Tehnologia culturii de cais

​Caisul (Prunus armeniaca) este specia care s-a adaptat cel mai greu la condițiile climatice din România. În multe zone unde se cultivă, caisul rodește slab și intermitent datorită înghețurilor târzii de primăvară, care distrug parțial sau total organele de fructificare (mugurii de rod, florile și fructele tinere). Pieirea prematură a caisului a devenit, de asemenea, o problemă obsedantă pentru cei mai mulți cultivatori, care renunță să mai cultive această specie.

​O amplasare greșită a caisului în zone mai puțin favorabile ar putea, de asemenea, influența negativ extinderea acestei specii în cultură.
În practica curentă se obișnuiește ca alături de cais să se cultive și alte specii (prun, piersic, măr de vară etc.), care rodesc normal și au darul să compenseze pierderile mari de caise din unii ani.
Cu toate aceste greutăți, piața românească trebuie și poate să fie asigurată cu caise produse în țară. Pentru diminuarea pierderilor de pomi și de recolte, soiurile de cais se vor altoi cu intermediar (prun) și vor fi plantate numai în microzonele de cultură în care condițiile climatice și de sol se găsesc la un nivel optim.
Pentru cais au fost stabilite 5 zone de cultură, definite ca grad de favorabilitate în funcție de condițiile de mediu.
Zona I (cea mai favorabilă) este situată de-a lungul Dunării și în apropierea Mării Negre;
Zona a II-a cuprinde terasele mai îndepărtate ale Dunării și o parte din Câmpia Timișului, unde frecvent apar curenți reci, și distrug parțial recoltele de caise;
Zona a III-a include câmpiile de est, sud-est și de vest ale țării, cu ierni reci și veri calde;
Zona a IV-a este alcătuită din latura inferioară a Subcarpaților de Curbură, câmpiile Someșului, Crișurilor și Aradului, cu inversiuni termice primăvara;
Zona a V-a este situată în centrul și nord-vestul țării, cu condiții mai puțin favorabile pentru cultura caisului.
Caisul se cultivă pentru fructele sale bogate în zaharuri (5,5-18,7%), acizi (0,1-2,2%), proteine (1,09-1,64%), vitamina C (15-20 mg%), vitamina A, substanțe pectice, săruri de Ca, K, P, Na, Fe, tanin și riboflavină. Sâmburii de caisă sunt bogați în substanțe proteice (28%), grăsimi (29,5-57,7%), săruri minerale (3,1%) și esențe și arome ce le pot înlocui pe cele de migdale.
 
Portaltoii caisului
Portaltoii folosiți mai frecvent în România pentru cais sunt: zarzărul, corcodușul și prunul franc.
Zarzărul (caisul nealtoit). Are afinitate bună cu toate soiurile de cais și este recomandat pentru zonele secetoase, solurile pietroase, calcaroase și nisipoase. Pomii altoiți pe zarzăr pornesc mai devreme în vegetație și de aceea sunt mai afectați de înghețurile de revenire.
Corcodușul - se folosește pe terenurile mai umede și fertile.
Prunul Buburuz - soiurile de cais altoite pe acest portaltoi sunt mai viguroase și mai rezistente la ger și excesul temporar de umiditate.
Prunul Otesani 8 - are o afinitate bună cu toate soiurile de cais, formează pomi cu talie mică, precoce și rezistenți la ger.
 
Specificul înființării plantațiilor de cais
Caisul se plantează la distanță de 6/5 în livezile clasice, 4/3 în livezile intensive și la 4/2 în livezile superintensive, 3,5/2,5 în parcele cu alei de trafic tehnologic.
Pentru evitarea pieirii premature a pomilor, soiurile de cais se altoiesc pe prun sau cu intermediar de prun. Soiurile de cais sunt autocompatibile și la plantare nu au nevoie de polenizatori.
 
Creșterea și rodirea
În perioada de tinerețe, soiurile de cais au un ritm de creștere rapid, continuu sau întrerupt (cu 2-3 valuri de creștere) în funcție de umiditatea din sol. Pe fiecare porțiune de creștere a lăstarului principal se formează un număr variabil de anticipați care îndesesc adeseori coroana pomilor. Când pomii încep să fructifice (anii III-IV de la plantare) intensitatea creșterii lăstarilor se reduce, iar după 3-4 recolte normale, coroana pomilor se deschide prin arcuirea brațelor, iar creșterile de la periferia coroanei devin mici și nesemnificative.
În primii ani de creștere, ramurile de schelet formează cu axul pomilor unghiuri de inserție mijlocii sau mici.
 
Formarea și evoluția ramurilor de rod
Unele soiuri de cais formează ramuri de rod în anul II de la plantare și fructifică în anul III. Dar la majoritatea soiurilor, ramurile de rod își fac apariția în anul III, iar primele fructe în anul IV. Intră pe rod mai târziu și unele soiuri, chiar după 4-5 ani.
La începutul rodirii, toate soiurile de cais fructifică pe ramuri lungi, mijlocii sau anticipate. Mai târziu însă, unele soiuri rodesc pe buchete ramificate, în timp ce altele fructifică preponderent pe mijlocii ramificate. Există însă și soiuri care rodesc simultan pe ramuri mijlocii, ramuri lungi și buchete ramificate.
 
Tăierea de producție
Tăierile de producție la cais încep în anul III de la plantare, când pe șarpante și subșarpante se formează lăstari normali, cu 2-3 valuri de creștere, lăstari anticipați și muguri de rod. Primele intervenții care se execută în luna iulie constau în rărirea lăstarilor fertili, la distanța de 15-20 cm și scurtarea lăstarilor principali la 3-4 anticipați viguroși.
Lăstarii anticipați formați în zona de vârf a lăstarului principal nu se scurtează, cel mult se răresc dacă sunt prea deși.
La pomii maturi, tăierile de producție se execută diferențiat în funcție de vârsta și vigoarea semischeletului, lungimea și încărcătura ramurilor cu muguri floriferi.
Momentul, volumul și gradul de scurtare a ramurilor se stabilesc în așa fel încât semischeletul să fie permanent reînnoit și garnisit cu ramuri mijlocii și anticipate viguroase, eliminându-se astfel ramurile subțiri și buchetele slabe, ale căror flori avortează de regulă.
În anul fără rod, structura coroanei se reînnoiește în totalitate. Astfel, ramurile de schelet se reduc cu 1/4 din lungime, semischeletul cu 1/3-1/2 din lungime pentru fortificare, ramificare și formarea de noi ramuri purtătoare de rod.
Când încărcătura de muguri de rod este redusă și situată la periferia coroanei, singurele intervenții care se fac sunt cele legate de reducția semischeletului din interiorul coroanei, scurtarea și rărirea ramurilor lacome, formate în zona de curbură a șarpantelor.
În ultimii ani, seceta din timpul vegetației, gerurile mari din cursul iernii și înghețurile târzii de primăvară pot produce mari daune producției de caise. Datorită secetei, florile de cais, după deschidere, cad în masă, iar sub acțiunea temperaturilor scăzute mugurii floriferi și fructele tinere sunt distruse în mare parte sau în totalitate.
Pentru refacerea potențialului de fructificare al acestor pomi sunt necesare tăieri severe în lemn de 4-5 ani, la începutul primăverii (după căderea florilor și fructelor) în vederea obținerii unor formațiuni de rod viguroase, care să reziste mai bine la temperaturile scăzute din anul următor.
Aceste intervenții sunt cu atât mai necesare cu cât ani de-a rândul caișii nu au fost tăiați, iar zona de fructificare s-a deplasat spre periferia coroanei, unde ramurile de rod sunt dese, scurte și debile. iar fructele obținute sunt mici și fără valoare comercială.
Prin tăierea pomilor cu florile căzute în totalitate se urmărește: - reînnoirea structurii permanente a coroanei (a ramurilor de schelet); - activarea mugurilor adventivi și dorminzi din zonele degarnisite, pentru formarea de noi creșteri vegetative viguroase necesare completării spațiilor libere din coroană și amplificarea rodirii; - coborârea zonei fructifere periferice spre partea mediană a pomului; - realizarea unei repartizări mai uniforme a noilor ramuri de rod în coroana pomului.
În acest scop se fac tăieri de reducție a scheletului și semischeletului cu 1/3-2/3 din lungime și de eliminare a lemnului bătrân și epuizat, cu șanse reduse în formarea unor ramuri de rod viguroase și a unor fructe de bună calitate.
Ramurile lacome formate la baza și pe curbura șarpantelor sunt dirijate în spațiile libere ale coroanei, într-o poziție orizontală ușor ascendentă, după care se scurtează cu 1/3 din lungime pentru ramificare. La pomii cu recolte mici (sub 40 % din recolta normală) tăierile se fac mai târziu, când fructele au mărimea unei alune și nu mai cad fiziologic. În acest caz, obiectivele tăierii sunt legate de protecția recoltei și de reînnoirea structurii coroanei. Pentru aceasta, se fac tăieri de reducție a scheletului și semischeletului (fără rod) cu 1/3-2/3 din lungimea acestuia. Această lucrare se repetă timp de 3 ani consecutiv, în așa fel încât anual să se reducă cel mult 30 % din volumul coroanei pentru a nu compromite recolta de fructe.
După efectuarea acestor reducții (la pomi cu sau fără recoltă) sub punctul de tăiere și pe ramurile de schelet, se formează un număr mare de lăstari viguroși, care tind să îndesească coroana pomilor și să umbrească fructele rămase.
Pentru a preveni aceste neajunsuri, în luna mai, în fenofaza creșterii intense a lăstarilor, se fac lucrări pentru rărirea lăstarilor, stimularea formării anticipaților și proiectarea unor ramificații laterale care să umple golurile din coroană.
Pentru regarnisirea ramurilor de schelet și de semischelet cu formațiuni de rod viguroase, sunt reținuți din 20 în 20 cm lăstari viguroși, iar cei debili se suprimă.
Stimularea formării anticipaților se realizează prin ciupitul vârfului lăstarilor reținuți la înălțimea de 35-40 cm. În urma acestor intervenții se formează 3-4 lăstari anticipați cu muguri de rod, care în anul următor fructifică.
Pentru refacerea prelungirii șarpantelor și subșarpantelor se aleg lăstarii cei mai viguroși de sub punctele de tăiere, iar toți ceilalți, pe o zonă de 15-20 cm, sunt eliminați.
Pomii care nu au fost tăiați în perioada de tinerețe și au un semischelet lung și subțire, cu multe zone degarnisite și ramuri de rod debile, sunt tratați astfel: se reduce cu 1/3 scheletul (a) și semischeletul (b) și se elimină toate ramurile de rod cu șanse minime în evoluție și supraviețuire (c).
Reîntinerirea periodică (la 3-4 ani) a ramurilor de semischelet la cais este necesară deoarece acestea se degarnisesc foarte ușor în timpul fructificării.
 
Victor Vătămanu