Tehnologia alimentaţiei viţeilor

Alimentaţia reprezintă, după cum apreciază Gh. Georgescu, cea mai importantă verigă tehnologică în creşterea viţeilor.

Bazele tehnice ale alimentaţiei

​Cerinţele nutriţionale. Alimentaţia trebuie să satisfacă trei grupe de cerinţe: - cerinţe energetice, pentru a acoperi cheltuielile legate de metabolismul bazal, homeotermie, cheltuieli muscular, consum alimentar, şi creştere ( 2,2-3,4 UN/cap/zi; nu toată energia din furaje este utilizată de animale; - cerinţe în nutrient: cerinţe în substanţe azotate la viţel, spre deosebire de adult se pun şi probleme de ordin calitativ, deoarece protein microbiană din rumen este redusă, dar şi cantitativ (250-330 g PBD/zi); - cerinţe în glucide din raţiuni mecanice (buna funcţionare a tubului digestiv) fiziologice şi economice (aport de energie ieftină); - cerinţe în lipide, care în general sunt satisfăcute prin raţii, importantă este însă natura lor, deoarece influenţează consistenţă şi culoarea ţesutului adipos; - cerinţe în substanţe minerale - macroelemente (calciu 15-30 g/zi; P = 10-20 grame, ClNa - 10 g, Mg, S) şi oligoelemente (Cu, Zn, Co, I, Se); - cerinţe în vitamine = A+D3+E (30.000-50.000 UI/zi); - cerinţe igenice - raţia să aibă volum compatibil cu buna funcţionare a tubului digestiv, fără să antreneze dezechilibre alimentare şi acumularea de substanţe toxice. Sursa de furaje - în hrana viţeilor se folosesc: colostrul, laptele, substituenţii de lapte, nutreţurile vegetale de calitate superioare (fân vitaminos, semifân, semisiloz, morcovi, sfeclă, siloz, concentrate-combinate), nutreţuri minerale (sare, făină de calciu, oase, cretă furajeră sau premix etc.). Sistem de alăptare - în practica hrănirii viţeilor se pot utiliza trei siteme de alăptare: natural (la vaca mamă sau doică), artificial (la găleată, biberon, doici mecanice) şi mixt (periodizat, simultan). Aplicarea uneia dintre aceste sisteme depinde de caracterul cirezii (prasilă, producţie, vaci care alăptează), de sursele de mână de lucru, de bază materială etc. Cel mai eficient sistem pentru fermele de prăsilă şi de producţie de lapte s-a dovedit a fi alăptarea artificială, iar în cazul fermelor cu rasă de carne - alăptarea naturală.

Sisteme şi metode de hrănire

Alimentaţia cu colostru este obligatorie în primele 4-7 zile de viaţă. Colostrul este un aliment indispensabil deoarece corespunde particularităţilor morfo-funcţionale ale nou-născutului, caracterizându-se prin valoarea nutritivă ridicată, ca şi imunologica, laxativa şi antitoxica. De aceea astăzi se urmăreşte conservarea colostrului prin adaos de substanţe chimice, congelare sau liliofizare (cea mai eficientă). În cazul accidentelor mortale ale vacilor-mame la fătare trebuie să se asigure colostru de la altă vaca fătată în acelaşi timp sau substituent de colostru (500 ml lapte + un ou + 250 ml apă fiartă + o linguriţă de untură de peşte + o lingură de ulei de ricin care se menţine până când viţelul va defeca normal + 10 mg de tetraciclină sau 2/3 lapte integral + 1/3 ser sangvin de vacă bogat în gamaglobulina). În folosirea colostrului trebuie să se respecte anumite reguli: administrarea la 45-90 de minute după fătare, asigurarea unui raport de 1/8; creşterea graduală pe parcursul primei săptămâni (2,5 -3 … 6-7 litri/cap/zi); cantitatea redusă de la un tain, care creşte pe măsură ce frecvenţa scade) (0,3-0,6 litri la primul tain, în 6-8 tainuri pe zi la 3-2 tainuri în ziua a 6-a - 7-a); asigurarea unui colostru cu valoare nutritivă şi igienică ridicată şi administrat la temperatura de 37-38 de grade Celsius; asocierea colostrului cu ceaiul de plante, începând cu ziua a doua, în cantitate de 150 ml/zi, asigurându-se la sfârşitul perioadei 500 ml/cap/zi; igienizarea perfectă a vaselor şi instalaţiilor de alăptare prin spălare după fiecare alăptare, iar din 2 în 2 zile se vor dezinfecta cu hipoclorit de sodium. Alimentaţia cu lapte - durata de folosire a laptelui (substituentului) depinde de valoarea şi destinaţia viţeilor, respectiv de metodă de înţărcare (foarte precoce 28-42 zile, precoce 45-89 zile, normal 90-120 de zile şi tardivă 150-210 zile). Alimentaţia cu lapte se poate asocia şi cu furaje vegetale şi substituenţii de lapte. Alimentaţia pe bază de lapte integral - este o metodă de hrănire tradiţională care generează sporuri bune de creştere, dar este neeconomică în fermele producătoare de lapte, întrucât necesită consumuri mari de lapte intergral (400-550 kilograme) şi reducerea disponibilităţilor pentru piaţă; în schimb, este indicat în cazul creşterii raselor de carne, când viţelul se ţine lângă mamă 6-7 luni. Se poate folosi una din numeroasele variante de hrănire cu lapte integral, din care cităm: - cu consum redus de lapte (390 litri), utilizând schema: 8-15 zile = 7 litri/zi (2,5-2-2,5 litri), 16-20 zile = 6 litri (2-2-2), 21-45 zile = 6 litri (3-3); 45-57 zile = 5 litri (2,5-2,5), 58-63 zile = 4 litri (2- 2), 64-68 zile = 3 litri, 75 zile = 1 litru; - cu consum ridicat de lapte (peste 600 de litri): 8-50 zile = 7 litri, 51-70 zile = 6 litri, 71-80 zile = 5 litri, 81-100 zile = 4 litri, 101-120 = 3 litri, 121-125 zile = 2 litri. Alăptarea pe bază de lapte normalizat - se foloseşte lapte cu 2-5% grăsime, economisindu-se 5-7 g grăsime pură/viţel, fără a afecta creşterea şi sănătatea viţelului. Din punct de vedere tehnic se aseamănă cu metoda anterioară. Alăptarea cu lapte integral şi smântânit - este o metodă mai economică, întrucât cantitatea de lapte integral se poate reduce mai mult de jumătate. Pentru reuşita acestei metode trebuie să se ia o serie de măsuri: introducerea laptelui smântânit (LSM) să se facă la 3-4 săptămâni şi în mod treptat (10--15 zile; raportul de înlocuire 1,5/1; completarea raţiei viţeilor cu nutreţuri bogate în energie (concentrate) şi cu vitamine liposolubile, timp de 4 luni (100.000 UI/zi vitamina A şi 25.000 vitamina D). Cantitatea de lapte intergral folosită variază de la 150-250 litri şi de lapte smântânit 170-800 litri administrate în trei etape: lapte integral până la 20-30 zile, lapte integral şi smântânit până la 30-45 zile şi lapte smântânit peste 45 zile. Alăptarea cu lapte integral şi substituenţi - se folosesc 288 litri lapte integral şi 27 kilograme substituent praf, cu schema: 8-50 zile = 6 litri lapte integral (3-3), 51-60 zile = 3 litri lapte integral şi 3 litri lapte smântânit, 61-90 zile = 6 litri smântânit, 91-100 zile = 4 litri lapte smântânit, 101-110 zile = 2 litri lapte smântânit. Alimentaţia cu lapte integral şi starter - se realizează cu consumuri foarte reduse de lapte (100-170 litri/vital), consecutive unei înţărcări foarte precoce. Schema prevede folosirea laptelui până la 42 de zile (3-4,5 litri/zi) şi după faza colostrală utilizarea starterului de pornire, cu procent ridicat de proteină 20% şi redus de fibre 7%), administrat la discreţie. Alăptarea cu lapte integral şi ceaiuri medicinale - este o metodă care necesită puţin lapte (220 litri/cap) şi se realizează înţărcarea foarte precoce (45 zile). Plantele medicinale (mentă, muşeţel, sunătoare şi coada şoricelului) au acţiune complexă (antiseptic, antiinfecţioasă, beică, colagoză, coleptică, carminativă etc). Se folosesc mai ales sub formă de infuzie (2,5 g/l apă fiartă). Schema utilizată: 7-14 zile = 6 litri lapte integral şi 1,5 litri ceai (3 tainuri), 15-40 zile = 6 litri lapte integral şi 1,5 litri ceai (2 tainuri), 41-45 zile = 3 litri lapte integral şi 1 litru ceai (1 tain). Aportul nutritiv al laptelui se completează cu cel adus de furajele vegetale şi minerale. Introducerea lor în hrană se face astfel: 8-14 zile = faină de ovăz sau fulgi de ovăz, 14-21 zile = târâţe de grâu, cereale urluite, şroturi, 45 de zile urluiala de mazăre); fibroase (8-14 zile făină de fân, granule, fan vitaminos, 15-20 zile fân de leguminoase); suculente (14 zile masă verde, 20-30 zile morcovi, 2-3 luni sfeclă şi semifân, 4 luni siloz de foarte bună calitate), amestec mineral la 30-40 de zile. Cantităţile de nutreţuri variază în funcţie de vârstă astfel: concentratele se dau la discreţie până la 3 luni, în medie de 1,5 kilograme/cap/zi; fibroasele de 0,1 kilograme în prima lună şi 0,70,8 kilograme luna a treia şi nutreţurile suculente cresc treptat atingând la 3 luni 2-2,5 kilograme, în funcţie de natura lor. Alimentaţia viţeilor cu apă se face începând cu prima săptămână şi se recomandă ca două săptămâni să se administreze sub formă fiartă şi răcită, de 2-3 ori pe zi, iar după aceea din reţeaua de canalizare, de preferat prin adăpători automate. Cantitativ trebuie să se asigure 6 litri/cap/zi. Alimentaţia viţelului cu substituent - este o metodă de hrănire practică şi economică, larg răspândită în ţările cu zootehnie avansată. În acest scop se folosesc substituenţi cu compoziţie şi denumiri diferite în funcţie de firma producătoare. În România, mult timp a fost utilizat Inlavitul. Tehnica de hrănire presupune: prepararea substituentului pentru un singur tain (numărul de viţei x 0,1 kilograme respective 0,9 litri apă) prin adăugarea la început de puţină apă la 4-5 grade Celsius, după care se adăugă şi restul de apă, se omogenizează bine şi se administrează la temperatura corporală, fie din găleată, fie din instalaţii mecanice, care după folosire se spalăă cu apă caldă şi detergent şi se dezinfectează cu aseptol, hipoclorit sau cloramină (10%); asocierea cu nutreţ combinat starter, fân vitaminos şi apă, administrate la discreţie.

Operaţiuni tehnice şi sanitare veterinare efectuate la viţei

Până la înţărcarea viţelului se efectuează o serie de operaţiuni tehnice şi sanitare veterinare: individualizarea viţelului la naştere cu medallion, iar după câteva zile prin tatuaj şi crotaliere pentru identificare; cântărirea şi înregistrarea greutăţii (înainte de primul supt); ecornarea - obligatorie în societăţile comerciale, care se realizează prin cauterizare cu soda caustică sau cu electrocauterul la 2-4 zile, determinând obţinerea unor animale mai docile, mai uşor de explorat cu spaţii de cazare mai reduse şi totodată se previn şi accidentele; amputarea mameloanelor suplimentare la 1-2 luni, pentru diminuarea riscului de mastită; măsuri de profilaxie specifică: vaccinările antivirale, antipasteurelice şi antileptospirice; în zonele cu antecedente epizootologice, respectiv în unităţile stabilite de inspectoratul judeţean se fac: vaccinări anticărbunoase (la două luni) şi contra septicemiei hemoragice.

Victor VĂTĂMANU