şi cea Vestică. În acest caz sunt prezente ambele elemente (câmpul şi terasa). Staţiunea Studina era situată în Câmpia Estică, pe Câmpul Leu - Rotunda şi pe terasa superioară a oltului (Caracal). Câmpul Leu - Rotunda formează un larg interfluviu care se dezvoltă la sud-est de Craiova, ca o prelungire a Podişului Getic, de care este strâns legat, atât din punct de vedere stratigrafic, cat şi litologic. Ca aspect geomorfologic, Câmpul Leu - Rotunda reprezintă un şes întins cu altitudini care variază între 104 şi 165 de metri, la sud şi est, coborând treptat către Dunăre şi olt. De la vest la est, Câmpul Înalt este fragmentat de văi seci, vechi limane fluviale ale oltului. Pe teritoriul staţiunii se întâlnea Valea Studinei, la debuşeul căreia se găsea un mic con de dejecţie, format odinioară când apele Studinei aveau un caracter torenţial. Terasa Caracalului, pe care se afla o mare parte din teritoriul staţiunii, era foarte dezvoltată în această porţiune, ca şi în tot cursul inferior al oltului. Ea se prezintă ca o fâşie intinsă, urmând limita estică a Câmpului Înalt. Contactul între câmp şi tereasă se făcea printr-o pantă care în punctul considerat are o înclinare redusă.

Geologia
Din punct de vedere geologic, Câmpia olteniei face parte din depresiunea Getică, care s-a individualizat odată cu scufundarea fundamentului care ţine de cristalinul apei freatice, în timpul mişcărilor orogenice de la sfârşitul Cretacicului (Cercetări geologice în Dobrogea nordică, Analele Institutului Geologic al României, 1911, vol. V). În alcătuirea stratigrafică a acestei unităţi geologice intră depozite de vârstă levantină şi cuaternară. Depozitele levantine sunt reprezentate printr-un facies nisipo-argilos în care apar intercalaţii de pietrişuri de grosimi variate. Într-un sondaj executat pe Câmpul Leu - Rotunda, în localitatea Cârcea (după C. Lindley) se observă următoarea succesiune stratigrafică: arigilă galbenă nisipoasă; argilă roşie nisipoasă; nisip brun argilos; argilă cenuşie; argilă nisipoasă galbenă-cenuşie; nisip cenuşiu argilos; nisip; pietriş; argilă cenuşie; nisip argilos; pietriş; argilă cenuşie. După P. Coteţ, argila galbenă şi cea roşcată sunt în realitate depozite loessoide deluviale foarte nisipoase.

Pe Câmpul Înalt, sedimentele de solidificare sunt alcătuite din luturi deluviale roşcate. Se presupune că depunerea lor ar fi avut loc după ultima glaciaţiune, când climatul cald şi umed a favorizat intense procese de alterare. Culoarea intens roşcată a acestor luturi se datorează bogăţiei în sesquioxizi de fier rezultaţi din aceste procese. o altă particularitate a acestor depuneri sunt conţinutul ridicat în nisip şi procentul mai scăzut de praf şi argilă, fapt ce reiese din rezultatele analizei granulometrice, a unui profil situat pe Câmpul Înalt: nisip grosier = 25,83%; nisip fin = 41,34%; praf I = 2,62% ; praf II = 7,26%; argilă = 22,95%. Panta care face trecerea de la Câmpul Înalt la terasa superioară a oltului este rezultatul unui proces de eroziune şi coluvionare cu luturi roşcate aduse de pe Câmpul Înalt. Acest material n-a suferit un proces de remaniere. Proporţia diferitelor fracţiuni granulometrice în compoziţia mecanică a solurilor de pe Câmpul Înalt şi de pe pantă este aproximativ aceeaşi. Terasa superioară a oltului are în constituţia sa petrografică o succesiune de depozite aluvionare de terasă, reprezentate prin pietrişuri, nisipuri şi luturi. Luturile formează depozitele de suprafaţă şi se caracterizează printr-un conţinut ridicat în pulberi, mai sărac în carbonat de calciu şi particule grosiere. Cornul de dejecţie este alcătuit din depozite nisipo-lutoase şi luturi carbonatate. Materialul nisipo-lutos ocupă un mic grind situat în zona de contact dintre Câmpul Înalt şi tereasa superioară a oltului. În apropierea văii Studina, materialul aluvionar nisipo-lutos, iniţial, a suferit modificări din cauza inundaţiilor periodice, care au adus un bogat material fin de culoare închisă, imprimând solului până la adâncimea de 100-110 cm o culoare intens negricioasă. Sub această adâncime, depozitele nisipo-lutoase apar nemodificate. Tot în zona conului de dejecţie, precum şi pe o suprafaţă restrânsă de pe terasa superioară a oltului, roca-mama este formată dintr-un material heterogen rezultat din amestecul lutului de terasă cu un lut carbonatat. Acest din urmă material care formează substratul în valea inundabilă a Studinei, se caracterizează printr-un conţinut bogat în CaCo3 şi un procent ridicat de nisip grosier. Grosimea acestui material în valea Studinei este de 1-1,5 metri adâncime, la care apare şi apa freatică, după care urmează un strat de pietrişuri aluvionare.

Hidrografia şi hidrogeologia
Studina se situează în bazinul hidrografic al oltului, care curge printr-o vale adâncă, cu maluri asimetrice, de la nord la sud, cu o slabă deviere către est. Pe malul drept formează trei terase, care iau o dezvoltare din ce în ce mai mare către sud până se confundă cu terasele Dunării (Vâlsan, 1935). o mare parte din teritoriul staţiunii se găsea pe terasa superioară a acestui râu, la o distanţă de circa 17 kilometri de albie. Pânza de apă freatică se găseşte la adâncimi diferite, nivelul ei variind în legătură cu geomorfologia regiunii. Pe Câmpul Înalt, pânza de apă freatică se găseşte la 15-20 metri, pe terasa superioară,  adâncimea variază între 8 şi 11 metri, iar în zona glacisului de contact, între 10 şi 15 metri. Apa, găsindu-se cu mult sub nivelul critic, nu intervine în procesul de solificare. În Valea Studinei, unde apa freatică este mai sus, nivelul ei variind anotimpual, au loc procese de înmlăştinare periodică.

Clima
Prin aşezarea geografică în partea de sud-vest a ţării, Câmpia olteniei suferă influenţa centrului depresionar din Mediterana, care imprimă acestui climat o nuanţă mai dulce. Astfel, o mare parte din teriroriul olteniei se caracterizează printr-un climat temperat, semiumed, cu veri calde şi ierni mai blânde. Cantitatea de precipitaţii căzută anual în Câmpia olteniei variază între 503 mm (Corabia) şi 596,1 mm (Calafat); excepţie fac câteva insule mai aride din partea centrală şi de vest, unde cade o cantitate de precipitaţii mai redusă (sub 500 mm). Temperatura medie anuală este cuprinsă între 10,8 grade Celsius (Caracal) şi 11,4 grade Celsius (Calafat). Izoterma de 11 grade Celsius, delimitează aproape întreaga Câmpie a olteniei, exceptând partea de nord-est din jurul Caracalului, unde continentalismul climatului se manifestă mai accentuat. În general, se observă că influenţa climatului mediteranean se manifestă mai mult în partea de vest şi sud-vest, prin temperaturi ridicate şi precipitaţii mai abundente. Astfel, la Calafat se înregistrează temperatura cea mai ridicată — 11,4 grade Celsius, iar precipitaţiile ajung la 596, 1 mm. Caracterul mediteraneean al climatului se reflectă şi în regimul eolian. Vântul cu caracter dominat din timpul verii în oltenia este vântul care bate de la vest către sud-est, aducând mase de aer cald şi uscat. Staţiunea experimentală agricolă Studina se situa în provincia climatică Cfax, caracteristică a Câmpiei Centrale şi Sudice a oltului.

Temperatura aerului - temperatura medie anuală este de 11,1 grade Celsius, izoterma de 11 grade Celsius trece pe la nord de oraşul Caracal, de unde coboară brusc spre sud-est, delimitând în Câmpia de Est o porţiune îngustă de-a lungul Dunării. Curba variaţiei lunare a temperaturii are un mers ascendent din ianuarie (-2,5 grade Celsius) până în iulie, când atinge maximul (23,2 grade Celsius), apoi descreşte treptat. Pe anotimpuri, temperatura mijlocie variază mult în anotimpurile extreme (-0,9 iarna, +22,2 grade Celsius vara) şi are valori foarte apropiate primăvara şi toamna (11,2-11,7). Diferenţa de temperatură între mijlocul lunii celei mai calde (iulie, 23,2 grade Celsius) şi a lunii cu temperatura cea mai scăzută (ianuarie, -2,5 grade Celsius) este de 25,7 grade Celsius. Data mijlocie a apariţiei primului îngheţ este cuprinsă în intervalul 1-15 noiembrie; zile cu îngheţ s-au înregistrat frecvent şi în cursul lunii octombrie, în mod excepţional chiar în septembrie. Data medie în care se înregistrează ultimele îngheţuri este cuprinsă între 1 şi 15 aprilie, uneori apar şi în luna mai. Perioada de iarnă maximal constantă este cuprinsă între 22 decembrie şi 31 ianuarie.

Precipitaţiile - cantitatea medie anuală de precipitaţii calculată pentru zona Staţiunii Studina pe o perioada de 35 de ani este de 558 mm, izohieta de 600 mm trece la nord de Craiova. În general, precipitaţiile căzute pe întreaga perioadă depăşesc 400 mm. o excepţie prezintă intervalul 1946-1952, în care anii cu precipitaţii sub 400 mm au fost des întâlniţi. Precipitaţiile cad în tot timpul anului, distribuite relativ uniform pe anotimpuri şi luni. Vara cade cantitatea cea mai mare de precipitaţii (171 mm), iar iarna cantitatea cea mai redusă (112 mm); cantităţi aproape egale cad în cursul primăverii şi toamnei (138-144 mm). În ceea ce priveşte repartiţia precipitaţiilor pe luni, se observă o creştere continuă din februarie (38 mm) până în iunie, când se înregistrează maximul (70 mm); urmează apoi o scădere treptată până în septembrie, după care curba tinde către o valoare constantă. Această repartiţie a precipitaţiilor cu un maxim la începutul verii şi un minim în iarnă este caracteristic tipului de ploi de vară. Deşi în cursul lunilor de vară cad cele mai multe ploi, datorită caracterului lor de averse şi a temperaturilor ridicate, apa nu se infiltrează integral în sol, o mare parte evaporându-se la suprafaţă. În timpul iernii precipitaţiile cad sub formă de zăpadă. Grosimea mijlocie a stratului de zăpadă este de 33,4 cm. Zăpada este distribuită însă neuniform din cauza vânturilor din nord şi nord-est, care bat cu intensitate mare în cursul acestui anotimp.

Umiditatea relativă exprimată în procente are valoarea medie 70%. În cursul anului valorile sunt cuprinse între 57 şi 86%. Aceste oscilaţii se datorează variaţiei celorlalte elemente ale climatului, în special temperaturii. Curba umidităţii relative înregistrează o perioadă de vârf în cursul lunilor de iarnă, cu un maxim în decembrie (86%). Valori mici se întâlnesc în lunile iulie şi august, când temperaturile sunt foarte ridicate şi bat vanturile din vest şi sud-vest. Indici de ariditate - indicele de ariditate calculat din valorile normale ale elementelor climatice, care caracterizează Staţiunea Studina, este 26. După această valoare, staţiunea se situează în plină zonă de silvostepă. Pentru caracterizarea dinamicii procesului de solificare, o deosebită importanţă prezintă variaţia lunară a indicilor de ariditate. Toamna şi primavara suflă un vânt cald şi umed din direcţia S-SE. Are frecvenţă mare în timpul toamnei, provocând ploi abundente cu caracter prelungit. În condiţiile acestui climat, sub un complex de vegetaţie lemnoasă şi ierboasă a evoluat tipul de sol zonal - cernoziom levigat cu degradare texturală.

Victor VĂTĂMANU