Tăierile de regenerare (întinerire) la pomii fructiferi

Îmbătrânirea este un proces fiziologic natural care nu poate fi evitat. Acest proces poate fi însă prelungit prin aplicarea unor metode experimentale de către om, după cum poate fi şi grăbit, aşa cum prezintă A. Chira şi colaboratorii, mai ales sub influenţa unor factori externi.

Dacă tăierile de formare urmăresc o alcătuire cât mai armonioasă a coroanei cu asigurarea unui bun echilibru, a unei bune aerisiri a coroanei şi a unei densităţi optime a ramificaţiilor, dacă tăierile de întreţinere au rolul de a asigura permanent suficient lemn tânăr pe care să aibă loc fructificarea şi să asigure un raport optim între mugurii vegetativi şi cei de rod, tăierile de întinerire - mult mai severe - au rolul de a regenera o coroană aflată în evident declin biologic. După cum am mai spus, acest declin poate fi cauzat de vârsta înaintată sau de creşterea coroanei la voia întâmplării, dar nici o intervenţie din partea omului. Nici o specie sau soi nu impun restricţii în aplicarea tăierilor de întreţinere. Momentul aplicării acestor tăieri poate fi diferit însă. Astfel, de regulă, tăierile de întinerire se aplică iarna sau la sfârşitul iernii. La cireş, piersic şi vişin, tăierile de întinerire pot fi aplicate imediat după recoltare, deoarece au suficient timp de închidere a rănilor până la sosirea îngheţului. De asemenea, dacă din cauza unor factori meteorologici s-au produs stricăciuni mari în coroane, se pot aplica imediat tăieri de la inel sau în lemn de mai mulţi ani, cu transfer pe o ramificaţie laterală neafectată. Tăierile de întinerire în coroane îngrijite diferă oarecum de cele necesare în coroanele neîngrijite şi de aceea vor fi tratate separat.

A. Întinerirea coroanelor îngrijite

Tăierea de întinerire în cazul coroanelor care au fost îngrijite de la început poate fi moderată - întinerirea prin deviere, sau mai severă - metoda clasică. Întinerirea prin transferarea creşterii Se aplică mai mult la sâmburoase şi urmăreşte reducerea cam cu 1/3 a volumului coroanei. Practic, se alege un punct pe axul coroanei, cam la 1/3 de vârf şi care să se afle deasupra unei ramificaţii laterale sănătoase. Se scurtează axul în acest punct şi apoi, rotind o linie imaginară care porneşte din punctul de scurtare şi face cu axul 60 de grade, se reduc şi ramificaţiile principale acolo unde această linie le intersectează. Scurtarea ramificaţiilor principale se va face deasupra unei ramificaţii secundare. Tăierea de întinerire prin transfer de ax nu se limitează doar la vârf şi şarpante, ci se extinde asupra tuturor ramificaţiilor în vârstă de mai mulţi ani care necesită întinerire (îndepărtări de semiarcuri fructifere epuizate, transfer de ax în cazul ramificaţiilor secundare cu abateri prea mari de la orizontalitate etc.).

Metoda clasică

Este folosită la sămânţoase. Nu diferă prea mult de metoda de tăiere cu transferarea axului, cu deosebirea că la metoda clasică, sub punctul de tăiere, ramura se curăţă de orice fel de ramificaţie laterală, lăsând astfel degarnisită o porţiune cu lungimea de aproximativ 25 cm. Se urmăreşte astfel apariţia multor lăstari pe aceste zone, prin stimularea mugurilor dorminzi şi adventivi. La fel ca şi la metoda descrisă anterior, tăierile se vor aplica aproximativ la 1/3 din lungimea ramificaţiilor, măsurând de la vârf către bază şi nu doar ramificaţiilor principale, ci tuturor celorlalte care necesită întinerire.

B. Întinerirea coroanelor neîngrijite

Întrucât aceste coroane nu au suferit nici un fel de tăiere până la acest moment, se va urmări în prima etapă aducerea, prin tăieri, a coroanei către una dintre formele tipice cunoscute. Primele tăieri vor fi aplicate în interiorul coroanei pentru aerisirea şi iluminarea acestui sector. Următorul pas este opţiunea asupra unui anumit tip de coroană, în funcţie de cât de apropiată este alcătuirea actuală a coroanei faţă de un tip sau altul. După fixarea opţiunii, se vor suprima de la inel ramificaţiile principale de prisos. Asupra coroanei rămase după aceste intervenţii se pot aplica în continuare tăierile de întinerire, după una dintre cele două metode expuse anterior. Dacă volumul de tăieri în astfel de coroane este foarte mare, el poate fi repartizat pe decursul a două sau trei sezoane.

Tăierile în anul următor aplicării operaţiunilor de întinerire

1. În cazul întineririi prin transferarea creşterii

În zonele de tăiere, prin devierea axului, au apărut lăstari suplimentari, dar nu prea numeroşi. Ei sunt repartizaţi atât pe lemnul vechi, sub locul de tăiere, cât şi pe ramura pe care a fost transferat axul. Poziţia ramurii pe care a fost transferat axul (înspre orizontală sau înspre verticală) este importantă şi presupune abordări diferite.

Ramura de prelungire a axului are o poziție mai aproape de orizontală

Poziţionarea orizontală a ramificaţiei presupune o simulare către rodire şi mai puţin către dezvoltarea în lungime. Altfel spus, o astfel de ramificaţie nu creează condiţiile creşterii considerabile în volum a coroanei întinerite. Dacă nu se urmăreşte neapărat acest spor de volum, tăierile ce se aplică acum urmăresc asigurarea unei distanţe de ramificare corecte către ramificaţia de transfer şi cea aflată pe lemn vechi. De-a lungul ramificaţiei de transfer de ax se vor suprima lăstarii crescuţi pe latura superioară, lăstarul concurent, şi se vor asigura distanţe corecte între ramificaţiile laterale, respectând principiul alternanţei stânga-dreapta. Dacă dimpotrivă, alegerea unei ramificaţii laterale poziţionate orizontal în cederea transferului de ax a fost impusă de inexistenţa alteia cu creştere verticală, dar în final se urmăreşte creşterea în volum a coroanei, atunci se va păstra primul lăstar vertical de pe ramura de trasfer. Acesta va asigura prelungirea corespunzătoare a ramificaţiei principale aproximativ pe direcţia axului iniţial. Şi într-un caz, şi în celălalt sunt necesare una sau două tăieri reductive.

2. În cazul întineririi prin metoda clasică

Metoda stimulează puternic intrarea în vegetaţie a mugurilor adventivi şi dorminzi, mai ales în sectorul de 25 cm de ramificaţiile laterale. Având în vedere ca în perioada de vegetaţie ce urmeză tăierii de întinerire în coroană are loc o adevărată explozie de lăstari, este necesară o fertilizare corespunzătoare a solului. Revenind la situaţia din zona taierilor aplicate în anul anterior, aici se conturează apariţia unui adevărat buchet de lăstari cu orientări şi vigori diferite. Din nou pomicultorul va trebui să-şi definească opţiunea pentru dezvoltarea în continuare a coroanei. Dacă nu se urmăreşte o creştere importantă a volumului coroanei, se va păstra un lăstar mai apropiat de orizontală drept prelungire a axului, iar dacă se urmăreşte o dezvoltare importantă a coroanei, atunci va fi ales un lăstar orientat spre verticală. În continuare, ceilalţi lăstari vor fi suprimaţi, asigurând o distanţă corespunzătoare între lăstarul de prelungire şi cel imediat superior. Sunt situaţii când nu există un lăstar cu creştere convenabilă exact la locul tăierii de întinerire. În această situaţie va fi ales unul corespunzător, crescut ceva mai jos. Porţiunea de lemn rămasă deasupra acestuia va fi îndepărtată. În cazul întineririi clasice, de regulă, noile prelungiri ale axului nu se scurtează. În timp, ele sunt supuse tăierilor de întreţinere.

Regenerarea (întinerirea) rădăcinii

Deşi este o activitate costisitoare, ar fi ideal ca, o dată cu tăierile de întinerire aplicate coroanei pomilor fructiferi, să se execute şi întinerirea rădăcinii. Principiul este acelaşi, şi anume apariţia de ramificaţii noi prin scurtarea la o anumită lungime a unei ramificaţii în vârstă. Practic, cu o rază mai mare cu aproximativ 0,5 metri decât raza coroanei, se sapă un şanţ circular, adânc de 70-80 cm, tăind toate rădăcinile întâlnite. Lăţimea acestui şanţ circular trebuie să fie de 70-80 cm. Se acoperă toate rănile de la tăiere cu mocirlă formată din pământ galben, apoi cu balegă proaspătă. În continuare, şanţul se umple cu pământ amestecat cu gunoi de grajd fermentat, care se tasează moderat.

Victor VĂTĂMANU