Tehnologia de crestere, rodire si uscare a pomilor

Creşterea pomilor
Creşterea pomilor este un proces de reînnoire anuală a tulpinii şi a rădăcinii. Când pomii sunt tineri, creşterea este progresivă, amplificând astfel coroana şi întregul sistem radicular. La pomii maturi, nivelul creşterilor este mai redus şi controlat permanent de mărimea recoltei de fructe. În perioada de tinereţe şi de rodire deplină, reînnoirea coroanei se realizează, în principal, pe baza lăstarilor terminali ai ramurilor de schelet şi de semischelet. Lăstarii laterali au o contribuţie mai redusă la dezvoltarea coroanei întrucât, în marea lor majoritate, după cum prezintă N. Cepoiu, evoluează în ramuri roditoare şi după 1-2 recolte se usucă.

---

La pomii intraţi în declin, reînnoirea anuală a coroanei se face prin lăstarii laterali şi lacomi, din cauza pocesului de uscare, centripet, care începe mai întâi cu uscarea ramurilor de prelungire şi apoi continuă (încet, dar progresiv) şi cu elementele de schelet şi semischelet ale pomului. În aceste condiţii, coroanele reînnoite scad în volum cu fiecare an ce trece.

Reînnoirea sistemului radicular copiază fidel ritmul de dezvoltare (progresiv sau regresiv) al coroanei, în corelaţie cu perioadele de vârstă ale pomului. Pentru menţinerea unui nivel ridicat de creştere a lăstarilor şi o fructificare normală şi constantă, sunt necesare tăieri de normare a încărcăturilor de rod. Prin aceste tăieri se asigură condiţii mai bune pentru fructificarea pomilor, creşterea lăstarilor şi formarea mugurilor de rod.

O dată cu accentuarea uscării centripete a pomilor, se fac tăieri de regenerare a ramurilor de schelet şi semischelet, în vederea reînnoirii structurii de bază a coroanei şi a formaţiunilor de rod. În urma tăierilor, mugurii dorminzi şi adventivi sunt activaţi şi stimulaţi în creştere, formând lăstari viguroşi, din care se aleg prelungirile şarpantelor şi subşarpantelor şi a ramurilor de semischelet.

Rodirea pomilor
Rodirea pomilor reprezintă o etapă nouă, calitativă, care apare mai devreme sau mai târziu, în funcţie de precocitatea soiului şi de vigoarea portaltoiului. Pomii încep să rodească mai întâi pe ax, apoi pe şarpante şi subşarpante. La început, rodirea este mai slabă, apoi numărul fructelor creşte, atingând o valoare maximă în perioada de maturitate deplină a pomilor. O dată cu adâncirea procesului de îmbătrânire, pomii formează mai puţine fructe şi de calitate inferioară.

Influenţa mărimii recoltei de fructe asupra creşterii şi rodirii pomilor
Din cercetările efectuate de Cepoiu (1974) reiese că, în anii de mare producţie, fructele exercită o influenţă represivă asupra creşterii şi rodirii pomilor. Pomii supraîncărcaţi cu rod reduc ritmul de creştere a sistemului radicular, a tulpinii, lăstarilor, frunzelor şi de formare a mugurilor de rod. Cea mai mare parte din fotoasimilate din părţile vegetative sunt translocate şi depozitate în fructe. În aceste condiţii, sistemul radicular şi coroana pomilor se extind foarte puţin (cu 10-15 cm), iar sporul de creştere a trunchiului în grosime nu depăşeşte 0,5-0,7 cm.

Aparatul foliar reprezintă numai 30-40% din aparatul foliar al pomilor care fructifică normal şi în fiecare an. Pentru reducerea creşterii lăstarilor la măr se modifică raportul dintre frunzele de lăstar, rozeta sau bursa (la măr şi la păr), afectând totodată structura, conţinutul în clorofilă şi randamentul fotosintezei.

Influenţa recoltelor mari de fructe asupra metabolismului pomilor determină totodată şi schimbări importante în desfăşurarea intensităţii unor faze şi indici fenologici. Căderea fiziologică a fructelor, la merii supraîncărcaţi cu rod, se prelungeşte şi devine mai intensă datorită deschiderii eşalonate a florilor de pe ramurile lungi roditoare şi a rezervelor reduse de hrană.

La pomii cu mult rod cad mai întâi frunzele de pe burse (la măr şi la păr), apoi cele de pe pinteni, ţepuşe (la 8-15 zile) şi lăstari (după 50-60 de zile). Căderea prematură a frunzelor de bursă reduce cu o treime aparatul foliar al pomului timp de 6-8 săptămâni, iar cele din rozete, în aceeaşi proporţie, pentru o perioadă de încă 5-6 săptămâni.

În momentul recoltării fructelor, pomii cu recolte supraoptimale prezintă lăstari scurţi şi subţiri, cu puţine substanţe de rezervă, care nu le poate asigura o bună rezistenţă la ger. Întotdeauna producţiile de fructe cumulate pe o perioadă mai lungă de timp de la pomii care rodesc intermitent sunt mai mici cu 20-25% şi de calitate inferioară faţă de cele obţinute la pomii cu fructificare anuală controlată (prin tăieri şi rărire a fructelor).

Alternanţa de rodire
În plantaţiile pomicole, unele specii şi soiuri rodesc în fiecare an, în timp ce altele fructifică o dată la 2-3 ani. Fructificarea bienală sau trienală se întâlneşte mai frecvent la speciile cu fructul mare (măr, păr, gutui) şi mai rar la speciile cu fructul mic (cireş, vişin). Există însă şi specii, precum piersicul, care, indiferent de mărimea recoltei, fructifică în fiecare an. Aceste exemple arată că, în aceleaşi condiţii de cultură, unele specii de pomi au tendinţa naturală să fructifice periodic, în timp ce altele se comportă normal, formând muguri de rod în fiecare an. La speciile predispuse să fructifice intermitent, soiurile de vară rodesc

constant. Acest comportament se bazează pe existenţa unor cantităţi mai mari de fotoasimilate de care beneficiază mugurii vegetativi (după recoltarea fructelor) pentru a se transforma în muguri de rod. Mai avizate la fructificarea bienală sau trienală sunt soiurile partenocarpice, care, în anul de rodire, beneficiază de condiţii excelente pentru polenizare (soiul de măr Gravenstein, Renet de Canada etc.), dublându-şi sau triplându-şi uneori numărul de fructe legate.

Fructifică, de asemenea, intermitent soiurile de măr care în anul rodirii leagă şi îşi menţin un număr mare de fructe până la recoltare. În anii cu un atac puternic de omizi, rapăn sau făinare, când frunzişul este distrus parţial sau total, mugurii de rod nu se mai formează, iar pomii sunt antrenaţi, de asemenea, în alternanţă de rodire. Ciclurile trienale care apar în fructificarea mărului şi părului se manifestă mai mult la pomii bătrâni, din cauza amplificării fenomenului de uscare.

Ciclurile fructificării bienale sunt cele mai frecvente şi constante pe o perioadă determinată. O bienalitate deplină, de 100%, se realizează numai atunci când pomii îşi menţin cadenţa rodirii intermitente cel puţin 9-10 ani. Abaterile sau menţinerea soiurilor de măr în cicluri prelungite (rodire la 2-3 ani) sunt determinate, în principal, de portaltoi, gradul de autonomie a ramurilor, vârsta pomilor, mărimea recoltei şi factorii climatici.

Fructificarea în cicluri prelungite a soiurilor cu o autonomie pronunţată a ramurilor poate fi stimulată de translocarea asimilatelor din frunzele lăstarilor vegetativi spre punctele de rodire. Vârsta pomilor amplifică sau reduce durata ciclului de rodire a mărului în funcţie de precocitatea şi de vigoarea pomului, indusă de portaltoi. Practica a dovedit că, indiferent de asociaţia soi/portaltoi, fructificarea bienală este mai prezentă la pomii supraîncărcaţi cu rod şi mai bătrâni, care au multe ramuri subţiri şi epuizate.

După Monselise şi Goldchmidt (1982), factorii cauzali în declanşarea alternanţei de rodire a pomilor pot fi: îngheţurile târzii de primăvară, vremea răcoroasă din timpul polenizării florilor, umiditatea redusă a aerului, stresul edafic, bolile şi insectele care atacă florile, frunzele şi fructele. Menţinerea pomilor într-o fructificare intermitentă vreme îndelungată este atribuită în totalitate factorilor endogeni, care controlează permanent echilibrul dintre recolta-creştere şi formarea mugurilor de rod. Implicarea factorului genetici în fructificarea bienală a pomilor este uneori îndoielnică, din cauza comportamentului contradictoriu înregistrat în diferite zone climatice. Cu toate acestea, se poate spune că unele soiuri fructifică anual, în timp ce altele au o rodire constant bienală.

Controlul alternanţei
În plantaţiile intensive şi superintensive, controlul alternanţei de rodire a pomilor se realizează relativ uşor, prin tăieri de producţie (de normare a încărcăturii) aplicate diferenţiat pe grupe de soiuri şi categorii de vârstă a pomilor, prin rărirea chimică a florilor şi a fructelor, prin irigări şi fertilizări corelate cu zona de cultură şi mărimea recoltei de fructe. Tăierile de producţie aplicate diferenţiat asigură un spor de recoltă de 28-42% la pomii tineri şi 34-63% la pomii maturi. În plus, acestea îmbunătăţesc calitatea fructelor şi anulează tendinţa de fructificare bienală a pomilor.

Tăierile se execută în perioada repausului (tăieri în uscat) şi în timpul vegetaţiei (tăieri în verde). Prin tăierile în uscat se asigură o repartizare uniformă a rodului în coroana pomului, iar prin tăierile în verde se stabileşte numărul de inflorescenţe pe ramurile lungi, se îmbunătăţeşte regimul de lumină din interiorul coroanei şi se stimulează randamentul fotosintezei fructelor şi diferenţierea mugurilor de rod.

Uscarea pomilor
Uscarea este un proces lent, care se declanşează o dată cu apariţia fructificării. Primele ramuri care se usucă sunt ramurile scurte şi cele subţiri de la baza axului şi a scheletului, iar ultimele, ramurile lacome, viguroase, care au luat naştere mai târziu din mugurii dorminzi şi adventivi ai pomilor intraţi în declin. Ramurile de rod se usucă şi dispar mai uşor decât cele vegetative, deoarece sunt mai subţiri şi mai solicitate (pentru hrană) de către fructe.

Ramurile permanente (de schelet) sunt viguroase şi dispun de o rezervă mai mare de muguri suplimentari, care oricând pot forma lăstari viguroşi de înlocuire (la piersic, cais, prun etc.). Creşterea, rodirea şi uscarea pomilor sunt modificate, ca durată şi intensitate, de vigoarea soiului şi a portaltoiului. Astfel, la pomii pitici intensitatea şi durata creşterii sunt mai mici decât la pomii viguroşi, iar uscarea se manifestă mult mai devreme, din cauza precocităţii soiului şi a influenţei reduse a portaltoiului.

Victor VĂTĂMANU

revista, agricultura, pomicultura, tehnologie crestere rodire si uscare a pomilor