Tavalugirea si lucrarea solului cu sapa rotativa

Tăvălugul este un cilindru de lemn sau de metal care se rostogoleşte la suprafaţa solului. I. Staicu (1969) consideră că se recurge la tăvălug ori de câte ori o arătură este bolovănoasă şi trebuie mărunţită sau ori de câte ori este necesar a se netezi suprafaţa solului sau este necesar să se îndese solul şi să provoace ridicarea apei spre suprafaţă, unde se găsesc seminţele. Se mai foloseşte tăvălugul şi pentru a micşora camere mari de aer ce apar după arat.

---

Tăvălugul are o acţiune importantă şi complexă asupra economiei apei în sol. Un sol cu umiditate în cantitate mijlocie, afânat prin tăvălugire, îşi măreşte proporţia spaţiului capilar faţă de cel necapilar, numărul punctelor de contact sporeşte, conductibilitatea capilară a apei se măreşte, apa sub formă lichidă se ridică spre suprafaţă şi se pierde prin evaporare directă. Dacă însă după tăvălugire se afânează solul la suprafaţă şi se întrerupe astfel conducerea capilară a apei, atunci umezeala se păstrează în sol.

Tăvălugul se poate folosi pentru cultura de rapiţă de toamnă, care se seamănă în septembrie, când solul la suprafaţă este uscat. Prin tăvălugire, se stabileşte un contact mai intim între seminţe şi sol, pe de altă parte, apa se ridică din adâncime până la seminţe şi astfel se asigură o răsărire normală. La fel se procedează şi cu semănătura de sfeclă de primăvară, când stratul de sol de la suprafaţă este uscat şi sub el se găseşte stratul de sol umed. Adesea, mai ales în regiunile secetoase, la arăturile de vară, brazda nu se revarsă bine şi nu acoperă perfect şanţul lăsat de brazda precedentă. Rămân sub brazdă camere mari de aer care comunică între ele şi care sunt adevărate canale de ventilaţie pentru aerul din sol. Aceste camere provoacă o evaporare interioară şi o pierdere grabnică a umidităţii solului. Este necesar ca aceste canale să fie astupate şi să se stabilească legătura dintre stratul arat şi substratul nearat. Acest efect se obţine cu ajutorul tăvălugilor obişnuiţi sau a unor tăvălugi de construcţie specială cu care sunt dotate maşinile agricole de mare capacitate existente în dotarea societăţilor agricole româneşti

Conţinutul de umiditate pe care trebuie să-l aibă solul când se lucrează cu tăvălugul

Este foarte dăunător să se tăvălugească solul umed şi aproape inutil să se tăvălugească solul uscat. Stratul de sol afânat de la suprafaţă împiedică ridicarea apei în formă lichidă.

Conservarea apei în sol prin afânarea stratului de la suprafaţă se face numai parţial. Prin afânare, volumul solului creşte şi proporţia de spaţii necapilare şi intergranulare faţă de spaţiile mici capilare sporeşte. Volumul sporit al stratului de sol afânat este ocupat cu aer saturat cu vapori de apă proveniţi din stratul umed nelucrat. Între aerul din sol saturat cu vapori de apă şi aerul atmosferic, în cele mai dese cazuri uscat, există un schimb permanent. Prin schimbul dintre aerul atmosferic şi aerul solului se înregistrează pierderi, dar aceste pierderi sunt incomparabil mai mici faţă de cele înregistrate la solul neafânat de la suprafaţă, prin care apa se ridică sub formă lichidă într-un curent continuu.

Pentru a opri total pierderile de apă din straturile mai adânci ale solului trebuie să se creeze întâi un strat afânat destul de gros şi apoi acest strat afânat să fie parţial îndesat. Dacă stratul arat de sol de la suprafaţă se discuieşte în cursul verii pe o adâncime de circa 10-12 cm, iar după disc urmează un tăvălug uşor, se asigură o păstrare totală a apei în sol. Prin păstrarea apei, temperatura din stratul lucrat se menţine scăzută şi deci se reduc pierderile prin evaporaţie directă.

L. Kreibig, folosind termometrul termoelectric, a măsurat temperatura într-un sol cultivat cu mazăre după 3 zile de la recoltare şi a observat că în solul nelucrat temperatura la suprafaţă era de 43 de grade Celsius, iar la 25 cm adâncime era de 37 de grade Celsius; în acelaşi sol, discuit pe o adâncime de 10 cm, temperatura era la suprafaţa solului de 43 de grade Celsius, iar în adâncime de 34 de grade Celsius. În solul discuit la 10 cm adâncime şi apoi tăvălugit (solul s-a îndesat pe o adâncime de 5 cm), temperatura la suprafaţa solului era de 43 de grade Celsius, iar în adâncime a scăzut mult, ajungând ca la 25 cm să fie de 27 de grade Celsius. Stratul de sol de la suprafaţă, îndesat pe o grosime de 5 cm, este ca un capac care opreşte în întregime legătura dintre aerul solului şi aerul atmosferic. Prin acest procedeu simplu apa din straturile mai adânci ale solului nu se mai ridică la suprafaţă, pierderile de apă prin evaporaţie sunt oprite în întregime. Când se face o arătură în vederea semănatului şi nu mai rămâne timp suficient ca arătura să se aşeze, atunci trebuie ca imediat după arăt să se tăvălugească. Plantele cresc mai bine şi fără pericol de îngheţ pe solul lucrat, dar aşezat, în contact strâns cu solul nelucrat. Dacă acest contact este întrerupt prin camere de aer ce rămân între bulgării mari, plantele suferă şi pier.

Tăvălugitul este obligatoriu după arătura bulgăroasă făcută în porumbişte, după care urmează a fi semănat grâul de toamnă. Semănăturile tăvălugite încolţesc mai repede şi mai uniform decât cele netăvălugite. Avantajul acesta este legat de pierderea unei cantităţi de umiditate. Pe de altă parte, pământul netăvălugit face repede crustă după ploile următoare, ceea ce este un neajuns. Pentru a evita aceste neajunsuri, după tăvălug este indicat a urma grapa uşoară sau tăvălugi dinţaţi, care lasă la suprafaţă un strat de sol afânat. În dotarea agriculturii din România se folosesc încă două tipuri de tăvălugi: unul neted şi unul inelar, zimţat.

Tăvălugul neted 3 TN-1,4 este destinat tasării solului înainte şi după semănat, atunci când acest lucru este necesar. Tăvălugul are trei cilindri din tablă cu diametrul de 600 mm şi lăţimea de 1,4 metri. Între cei trei tăvălugi există o acoperire de 10 cm, astfel că în agregat lăţimea totală de lucru este de 4 m. Cilindrii tăvălugului sunt goi în interiori. Se pot umple cu balast în diferite proporţii, în funcţie de condiţiile de teren şi de gradul de tasare dorit.

Greutatea tăvălugului gol este de 1.200 de kilograme, revenind o apăsare convenţională de 2,87 kg/cm lăţime de lucru. Prin umplerea tăvălugului cu balast, apăsarea poate ajunge la 6-7 kg/cm lăţime de lucru. La lucrările de tăvălugire, în urma agregatului se poate cupla o grapă cu colţi pentru afânarea superficială a terenului. Productivitatea acestui agregat variază între 11 şi 18 ha/schimb. Tăvălugul inelar TU-5,5 este destinat mărunţirii bulgărilor şi tasării solului înainte şi/sau după semănat, concomitent cu o uşoară afânare la suprafaţă, datorită elementelor de tasare formate din mai multe inele care se rotesc liber pe ax şi care au o obadă zimţată. Tăvălugul este format din trei secţii (fiecare având o lăţime de lucru de 1,9 metri). Lăţimea totală de lucru este de 5,5 m. Greutatea tăvălugului este de 1.450 de kilograme, cu posibilitatea de majorare prin aşezarea de saci cu nisip sau alte greutăţi pe platformele de balast ale secţiilor. Productivitatea în lucru a agregatului este de 22-30 ha/schimb.

Lucrarea cu sapa rotativă

Pentru executarea lucrărilor de întreţinere a culturilor în prima perioadă de vegetaţie, se utilizează cu o deosebită eficacitate sapele rotative. Sapa rotativă SR-4,5 este destinată afânării superficiale a solului în culturile de porumb şi alte plante, când se prăşesc. Organele active ale sapei rotative sunt rozetele cu gheare curbate mantate în baterii cu câte două rânduri. Fiecare rozetă are câte 12 gheare curbate, dispuse radial, diametrul exterior fiind de 460 mm. Distanţa între urmele vecine ale rozetelor este de 60 mm. Greutatea totală a sapei rotative este de 540 de kilograme, lăţimea de lucru fiind de 4,5 m.

De o mare importanţă în folosirea sapei rotative este sensul de înaintare, în funcţie de curbarea ghearelor şi de viteza de deplasare. În culturile de cereale păioase, atunci când acestea au o înălţime de 6-8 cm, se lucrează cu vârfurile curbate orientate în sens invers faţă de sensul de deplasare, pentru a nu vătăma prea mult plantele. Viteza de deplasare este în acest caz de 5-6 km/h. La o înălţime mai mare a plantelor (10-12 cm) şi în culturi mai viguroase şi bine înfrăţite, viteza de deplasare poate creşte la 7-8 km/h.

La porumb, care este semănat mai adânc, se lucrează cu ghearele având vârfurile curbate în sensul de înaintare, ceea ce face ca acestea să pătrundă mai bine şi să afâneze solul mai puternic. Viteza de deplasare este în acest caz de 7-9 km/h, în primul stadiu de vegetaţie, când plantele au o înălţime de 5-6 cm şi de 10-13 km/h, la a două lucrare executată, când plantele au o înălţime de 12-15 cm.

Gradul de vătămare a culturii la aceste lucrări este de 2-3%. Concomitent cu afânarea solului, sapa rotativă execută şi distrugerea buruienilor în curs de răsărire sau în faza cotiledonară. Gradul de distrugere a buruienilor, la o creştere a vitezei de deplasare de la 6 la 13 km/h, creşte de la 60% la 90%. Productivitatea la lucrările cu sapa rotativă, în funcţie de condiţiile de lucru, variază între 30 şi 40 ha/schimb.

În final, trebuie să amintim faptul că aceste agregate agricole se folosesc din ce în ce mai puţin, din cauza apariţiei şi a folosirii unor utilaje agricole de mare productivitate, care au în componenţa lor şi principiile expuse anterior. Deoarece aceste utilaje multifuncţionale nu au ajuns şi în dotarea unor societăţi agricole cu posibilităţi financiare medii de procurare a lor, am considerat că este necesar a prezenta variante de a obţine culturi profitabile cu mijloace agricole devenite tradiţionale.

Victor VĂTĂMANU