Anasonul este o plantă cultivată încă din antichitate de popoarele țărilor est-mediteraneene. În Europa de Vest, anasonul a fost adus de romani, sub denumirea de „anes”. În secolul al XII-lea a început să fie cultivat în Spania, iar în secolul al XVII-lea, în Anglia.
Fructele și uleiul volatil de anason se folosesc pe scară largă în medicină, industria alimentară, parfumerie și la fabricarea săpunurilor. Astfel, fructele se utilizează sub formă de ceaiuri contra colicilor la sugari. Fructele și uleiul se folosesc la tratamentul căilor respiratorii superioare, mai ales la bronșite, și la tratamentul unor afecțiuni gastrointestinale. Uleiul volatil are proprietăți bacteriostatice (Hornok, 1978).
Componentul de bază al uleiului volatil este anetolul, din care se obține aldehida anisică, utilizată în parfumerie, în combinațiile cu miros floral. Uleiul volatil se întrebuințează și la prepararea lichiorurilor și a produselor de cofetărie. Uleiul gras, obținut ca produs secundar (circa 16-22%) se utilizează la fabricarea săpunului. Șroturile conțin peste 20% grăsimi, 17-20% albumine și servesc ca hrană pentru animalele cornute mari și porci. Anasonul este o plantă meliferă care oferă posibilitatea obținerii de producții satisfăcătoare de miere, de circa 50-100 kg/ha.
Locul în asolament – anasonul are o creștere înceată în prima parte a perioadei de vegetație și ca urmare trebuie cultivat după specii care lasă terenul cât mai curat de buruieni. Cele mai bune plante premergătoare sunt cerealele de toamnă și prășitoarele bine întreținute și fertilizate, plantele furajere și de nutreț, leguminoasele și porumbul pentru siloz. Anasonul nu se va semăna după coriandru, pentru a nu se impurifica cultura și a evita infecțiile cu agenți patogeni comuni. Se recomandă ca revenirea culturii de anason pe același teren să aibă loc numai după 4 ani.
Fertilizarea – anasonul reacționează favorabil la administrarea îngrășămintelor cu azot și potasiu (Smolianov și Ksendz, 1976). Alți autori consideră că azotul și fosforul, separat sau împreună, măresc producția de fructe și conținutul în ulei eteric, azotul în exces ducând la scăderea acestuia. Sporul cel mai mare în ulei volatil se obține când azotul este fragmentat la semănat, la butonizare și după înflorire. Potasiul influențează puțin producția de ulei volatil (Viorica Cucu și colaboratorii, 1982).
În România se recomandă administrarea a 50-60 kg azot/ha și 40-60 kg P2O5/ha. Dacă anasonul urmează după plante premergătoare care au fost bine fertilizate, dozele de îngrășăminte minerale vor fi reduse de 1,5-2 ori. Îngrășămintele cu fosfor și potasiu se aplică toamna și se încorporează o dată cu executarea arăturii, iar cele cu azot se administrează primăvara foarte devreme. Gunoiul de grajd se administrează la planta premergătoare pentru a evita dezvoltarea masei vegetative a anasonului în detrimentul producției de fructe (Smolianov și Ksendz, 1976).
Pregătirea solului – dacă anasonul urmează după plante premergătoare care eliberează terenul devreme, după recoltarea acestora – în funcție de starea de umiditate a solului, se va executa arătura de bază la 22-25 cm sau discuirea terenului, în acest din urmă caz, în condiții de umiditate insuficientă a solului. Arătura de bază se va face imediat ce gradul de aprovizionare cu apă al solului permite efectuarea acestei lucrări în mod corespunzător. După recoltarea plantelor premergătoare târzii, solul se ară la 22-25 cm, folosind plugul în agregat cu grapa stelată. Arătura trebuie să fie cât mai uniformă și bine nivelată. Primăvara timpuriu, imediat ce terenul s-a zvântat, se pregătește patul germinativ cu ajutorul combinatorului sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili.
Modul de înmulțire – anasonul se înmulțește prin semințe. Epoca de semănat – semănatul anasonului trebuie efectuat cât mai timpuriu, primăvara, în primă urgență. În unele experiențe efectuate în țara noastră, anasonul a dat bune rezultate și când s-a semănat în pragul iernii.
Distanța și adâncimea de semănat – cea mai bună variantă, din experiențele efectuate în Rusia, cu diferite distanțe de semănat între rânduri, s-a remarcat a fi cea în care distanța între rânduri a fost de 30 cm, aceasta permițând obținerea celor mai mari producții. În cadrul cercetărilor efectuate în România la SCPMA Fundulea, cele mai bune rezultate s-au obținut prin însămânțarea la distanțe de 12,5 și 25 cm. Adâncimea de semănat este de 2-3 cm.
Norma de sămânță – se recomandă o normă de 12 kilograme sămânță/hectar; prin folosirea acestei cantități, la SCPMA Fundulea s-au obținut cele mai mari producții de fructe (Ștefania Male, 1982). Iradierea semințelor înainte de semănat a sporit producția de materie primă vegetală și conținutul în ulei volatil (Biacz și Gruiz, 1980). Pentru semănat se vor folosi numai semințele care au puritatea fizică și germinația corepunzătoare prevederilor STAS 4776 – 82; minimum 90-95% puritatea fizică și minimum 65-80% germinație, corespunzător claselor 1 și 2. Semănatul se face cu semănătorile SUP-21 sau SUP-29, echipate cu distribuitoare speciale, la patine montându-se limitatoare de adâncime. Folosirea semințelor calibrate la semănat a determinat sporuri de producție de 12-16%, fără diminuarea conținutului de ulei volatil.
Lucrările de întreținere – deoarece anasonul are un ritm lent de creștere în primele faze de vegetație, pericolul de îmburuienare este mare, iar cultura suferă mult, până la compromitere, dacă lucrările de întreținere nu se aplică la timp.
După semănat, când se formează crusta sau apar buruinei, cultura trebuie grăpată superficial, perpendicular pe direcția rândurilor. În Rusia se recomandă grăpatul de 2-3 ori; de 1-2 ori până la răsărire și 1-2 după răsărire. Primul grăpat se efectuează la 5-6 zile după semănat și al doilea la 4-5 zile după primul, însă nu mai târziu de începutul germinării semințelor în sol. După răsărire, cultura se plivește pe rând și se prășește manual sau mecanic între rânduri. Unii autori recomandă ca prima prașilă mecanică să se facă la adâncimea de 4-6 cm, a doua la 8-10 cm, iar a treia la 6-8 cm adâncime. Combaterea buruienilor se poate realiza și prin folosirea erbicidelor recomandate de către Laboratorul
Fitosanitar Județean, prin specialiștii săi. Pentru obținerea de material de înmulțire, în loturile cu diferite categorii biologice, izolate în spațiu, se efectuează înainte de înflorit purificarea biologică, prin care se elimină toate plantele bolnave, netipice sau slab dezvoltate.
Boli, dăunători, combatere – mana, produsă de Plasmopara pimpinellae Tr. et O., se manifestă prin apariția pe partea superioară a frunzelor a unor pete de formă neregulată sau colțuroase, la început gălbui, apoi roșii-brune. În dreptul lor, pe fața inferioară a frunzelor, apare un praf albicios format din conidii și conidiofori. Cercospora malkoffi Bab. atacă frunzele anasonului, producând cercosporioza, sub formă de pete brunii, cu aspect neregulat, care ocupă adesea toată suprafața limbului sau numai vârful. Pe ambele fețe ale petelor se observă o pulbere fină, cenușie, alcătuită din conidiofori și conidiile ciupercii.
Rugina, produsă de Puccinia pimpinelae (Str.), apare pe frunze și tulpini. Primăvara, pe fața interioară a frunzelor se observă pustule gălbui, în formă de cupă, grupate neregulat. Mai târziu apar pustule pulverulente izolate sau confluențe, dispuse pe pete mici, gălbui. Cele trei boli menționate se previn printr-o agrotehnică superioară, folosirea de semințe sănătoase și igienă culturală. În caz de atacuri intense, se efectuează stropiri cu zeamă bordeleză 1%.
Făinarea, produsă de Erysuphe umbelliferarum De Bary., se manifestă prin apariția unei eflorescențe albicioase-cenușii pe frunze, pedunculi, tulpini, fructe. La un atac puternic, fructele nu se mai dezvoltă. Boala se transmite prin sămânța infectată și resturi de plante.
Prevenirea bolii se face prin folosirea de semințe sănătoase, respectarea rotației și a măsurilor de igienă culturală. Pentru combatere se stropesc plantele cu zeamă bordeleză, în care se adăugă și sulf muiabil 0,4%. În țara noastră s-a semnalat și atacul de Clamidosporium spp. (pătarea brună), care a provocat uscarea inflorescențelor. Dintre dăunători au fost semnalați: ploșnița umbeliferelor (Lygus Kalmi L.), molia (Depressaria depressela HB.), păduchele negru (Doralis jabae Scop.) și omida de câmp (Loxostege sticticalis). Combaterea se face imediat după primirea buletinului de avertizare emis de către specialiștii Laboratorului Fitosanitar Județean.
Recoltarea – fructele de anason au o maturizare eșalonată. În vederea evitării pierderilor prin scuturare, recoltarea se poate efectua în două faze sau direct cu combina. Plantele de anason se recoltează când semințele sunt de culoare cenușiu-verzuie, ceea ce corespunde fazei de maturare în ceară a fructelor de pe umbelele centrale. În cazul în care fructele se utilizează ca material de înmulțire, recoltarea începe la maturitatea deplină. Recoltarea direct din lan se face la coacerea a 50-60% din fructe, ceea ce corespunde fazei de maturitate deplină a umbelelor de ordinul I.
Modul de recoltare – recoltarea în două faze se face în lanurile cu plante care nu au căzut și care au nu mai puțin de 45 cm înălțime. Plantele recoltate se lăsă în brazde 3-5 zile, timp în care umiditatea fructelor ajunge la 13-15%, apoi se execută treieratul cu combina echipată cu pick-up. Recoltarea direct din lan se efectuează în culturile cu plante rare, slab dezvoltate și căzute. Se iau toate măsurile pentru prevenirea pierderilor prin scuturare sau strivirea fructelor; se reglează rabatorul, distanța dintre bătător și contrabătător, se reduc turația tobei și intensitatea vântului. Uleiul volatil suferă schimbări neînsemnate în funcție de modul de recoltare. La o cultură bine întreținută, producțiile medii care se pot obține sunt de 6-7 q fructe/hectar.
Prelucrarea materiei prime
Condiționarea – pentru a nu se deprecia calitatea fructelor și a semințelor, concomitent cu recoltarea se face și condiționarea cu ajutorul vânturătorilor sau al selectoarelor.
Uscarea – fructele condiționate se usucă la aer, în uscătoare în care temperatura nu depășește 30-40 de grade Celsius, sau în încăperi uscate și aerisite, în straturi de 15-20 cm, care se lopătează până când umiditatea fructelor scade la 12%.
Ambalarea și păstrarea – depozitarea și păstrarea fructelor condiționate se face în încăperi uscate, aerisite și curate. Cercetările efectuate de către Maria Retezeanu și Constantinescu (1962) au evidențiat faptul că păstrarea fructelor de anason o perioadă de 3 ani duce la pierderi ale conținutului de ulei volatil de 25,1-29,5%.
Victor VĂTĂMANU
