REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

SUA avertizează cu privire la strategia «Farm to fork»

1/3/2021

0 Comments

 
Picture
Primul studiu de impact al strategiei „De la fermă la furculiţă“ asupra sectorului agricol european vine din SUA şi nu din Europa, aşa cum ar fi fost de aşteptat. La nivel european se doreşte reducerea cu 50% a cantităţii de pesticide utilizate în agricultură, cu 20% a cantităţii de îngrăşăminte chimice, rezervarea a 10% din suprafaţa agricolă pentru biodiversitate şi o utilizare mai redusă a substanţelor antimicrobiene.
Strategia „De la fermă la furculiţă“ face parte din Pactul Verde al Comisiei Europene, care vizează promovarea sustenabilităţii în producţia agricolă, în procesarea şi distribuţia alimentelor şi apoi în consumul european, urmărind prevenirea risipei alimentare. John Slette, ataşat agricol al Ambasadei SUA la Bucureşti, a prezentat în cadrul congresului anual al APPR o analiză de impact a strategiei europene în agricultură atât sub aspect economic, cât şi al securităţii alimentare. Studiul a fost realizat de specialişti ai Serviciului de Cercetări Economice (ERS) din cadrul Departamentului Agriculturii al Statelor Unite ale Americii (USDA). Analiza este axată pe producţia alimentară şi pe măsurile privind restricţiile de folosire a inputurilor în agricultură şi nu a luat în calcul efectul măsurilor referitoare la etichetare, bunăstarea animalelor, creşterea producţiei ecologice şi impactul asupra mediului înconjurător.

Au fost studiate trei scenarii: primul se referă la impactul adoptării strategiei la nivelul UE; al doilea analizează efectul asupra UE şi al partenerilor săi comerciali principali din afara spaţiul comunitar; ultimul scenariu analizează efectele strategiei la nivel mondial.

În prima parte a studiului au fost examinate posibilele efecte ale strategiei europene asupra pieţei şi economiei în general. În cea de-a doua parte a analizei, pentru a analiza rezultatul asupra securităţii alimentare, s-a folosit modelul IFSA, elaborat de ERS, pe baza căruia se estimează modificările consumului alimentar din ţările în curs de dezvoltare.

Scăderea producţiei şi creşterea preţurilor la alimente

Potrivit studiului, la nivel european strategia „De la fermă la furculiţă“ aduce scăderi ale producţiei de până la 12%, a exportului de 20%, iar la nivelul venitului per exploataţie - de până la 16%. Cresc preţurile produselor agricole cu 17%, iar importurile cu 2%. La nivelul UE, PIB scade cu 71 de miliarde de dolari.

În SUA, strategia implementată la nivel comunitar ar duce la o scădere a importurilor cu 3%, la o creştere a exporturilor cu 6% şi a veniturilor per fermă cu 6%.

În scenariul 2, care analizează efectul restricţiilor impuse de strategia europeană şi asupra partenerilor comerciali principali ai UE, rezultatele prevăd o creştere accelerată a preţului alimentelor. Preţul cerealelor din UE ar creşte cu 60%, venitul per exploataţie cu 8%, iar producţia ar scădea cu 11%. Importurile şi exporturile din UE vor scădea cu 10%. PIB UE ar înregistra o scădere de 186 de miliarde de dolari. În afara spaţiului european, nesiguranţa alimentară ar afecta în plus peste 103 milioane de oameni, iar SUA ar înregistra o scădere a exporturilor cu 2% şi a importurilor cu 7%, iar PIB ar scădea cu 86 de miliarde de dolari. Adoptarea strategiei europene la nivel mondial conduce la scăderea producţiilor cu 11%, la creşterea preţurilor cerealelor cu 89%, iar costul alimentelor ar exploda. PIB la nivel global ar cunoaşte o regresie de 1,1 trilioane de dolari. Numărul persoanelor afectate de nesiguranţa alimentară ar creşte cu 185 de milioane.

În concluzie, potrivit studiului, reducerea inputurilor folosite în agricultură conduce la scăderi ale producţiei, creşteri ale preţurilor alimentelor, diminuarea comerţului agricol, creşterea insecurităţii alimentare şi regresul sectorului economic. „SUA salută direcţia pe care o are UE în privinţa sustenabilităţii sectorului agricol - această preocupare fiind o prioritate şi pentru SUA, însă într-o oarecare măsură avem anumite divergenţe privind indeplinirea acestui obiectiv. SUA consideră că sustenabilitatea poate fi atinsă doar prin inovare şi tehnologie, în trei domenii: economic, social şi ecologic. Trebuie să existe o metodă prin care să atingi sustenabilitatea pe aceste trei axe şi să înregistrezi progres şi nu regres“, a susţinut ataşatul american pentru agricultură John Slette.

Ana IONIŢĂ

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE