Tehnologia culturii căpşunului în seră

Cultura căpşunului în seră prezintă o importanţă economică şi socială deosebit de mare, după cum prezintă M. Diaconeasa şi colaboratorii. Astfel, căpşunul valorifică foarte bine sera în condiţiile unui regim de căldură inferior oricărei alte culturi horticole. Acest lucru permite diversificarea culturilor forţate prin introducerea în seră şi a căpşunului, făcând posibil consumul în stare proaspătă a acestor fructe atât de valoroase alimentar în lunile de iarnă-primavară.

Se cunosc două sisteme de cultură a căpşunului în seră: cultură la sol (clasică) şi cultură pe verticală. În condiţiile din România, tehnologia culturii căpşunului în seră presupune două etape: fortificarea stolonilor şi forţarea plantelor.

Fortificarea stolonilor - materialul săditor (stolonii) trebuie să fie de cea mai înaltă valoare biologică. De aceea se vor folosi numai stoloni liberi de agenţi patogeni, obţinuţi în stoloniere. Plantarea stolonilor în câmpul de fortificare se va face în luna mai, cel mai târziu în prima decadă a lunii iunie. Până la data plantării, stolonii recoltaţi se păstrează în celule frigorifice la temperaturi de -1...-2 grade Celsius, conform tehnologiei respective.

Alegerea şi pregătirea terenului - terenul destinat fortificării stolonilor trebuie să aibă o fertilitate naturală ridicată şi o textură uşoară. Arătura se execută la adâncimea de 28-30 cm. Se va trata cu substanţe nematocide pentru combaterea în principal a nematozilor. În caz că terenul prezintă denivelări, se va face o nivelare curentă, deoarece stagnarea apei influenţează negativ până la compromitere procesul de fortificare şi diferenţiere. Odată cu arătura se încorporează 100-200 tone/ hectar gunoi de grajd bine fermentat, 300 kilograme de superfosfat şi 200 kilograme de sulfat de potasiu. Pentru mărunţirea corespunzătoare a solului se mai aplică 1-2 lucrări cu grapa cu discuri, o lucrare cu combinatorul şi, dacă situaţia o cere, se va lucra şi cu freza. După ce terenul a fost foarte bine pregătit, se face marcarea rândurilor. Cele mai bune rezultate s-au obţinut în variantele unde stolonii s-au plantat în benzi de 5-4 rânduri la distanţele de 25x25 cm sau 35x35 cm. La aceste variante, 84% din plante au format 2-4 ramificaţii. Ca urmare, se recomandă aceste două scheme. După marcarea rândurilor, se aplică o udare prin aspersiune (circa 200 mc/ha) pentru a realiza umiditatea necesară şi aşezarea corespunzătoare a solului, condiţii absolute obligatorii pentru reuşita plantarii.

Plantarea stolonilor - ca şi în cazul plantării obişnuite, stolonii se înmoie cu rădăcinile într-o mocirlă formată dintr-o suspensie de lut şi balegă de vită. Plantarea se face manual, cu plantatorul sau lingura de plantat, în benzi, conform schemelor prezentate. Imediat după plantare se udă prin aspersiune sau cu furtunul, administrându-se 1-2 litri de apă pentru fiecare plantă. După zvântarea terenului, se va efectua controlul plantelor pentru ca mugurele să nu fie acoperit cu pământ. La plantele unde din cauza udării mugurii au fost acoperiţi cu pământ, aceştia se vor degaja cu multă atenţie.

Lucrări de întreţinere - una dintre lucrările de întreţinere ce se efectuează, cu importanţă mare în dezvoltarea stolonilor, este menţinerea câmpului de fortificare curat de buruieni şi se realizează prin lucrări repetate ale solului (săpălugit, prăşit). Sunt situaţii când din cauza precipitaţiilor (perioade îndelungate) buruienile au o creştere foarte rapidă, fără a se putea interveni cu sapa. În acest caz, buruienile se vor plivi manual, deoarece este foarte bine stabilit că întreţinerea culturii are un rol determinant în formarea ramificaţiilor de creştere şi implicit a diferenţierii mugurilor de rod. Irigarea este o lucrare absolut obligatorie, cunoscânduse că prin specificul său biologic căpşunul este o specie consumatoare de apă. Câmpul de fortificare se irigă prin aspersiune cu norme moderate (200-300 mc/ha), dar la intervale relativ mici, pentru a se evita amplitudinile mari în starea de aprovizionare a solului cu apă, care duc la stagnări în creştere.

Eliminarea inflorescenţelor şi a filamentelor - după aproximativ două săptămâni de la plantare, fiecare stolon emite o inflorescenţă, care trebuie eliminată, întrucât prin formarea florilor şi apoi a fructelor are loc procesul de epuizare a stolonului. Îndepărtarea inflorescenţelor se efectuează în 2-3 reprize, deoarece nu la toţi stolonii apariţia acestora are loc în acelaşi timp. În luna iunie apar filamentele, care, de asemenea, sunt mari consumatoare de hrană şi care mai târziu, prin formarea rozetelor de frunze, ocupă tot spaţiul plantelor iniţiale. De aceea, obligatoriu se vor elimina toate filamentele, pe măsura apariţiei acestora. Operaţiunile de eliminare a inflorescenţelor şi a filamentelor se efectuează cu ajutorul unei forfecuţe, deoarece ruperea cu mâna prezintă riscul de a dezrădăcina plantele.

Îngrăşarea fazială - pentru că producţia forţată din seră se bazează în principal pe substanţele de rezervă acumulate de plante în câmpul de fortificare, trebuie ca în permanenţă să se pună la dispoziţia plantelor substanţele minerale în cantităţile optime necesare. Nevoia de azot se manifestă în perioada în care căpşunul este în faza de creştere, iar aprovizionarea este considerată optimă când se menţine în limitele a 10-15 miligrame/100 grame sol. În a doua decadă a lunii august nu se mai administrează îngrăşăminte cu azot, întrucât în continuare are loc procesul de inducţie florală, care este dereglat de fertilizarea cu azot. Având în vedere rolul fosforului în formarea florilor şi implicit a fructificării, se va urmări, prin analizele agrochimice, ca aprovizionarea solului cu fosfor să fie cuprinsă între 75 şi 100 miligrame/100 grame sol (exprimat în P2O5 extract apos). Se vor folosi îngrăşăminte din care fosforul să poată fi folosit imediat de plante. În ceea ce priveşte aprovizionarea solului cu potasiu, este necesar ca nivelul acestuia să fie de 180-190 miligrame/100 grame K2O.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor - starea de sănătate corespunzătoare contribuie foarte mult la parcurgerea procesului de fortificare a stolonilor în cele mai bune condiţii. Numărul foarte mare de plante la unitatea de suprafaţă, precum şi temperaturile ridicate din lunile de vară, coroborate cu umiditatea din irigările repetate, creează condiţii dintre cele mai favorabile pentru agenţii patogeni specifici căpşunului. Se vor elimina şi plantele cu aspect virotic, întrucât acestea nu vor asigura producţii economice şi, prin prezenţa lor în cultură, există pericolul contaminării plantelor învecinate.

Scoaterea plantelor şi pregătirea pentru forţare - lucrarea se execută spre sfârşitul lunii octombrie, de preferat după căderea primei brume sau a unui îngheţ uşor de -1...3 grade Celsius. Plantele se scot manual sau cu maşina de scos stoloni. Se va acorda foarte multă atenţie acestei lucrări pentru ca rădăcinile să ramână întregi. Fasonarea plantelor constă în îndepărtarea pământului de pe rădăcini, prin scuturare şi suprimarea frunzelor îmbătrânite, lăsându-se doar ultimele frunzuliţe pornite din vârfurile de creştere. La fasonare se face şi sortarea plantelor pe categorii, în funcţie de numărul ramificaţiilor. După fasonare, plantele se aşază în pungi de plastic. Stolonii astfel ambalaţi se introduc în camera frigorifică, unde regimul temperaturii se va menţine la -1…1 grad Celsius. Frigoconservarea durează până la sfârşitul lunii noiembrie, când plantele se scot din camerele frigorifice în vederea plantării în seră.

Forţarea stolonilor - pentru cultura căpşunului în seră se urmăreşte găsirea unor sisteme tehnologice care să valorifice în cel mai înalt grad unitatea de suprafaţă sau, mai bine zis, unitatea de volum a serei. În prezent, principalele sisteme de cultură ce se practică în seră sunt: cultura convenţională (la sol); cultura pe verticală.

Cultura convenţională - pregătirea serei - eliberarea serei de cultura premergătoare se face în prima decadă a lunii noiembrie pentru a exista timpul necesar efectuării lucrărilor de dezinfecţie şi pregătire a terenului în vederea plantării. În condiţiile din România, cea mai bună premergătoare pentru cultura căpşunului este cultura de garoafe, care ocupă sera mai bine de doi ani. În acest fel, cultura de garoafe elimină riscul ca în sol să rămână exces de săruri minerale, mai ales azot, cum se întâmplă adesea la culturile legumicole cu ciclu scurt, care nu valorifică complet elementele fertilizante în timpul perioadei de vegetaţie. Culturile legumicole pot fi premergătoare, dar în acest caz, obligatoriu, se vor face analize chimice solului şi, în funcţie de rezultatele acestora, se va interveni în direcţia stabilirii echilibrului fiziologic necesar între principalele elemente. După defrişarea culturii premergătoare, terenul se degajează de toate resturile vegetale. Urmează dezinfecţia generală a serei, iar solul se dezinfectează cu vapori de apă, conform tehnologiei curente. În funcţie de cartarea agrochimică a solului din seră se stabileşte formula de fertilizare. La solurile care au sub 10% materie organică se adaugă 50 tone/hectar de turbă de Sphagum. De asemenea, se mai administrează la hectarul de seră 150-200 kg azotat de amoniu, 300-350 kg superfosfat, 200-250 kg sulfat de potasiu şi 300 kg sulfat de magneziu (I. Băloiu şi colaboratorii, 1978). Încorporarea îngrăşămintelor se face odată cu mobilizarea solului, care se execută la adâncimea de 30 cm prin lucrări succesive cu sapa. Pentru mărunţirea corespunzătoare a terenului se va face şi o lucrare cu freza. Cultura la sol a căpşunului poate fi pe teren plat sau pe teren modelat. Pentru plantare, în cazul când cultura se face pe teren plan, se vor marca benzi de două rânduri la distanţă de 40 cm, iar între benzi 70 cm. În a doua situaţie, terenul se modelează în brazde înalte, dar care asigură aceeaşi schemă şi distanţe de plantare. Plantarea se execută în a treia decadă a lunii noiembrie. Plantele se scot din camerele frigorifice, se fasonează, îndepărtându-se eventualele frunze uscate, după care se tratează pentru prevenirea atacului de ciuperci parazite. În continuare, plantele se mocirlesc şi urmează plantatul propriu-zis. Plantarea se face manual, la distanţă de 25 cm între plante pe rând, acordându-se atenţie deosebită adâncimii de plantare. Pentru a avea o producţie economică trebuie asigurate circa 240.000 de vârfuri de creştere (ramificaţii) la hectar; aceasta înseamnă că majoritatea plantelor trebuie să aibă trei ramificaţii, având în vedere că schema de plantare folosită asigură 85.000-90.000 plante la hectar. Se vor folosi şi plantele cu 1-2 ramificaţii, dar care se vor planta câte două la un loc.

Lucrări de întreţinere a culturii

Reglarea regimului de temperatură - până la sfârşitul lunii decembrie se vor menţine temperaturi de 1-5 grade Celsius. Acest nivel termic este favorabil procesului de rizogeneză şi inhibitor al creşterii părţii aeriene. Dacă temperatura este peste 5 grade Celsius, plantele pornesc în vegetaţie pe seama substanţelor de rezervă acumulate în câmpul de fortificare, producţia va fi mai timpurie, dar foarte scăzută. La începutul lunii ianuarie, temperatura din interiorul serei se va ridica treptat câte 1 grad Celsius pe zi, până se realizează nivelul optim pentru vegetaţie, care este de 15-18 grade Celsius ziua şi 10 grade Celsius noaptea. Pentru înflorie şi fructificare, temperatura se va ridica cu încă 2 grade Celsius

Irigarea culturii - principalele sisteme de irigare sunt: aspersiunea, irigarea prin brazde şi irigarea localizată (picurare). Irigarea prin aspersiune dă rezultate bune până la începutul înfloritului, după care, în continuare, rezultate bune se obţin prin irigarea prin rigole. Irigarea prin picurare este un sistem modern, foarte economic. În prezent, în ţările mari cultivatoare, acest sistem se foloseşte în exclusivitate. La începutul perioadei de vegetaţie se folosesc norme de udare moderate (200-300 mc/ha), administrate la intervale mici. După înflorit, norma de udare se va mări (400-500 mc/ha), dar se va mări şi intervalul între udări. Chiar şi în timpul maturării fructelor, cultura se va iriga, deoarece în această fază consumul de apă este foarte mare.

Afânarea solului şi distrugerea buruienilor - se realizează prin 2-3 praşile. Prima lucrare a solului se face după ce plantele au pornit în vegetaţie.

Crearea condiţiilor pentru polenizarea florilor - la început se face artificial, folosind curentul de aer generat de aparatul de prăfuit, iar la înflorirea în masă polenizarea se realizează cu ajutorul albinelor, calculând 8-10 colonii de albine la hectarul de seră.

Fertilizarea suplimentară - se face în funcţie de analiza solului. I. Băloiu şi colaboratorii (1982) recomandă ca administrarea azotului să se facă numai când prezenţa lui în sol scade sub 15 miligrame/100 grame sol. Pentru fiecare 3,5 miligrame sub nivelul de 15 miligrame se administrează 100 kg/ha azotat de amoniu. În ceea ce priveşte fosforul, dacă prezenţa sa în sol este sub 85 miligrame P2O5 (în soluţie apoasă) la 100 grame sol, se va administra cantitatea de 400-700 kg/ha superfosfat. Potasiul, în general, se găseşte în sol în cantităţi suficiente. Totuşi, dacă nivelul acestuia scade sub 20-40 miligrame/100 grame sol se va administra cantitatea de 80-100 kg sulfat de potasiu.

Mulcirea - ca şi în cazul culturii obişnuite, este o lucrare absolut obligatorie. Ca material pentru mulcire se folosesc paiele sau folia de polietilenă neagră. În cazul folosirii paielor ca mulci, momentul aplicării acestora este la începutul înfloritului. Folia de polietilenă se aplică înaintea plantării sau imediat după plantare, de regulă pe teren modelat în brazde.

Combaterea bolilor şi a dăunătorilor - condiţiile din seră sunt deosebit de favorabile pentru evoluţia şi manifestarea tuturor agenţilor patogeni. Prin controlul riguros al temperaturii şi umidităţii din interiorul serei este uşurată activitatea de prevenire şi combatere a dăunătorilor şi a bolilor. Trebuie acordată o atenţie deosebită afidelor, acarienilor, limacşilor, putregaiului cenuşiu şi făinarii, dăunători şi boli care înregistrează cele mai frecvente pagube.

Recoltarea fructelor - începe în jurul datei de 15 martie şi se continuă până în prima decadă a lunii mai.

Cultura pe verticală a căpşunului - în ultimii ani s-a trecut de la cultura convenţională la cultura pe verticală. Acest sistem priveşte speciile cu talie mică, cum este şi căpşunul, pentru că acestea, în sistemul obişnuit de cultură, valorifică foarte neeconomic volumul serei. Pentru cultura pe vertical se pot folosi mai multe tipuri de suporţi: tuburi din PVC, tuburi din folie de polietilenă, segmente de tub cu alveoli sau chiar tuburi de aluminiu. În România, la Serele Codlea s-a realizat un sistem original de tuburi din PVC pentru acest sistem de cultură. Lungimea tubului este de 2 metri, iar diametrul de 110 milimetri. Pe lungimea tubului sunt realizate 34 fante alveolare, dispuse în spirală la distanţă de 20 cm. Pentru menţinerea în poziţie verticală a tuburilor s-a confecţionat un sistem de susţinere, modulat pentru 9 tuburi. Distanţa între tuburi este de 70 cm, realizându-se 11.000 tuburi/ hectar, în care se plantează 374.000 de plante, deci de 4,5 ori mai mult decât în cultura de la sol. Tuburile sunt umplute cu un amestec format din 80% pământ şi 20% perlit şi granule de poliester care permit pătrunderea şi difuzarea apei pe întreaga coloană. Alimentarea cu apă este asigurată de o instalaţie de irigat cu picătură amplasată în partea superioară a tuburilor. Acest sistem de cultură uşurează foarte mult lucrările de întreţinere, care practic se reduc la tratamente fitosanitare. De asemenea, productivitatea muncii la recoltatul fructelor este mult mai mare decât în cazul culturii obişnuite. Producţia de fructe pe plantă este de 100-150 de grame, ceea ce înseamnă 35-50 tone/hectar. Totuşi, acest nivel de producţie nu permite generalizarea sistemului de cultură respectiv, deoarece investiţia specifică este foarte ridicată. Probleme deosebite ridică folosirea tuburilor pentru următorul ciclu, întrucât degajarea acestora de pământul înţelenit din interior se face foarte greu, de multe ori prin deteriorarea tubului.

Victor VĂTĂMANU