Tehnologia de cultivare a anasonului (Pimpinella anisum L.)

Anasonul este o plantă cultivată încă din antichitate de popoarele ţărilor est-mediteraneene. În Europa de Vest, anasonul a fost adus de romani, sub denumirea de „anes”. În secolul al XII-lea a început să fie cultivat în Spania, iar în secolul al XVII-lea, în Anglia.

---

Fructele şi uleiul volatil de anason se folosesc pe scară largă în medicină, industria alimentară, parfumerie şi la fabricarea săpunurilor. Astfel, fructele se utilizează sub formă de ceaiuri contra colicilor la sugari. Fructele şi uleiul se folosesc la tratamentul căilor respiratorii superioare, mai ales la bronşite, şi la tratamentul unor afecţiuni gastrointestinale. Uleiul volatil are proprietăţi bacteriostatice (Hornok, 1978).

Componentul de bază al uleiului volatil este anetolul, din care se obţine aldehida anisică, utilizată în parfumerie, în combinaţiile cu miros floral. Uleiul volatil se întrebuinţează şi la prepararea lichiorurilor şi a produselor de cofetărie. Uleiul gras, obţinut ca produs secundar (circa 16-22%) se utilizează la fabricarea săpunului. Şroturile conţin peste 20% grăsimi, 17-20% albumine şi servesc ca hrană pentru animalele cornute mari şi porci. Anasonul este o plantă meliferă care oferă posibilitatea obţinerii de producţii satisfăcătoare de miere, de circa 50-100 kg/ha.

Locul în asolament - anasonul are o creştere înceată în prima parte a perioadei de vegetaţie şi ca urmare trebuie cultivat după specii care lasă terenul cât mai curat de buruieni. Cele mai bune plante premergătoare sunt cerealele de toamnă şi prăşitoarele bine întreţinute şi fertilizate, plantele furajere şi de nutreţ, leguminoasele şi porumbul pentru siloz. Anasonul nu se va semăna după coriandru, pentru a nu se impurifica cultura şi a evita infecţiile cu agenţi patogeni comuni. Se recomandă ca revenirea culturii de anason pe acelaşi teren să aibă loc numai după 4 ani.

Fertilizarea - anasonul reacţionează favorabil la administrarea îngrăşămintelor cu azot şi potasiu (Smolianov şi Ksendz, 1976). Alţi autori consideră că azotul şi fosforul, separat sau împreună, măresc producţia de fructe şi conţinutul în ulei eteric, azotul în exces ducând la scăderea acestuia. Sporul cel mai mare în ulei volatil se obţine când azotul este fragmentat la semănat, la butonizare şi după înflorire. Potasiul influenţează puţin producţia de ulei volatil (Viorica Cucu şi colaboratorii, 1982).

În România se recomandă administrarea a 50-60 kg azot/ha şi 40-60 kg P2O5/ha. Dacă anasonul urmează după plante premergătoare care au fost bine fertilizate, dozele de îngrăşăminte minerale vor fi reduse de 1,5-2 ori. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică toamna şi se încorporează o dată cu executarea arăturii, iar cele cu azot se administrează primăvara foarte devreme. Gunoiul de grajd se administrează la planta premergătoare pentru a evita dezvoltarea masei vegetative a anasonului în detrimentul producţiei de fructe (Smolianov şi Ksendz, 1976).

Pregătirea solului - dacă anasonul urmează după plante premergătoare care eliberează terenul devreme, după recoltarea acestora - în funcţie de starea de umiditate a solului, se va executa arătura de bază la 22-25 cm sau discuirea terenului, în acest din urmă caz, în condiţii de umiditate insuficientă a solului. Arătura de bază se va face imediat ce gradul de aprovizionare cu apă al solului permite efectuarea acestei lucrări în mod corespunzător. După recoltarea plantelor premergătoare târzii, solul se ară la 22-25 cm, folosind plugul în agregat cu grapa stelată. Arătura trebuie să fie cât mai uniformă şi bine nivelată. Primăvara timpuriu, imediat ce terenul s-a zvântat, se pregăteşte patul germinativ cu ajutorul combinatorului sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili.

Modul de înmulţire - anasonul se înmulţeşte prin seminţe. Epoca de semănat - semănatul anasonului trebuie efectuat cât mai timpuriu, primăvara, în primă urgenţă. În unele experienţe efectuate în ţara noastră, anasonul a dat bune rezultate şi când s-a semănat în pragul iernii.

Distanţa şi adâncimea de semănat - cea mai bună variantă, din experienţele efectuate în Rusia, cu diferite distanţe de semănat între rânduri, s-a remarcat a fi cea în care distanţa între rânduri a fost de 30 cm, aceasta permiţând obţinerea celor mai mari producţii. În cadrul cercetărilor efectuate în România la SCPMA Fundulea, cele mai bune rezultate s-au obţinut prin însămânţarea la distanţe de 12,5 şi 25 cm. Adâncimea de semănat este de 2-3 cm.

Norma de sămânţă - se recomandă o normă de 12 kilograme sămânţă/hectar; prin folosirea acestei cantităţi, la SCPMA Fundulea s-au obţinut cele mai mari producţii de fructe (Ştefania Male, 1982). Iradierea seminţelor înainte de semănat a sporit producţia de materie primă vegetală şi conţinutul în ulei volatil (Biacz şi Gruiz, 1980). Pentru semănat se vor folosi numai seminţele care au puritatea fizică şi germinaţia corepunzătoare prevederilor STAS 4776 - 82; minimum 90-95% puritatea fizică şi minimum 65-80% germinaţie, corespunzător claselor 1 şi 2. Semănatul se face cu semănătorile SUP-21 sau SUP-29, echipate cu distribuitoare speciale, la patine montându-se limitatoare de adâncime. Folosirea seminţelor calibrate la semănat a determinat sporuri de producţie de 12-16%, fără diminuarea conţinutului de ulei volatil.

Lucrările de întreţinere - deoarece anasonul are un ritm lent de creştere în primele faze de vegetaţie, pericolul de îmburuienare este mare, iar cultura suferă mult, până la compromitere, dacă lucrările de întreţinere nu se aplică la timp.

După semănat, când se formează crusta sau apar buruinei, cultura trebuie grăpată superficial, perpendicular pe direcţia rândurilor. În Rusia se recomandă grăpatul de 2-3 ori; de 1-2 ori până la răsărire şi 1-2 după răsărire. Primul grăpat se efectuează la 5-6 zile după semănat şi al doilea la 4-5 zile după primul, însă nu mai târziu de începutul germinării seminţelor în sol. După răsărire, cultura se pliveşte pe rând şi se prăşeşte manual sau mecanic între rânduri. Unii autori recomandă ca prima praşilă mecanică să se facă la adâncimea de 4-6 cm, a doua la 8-10 cm, iar a treia la 6-8 cm adâncime. Combaterea buruienilor se poate realiza şi prin folosirea erbicidelor recomandate de către Laboratorul

Fitosanitar Judeţean, prin specialiştii săi. Pentru obţinerea de material de înmulţire, în loturile cu diferite categorii biologice, izolate în spaţiu, se efectuează înainte de înflorit purificarea biologică, prin care se elimină toate plantele bolnave, netipice sau slab dezvoltate.

Boli, dăunători, combatere - mana, produsă de Plasmopara pimpinellae Tr. et O., se manifestă prin apariţia pe partea superioară a frunzelor a unor pete de formă neregulată sau colţuroase, la început gălbui, apoi roşii-brune. În dreptul lor, pe faţa inferioară a frunzelor, apare un praf albicios format din conidii şi conidiofori. Cercospora malkoffi Bab. atacă frunzele anasonului, producând cercosporioza, sub formă de pete brunii, cu aspect neregulat, care ocupă adesea toată suprafaţa limbului sau numai vârful. Pe ambele feţe ale petelor se observă o pulbere fină, cenuşie, alcătuită din conidiofori şi conidiile ciupercii.

Rugina, produsă de Puccinia pimpinelae (Str.), apare pe frunze şi tulpini. Primăvara, pe faţa interioară a frunzelor se observă pustule gălbui, în formă de cupă, grupate neregulat. Mai târziu apar pustule pulverulente izolate sau confluenţe, dispuse pe pete mici, gălbui. Cele trei boli menţionate se previn printr-o agrotehnică superioară, folosirea de seminţe sănătoase şi igienă culturală. În caz de atacuri intense, se efectuează stropiri cu zeamă bordeleză 1%.

Făinarea, produsă de Erysuphe umbelliferarum De Bary., se manifestă prin apariţia unei eflorescenţe albicioase-cenuşii pe frunze, pedunculi, tulpini, fructe. La un atac puternic, fructele nu se mai dezvoltă. Boala se transmite prin sămânţa infectată şi resturi de plante.

Prevenirea bolii se face prin folosirea de seminţe sănătoase, respectarea rotaţiei şi a măsurilor de igienă culturală. Pentru combatere se stropesc plantele cu zeamă bordeleză, în care se adăugă şi sulf muiabil 0,4%. În ţara noastră s-a semnalat şi atacul de Clamidosporium spp. (pătarea brună), care a provocat uscarea inflorescenţelor. Dintre dăunători au fost semnalaţi: ploşniţa umbeliferelor (Lygus Kalmi L.), molia (Depressaria depressela HB.), păduchele negru (Doralis jabae Scop.) şi omida de câmp (Loxostege sticticalis). Combaterea se face imediat după primirea buletinului de avertizare emis de către specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean.

Recoltarea - fructele de anason au o maturizare eşalonată. În vederea evitării pierderilor prin scuturare, recoltarea se poate efectua în două faze sau direct cu combina. Plantele de anason se recoltează când seminţele sunt de culoare cenuşiu-verzuie, ceea ce corespunde fazei de maturare în ceară a fructelor de pe umbelele centrale. În cazul în care fructele se utilizează ca material de înmulţire, recoltarea începe la maturitatea deplină. Recoltarea direct din lan se face la coacerea a 50-60% din fructe, ceea ce corespunde fazei de maturitate deplină a umbelelor de ordinul I.

Modul de recoltare - recoltarea în două faze se face în lanurile cu plante care nu au căzut şi care au nu mai puţin de 45 cm înălţime. Plantele recoltate se lăsă în brazde 3-5 zile, timp în care umiditatea fructelor ajunge la 13-15%, apoi se execută treieratul cu combina echipată cu pick-up. Recoltarea direct din lan se efectuează în culturile cu plante rare, slab dezvoltate şi căzute. Se iau toate măsurile pentru prevenirea pierderilor prin scuturare sau strivirea fructelor; se reglează rabatorul, distanţa dintre bătător şi contrabătător, se reduc turaţia tobei şi intensitatea vântului. Uleiul volatil suferă schimbări neînsemnate în funcţie de modul de recoltare. La o cultură bine întreţinută, producţiile medii care se pot obţine sunt de 6-7 q fructe/hectar.

Prelucrarea materiei prime

Condiţionarea - pentru a nu se deprecia calitatea fructelor şi a seminţelor, concomitent cu recoltarea se face şi condiţionarea cu ajutorul vânturătorilor sau al selectoarelor.

Uscarea - fructele condiţionate se usucă la aer, în uscătoare în care temperatura nu depăşeşte 30-40 de grade Celsius, sau în încăperi uscate şi aerisite, în straturi de 15-20 cm, care se lopătează până când umiditatea fructelor scade la 12%.

Ambalarea şi păstrarea - depozitarea şi păstrarea fructelor condiţionate se face în încăperi uscate, aerisite şi curate. Cercetările efectuate de către Maria Retezeanu şi Constantinescu (1962) au evidenţiat faptul că păstrarea fructelor de anason o perioadă de 3 ani duce la pierderi ale conţinutului de ulei volatil de 25,1-29,5%.

Victor VĂTĂMANU